Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (33) - Introducere la Plângerile lui Ieremia

Printre bijuteriile poetice ale Vechiului Testament se numără şi Plângerile lui Ieremia, carte numită astfel datorită versiunilor greacă (Septuaginta) şi latină (Vulgata); altfel, în ebraică ea se numeşte eca, după cuvântul de început al textului original: "vai, cum".

Cartea este alcătuită din cinci capitole, cărora le corespund cinci poeme, toate aparţinând genului elegiac, în aria mai generală a literaturii funebre. Autorul plânge - deplânge - starea jalnică în care a ajuns Ierusalimul după cucerirea acestuia de către Nabucodonosor, spectrul înfiorător al unei cetăţi pustiite nu numai de strălucirea unei capitale, ci şi de propriii ei locuitori, mânaţi de cuceritori pe calea exilului.

Cele cinci elegii sunt scrise în formă fixă, după reguli prozodice dintre cele mai riguroase. Primele patru au fiecare câte 22 de strofe, adică numărul literelor din alfabetul ebraic; primul cuvânt al fiecărei strofe începe cu litera respectivă. A cincea elegie nu este marcată cu literele alfabetului, dar are, în schimb, tot 22 de strofe. La rândul lor, strofele poemelor 1, 2 şi 3 au fiecare câte şase stihuri, ale poemului 4 câte patru, ale poemului 5 câte două. Incantaţia prozodică era, în mare măsură, rezultatul alternanţei dintre versul mai lung (cu număr impar) şi versul următor, mai scurt (cu număr par), dar şi al alternanţei recitative dintre tonurile tari şi cele slabe. Oricum, toate acestea fac parte din taina vechii poezii ebraice, cu care limbile greacă şi latină - şi cu atât mai puţin cele moderne - nu pot avea nimic în comun. Versiunea de faţă păstrează arhitectura fiecărui poem şi, în limitele posibilului, încearcă echivalenţe prozodice adaptate la virtuţile de astăzi ale limbii române; ca şi în Cartea lui Iov, atunci când o tălmăcire literală nu a fost cu putinţă, textul a păstrat cuvintele nucleice, pe care le-a întregit prin cuvinte întăritoare.

Tradiţiile biblice iudaică şi creştină îl atestă pe profetul Ieremia drept autor al Plângerilor. E cât se poate de evident că autorul a fost contemporan cu evenimentele tragice din preajma căderii Ierusalimului (587 î. H.) şi că imaginile au fost culese direct, prin simţurile proprii, din realitatea imediată, ceea ce nu a împiedicat ca ele să se organizeze după rigorile poeziei cu formă fixă; aceasta demonstrează, o dată mai mult, că Plângerile sunt opera unui mare poet.

Sfânta Scriptură: Versiunea Anania