Cateheza de duminică - „Sfântul Altar”

 

Altarul este astfel întocmit încât să răspundă la slujirea Sfintei și Înfricoșatei Jertfe fără de sânge, ce se aduce aici ori de câte ori se slujește Sfânta Liturghie.

În mijlocul altarului se afla Sfânta Masa (prestolul) sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfânta Jertfă cea fără de sânge a Noului Testament și pe ea petrece mijlocind pentru noi Iisus Hristos, în Sfânta Împărtășanie. De aceea, locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfânta Masă și, deoarece Sfânta Jertfă cea fără de sânge este miezul Sfintei Liturghii, Sfânta Masă nu poate lipsi de la nici o biserică. Ea este icoana mormântului lui Iisus Hristos, închipuirea Cinei celei de Taină, a crucii și a răstignirii lui Hristos, icoana scaunului pe care șade Mielul dumnezeiesc (Apoc. 5, 6) și sub care sufletele drepților uciși pentru Cuvântul lui Dumnezeu așteaptă preamărirea (Apoc. 6, 9).

Sfânta Masă se face din piatră, deoarece închipuie mormântul de piatră al lui Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ps. 117, 22), și este în patru colțuri, «închipuind cele patru părți ale lumii și din ea se hrănesc cele patru margini ale lumii» . Ea este acoperită întâi cu o pânză albă, țesută din in, numită cămașă, care închipuie giulgiul cel de pe dumnezeiescul Trup al Celui ce a murit pentru noi; apoi deasupra vine o altă acoperitoare numită îmbrăcămintea mesei, făcută dintr-o țesătură mai luminată, care închipuie veșmintele Mântuitorului cele strălucitoare ca lumina (Matei 17, 2) și este mărirea lui Dumnezeu. 

Pe Sfânta Masă trebuie să se afle Antimisul, Evanghelia, o cruce, un sfeșnic cu lumânare și un chivot pentru păstrat Sfânta Cuminecătură, Dumnezeiescul Trup și Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

1. Antimisul este o năframă în patru laturi, țesută din in ori din mătase, pe care se află întipărită icoana punerii în mormânt a Mântuitorului. În cusătura Antimisului se așează Sfinte Moaște, pentru că pe el se slujește Sfânta Liturghie. Când nu se face slujba, Antimisul stă pe Sfânta Masă împăturit într-o învelitoare care închipuie năframa ce acoperea dumnezeiescul cap al lui Hristos în mormânt. Obârșia Antimisului vine din vremea marilor prigoane împotriva creștinilor. Atunci, spre a feri Sfintele Daruri să fie pângărite de păgânii care năvăleau în biserici în timpul Sfintei Liturghii, preoții înfășurau Sfintele Daruri într-o pânză sfințită și, fugind cu ele într-un loc ferit, continuau slujba Sfintei Liturghii, întreruptă de navala păgânilor. Și azi, de s-ar întâmpla să ia foc biserica, în timpul Sfintei Liturghii, preotul slujitor poate, dacă e nevoie, să înfășoare sfântele vase, Potirul și Discul, în Antimis și să le ducă într-un loc potrivit, unde să isprăvească de slujit Sfânta Liturghie, Antimisul servindu-i de Masă sfântă. Antimisul nu poate lipsi de pe nici o Sfântă Masă din bisericile în care se slujește Sfânta Liturghie. Fără el nu se poate face Sfânta Liturghie. În împrejurări deosebite, ca de pildă în război, pe câmpul de luptă, se poate face Sfânta Liturghie în orice loc potrivit, dacă avem Antimis.

2. Sfânta Evanghelie, legea cea nouă, închipuind pe Hristos, stă de-a pururi pe Sfânta Masă, pe Antimis;

3. O cruce, pentru că pe Sfânta Masa se înnoiește necontenit dumnezeiasca Jertfă de pe Golgota;

4. Una sau mai multe lumânări de ceară, care ard în vremea sfântelor slujbe;

5. Un chivot, în care se păstrează Sfânta Împărtășanie pentru grabnica împărtășire a celor bolnavi, ce nu pot veni la Sfânta Liturghie. Pentru aceasta arde în altar pururea o candelă, atârnată deasupra Sfintei Mese, arătând ca „Lumina Lumii” (Ioan 8, 12) se află pe Sfânta Masă.

*  *  *

Sfântul Altar este simbolul mistic al Împărăţiei Cerurilor, unde ‒ în chip nevăzut ‒ se află tronul Prea Sfintei Tremi, Maica Domnului cu toţi Sfinţii şi îngerii împreună cu slujitorii sfinţiţi ai Bisericii. Altarul este locul cel mai sfânt de pe pământ, unde locuieşte nevăzut Dumnezeu şi unde Se jertfeşte zilnic, în timpul Sfintei Liturghii, Domnul nostru Iisus Hristos.

Dacă naosul închipuieşte tainic lumea văzută, a credincioşilor, adică Biserica luptătoare de pe pământ, Altarul închipuieşte Cerul, adică Biserica biruitoare de sus, formată din îngeri şi din toți sfinţii, care se roagă pentru noi şi ne ajută să biruim ispitele diavolului şi să dobândim mântuirea sufletului.

(Protosinghel Ioanichie Bălan, Călăuză Ortodoxă în Biserică, Editura Mănăstirea Sihăstria, 1991, p. 47)

*  *  *

Lucruri neștiute despre Altar, locul cel mai sfânt de pe pământ!

„Sfântul Altar este simbolul mistic al Împărăţiei Cerurilor, unde – în chip nevăzut – se află tronul Prea Sfintei Tremi, Maica Domnului cu toţi Sfinţii şi îngerii împreună cu slujitorii sfinţiţi ai Bisericii”.

După rânduiala bisericii, în altar se află Sfânta Masă, Proscomidiarul, Scaunul cel de sus și Diaconiconul. Despre toate aceste lucruri minunate, în rândurile de mai jos.

La piciorul mesei sunt îngropate părticele din Sfintele Moaște

De formă cubică, sprijinită pe un singur picior, realizată întotdeauna din piatră masivă, Sfânta Masă este așezată întotdeauna în mijlocul Sfântului Altar. La piciorul acesteia sau în lespedea de deasupra se găsesc îngropate întotdeauna părticele din Sfintele Moaște.

Pe Sfânta Masă sunt așezate multe obiecte sfinte printre care Sfântul Chivot, unde sunt păstrate Sfintele Taine, pentru împărtășirea bolnavilor, în decursul unui an, Sfântul și Marele Mir, Antimisul, o pânză imprimată cu scena punerii în mormânt a Mântuitorului, Sfânta Evanghelie, un sfeșnic cu lumânări, o candelă care arde neîncetat și un clopoțel.

Sfânta Cruce

În spatele Sfintei Mese, lipită de peretele de răsărit se află Sfânta Cruce, uneori chiar în mărime naturală. În ceea ce privește Proscomidiarul acesta este acel loc, special zidit, unde se săvârșește slujba numită Proscomidie, în cadrul căreia se pregătesc Cinstitele Daruri, care sunt prefăcute la Sfânta Liturghie în Trupul și Sângele Mântuitorului.

În multe locuri, Proscomidiarul are forma unei peșteri, care ne duce cu gândul la peștera din Bethleem, unde s-a născut Hristos. Scaunul cel de sus sau Scaunul Arhieresc este locul pe care stă Arhiereul în timpul Sfintei Liturghii.

Cât privește Diaconiconul, în această încăpere specială zidită în partea de sud a Sfântului Altar, aici se păstrează sfinte vase, icoane sau veșminte bisericești.

Ce se întâmplă cu adevărat în altar în timpul Sfintei Liturghii

„M-am întors şi văd o aripă uriaşă pe care o aşezase Arhanghelul pe umărul meu şi mă conducea să fac Vohodul Mare.”

Stareţul spunea:

„Oamenii, fiul meu, sunt orbi şi nu văd ce se întâmplă în Sfântul Altar în timpul Dumnezeieştii Liturghii. Odată am slujit Sfânta Liturghie şi nu puteam să fac Vohodul Mare (Ieşirea cu Sfintele Daruri) din cauza a ceea ce vedeam. Cântăreţul repeta mereu «Noi care pe heruvimi…», când, deodată, am simţit că mă împinge cineva de umăr şi mă conduce spre Sfânta Proscomidie. Atunci am crezut că e cântăreţul, şi am zis: «Binecuvîntatul! Atâta neevlavie! A intrat prin Sfintele Uşi şi mă împinge!». M-am întors şi văd o aripă uriaşă pe care o aşezase Arhanghelul pe umărul meu şi mă conducea să fac Vohodul Mare.

Ce se întâmplă în Sfântul Altar în timpul Dum­nezeieştii Liturghii…!! Uneori nu pot să mai stau în picioare şi mă aşez în scaun. Unii dintre cei care slu­jesc cred că am probleme cu sănătatea, dar ei nu ştiu ce văd şi ce aud eu. Cum zboară, fiul meu, îngerii! Iar cînd spune preotul «Pentru rugăciunile…» atunci pleacă Puterile Cereşti şi în Sfântul Altar rămâne desăvîrşită linişte”.

Iubiti frati si iubiti credinciosi, in legatura cu Liturghia in Ortodoxie sau Ortodoxie si Liturghie, am spus ca Sfanta Liturghie este eticheta Bisericii Ortodoxe in intelesul ca in ea se rezuma toata Ortodoxia. Astazi voi spune ceva despre Sfanta Liturghie ca sarbatorire cuprinzatoare, pentru ca daca Sfanta Liturghie este un rezumat al Ortodoxiei, trebuie sa fie un rezumat si al trairii ortodoxe.

Noi am gasit Sfanta Liturghie asa cum ne-a dat-o Biserica si daca ne-am gandit mai indeaproape am putut sa ne dam seama ca in cuprinsul Sfintei Liturghii se traiesc evenimentele care au dus la mantuirea noastra: Intruparea Fiului lui Dumnezeu – Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos -, Cina cea de Taina, Jertfa de pe Cruce, Invierea cea de a treia zi, Inaltarea la cer, ce-a de-a doua iarasi venire, Rusaliile, chiar si sarbatorile Maicii Domnului in intelesul ca in Sfanta Liturghie e pomenita si Maica Domnului, ne aratam cinstitori ai Maicii Domnului, sarbatorile sfintilor in intelesul ca la Sfanta Liturghie ii pomenim pe toti sfintii, suntem indemnati sa-i pomenim pe toti sfintii, asa incat Sfanta Liturghie este un rezumat al intregului an bisericesc.

Cei mai multi dintre credinciosii nostri stiu ca la Sfanta Liturghie se pomeneste Cina cea de Taina pentru ca se spun cuvintele “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor” si “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Este ceea ce s-a spus la Cina cea de Taina adica ceea ce a spus Domnul Hristos cand a prezentat Trupul si Sangele Sau pentru impartasirea Sfintilor Apostoli. Deci oricum Sfanta Liturghie sarbatoreste Cina cea de Taina, dar nu numai Cina cea de Taina. Sunt mai putini credinciosii care stiu ca si alte sarbatori sunt cuprinse in Sfanta Liturghie, si alte sarbatoriri fac cuprinsul Sfintei Liturghii.

Si anume, mai intai de toate pentru ca la Sfanta Liturghie Cinstitele Daruri ce sunt puse inainte se sfintesc si devin Trupul si Sangele Mantuitorului nostru Iisus Hristos, putem considera pe buna dreptate ca Sfanta Liturghie este o sarbatorire a intruparii Mantuitorului Hristos, a intruparii Fiului lui Dumnezeu, si anume cuprinde ca intrupare Buna Vestire si Nasterea cea dupa trup a Mantuitorului deci Buna Vestire si Craciunul. Buna Vestire noi o sarbatorim peste an in 25 martie iar Craciunul in 25 decembrie. La Sfanta Liturghie, pentru ca se intrupeaza Fiul lui Dumnezeu in Cinstitele Daruri care devin Trupul si Sangele Lui si devin de fapt Mantuitorul Insusi cu Care se impartasesc credinciosii, Sfanta Liturghie este sarbatorirea celor doua sarbatori care sunt in legatura cu intruparea Fiului lui Dumnezeu: Buna Vestire si Nasterea dupa trup a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Sigur ca intruparea aceasta se face pentru continuarea intruparii Mantuitorului in credinciosi prin impartasirea credinciosilor. Nu e vorba aici de o alta intrupare decat intruparea cea trebuincioasa pentru intruparea cea din oameni, adica Domnul Hristos a gasit chipul in care El poate sa fie cuprins in fiinta credinciosilor, chipul in care credinciosii se pot uni cu El in cea mai adanca unire, pana acolo ca El, dupa cum spunem noi la o rugaciune dupa impartasirea cu Sfintele Taine, intra in alcatuirea madularelor noastre. Chiar zicem noi: “intra in alcatuirea madularelor mele, in rarunchi si-n inima”. Ca sa se poata realiza lucrul acesta, se realizeaza mai intai intruparea cea in Cinstitele Daruri, ca credinciosii sa se poata impartasi.

Dupa aceea, la Sfanta Liturghie pomenim si alte evenimente care privesc mantuirea intre care de pilda intrarea in Ierusalim, in intelesul ca la intrarea in Ierusalim credinciosii Mantuitorului au zis: “Osana intru cei de sus!” (Matei 21, 9). Si noi la Sfanta Liturghie zicem “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Ta. Osana intru cei de sus. Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului. Osana intru cei de sus”, cuvinte pe care le-au spus in parte ingerii. Deci, “Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Ta”, sunt cuvinte ingeresti, iar cuvintele: “Osana intru cei de sus. Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!”, sunt cuvinte omenesti.

Apoi, Cina cea de Taina, reprezentata in cuvintele: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor” si “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu al Legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa, spre iertarea pacatelor”. Dar indata dupa ce se spun cuvintele acestea, nu cu glas tare ci in gand preotul zice: “Aducandu-ne aminte de aceasta porunca mantuitoare”. Despre ce este vorba? Este vorba ca Domnul Hristos, dupa marturia Sfantului Evanghelist Luca, le-a spus ucenicilor dupa ce a zis “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu” si “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu”, a zis “Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea”. Deci Domnul Hristos a statornicit la Cina cea de Taina sa I se pomeneasca jertfa. De ce jertfa? Pentru ca se pomeneste Trupul Domnului Hristos si Sangele Domnului Hristos separat, nu Trupul si Sangele deodata asa cum traieste sangele in trup si trupul in sange, ci separat, ca sa se arate jertfa. Sangele Domnului Hristos s-a varsat pe Cruce, deci Domnul Hristos a randuit sa I se pomeneasca jertfa: Trupul si Sangele. Si a zis: “Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea”. Orice Sfanta Liturghie este o repetare in acest inteles a Cinei celei de Taina si este implinirea unei porunci a Mantuitorului nostru Iisus Hristos: “Aceasta sa faceti intru pomenirea Mea”. Si atunci preotul zice: “Aducandu-ne aminte de aceasta porunca mantuitoare si de toate cele ce s-au facut pentru noi: – si pomeneste cele ce s-au facut pentru noi si anume zice – de cruce, – deci de jertfa Mantuitorului de pe Cruce – de groapa – de inmormantarea Mantuitorului, de mormantul cel purtator de viata al Mantuitorului – de invierea cea de a treia zi – deci de Sfintele Pasti – de suirea la cer si sederea de-a dreapta Tatalui – deci de Inaltare – si de ce-a de-a doua slavita iarasi venire”, prin urmare o sarbatorire a unui eveniment pe care nu l-am trait si nu-l traim inca, a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos care urmeaza dupa Inaltare. Si apoi zice cu glas tare: “Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate”.

*  *  *

Obiectele sfinte din Sfântul Altar

În mijlocul Altarului se află Sfânta Masă sau Jertfelnicul. Pe ea se aduce Sfânta Jerfă, cea fără de sânge a Noului Testament, în Sfânta Împărtăşanie. De aceea, locul cel mai sfânt dintr-o biserică este Sfânta Masă şi, deoarece Sfânta Împărtăşanie este miezul Sfintei Liturghii, Sfânta Masă nu poate lipsi de la nici o biserică. Ea este icoana mormântului lui Iisus Hristos, închipuirea Cinei celei de Taină, a crucii şi a răstignirii lui Hristos.

Pe Sfânta Masă trebuie să se afle Antimisul, Evanghelia, o cruce, un sfeşnic cu lumânare şi un chivot pentru păstrat Sfânta Împărtăşanie.

Antimisul este o năframă în patru laturi, ţesută din in ori din mătase, pe care se află întipărită icoana punerii în mormânt a Mântuitorului. În cusătura Antimisului se aşază Sfinte Moaşte, pentru că pe el se slujeşte Sfânta Liturghie.

Când nu se face slujbă, Antimisul stă pe Sfânta Masă împăturit într-o învelitoare care închipuie năframa ce acoperea capul lui Hristos în mormânt. Originea Antimisului o găsim în vremea marilor prigoane împotriva creştinilor. Atunci, spre a feri Sfintele Daruri să fie pângărite de păgânii care năvăleau în biserici în timpul Sfintei Liturghii, preoţii înfăşurau Sfintele Daruri într-o pânză sfinţită şi, fugind cu ele într-un loc ferit, continuau slujba Sfintei Liturghii, întreruptă de năvala păgânilor. Şi azi, de s-ar întâmpla să ia foc biserica, în timpul Sfintei Liturghii, preotul slujitor poate, dacă e nevoie, să înfăşoare sfintele vase, Potirul şi Discul, în Antimis şi să le ducă într-un loc potrivit, unde să continue Sfânta Liturghie, Antimisul servindu-i de Masă Sfântă.

Antimisul nu poate lipsi de pe nici o Sfântă Masă din bisericile în care se slujeşte Sfânta Liturghie. Fără el nu se poate face Sfânta Liturghie. În împrejurări deosebite, ca de pildă în război, pe câmpul de luptă, se poate face Sfânta Liturghie în orice loc potrivit, dacă preotul are Antimis.

Sfânta Evanghelie, închipuind pe Hristos, stă mereu pe Sfânta Masă, pe Antimis.

Aici se mai află o cruce, una sau mai multe lumânări de ceară, care ard în vremea sfintelor slujbe, şi un chivot, în care se păstrează Sfânta Împărtăşanie pentru grabnica împărtăşire a celor bolnavi, ce nu pot veni la Sfânta Liturghie. Pentru aceasta arde mereu în Altar o candelă, deasupra sau pe Sfânta Masă.

În Altar se mai află proscomidiarul, scaunul cel de sus şi diaconiconul.

Proscomidiarul este în partea de miazănoapte a Altarului. Aici se pregăteşte din pâine şi vin pentru Sfânta Împărtăşanie. Proscomidiarul închipuie peştera din Betleem în care S-a născut Hristos şi ieslea în care S-a culcat.

Scaunul cel de sus se află în spatele Altarului; pe el stă arhiereul în timpul citirii Apostolului, închipuind pe Hristos, marele Arhiereu.

Diaconiconul e în partea de miazăzi a Altarului şi numai la bisericile mai mari. În el se păstrează sfintele vase şi odăjdii ale bisericii, date în grija diaconilor.