"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

duminică, 25 septembrie 2022

Cateheza de duminică - Antimisul: Ce este, cum se sfințește și cum ajunge pe altarul din biserica ta


Antimisul simbolizează giulgiul în care a fost înfăşurat trupul Domnului nostru Iisus Hristos la punerea Sa în mormânt, precum şi mormântul Acestuia.

„În loc de masă”

În epoca preiconoclastă, în piciorul Sfintei Mese erau așezate fragmente din moaştele martirilor. Această practică îşi avea originea în creştinismul primar, când mormintele martirilor serveau drept loc pentru Sfânta Masă. Însă de multe ori, din cauza tulburărilor cauzate de persecutori, preoţii erau nevoiţi să întrerupă Sfânta Liturghie şi să o continue în alt loc. În atari situaţii, sfintele erau înfăşurate într-o pânză specială pe care se continua oficierea Sfintei Liturghii.

Ulterior, într-un buzunărel special amenajat s-au pus părticele din moaştele martirilor, pânza servind astfel drept altar mobil.

De aici și denumirea de „antimis” (gr. αντιμένσιον) = „în loc de masă”.

Certificat de hirotonie

De multe ori, antimisul a servit şi drept certificat de hirotonie pentru slujitor, întrucât, având semnătura episcopului locului sau a celui care l-a hirotonit, dovedea dacă este sau nu în comuniune cu Biserica dreptslăvitoare.

Sub forma şi dimensiunea celor de astăzi, antimisele apar abia prin secolele VII-VIII, răspândirea lor fiind favorizată de persecuţiile iconoclaste, când iconodulii, alungaţi din biserici de iconoclaşti, erau nevoiţi să săvârşească Sfânta Liturghie în aer liber. Ele se găseau şi în paraclisele particulare ale dregătorilor din Bizanţ, paraclise care nu se sfinţeau; aşezarea pe Sfânta Masă a antimiselor cu semnătura chiriarhului conferea autoritate canonică şi paraclisului.

Începând cu secolul al XVII-lea, antimisele au fost aşezate în toate bisericile, chiar şi în cele unde Sfânta Masă fusese sfinţită.

Astăzi, preotul primeşte antimisul de la episcopul său, a cărui semnătură garantează nu numai existenţa unei comunităţi euharistice locale, ci şi comuniunea sacramentală ce există între arhiereu şi preot.


Sfinţirea antimiselor

Sfinţirea antimiselor este oficiată de chiriarhul locului înainte de a se începe Sfânta Liturghie.

Arhiereul, îmbrăcat cu veşmintele liturgice, ca la Sfânta Liturghie, Îl roagă pe Arhiereul cel Veşnic, Care poartă grijă de mântuirea neamului omenesc, să-l învrednicească „fără de osândă a săvârşi sfinţirea antimiselor puse înainte, care s-au făcut întru slava măririi Lui şi spre mântuirea noastră, prin împărtăşirea euharistică”.

După această rugăciune, se începe slujba de sfinţire, însoţită de cereri speciale, legate de momentul sfinţirii. Urmează o rugăciune structurată în trei părţi.

În prima parte se vorbeşte despre atotputernicia lui Dumnezeu, în partea a doua se vorbeşte despre Sfinţii Apostoli care, prin primirea Duhului Sfânt, au sădit biserici în tot pământul, pentru ca să se aducă în ele preasfintele şi cele fără de sânge jertfe, iar partea a treia cuprinde epicleza propriu-zisă:

„Rugămu-ne Ţie, trimite pe Sfântul Duh cel închinat şi atotputernic şi sfinţeşte antimisele acestea. Umple-le pe dânsele de lumina cea veşnică, fă-le pe dânsele să fie spre plăcerea locuinţei Tale, fă-le locaşul măririi Tale, împodobeşte-le pe dânsele cu dumnezeieştile Tale daruri cele mai presus de lume, încât dumnezeieştile jertfe ce se vor săvârşi peste dânsele, să ajungă la Sfântul cel mai presus de ceruri şi tăinuitorul Tău jertfelnic”.


Apă de trandafir, agheasmă, Sfântul și Marele Mir

Apoi urmează rugăciunea de sfinţire a apei de trandafir, pregătită în prealabil.

După stropirea lor cu apă de trandafir, însoţită de formula: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50: 8), fiecare antimis în parte se sfinţeşte prin stropirea cu agheasmă şi prin ungerea cu Sfântul şi Marele Mir, în semnul Sfintei Cruci.

În acest timp se citește o serie de psalmi, apoi câteva tropare, iar arhiereul rostește alte 3 rugăciuni.

Pericopa apostolică din cadrul slujbei de sfinţire este de fapt scrisoarea pe care o adresează Sfântul Pavel evreilor, cărora le recomandă să privească în viaţă la ţinta Hristos, care este dincolo de Moise.

La rândul ei, pericopa evanghelică ne aduce în atenţie momentul sfinţirii Templului din Ierusalim, precum şi disputa dintre iudei şi Hristos. După obişnuita ectenie întreită, se face otpustul.


Șapte Liturghii

Timp de şapte zile, se săvârşeşte Sfânta Liturghie pe antimisele sfinţite. Înainte de a fi dăruite bisericilor ce urmează să fie sfinţite, – sau în cazul în care noul episcop sau chiriarh al locului doreşte să schimbe antimisul –, arhiereul pune în buzunăraşul cusut pe spatele antimisului un fragment din moaştele unui mucenic, îmbrăcate în ceară şi unse cu Sfântul şi Marele Mir.

Moaştele mucenicilor din antimise şi din piciorul Sfintei Mese arată că Biserica s-a întemeiat pe jertfa lui Hristos, dar se susţine şi prin jertfa celor care cred în El, mărturisindu-L.

Antimisul este întotdeauna învelit într-o pânză, care se numeşte iliton (cămaşă). Ilitonul ne aduce aminte de mahrama cu care a fost înfăşurată faţa Mântuitorului. Deasupra antimisului se aşază Sfânta Evanghelie, prin care se vestesc toate cele ce s-au săvârşit şi se săvârşesc de către Hristos cu valoare veşnică.

sursa: https://basilica.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!