Ca nu cumva să cădeţi într-o asemenea greşeală, să cercetăm în amănunţime această chestie.
De vreme ce nici un om înţelept n-ar putea să dispreţuiască binele şi să îndrăgească răul, cum îndrăzni-vom să punem în sarcina Domnului asemenea gânduri?
Cum să credem că Dumnezeu poate dispreţui pe cei ce se află în sărăcie, chiar virtuoşi, şi iubi pe cei ce sunt în îmbuibare, chiar stricaţi fiind? Cum să ridicăm o asemenea blasfemie şi să nu ne dăm seama de grozăvia judecăţii noastre?
Ca să depărtăm o asemenea greşeală, băgaţi bine de seamă ceea ce-i place lui Dumnezeu şi ceea ce nu.
Pe cine iubeşte El? Pe cel care ascultă de poruncile Lui. “Pe acela îl voiu iubi – şi către el voiu merge. Nu către bogat, care se bucură de bună sănătate, ci către cel care ascultă de orânduirile Mele”.
Şi care-i acel pe care-L aruncă de la sine? Cel care nu-I săvârşeşte poruncile. Aşa că de vedeţi un om care nu împlineşte poruncile lui Dumnezeu, fie el sănătos, fie stând pe multe în bogăţii, aşezaţi-l printre cei pe care Dumnezeu îi alungă de la sine.
Şi dimpotrivă, omul plin de virtute, chiar bolnav sau lipsit, socotiţi-l între cei iubiţi de Domnul. Căci în încercări se arată semnele prieteniei dumnezeieşti şi nu în îndestulări pământeşti. N-aţi băgat de seamă, chiar în lumea aceasta, că prietenii căpeteniilor de oaste, sunt acei care, în lupte, stau cei dintâi în bătaia primejdiilor, primesc răniri, sunt trimişi în depărtate iscodiri? N-ati auzit, oare, că “Domnul încearcă pe cel pe care-l iubeşte, şi că loveşte cu nuiaua pe fiecare din cei ce şi-i alege de copii ai Săi?”.
Dar mulţi se poticnesc de cele ce văd. Greşeala nu-i în ceea ce văd, ci în propria lor puţinătate de minte. Nu aici ne vine răsplata pentru truda noastră. Aici munca, dincolo, premiile şi cununile. Nu căutaţi, aşadar, în ceasul luptelor, în ziua bătăliei, pacea şi huzurul… Nu amestecaţi vremile…
Sfântul Ioan Gură de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!