PREDICA LA DUMINICA DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh: „Bucură-te tu, cel care din veacuri rânduit ai fost să vesteşti înaintea venirii Domnului slava cea mare a Învierii Sale!”. Iubiţii mei, minunate maici, n-am înţeles multă vreme ce înseamnă, în cântarea bisericească, cu-vântul „Podobie”. Vedeam acolo câteva cuvinte şi puncte, puncte, mai apoi, semn că Sfinţii Părinţi ştiau înainte bine podobia pe de rost. Astăzi am înţeles ce înseamnă podobia. Podobia înseamnă împodobire, podobia înseamnă podoaba cerurilor coborâtă pe pământ şi glasul îngerilor împreună slujind cu noi. Podobia înseamnă că atunci când chemăm personal pe Sfinţi în ajutorul nostru, ei vin ca să ne îmbogăţească sufletele, să ne împodobeas-că slujbele cu adevărat şi să ne dăruiască podobia cea mare a Bisericii. 

 Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a îngăduit ca în această noapte de Înviere să fiu alături de frăţiile voastre şi mai cu seamă mă rog lui Dumnezeu ca mireselor Sale, celor care şi-au ales mai presus de iubirea pământească iubirea Mirelui Hristos, să le dăruiască mântuire. Şi aşa cum astăzi au cântat pentru noi la strana Maicii Domnului, tot aşa să facă şi în Împărăţia cerurilor.

M-am gândit multă vreme ce semnificaţie deose-bită trebuie să descoperim noi astăzi împreună în sărbători şi ascultat-am. Mi-am şi notat, dar n-am să citesc, ca să nu creez un precedent, că darul cel mai mare pe care l-a dăruit Dumnezeu prin Sfântul Botez a fost, spune la un moment dat, conştiinţa mântuirii. „Dăruit-ai prin dânsul poporului Tău conştiinţa mântuirii sale, Dumnezeule mare”. Ce minune mare a dăruit Domnul poporului celui ales: conştiinţa mântuirii. Dacă aş fi fost undeva deasu-pra Sibiului aş fi spart zidurile acestei capele, pen-tru că întreaga slujbă de astăzi, ca şi toate slujbele ortodoxe, nu cheamă la altceva decât la conştiinţa mântuirii. Să ai conştiinţa că e posibilă mântuirea şi mai cu seamă să ai conştiinţa că trebuie să te mân-tuieşti, în sinergie, în împreună lucrare cu Tatăl, cu Fiul şi cu Duhul Sfânt. În Evanghelia de astăzi, din zorii zilei, s-a vestit bucuria cea mare a Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi este consemnat în Sfânta Scriptură, acolo, în câteva cuvinte, un lucru fantastic ce se întâmplă cu poporul care aude că Elisabeta naşte: şi s-au bucurat dânşii cu Elisebeta de naşterea pruncului. Ierusalime, Ierusalime, – şi de data aceasta mă adresez fiecăruia dintre noi – astăzi am fost în Iudeea, unde am tresăltat de bucu-rie că ni s-a născut nouă prunc ceresc, să-i spunem înainte-vestitor al marelui Prunc care uneşte ceruri-le cu pământul.

Sfântul Ioan Botezătorul nu este un oarecare, cum ar vrea să-l desemneze fraţii de-a dreapta şi de‑a stânga Sfintei Scripturi, nicidecum ancoraţi în miezul Sfintei Scripturi. Şi dacă Hristos-Domnul este harponul care S-a prins în fiinţa Treimii, ca să ne arate nouă unde este locul omenirii, fără îndoială că Sfântul Ioan Botezătorul este cel care a pregătit întreaga vânătoare de oameni la care mai târziu au fost chemaţi Apostolii. V-aţi gândit vreodată că Sfântul Ioan Botezătorul este mucenicul lui Hristos înainte ca ei, ceilalţi, să priceapă că Hristos este Domnul? De fiecare dată mă gândesc cum va fi arătând Iordanul în ochii cerului când se deschide şi numai unul singur de acolo aude glasul din cer tunând: „Acesta este Fiul Meu Cel prea iubit întru Care bine am voit”. Şi acela este Sfântul Ioan Botezătorul. Şi mai cu seamă mă gândesc ce dar mare de duh a avut Sfântul Ioan Botezătorul. Vă aduceţi aminte că, la un moment dat, Maica Dom-nului urcă într-un ţinut muntos la ruda sa, Elisa-beta, şi pruncul în pântece saltă pentru că vede în apropiere, simte în aer Duhul lui Dumnezeu? Aşa se întâmplă întotdeauna cu un om al lui Dumnezeu, în pântecele gândului celui mai pătimaş dacă ar fi, la apropierea tainei celei mari a Duhului, tresaltă, iese din pântece, simte că trăieşte şi că viaţa lui nu este acolo în pântece, ci în afara pântecelui pătimaş, în întâlnirea cu Dumnezeu.

Ne spun unii că n-avem argument pentru a susţine că pruncii ar simţi botezul. Iată argumentul: Sfântul Ioan Botezătorul este argumentul că acolo este locul pruncilor, în pântecele cristelniţei, să sal-te de întâlnirea cu Hristos, Pruncul Care vine să-l ridice de-a dreapta Tatălui.

Ni se spune, de asemenea, că n-are ce căuta preoţie în biserică. Tot Sfântul Ioan Botezătorul ne dovedeşte că Domnul Însuşi Şi-a ales prin el om ca să-I slujească drept preot înaintea altarului celui mare al lui Dumnezeu. Şi ce imens altar este Iorda-nul şi câtă binecuvântare ne-a dăruit Iordanul no-uă!...

Şi, iată, ni se spune mai nou că n-ar mai trebui să postim şi dacă am putea limita postul cât de mult. Şi argumentul pentru postirea noastră este tot Sfântul Ioan Botezătorul, pentru că darul pe care l-a primit nu şi-l putea întreţine decât într-un vas cu-rat, nealterat de nici una dintre patimile lumii în care trăia. Să nu vă închipuiţi că ceea ce trăim noi astăzi este altceva decât perioada aceea! N-aţi auzit încă de conducători de state care-şi omoară fraţii ca să le ia nevestele?! N-aţi văzut destul desfrâu? N-aţi văzut destulă beţie?! N-aţi văzut destule maici uci-gându-şi pruncii?! Nu suntem, oare, noi în vremea Sfântului Ioan Botezătorul? Şi dacă Domnul ne-a rânduit să fim creştini, ne-a rânduit să fim în ace-eaşi vreme de tăria sufletului Sfântului Ioan Bote-zătorul.

„Te Deum laudamus” – „Pe tine, Dumnezeule, Te lăudăm”, este cântarea pe care o lasă veşniciei un alt Sfânt pomenit astăzi, Niceta de Remessiana, cel pomenit de noi a fi unul dintre cei care i-au încreş-tinat pe strămoşii noştri şi dacă ar fi să fim cinstiţi, alături de ei, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cum ne place nouă să-i spunem, martirul, face fru-moasă înstelare treimică.

Haideţi să ne gândim puţin ce modele ne-a oferit şi ne oferă ziua de astăzi: Sfântul Ioan Botezătorul, înainte mergătorul Domnului, primul martir pentru legea lui Hristos, cea nouă, şi mai cu seamă propo-văduitorul Învierii Domnului. Niceta de Remessiana, mai marele cântăreţilor peste sufletele latinilor şi mai cu seamă cel care poate să ne facă să înţelegem că la Dumnezeu, dacă intri în stare de cântec, intri în stare de jertfă. Al treilea model, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, necanonisitul, neridicat în slăvi de nici o altă biserică, pentru că aşa sunt Sfinţii, smeriţi şi pe lumea cealaltă. Se pare că nu va fi avut mai mult decât vârsta noastră, a fiecăruia dintre noi în parte şi aşa trebuie să-l vedeţi pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava ca un ţăran care a înţeles că dacă nu te porţi ca Sfântul Ioan Botezătorul, lău-dându-L pe Domnul ca Niceta de Remessiana, nu vei avea niciodată tăria să recunoşti că eşti al lui Hristos. Iată, aşadar, taina cea mare a zilei de as-tăzi, taina cea mare consemnată şi într-una dintre cântări: „Naşterea ta, Sfinte Ioane Botezătorule, sa-bie cu două tăişuri s-a arătat împotriva vrăjmaşilor: tăişul smereniei şi tăişul duhului”.

Dumnezeu să ne învrednicească să primim a-ceastă sabie îndoit tăietoare împotriva patimilor şi împotriva vrăjmaşilor din afară. Şi Dumnezeu să vă răsplătească fiecăruia dintre voi că într-o vreme când unii s-au ancorat prea mult de rezultatul exa-menelor lor, aţi avut picătura de tărie de a veni să staţi în casa slavei lui Dumnezeu. Şi nu pot să închei înainte de a mulţumi încă o dată stranei din dreapta mea şi stranei din stânga mea sau altfel spus, din dreapta altarului şi din stânga altarului şi vă spun că mare minune este Biserica Ortodoxă. Dacă nu v-aţi dat seama de bogăţia ei până acum, sunt convins că în seara aceasta aţi priceput ce minunat este Dumnezeu, Cel care ne-a dăruit nouă o asemenea minune a Bisericii.

Dumnezeu Cel smerit să ne întărească în smere-nie, Dumnezeu Cel slăvit să ne dăruiască slava, iar noi, păcătoşii, cu glasuri înălţate către cer, să pu-tem lăuda pururea pe Sfântul Ioan Botezătorul şi înintemergătorul Domnului, pe Sfântul lăudător Ni-ceta de Remessiana şi pe fratele nostru Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava care să ne dăruiască puterea mărturiei lui.

Eu mă rog ca în sufletele voastre să pomeniţi pe maicile care astăzi ne-au cântat, pentru ca pururi să ne întâlnim în rugăciune cu ele, ele de acolo din afară de lume rugându-se pentru noi cei din lume, iar noi, cei din lume, păcătoşii, nemaiavând timp să ne rugăm nici măcar pentru noi, dar rugăciunile noastre sigur vor fi auzite de Dumnezeu Cel care cântăreşte în ceruri stranele, cum spune Sfântul Ioan Damaschin. Aşadar, frăţiile voastre, maicilor, şi frăţiile voastre, iubiţilor, grijă mare pentru sufletele voastre! Dumnezeu să ne dăruiască putere în rugă-ciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula,
din ”Cântare de biruinţă cântând”
Predici şi meditaţii duhovniceşti radiodifuzate
Editura «Oastea Domnului» – Sibiu, 2012