Preotul Ioan Moţa – promotor prin excelenţă al presei româneşti din Orăştie şi „Calendarul Naţional al Foii Interesante”

Prof. Dr. Valeriu Gabriel BASA ,

"Preotul Ioan Moţa - promotor prin excelenţă

 al presei româneşti din Orăştie  şi Calendarul Naţional 

al Foii Interesante", Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Prezentul articol îşi propune să continue prezentarea activităţii publicistice complexe desfăşurată la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui de al XX-lea în Orăştie. Strădaniile iscusitului gazetar – părintele Ioan Moţa, care au încununat munca cărturarilor din vechiul ţinut al Hunedoarei, conturate în articolul „Preotul Ioan Moţa şi rolul său la dezvoltarea presei româneşti din Orăştie”[1], reuşeau să străbată prin intermediul unui calendar, până în casele cele mai îndepărtate ale fiilor neamului românesc.

Scopul unei astfel de publicaţii era trezirea interesului naţiunii faţă de tot ceea ce era în măsură să contribuie la emanciparea culturală sau propăşirea economică a poporului. Realizarea sa genera conştiinţa de neam, fără de care năzuinţele de veacuri ale românilor nu s-ar fi împlinit. Conştient de această realitate, părintele gazetelor româneşti din Orăştie a hotărât editarea „Calendarul Naţional al Foii Interesante”(1907-1915). 

A început să fie tipărit în „Tipografia Nouă” din Orăştie, în anul 1907, după cum menţionau şi alte studii de profil[2]. Argumentele noastre în favoarea stabilirii anului 1907 ca an de apariţie sunt două. În primul rând informaţia publicată în „Calendarul Naţional al Foii Interesante” pe anul 1908, alături de ilustraţia Biruitorul de la Beiuş – Vasile Lucaciu, care preciza că în ediţia din anul 1907 au fost prezentate imaginile celor 14 deputaţi români – câştigători în alegeri. În al doilea rând, precizarea existentă pe coperta volumului apărut în anul 1908, care menţiona că acesta era anul Il de apariţie. Precizarea am considerat a fi necesară, datorită faptului că în lucrările generale apărute nu se consemnează nimic despre primul an al apariţiei sale.

Răsfoind exemplarele găsite şi parcurgând articolele promoţionale ale „Calendarului Naţional al Foii Interesante” apărute în „Libertatea” sau în „Foaia Interesantă”, constatăm că la fel ca în toate publicaţiile de profil, erau nelipsite datele astronomice, calendarul propriu-zis, lista târgurilor şi informaţii referitoare la serviciile poştale şi la cotaţiile financiare.

La o analiză mai atentă, constatăm că existenţa acestora era necesară şi avea implicaţii directe în viaţa ţăranilor români, târgurile fiind locurile în care ei îşi puteau valorifica produsele gospodăreşti şi îşi procurau cele necesare traiului. Pentru aceasta, era absolut obligatorie cunoaşterea cotaţiilor monedei aflate în circulaţie, altfel existând posibilitatea de a fi înşelat de comercianţii speculanţi. Iată aşadar cum informaţii aparent stereotipe aveau o importanţă reală, contribuind în felul lor la dezvoltarea bazei materiale a românilor.

În acelaşi scop, „Calendarul Naţional” publica rubrici ca: Sfaturi şi poveţi, De vorbă cu ai casei sauPentru economi care prezentau sfaturi practice pentru fiecare din lunile anului. Activităţile gospodăreşti – plugăritul, grădinăritul, îngrijirea vitelor, pomăritul, stupăritul şi altele, fiecare în parte, aveau particularităţile lor de care bunul gospodar trebuia să ţină seama pentru a obţine rezultate îmbelşugate[3], care la rândul lor să permită susţinerea luptei naţionale.

Conştienţi de faptul că implicarea poporului în acest proces nu era posibilă, fără o prealabilă cunoaştere a originilor comune – care existau între toţi românii – „Calendarul Naţional al Foii Interesante” prezenta informaţii despre acest subiect. Vitejia dacilor care au luptat cu toată fiinţa lor, preferând să moară liberi decât să se lase cuceriţi, era în măsură să trezească în sufletele tuturor sentimentul mândriei naţionale. Pentru a facilita înţelegerea evenimentelor, era publicată şi lucrarea în versuri Moartea lui Decebal, a lui I. Neniţescu. Istoriei dacilor i-au fost alăturate fragmente din istoria culturii şi civilizaţiei romanilor care, pentru cucerirea Daciei, au construit o serie de obiective militare. Modalitatea construirii Sarmizegetusei, „cetatea cea tare a lui Decebal”, ca şi Faptele lui Traian, povestite de banii din zilele lui erau articole care aduceau suficiente motive pentru a redeştepta în sufletele românilor sentimentul de mândrie[4].

Articolele, care prezentau date despre istoria neamului şi chiar a lumii întregi, erau numeroase şi variate. Răvaşul vremurilor[5] se intitula rubrica în care erau prezentate succint momentele cheie ale istoriei şi culturii româneşti. Între acestea menţionăm: descălecatele lui Dragoş în Moldova şi Radu Negru în Ţara Românească, moartea lui Ştefan cel Mare, uciderea lui Mihai Viteazul, revolta lui Horea, întâia răpire a Basarabiei, revoluţia lui Tudor Vladimirescu, deschiderea şcolii române condusă de Gheorghe Lazăr la Bucureşti, adunarea românilor de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, formarea României prin unirea Moldovei şi a Ţării Româneşti, înfiinţarea Astrei, înfiinţarea Academiei Române sau înălţarea României la rangul de Regat. Au urmat articole speciale care prezentau amănunţit faptele de vitejie ale conducătorilor luptei naţionale ale românilor. Titlul articolului care vorbea despre cei doi făuritori de ţară: Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul era în mod elocvent asemănător cu cel al rubricii prezentate în paginile „Foii Interesante”, Pagini alese – din trecutul neamului care a ştiut să lucreze neîncetat pentru trezirea conştiinţei naţionale[6].

Anul 1912 aducea continuarea sa, vorbind despre Cea mai mare zi din istoria neamului românesc, intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia şi ulterior despre Mihai Viteazul cucerind după Ardeal şi Moldova[7]. În acest fel, sufletele românilor se umpleau de speranţa că prin efortul conjugat se va ajunge într-o zi la realizarea definitivă a acestui ideal, pe care Mihai îl realizase chiar şi pentru o clipă. Pentru eliberarea românilor de domnitorii străini, care „scoteau sufletul din acest biet popor” luptase la 1821 şi Tudor Vladimirescu – eroul poporului din Muntenia, „om ce n’avea multă carte, ci multă inimă, suflet mare”, care a reuşit să răstoarne domnia străină şi să restabilească domnia naţională[8]. Exemplul său prezentat în „Calendarul Naţional al Foii Interesante” pe anul 1912 venea să sporească această speranţă, subliniind în acelaşi timp prin descrierea tragicului său sfârşit modul în care străinii îi răsplăteau pe aceia care au avut curajul a revendica drepturile elementare ale oricărei naţiuni[9].

Într-un mod asemănător erau trataţi, în vremea respectivă, aceia care din iubirea de neam refuzau să se supună autorităţilor, militând pentru credinţa şi limba lor. Că aşa stăteau lucrurile o înţelegem din articolul Pătimitorii iubirii de neam care, alăturând cuvântul cu imaginea, îi prezenta pe câţiva dintre cei care au suferit în cursul anului 1913. Preotul George Mureşan din Moftinul Mic – judeţul Satu Mare, arestat împreună cu 14 credincioşi – timp de şase săptămâni, şi preotul Mihail Ciurdariu din Dob, arestat pentru trei luni, erau exemple grăitoare ale acestui fapt. Suferinţa lor era cauzată de faptul că au protestat împotriva nou-înfiinţatei Episcopii greco-catolice maghiare de Hajdudorog, prin care se făcea o nouă încercare de maghiarizare şi respectiv deznaţionalizare a românilor. Acestora li se adaugă şi exemplul învăţătorului Dariu Pop din Băseşti, care, luptând pentru aceeaşi cauză, publicase în ziarul „Românul” un articol în care „a zbiciuit pe dascălii români laşi, care, lapădă dreptul limbii române chiar şi în vorbiri private”. „Recompensa” era în măsură să edifice pe cititori asupra bunăvoinţei şi dragostei de care se bucurau românii aflaţi sub stăpânirea austro-ungară[10]. Aflând despre toate acestea, cititorul devenea din ce în ce mai conştient şi mai pregătit pentru ziua cea mare a eliberării naţionale.

Lupta dusă trebuia continuată cu orice preţ. Limba, portul, credinţa se impuneau a fi apărate neîncetat. Singura instituţie care sprijinea acest lucru era Astra, care reunea sub auspiciile ei pe cei mai însemnaţi cărturari ai neamului. Prin urmare „Calendarul Naţional al Foii Interesante” nu putea trece sub tăcere Adunarea jubiliară a Asociaţiunii ţinută la Blaj în anul 1911. Unitatea culturală i-a înfrăţit pe toţi aceia care participau la „clipa măreaţă când Archiereii noştri, uniţi şi neuniţi trec peste piaţa Blajului la olaltă spre Catedrală, dând prin asta o măreaţă pildă de frăţie românească”[11]. Vădită fiind importanţa momentului, acestuia i-au fost dedicate pagini întregi din cuprinsul Calendarului, care se încheiau cu prezentarea personalităţilor care alcătuiau noua conducere a prestigioasei instituţii: A. Bârseanu – preşedinte, dr. V. Suciu – vicepreşedinte, O. Goga şi O. C. Tăslăuanu – secretari[12]. Unitatea înfăptuită cu ajutorul culturii avea să fie desăvârşită cu ajutorul rezultatelor ştiinţei, materializată de temerarul ing. Aurel Vlaicu, sub forma maşinii sale de zbor. Împreună, omul şi avionul reuşiseră a da o reprezentaţie care i-a înmărmurit pe toţi cei prezenţi, făcându-i să vibreze la fiecare rotaţie prin văzduh, când inima le bătea cu putere iar respiraţia se întretăia la unison. Era vibraţia emoţiei care avea să-i unească din nou abia peste câţiva ani, când se pregăteau a merge la Marea Adunare de la Alba Iulia[13].

Până atunci, „Calendarul Naţional” avea grijă să prezinte faptele vrednice ale celor doi mari sprijinitori ai şcolilor româneşti aflate într-un real pericol, Episcopul Nicolae Popea al Caransebeşului şi boierul basarabean Vasile Stroescu, care trăia în Elveţia. Din mijlocul poporului sau de la mari depărtări aceştia au jertfit o parte însemnată a agoniselii lor pentru a păstra deschise aceste făclii ale conştiinţei româneşti – şcolile[14]. Jertfelnicia lor era un nou îndemn pentru toţi fii neamului de a nu precupeţi nici un efort pentru a-şi trimite copiii la învăţătură.

Descoperirile ştiinţei aveau consecinţe binefăcătoare asupra vieţii omului şi, ca atare, „Calendarul Naţional al Foii Interesante”, le prezenta cititorilor. Vorbire prin telefon, Bravurile ştiinţei, Minunile ştiinţei medicale, Minunile firii pe fundul mării sunt doar câteva dintre articolele care vorbeau despre aceste binefaceri ale cercetărilor ştiinţifice, care au făcut posibile convorbirile la distanţă, operaţiile estetice sau mutarea unui pod de fier pe râul Raab[15]. Toate erau în măsură să informeze, dar, în acelaşi timp, să stârnească şi interesul pentru cunoaşterea acestora, contribuind în egală măsură la instruirea poporului şi în acelaşi timp la propăşirea sa.

Elementele etnografice constituiau – aşa cum din întreaga colecţie a „Foii Interesante” cititorul avea posibilitatea a afla –, o parte importantă a fiinţei naţionale, care trebuia păstrată cu toată puritatea ei. La aceasta contribuia prin produsele sale Ţesătoria naţională din Orăştie[16]. Rolul acesteia era dublu, contribuind, în acelaşi timp, şi la încurajarea „industriei de casă”, care începuse să decadă. Prin urmare, promovarea portului naţional din diferite regiuni ale ţării constituia unul dintre obiectivele pe care publicaţia le-a urmărit de-a lungul întregii sale existenţe.

Strâns legat de sufletul românilor era şi binecunoscutul joc al „căluşerului”, pe care flăcăii satelor ardelene îl executau cu multă mândrie orişiunde se aflau. Proveniţi din diverse părţi ale Transilvaniei, soldaţii Regimentului 64 Orăştie au constituit propria lor grupă de căluşeri, care contribuia, chiar înrolaţi fiind într-o armată ce le era străină, la păstrarea acestor obiceiuri strămoşeşti[17]. Existenţa conştiinţei apartenenţei la neamul românesc, pentru care „Calendarul Naţional” lucra neîncetat, a făcut ca implicarea României în războiul balcanic să fie urmărită cu viu interes.

Pacea de la Bucureşti încheiată în 1913 aducea României Cvadrilaterul. România „mărită” era văzută atunci ca un stat al cărei viitor era în măsură să aducă o creştere a prestigiului său. Aceasta mai cu seamă datorită faptului că familia regală română plănuise a statornici relaţii de înrudire cu familia ţarului Rusiei şi cea a regelui Greciei, prin căsătoria principelui Carol cu prinţesa Olga – fiica cea mare a ţarului şi a principesei Elisabeta cu principele de coroană George al Greciei[18]. Asupra rolului principelui Ferdinand, care a condus armatele române pe câmpurile de luptă, ca şi asupra desfăşurării evenimentelor din Balcani, „Calendarul Naţional al Foii Interesante” pe 1914 revenea şi în articolul Marile întâmplări ale anului 1912-1913[19]. Lucrul nu era întâmplător, ci dimpotrivă, venea să prezinte legătura care se stabilise între acesta şi armata pe care o conducea. De altfel, existenţa unei legături strânse între poporul român şi conducătorii săi era accentuată în numeroase rânduri.

Izbucnirea Primului Război Mondial, moartea regelui Carol I, înmormântarea, precum şi pregătirile pentru alegerea noului rege, au constituit elementele preponderente ale „Calendarului Naţional pe 1915”[20]. Situaţia existentă pe câmpurile de luptă, descrisă de numeroase note, comentarii şi hărţi ale frontului, era urmărită cu viu interes, încercând să facă înţeles rostul „marelui război al lumii”. În noul context, poziţia României, atitudinea oamenilor politici şi a familiei regale române devenea centrul atenţiei spre care erau îndreptate privirile poporului din Ardeal. Prin urmare, moartea regelui Carol I, pe care românii l-au privit ca pe un adevărat părinte, în măsură a-i izbăvi de nedreapta stăpânire străină, precum şi funeraliile organizate erau prezentate elocvent. Evocarea momentelor aşezării sicriului „pe dricul tunului turcesc luat în 1877 de la păgâni pe care a fost dus la mormânt”, a mănăstirii de la Argeş – în care a fost înmormântat şi a „codrului de steaguri sfinte cari au fost în războiul din 1877, petrecând acum pe marele lor căpitan de atunci”, este în măsură să confirme cele afirmate mai sus[21].

Legătura statornicită între familia regală română şi poporul pe care îl conducea, „Calendarul Naţional al Foii Interesante” îl subliniase de altfel de mai multe ori. Ca o dovadă a existenţei acesteia, prima filă a „Calendarului Naţional al Foii Interesante” din 1913 publica articolul Darurile reginei, care vorbea despre Evanghelia scrisă de viitoarea regină şi oferită mănăstirii Curtea de Argeş încă din 1866. Regina dăruise şi mănăstirii din Sinaia o altă Evanghelie scrisă de ea şi „zugrăvită” de principesa Maria, iar mâinile măiastre lucraseră şi două pocroveţe (acoperitoare a Sf. Potir) împodobite cu mărgăritare, dăruite Mitropoliei din Bucureşti şi bisericii din Râşnov. Toate erau dovezi incontestabile ale acestei identificări întru toate cu naţiunea pe care o cârmuia[22].

Prezentarea acestor aspecte făcea cunoscute în mod implicit şi înclinaţiile artistice şi culturale ale venerabilei suverane a României. Limba neamului şi valorile sale erau respectate cu sfinţenie, iar aceasta era un bun exemplu, care trebuia urmat de toţi românii indiferent în ce funcţii se aflau sau unde locuiau.

Necesitatea conştientizării acestui fapt a făcut ca în paginile „Calendarului Naţional al Foii Interesante” să fie publicate nenumărate produse ale culturii şi literaturii româneşti. Creaţiile literare culte aparţineau scriitorilor proveniţi din toate teritoriile locuite de români. Spre exemplificare consemnăm câţiva dintre aceştia: Zaharia Bârsan, Andrei Bârseanu, George Coşbuc, Octavian Goga, Elena din Ardeal, Petre Dulfu, Artur Stavri, G. Rotică, George din Moldova (Gheorghe Kernbach), Cornelia din Moldova (Cornelia Kernbach), Şt. O. Iosif, Ecaterina Pitiş, Vasile Stoica, Maria Cunţan, P. Pădure, (Teodor Murăşanu), care au semnat creaţiile poetice. Între autorii lucrărilor în proză erau: I. Boteni (I. Ionescu Boteni), N. Petra Petrescu, V. A. Urechia, Victor Eftimiu, Ioan O. Zugravu, şi alţii. Nu lipseau nici poeziile populare şi strigăturile culese din diferite zone ale ţării, care deveneau astfel puse în circuitul cultural al ţării. Completarea acestui spectru se făcea cu numeroase anecdote, glume şi snoave, care descreţind frunţile cititorilor le prezentau realităţi ale vieţii cotidiene. Între acestea menţionăm: Când e ţiganul om?, Şiret, ţiganul dar nici românul prost, Cum e sluga şi stăpânul, Între prieteni.

Respectând ideile pragmatice ale „Foii Interesante”, „Calendarul Naţional” prezenta informaţii din cele mai variate. Ţări şi domnitori de pe toate continentele[23], era rubrica în cadrul căreia au fost prezentate date despre istoria, cultura şi civilizaţia a numeroase popoare. Acesteia i se alăturau şi articole separate care descriau cele mai interesante locuri şi lucruri din lumea întreagă. Toate erau însoţite de ilustraţii semnificative: Turnul de la Chindia din Târgovişte, O ureche a acului în America, Tren cu vântrele în Siria, Vânătoare de gâşte sălbatice în Canada, Locurile sfinte – Ierusalimul[24]. Varietatea şi numărul ilustraţiilor, însoţite doar de scurte precizări, era însă covârşitoare, acoperind întreaga gamă a problematicii abordată în paginile calendarului. Din nenumăratele astfel de ilustraţii ne mărginim a enumera câteva, pe care le-am considerat a fi în măsură să convingă asupra realităţii afirmaţiei de mai sus:Cavaleria română, Regina Elisabeta la Azilul de orbi „Vatra Luminoasă”, Avram Iancu, Capul lui Ştefan Bathory adus înaintea lui Mihai Viteazul, Sfinţirea podului lui Traian peste Dunăre, Româncuţă pădureancă din Tulgheş, Băieţel în costum naţional, Grup de juni din Dârste şi Noua (lângă Braşov) în port naţional ca şi căluşeri, Defilarea comunei Obreja, Soldaţi români căluşeri, Turnul din Pisa, Palate ce zgârie norii[25].

O privire retrospectivă a aspectelor prezentate ne arată că în întreaga sa existenţă, „Calendarul Naţional al Foii Interesante” a fost în permanenţă preocupat a contribui la lărgirea orizontului informaţional al cititorului şi la educarea sa, pentru ca astfel mintea şi inima acestuia să fie în măsură a răspunde la unison chemării de a contribui, atât cât le stătea în putinţă, la realizarea măreţului act al desăvârşirii sociale şi naţionale.

Inexistenţa unor alte numere, ulterioare anului 1914, ca şi întreruperea abuzivă în 1915 a „Foii Interesante” şi a „Libertăţii”, în paginile cărora apăreau materiale promoţionale cu privire la „Calendarul Naţional” al anului următor, i-au determinat pe cercetătorii de până acum să considere că apariţia acestuia a încetat în anul 1915. Trebuie însă reţinut că fosta muzeografă a Muzeului Judeţean din Deva, Rodica Andruş (decedată în 1993) – care în prealabil a funcţionat ca cercetător ştiinţific la Muzeul de Istorie şi Arheologie din Cluj-Napoca, semnala în articolul Calendare româneşti hunedorene[26], existenţa unor numere ale unui calendar care avea acelaşi titlu, apărute în perioada anilor 1923-1930. Faptul că pe coperta acestor numere se menţiona că era vorba de anii XI –XVIII, cât şi faptul că erau tipărite în „Tipografia Libertatea”, o determina să considere că ar fi existat un alt calendar, care purta acelaşi nume cu primul şi care ar fi început a se edita în anul 1912, când cel dintâi ar fi fost la cel de al VI-lea an de apariţie. Privind însă mai atent şi remarcând faptul că în anul 1915, când foarte probabil apariţia „Calendarului Naţional al Foii Interesante” a fost întreruptă – odată cu apariţia „Foii Interesante”, acesta se afla la al IX-lea an de apariţie, suntem tentaţi să afirmăm că exemplarele descoperite sunt o continuare a celui dintâi. Reeditarea acestuia s-a făcut după o îndelungată absenţă, abia atunci când situaţia financiară a publicaţiei, retipărită la Orăştie din 1919 a permis-o, fără a putea afirma cu precizie când. Aceste noi numere ar fi continuat, în acest caz, aşa cum ar fi fost şi firesc, numerotarea anilor de apariţie. În sprijinul acestei argumentări aducem şi precizarea că niciunde în paginile revistelor publicate în Orăştia anilor 1912-1915 nu se vorbea despre un nou „Calendar Naţional al Foii Interesante” şi nimeni nu a semnalat până acum existenţa acestuia.

Certă rămâne înrâurirea pe care Calendarul Naţional al Foii interesante a avut-o, alături de celelalte gazete care au văzut lumina tiparului, prin strădaniile părintelui Ioan Moţa. În acest fel se încununa munca aceluia care a contribuit în fiecare zi, în fiecare ceas la realizarea conştiinţei naţionale şi la slujirea intereselor poporului din mijlocul căruia provenea. 

Rev. Ioan Moţa - Promoter of the Romanian Press in Orăştie and „Calendarul Naţional al Foii Interesante” (The National Calendar of the Interesting Paper). The work of Father Ioan Moţa, a brilliant Romanian scholar and journalist, who, being aware of the values of the national heritage struggled to set free the enslaved Romanian people, has entered, flourished and took root in the hearts of Romanians from all over the world. Thus he contributed to the perpetual fight for liberty of all Romanians. The most conclusive piece of evidence of the role played by Father Ioan  Moţa's work in accomplishing the Great Union of all Romanians in one independent national state, was the fact that thousands of people took part in the Assembly which was to acknowledge the great celebration of all Romanian people – the union of Transylvania with Romania on December 1, 1918. The presentation of the conjugated activity of all publications edited in the county of Hunedoara, under the guidance of Father Ioan Moţa is meant to explain how he managed to gather around him thousands of Romanians driven by the same unique ideal.

---

[1] Vezi volumul omagial Slujitor al Bisericii şi al Neamului – Părintele Profesor Doctor Mircea Păcurariu, membru corespondent al Academiei Române, la împlinirea vârstei de 70 de ani, Editura Reîntregirea, Cluj-Napoca, 2002, p. 443-453.

2 Vezi Rodica Andruş, „Calendare româneşti hunedorene”, Sargetia XVIII-XIX (1984-1985), p. 437.

[3] Vezi articolele apărute în Calendarul Naţional al Foii Interesante pe anii 1908, 1909, 1911, 1912, 1913, 1914, 1915.

[4] „Marii noştri străbuni”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1908, p. 54-63; „Sarmisegetuza”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1909, p. 53-56; „Faptele împăratului Traian povestite de banii din zilele lui”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1913, p. 58-71.

[5] Date culese din exemplarul Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1909, al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, care fiind fragmentar nu a permis identificarea paginii, Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1913, p. 26.

[6] „Din trecutul mare al neamului”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1911, p. 30.

[7] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 2, 66.

[8] „Calendarul Naţional al Foii Interesante pe 1912”, în Foaia Interesantă , nr. 42 din 13/26 oct. 1911.

[9] „Tudor Vladimirescu primeşte jurământul de supunere al boierilor şi căpeteniilor la Bucureşti”; „Tudor Vladimirescu prins de greci”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 32, 34.

[10] „Pătimitorii iubirii de neam”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1914; „Calendarul Naţional pe 1914”, înLibertatea, nr. 55 din 21 nov./3 dec. 1913.

[11] „Calendarul Naţional pe anul 1912”, în Foaia Interesantă, nr. 42 din 13/26 oct. 1911.

[12] „Archiereii români la Blaj la jubileul Astrei”, „Tot de la serbările de la Blaj”, „Asociaţiunea şi noua conducere”, înCalendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 36, 38, 40, 42.

[13] „Zborul lui Vlaicu la Blaj şi defilarea în port naţional”, „Bravul zburător de la Blaj”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 40, 70.

[14] Vasile Stroescu „Scrisoarea către Libertatea”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1911, p. 2, 34.

[15] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1907, p. 84-86; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1909, p. 72-73; p. 87; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1910, p. 66-69.

[16] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 67-70.

[17] „Voinicii noştri căluşeri”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 76.

[18] „România mărită şi marele ei viitor”, în Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1914.

[19] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1914.

[20] „Calendarul Naţional pe 1915”, în Libertatea, nr. 78 la Crăciun 1914.

[21] Ibidem.

[22] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1913, p. 1-3.

[23] Rubrica a fost identificată de noi în toate numerele consultate.

[24] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1911, p. 8; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 99-100;Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1913, p. 79, 81; „Calendarul Naţional” în Libertatea, nr. 40 din 20 sept./3 oct. 1908.

[25] Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1908, p. neidentificată; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1911, p. 1, 32, 71, 73, 77, 89, 109; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1912, p. 41, 77; Calendarul Naţional al Foii Interesante, 1913, p. 69, 74.

[26] R. Andruş, „Calendare româneşti hunedorene”, în rev. Sargetia, nr. XVIII-XIX, 1984-1985, p. 437, 440.