[Rom. l, 7-12; Mt. 5, 44-48].
„Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc si rugaţivă pentru cei ce vă vătăma şi vă prigonesc." Nimeni pe lume nu e lipsit de dragoste: oamenii îşi iubesc părinţii şi rudele, binefăcătorii şi ocrotitorii: dar simţământul dragostei faţă de părinţi, rudenii, ocrotitori si binefăcători este firesc şi ia naştere de la sine în inimă si de aceea Domnul nu pune mare preţ pe ea; dar adevărata dragoste creştinească se vădeşte prin dragostea de neprieteni.
Dragostea noastră faţă de ceilalţi este datoare să rabde nu numai neplăcerile uşoare si întâmplătoare, ci chiar necazurile şi prigoana, suferinţele si lipsurile pricinuite nouă din vrăjmăşie. Suntem datori nu doar să-i binecuvântăm pe aceşti oameni, ci chiar să le facem bine şi să ne rugăm pentru ei. Cercetează-te pe tine însuţi: ai, oare, astfel de simţăminte faţă de vrăjmaşii tăi?
Folosindu-te de acest îndreptar, judecă: ai, oare, dragoste creştinească, fără de care nu este mântuire?
Sfântul Teofan Zvorâtul /Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!