30 aprilie - Pilda zilei

 

Pe o corabie ce străbătea oceanul, călătorea cândva un om cam nervos de felul lui.

Într-o zi, îl tortură următoarea idee: Ce ar fi dacă la un moment dat corabia ar suferi un naufragiu? Se sui pe bord unde, plimbându-se îngândurat în sus și în jos, îl întâlni pe căpitan:

-Sunt în apele acestea stânci? Îl întrebă.

-Da, domnule! Răspunse căpitanul.

-Știi dumneata unde sunt stâncile? Întrebă iarăși.

-Nu, aceasta nu o știu...

Frica omului deveni și mai mare:

-Ce, nu știi aceasta și totuși este așa de liniștit?

În orice moment ne putem izbi de una din aceste stânci și suntem pierduți!

29 aprilie - Pilda zilei

 

Într-o zi, un ţăran ieşi pe ogor, la semănat. Un grăunte, rămas pe vârful unui bulgăre de pământ, a început să se laude către altul, aflat adânc sub brazdă:

- Vezi tu, frate, zaci acolo luptându-te cu frigul pământului şi cu bezna, tânjind după o rază de soare, după lumină şi căldură. Eu, frăţioare, o duc mult mai bine, în timp ce tu te chinui.

Dar, în clipa aceea, o cioară a coborât pe neaşteptate din văzduh şi a înghiţit grăuntele rămas la vedere. În schimb, fratele său de sub brazdă încolţi peste puţin timp şi, din micul grăunte, ieşi din pământ un spic frumos şi trainic. De-abia acum, lumina şi căldura soarelui îi făceau cu adevărat bine. Cu vremea, spicul deveni copt şi roada lui multă. Astfel, speranţa şi smerenia celui de-al doilea i-au adus adevărata viaţă, în timp ce mândria l-a costat scump pe primul.

28 aprilie - Pilda zilei

 

Un ţăran cam rău la suflet a găsit, într-o zi, pe păşunea sa, vaca vecinului. Mânios, omul a luat animalul la bătaie, după care l-a legat şi l-a dus înapoi, spunându-i vecinului său:

- Dacă mai găsesc o singură dată vaca ta la mine-n grădină, să ştii că o bat şi mai rău, ai auzit?

A doua zi, însă, vecinul cel dintâi găsi şi el, în bătătura sa, două oi ale celuilalt, ce se strecuraseră printr-o spărtură a gardului. S-a apucat omul şi a reparat gardul, după care a luat frumos oile şi le-a dus stăpânului lor, celui crud, spunându-i:

- Am găsit la mine-n curte două dintre oile dumitale. Le-am adăpat şi ţi le-am adus acasă. Dacă am să le mai găsesc şi altă dată în curtea mea, să ştii că am să fac la fel: am să le port de grijă şi am să ţi le aduc nevătămate.

27 aprilie - Pilda zilei

 

După ce a trăit o viaţă plină de egoism, în care nu s-a gândit decât la el, nepăsându-i de cei din jur, un om a ajuns în iad. Cât de mult s-a căit atunci pentru tot ce făcuse! Dar era prea târziu. Chinuindu-se zi şi noapte în flăcările iadului, se ruga încontinuu:

- Iartă-mă, Doamne, am greşit, dar acum m-am lecuit. Nu mai sunt egoist deloc, ajută-mă, Doamne, că m-am schimbat şi nu mai am pic de răutate în mine!

În timp ce se ruga el, a apărut deodată un înger, care i-a spus:

- Bucură-te, omule! Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi vrea să-ţi dea o şansă să vii în rai, dar oare te-ai schimbat cu adevărat?

- Sigur că da, zise omul cu nerăbdare, sigur că m-am schimbat!

- Bine! A mai spus îngerul. Vezi firul care coboară acum spre tine? Dacă te vei urca pe el, vei ajunge în rai şi vei scăpa de chinurile de aici.

26 aprilie - Pilda zilei

 

Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Iţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?

- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus? "E, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!"

25 aprilie - Pilda zilei

 

Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:

- Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi alţii răi. De ce nu-s toţi la fel?

- E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa cum Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii, fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?

Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să treacă. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate, cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde în inimă.

24 aprilie - Pilda zilei

Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită.

-  Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! - nu avem unde sta peste noapte?! 

În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet. Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.

23 aprilie - Pilda zilei

 În vara anului 1920, spun bătrânii din Pipirig, s-a întâmplat un lucru înfricoşat la stâna satului de pe plaiul Domesnicului.

Era într-o seară de iulie. După mulsul oilor, ciobanii au strâns laptele, au luat masa şi stăteau de vorbă sub aripă, în jurul focului. Se apropia miezul nopţii. Printre cei 15 ciobani se afla şi moşul Neculai Vărăticeanu. Cineva cobora în galop spre stână. Toţi ciobanii se întrebau între ei cine umblă noaptea prin pădure. Călăreţul necunoscut se apropia mereu de stână. Deodată apare în faţa stânii un tânăr foarte frumos, îmbrăcat ostaş, cu suliţa în mână, călare pe cal alb. Ciobanii au amuţit de emoţie, ba nici câinii nu voiau să latre. Apoi tânărul acela minunat, li se adresă cu glas lin, dar poruncitor:

–        Părăsiţi imediat locul acesta cu oile, că mare primejdie vă aşteaptă!

Apoi îndată a întors calul şi a pornit din nou la galop, spre obcina muntelui. Toţi au rămas uimiţi.

Predică la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

 

Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mân­tuiască sufletele noastre" (Troparul Sfântului).

Fraţi creştini,

Odată cu sosirea frumosului antotimp al primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă, creştinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare a lor, numită în cântările bisericeşti „praznic al praznicelor", învierea Domnului, și care s-a dat spre moarte pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră" (Romani IV, 25). În fiecare an, învierea Domnului ne aminteşte şi adevereşte triumful vieţii asupra morţii şi strică­ciunii, biruinţa luminii asupra întunericului şi izbânda binelui asu­pra răului. Ea constituie piatra de temelie a credinţei noastre în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Care, din dragoste neţărmuri­tă, şi-a dat viaţa Sa pentru a noastră izbăvire de sub stăpânirea morţii.

22 aprilie - Pilda zilei

 

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!

Dar cum să facă? Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!

Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.

Sf. Ignatie Briancianinov – Predică La Duminica Tomii

 

“Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” (Ioan 20, 29).

Aceste cuvinte le-a grăit Domnul credinciosului Său ucenic, care n-a vrut să creadă în învierea Domnului atunci când ea i-a fost adusă la cunoştinţă de către fraţii lui, Apostolii; aceste cuvinte le-a grăit Domnul ucenicului care spusese sus şi tare că el nu va crede în învierea Domnului până ce nu se va căpăta dovada vie a acestei întâmplări atât de minunate şi atât de însemnate pentru lume.

“Am văzut pe Domnul”, i-au spus cu bucurie Sfântului Apostol Toma ceilalţi Apostoli, cărora li S-a arătat Domnul chiar în ziua învierii Sale, seara, intrând în cămară fără a deschide uşile.

Despre necredintă si îndoială

 

Cum nu crezi? Taci din gură! Cine te-a adus atunci la mânăstire? Astea sunt gânduri de la diavolul. Ce asculti tu ce spune vrăjmasul? Că diavolul, ăsta e scopul lui, să-i facă pe oameni să se îndoiască, să creadă că nu este Dumnezeu. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, nu este nici păcat, si oamenii pot face orice. Îndoiala e jumătate de lepădare, de-asta ne ispiteste diavolul. Că Mântuitorul spune că au să vină zilele astea – si uite, au si venit. Nu spun ei că omul a fost făcut din maimută? A fost un nebun cel care a spus asa; omul e chipul si asemănarea lui Dumnezeu.

Credinţă şi îndoială

 

IPS Antonie de Suroj

Credinţa e adesea înţeleasă de oameni ca o capitulare a raţiunii, a inteligenţei. Cu alte cuvinte, credinţa începe în momentul în care nu mai pot gândi creativ, atunci când renunţ la orice încercare de a pricepe raţional pentru că problema e aşa de absurdă, încât singura cale de a o înfrunta e să spun “cred”. Ei bine, acesta poate fi un act de credulitate, un act de laşitate, sau un act preliminar, plin de înţelepciune, care ne învaţă să nu tragem concluzii până nu am înţeles despre ce este vorba. Dar aceasta nu e credinţă aşa cum au înţeles-o marii oameni din toate religiile şi, în mod special, aşa cum o înţelege creştinismul.

Omilie a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica lui Toma

 (Ioan 20, 19-31)

NU ESTE MINCIUNĂ CREDINŢA NOASTRĂ!

Iubiţii mei, astăzi este sărbătoare. Este Duminica a doua a Paştilor sau Duminica lui Toma. Şi se numeşte Duminica lui Toma, pentru că astăzi Biserica noastră a rânduit să se citească Evanghelia care vorbeşte despre Toma.

***
Ce a fost Toma? Vreun bogat, vreun om de ştiinţă, vreo celebritate a acelor vremuri? Nimic din toate acestea. A fost un sărăcuţ analfabet. Şi totuşi a devenit cunoscut tuturor. Şi dacă oameni mari şi grozavi au fost uitaţi, el trăieşte în memoria tuturor. Ce s-o fi întâmplat? Ceva s-a schimbat în viaţa lui Toma şi sărăcuţul a devenit o mare personalitate. Ce s-a întâmplat?

Predică la duminica a II-a după Paşti (a Sfântului Apostol Toma)

 

Hristos a înviat! şi ştiu că aţi răspuns fiecare dintre frăţiile voastre că „Adevărat a înviat!”

Iată-ne ajunşi împreună în această a II-a Duminică după Paşti, numită şi Duminica Tomei. La Liturghie avem Evanghelia după Ioan 20, 19-31 şi mi-e drag să o citesc pentru că se referă şi se adresează fiecăruia dintre noi în parte. Iată ce zice Evanghelia:

„Şi, fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii, şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: «Pace vouă!» Şi, zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul. Şi Iisus le-a zis iarăşi: «Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit şi Eu pe voi».

Despre credinţa lui Toma şi puţina noastră credinţă

Într-o carte de curând apărută, «Riscul de a fi ortodox» (interviuri realizate de Costin Nicolescu cu o serie de „curajoşi“ ai ortodoxiei, Ed. Sofia, Bucureşti, 2003, 335 p), un text reţine atenţia măcar prin titlu. Părintele Dimitrie Balan spune la un moment dat, citându-l pe prof. Simion Mehedinţi: „Un popor şi un individ atâta preţuiesc: cât au înţeles din Evanghelie“ (p. 67-94). Citindu-l, mi-am adus aminte cât de aspru este poporul cu Apostolul Toma atunci când, după înţelepciunea gândului omenesc, îl numesc Toma necredinciosul.

Sf. Ap. Toma – un întăritor al credinței

 

– Predică la Duminica a 2-a după Paști – (A Sf. Ap. Toma)

„O, bună necredinţă a Tomei, că inimile credincioşilor la cunoştinţă le-a adus!” (Vecernia Mare, stih 4).

În această zi de sărbătoare, Biserica noastră rânduieşte să se citească Evanghelia despre Sf. Apostol Toma. Într-una din zile, acest ucenic al Domnului aude chemarea lui Iisus Hristos: „Vino cu Mine!”, iar Toma a lăsat toate şi L-a urmat. Trei ani de zile a ascultat cuvintele Lui şi a luat parte la minunile săvârşite de El. Dar când, în noaptea Marii Joi, a văzut că-L prind pe Hristos, că-L leagă, ca să-L ducă la Ana şi Caiafa, că-L scuipă şi-L pălmuiesc în Pretoriu, iar în cele din urmă Îl duc spre Golgota şi-L răstignesc, apostolul Toma se arată nedumerit. Lasă toate şi pleacă din nou la treburile sale, fiind preocupat de cele petrecute.

Alta a fost necredinţa lui Toma şi alta e necredinţa oamenilor de azi

 

Deci, fiind seară în ziua aceea, într-una din sâmbete, şi uşile fiind încuiate, unde erau ucenicii adunaţi de frica iudeilor, venit-a Iisus şi a stătut în mijloc şi a zis lor: „Pace vouă!”

Şi acestea zicând, a arătat lor mâinile şi coasta Sa. Şi s-au bucurat ucenicii văzând pe Domnul.

Deci a zis lor iarăşi: „Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, şi Eu vă trimit pe voi”. Şi aceasta zicând, a suflat şi a zis lor: „Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, se vor ierta lor, şi cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Iar Toma, unul din cei doisprezece, care se zice Geamăn, nu era cu dânşii când a venit Iisus. Deci au zis lui ceilalţi ucenici: „Am văzut pe Domnul”.

Toma credinciosul

 

Predică la Duminica a II-a după Paşti (a Sf. Ap. Toma)

(Evanghelia de la Ioan 20, 19-31)

În Evanghelia acestei Duminici sunt înfăţişate două arătări ale Domnului Celui înviat către grupul mai restrâns al ucenicilor Săi, al acelora pe care El i-a ales şi i-a numit «apostoli» (Lc 6, 13) şi care aveau să fie martorii prin excelenţă ai Învierii Sale.

Mântuitorul S-a arătat viu după patimile şi moartea Sa unui număr destul de mare de persoane. Aceste arătări sunt cele mai importante dovezi ale adevărului Învierii Domnului. Deşi prin Înviere trupul luat de Mântuitorul din Sfânta Fecioară a încetat de a mai fi un trup pământesc, deşi Domnul Cel înviat nu mai ţine propriu-zis de lumea noastră şi nu mai este supus incidenţelor istorice, totuşi, prin faptul că El S-a arătat unor persoane concrete, care au putut da mărturie despre întâlnirile cu El, Învierea este un fapt istoric.

21 aprilie - Pilda zilei

În istorioara localnicilor se spune că: „ Atunci când se întorceau vitejii cetății din războaie, după ceremonia care le era dedicată în forul din fața Sfintei Sofia şi dinaintea vechiului palat imperial, ( forul se afla unde este acum părculețul cu fântâna arteziană și rondul de flori – părculețul situat între Sfânta Sofia și moscheea Sultanahmet) treceau prin cetate sub aclamațiile bizantinilor şi dincolo de zidurile Constantinopolului jertfeau un vitel pe care-l împărțeau făcând milostenie sărmanilor cetății, ca mulțumire lui Dumnezeu pentru izbândă și pentru că au rămas în viață.

Pe la începutul domniei Împăratului Marcian (450-457), în vinerea din săptămâna luminată a anului 450, un viteaz creștin numit Machelie,( soldat de origine armeană ce sosise în Bizanț în cohorta militară din sudul Italiei şi care era supranumit pentru vitejie Leon, o leonos = leul), întorcându-se din luptă, a mers să aducă mulțumire lui Dumnezeu dincolo de zidurile vestice ale cetății bizantine, in marginea pădurii Trakiei, în zona porții Silivriei, de unde pornea odinioară Via Ignatia spre Roma.

Cuvânt la Izvorul Tămăduirii: A DEVENI IZVOR AL TĂMĂDUIRII SEMENILOR ÎNSEAMNĂ A DEVENI SFÂNT

Cuvintele pe care le auzim la citirea Sfintei Evanghelii la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii  par a ne tulbura, dacă înțelegem doar literar cuvântul Sfintei Scripturi și facem asemănări între ce s-a întâmplat atunci în Ierusalim unde, în curțile rugăciunilor, pătrunseseră cei care trebuia să stea la intrarea în templu pentru a vinde acolo porumbeii care se aduceau spre a fi cumpărați pentru răscumpărarea celor întâi născuți, sau oile și boii care trebuiau cumpărați pentru aducerea jertfelor de iertare și celelalte jertfe care erau rânduite prin legea lui Moise. Și banii care trebuia schimbați pentru ca cei care aveau mai mulți să pună cât doreau în cutia milei, în templu, așa cum a pus și văduva aceea săracă, doi bănuți cât avea ea. Toate aceste lucruri, dacă le gândim la biserică, la faptul că acolo la ușă este un pangar cu lumânări, cu bani, cu icoane, cu celelalte lucruri mărunte ale pangarului, am putea și noi să ne gândim: Ar trebui să vină Hristos și la noi și să scoată afară cele ce zornăie pe acolo. Dar iată că Evanghelia strecoară către final un înțeles duhovnicesc sau faptul că trebuie să ne gândim mai mult decât în mod literar ascultând cuvântul Evangheliei și să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască înțelesurile mai adânci ale Cuvântului.

Predică la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

Fraţi creştini,

Ne aflăm încă în săptămâna luminată şi în această saptamână ne întâlnim cu o sărbătoare deosebită, în cinstea Maicii Domnului - Maica Domnului care ne aduce un mare dar în viaţa noastră pământească, născând pe Mântuitorul Hristos, Dumnezeul întrupat; Maica Domnului, Mamă bună si preasfântă, care L-a ajutat cu multă dragoste pe Mântuitorul in viata Lui pământească şi a suferit foarte mult, ca o mamă langa Pruncu - Dumnezeu…

Iisus a suferit foarte mult şi ca prunc, de la naşterea Lui în Betleem, până la fuga în Egipt. Iar ea s-a apropiat cu foarte multă dragoste de El şi în copilărie, dar şi mai târziu, cand Iisus a ieşit să vestească Evanghelia Sa în mijlocul mulţimilor şi îi învăţa pe oameni ca nimeni altul. Şi, odată, fariseii şi cărturarii, foarte invidioşi şi geloşi pe El, L-au scos din cetate şi L-au urcat pe sprânceana muntelui, cu gândul să-L arunce în prăpastie. Dar Iisus a trecut foarte liniştit prin mijlocul acelei mulţimi tulburate de ură şi a mers în pace, pe drumul Lui. Maica Domnului însă a leşinat de durere şi de spaimă. Ea era de faţă şi a înţeles că duşmanii voiau să-L distrugă pe Fiul ei iubit. Mai târziu, pe locul acela unde a leşinat sfânta Fecioară s-a ridicat o mănăstire numita mănăstirea Groazei, în amintirea acestui moment de groază adâncă din viaţa Maicii Domnului.

Predică la Izvorul Tămăduirii, Pr. Constantin Necula

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh! Amin.

Iubiţi credincioşi, Prea Cuvioase Maici, Hristos a înviat!

După o slujbă atât de intensă în rugăciune, cu o Sfântă Liturghie şi cu toată minunata alcătuire a slujbei Aghiasmei, va fi greu să mai adăugăm ceva în cuvânt omenesc. Mai ales că prăznuirea de astăzi urmează unei săptămâni întregi de rodire în lumină a Bisericii, pe deplin meritat numită Săptămâna luminată.

Iată, aşadar, borna de lumină care ne face trecerea dinspre Săptămâna Luminată în anul aşteptării celuilalt Paşte, al celui care, o dată trecută Învierea din anul acesta, se pregăteşte deja. Asemeni bobului de grâu aşezat sub haina de lumină şi căldură a zăpezii pentru ca în anul ce vine să izbucnească în sute de alte boabe, mărgăritare de preţ prinse-n aurul prescurilor ce vor fi ridicate pe Altare.

Predică la Izvorul tămăduirii a Părintelui Dorin Octavian Picioruş

Iubiții mei,

Hristos a înviat!…

odată pentru totdeauna…și noi, cu toții, trăim pe fiecare zi o schimbare continuă în viața noastră…și ne bucurăm dumnezeiește pentru asta…căci Hristos Cel viu locuiește în noi.

O schimbare pe care harul lui Dumnezeu o lucrează în noi, în mod direct, prin harul Său…dar și prin lucrurile din afară, în mod mediat…

De aceea, în predica de față vreau să facem împreună câteva minute de contemplare…de înțelegere calmă, frumoasă, a lucrurilor din Biserică…

Pentru că toate sunt cu sens profund, frumos în Biserica lui Dumnezeu și nu se regăsesc aici la întâmplare.

Și, spre exemplu, să începem cu lumânarea…cu lumina de Paști…care ne-a umplut sufletul de bucurie.

20 aprilie - Pilda zilei

La un bătrân călugăr, a venit într-o zi un tânăr pentru a se spovedi şi a-i cere sfat. Din vorbă în vorbă, tânărul îi spuse:

- Părinte, sunt destul de rău. Aş vrea să mă schimb, dar nu pot. Îmi pierd uşor răbdarea. Atunci când mă enervez, vorbesc urât şi multe altele. Am încercat să mă schimb, dar nu am putut. Totuşi, eu sper că după ce voi mai creşte, voi putea să mă schimb, nu-i aşa?

- Nu, i-a răspuns bătrânul. Vino cu mine!

L-a dus pe tânăr în spatele chiliei, unde începea pădurea, şi i-a spus:

- Vezi acest vlăstar, ştii ce este?

- Da, părinte, un puiet de brad.

- Smulge-l!

Tânărul a scos brăduţul imediat. Mergând mai departe, călugărul s-a oprit lângă un brăduţ ceva mai înalt, aproape cât un om.

19 aprilie - Pilda zilei

Maica Domnului este Maica Domnului, Maica Mântuitorului Hristos. O mamă totdeauna este foarte sensibilă faţă de fiul său, copilul său…

Să vă spun o mică istorioară de la închisoare. Cineva a fost închis şi a stat 20 de ani în închisoare, un tânăr îmbătrânit în suferinţe. Într-o anchetă extraordinar de grea, i s-a terminat răbdarea şi şi-a pus în gând să găsească un mijloc ca să-şi curme viaţa. Şi-a adus aminte, însă, că în tinereţe, când era liber, bunica îi spunea: „Când ai un necaz mare, să te rogi Maicii Domnului!”. Şi-a adus aminte de acest lucru, şi spunea el: „Către Mântuitorul n-aveam curajul să mă rog – pentru că avusese şi tânărul acesta greşelile lui –, dar către Maica Domnului, care a fost şi ea pământeană ca şi noi, m-am rugat! Scurt.

18 aprilie - Pilda zilei

 A zis odată ucenicul lui avva Siluan:

– Avva, te rog vorbeşte-mi despre pocăinţăşi despre înviere.

Atunci avva Siluan a răspuns:

– Precum un metal preţios este acoperit de un strat de rugină şi până nu este curăţat nu i se vede strălucirea, aşa şi cu omul până nu se curăţă de păcatele vieţii sale şi nu pune început de pocăinţă în sufletul său, nu poate ajunge să se bucure deplin de înviere.

Fără starea noastră de jertfă, nu putem striga din tot sufletul şi din toată inima „Hristos a înviat!

“Pilde creștin-ortodoxe”, Preot prof. Ioan Horia Ranga, Editura Universităţii Transilvania din Braşov 2009

17 aprilie - Pilda zilei

 

Istoria a păstrat o întâmplare cu mult înţeles pentru Praznicul Paştilor.

Era în timpul când armatele lui Napoleon cucereau Europa. În dimineaţa Învierii din anul 1799, un general al lui Napoleon, Massena, apăru cu armata pe un munte din apropierea orăşelului Feldkirch din Austria.

Oraşul se umplu de spaimă. Consilierii oraşului fură de părere că oraşul trebuie imediat predat vrăjmaşului.

Dar un bătrân preot din oraş fu contra, astfel grăind: Iubiţii mei, astăzi este Ziua Învierii. Să lăsăm clopotele tuturor bisericilor să răsune. Să ne strângem cu toţii la rugăciune, iar grija oraşului să o lăsăm în seama Domnului. Noi trebuie să cunoaştem nu numai slăbiciunile noastre, ci şi puterea lui Dumnezeu.

Pastorala Patriarhului Daniel de Sfintele Paşti 2023: Învierea lui Hristos – începutul vieţii veşnice pentru umanitate

 

† DANIEL

 PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL,
PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

 HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI!

Hristos a înviat! 

„Prăznuim omorârea morţii, sfărâmarea  Iadului şi începutul altei vieţi, veşnice”.
(Canonul Învierii, Cântarea a 7-a)

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul, 

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este adevărul central al credinţei creştine şi lumina permanentă a vieţii Bisericii. De aceea, Sfintele Paşti sunt sărbătoarea cea mai mare a Ortodoxiei, iar duminica, ziua întâi a săptămânii, orientează timpul vieţii pământeşti a creştinului spre viaţa cerească veşnică, potrivit Crezului ortodox: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”.

Înaltpreasfintitul Părinte LAURENTIU, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului - Pastorală la Învierea Domnului

 Învierea Domnului – bucuria vieții viitoare

† LAURENȚIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Să intrăm toți în bucuria Domnului nostru, să gustăm toți din ospățul credinței și să ne împărtășim toți din bogăția bunătății!”[1]

Iubiți credincioși, Hristos a înviat!

Ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu și în acest an să ajungem la slăvitul și luminosul praznic al Sfintei Învieri! În fiecare an, în această noapte sfântă, la intonarea solemnului imn de biruință: „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”, sufletele noastre sunt pătrunse de un fior sfânt și de darul iubirii jertfelnice mântuitoare, rânduite, pentru noi, de pronia divină. Nici un alt fapt din viața noastră, nici un alt eveniment nu aduce în inimile noastre atâta bucurie, ușurare, nădejde și fericire. Trăim în această zi bucuria Învierii ca pe una mai presus de lume, ca pe o bucurie mai presus de toate bucuriile acestei vieți trecătoare. Paștile, cea mai importantă sărbătoare a Bisericii, este taina vieții noastre de creștini, căci, fără să fim participanți la evenimentele istorice petrecute acum 2000 de ani, noi totuși gustăm din bucuria adusă lumii de Pătimirile, Moartea și Învierea Mântuitorului Hristos. Aceasta este fericirea tainică a vieții noastre, aceasta este mângâierea și nădejdea slavei viitoare și trăirea nemuririi noastre.

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la praznicul Învierii Domnului

 

† NESTOR

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU,

EPISCOPUL DEVEI ŞI HUNEDOAREI

Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!

ÎNVIEREA LUI HRISTOS – FĂGĂDUINȚĂ A ÎNVIERII NOASTRE ȘI CHEMARE LA FERICIREA VEȘNICĂ

HRISTOS A ÎNVIAT!

  Dreptmăritori creștini,

Mulțimi impresionante de credincioși, adunați în jurul bisericilor, luminează această noapte cu făclia focului și a inimii, mărturisind într-un cuget salutul de biruință: „Hristos a înviat!”, iar această mare minune este de netăgăduit, mărturisirea fiind întotdeauna întărită de răspunsul rostit imperativ: „Adevărat a înviat!”.

Prezența numeroasă a creștinilor într-acest ceas, în miez de noapte, lângă Sfintele Altare, constituie dovada că mai toți oamenii au acceptat – prin credință – Întruparea, Viața, Patimile, Moartea și Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, chiar dacă, din nefericire, o majoritate zdrobitoare dintre aceștia nu reușește să pătrundă mai adânc Taina Învierii și să transforme viața lor într-o permanentă înviere, a cărei lumină să le fie călăuză spre comuniunea deplină cu Dumnezeu, Izvorul Vieții.

IN MEMORIAM: PS Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei: Praznicul Învierii și „venirea în sine” a fiecăruia dintre noi (Scrisoare pastorală, 2020)

Preacucernicului cler, preacuviosului cin monahal şi dreptmăritorilor creştini:

Binecuvântare arhierească din străvechea Cetate a Devei cu prilejul Praznicului măreț al Învierii!

Praznicul Învierii și „venirea în sine” a fiecăruia dintre noi.

Cum să îi ferim pe copiii noștri de experiența risipirii și a eșecului?

„Fiul acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat!” (Luca 15, 32).

Iubiți credincioși,

De la o anumită vârstă, avansând prin viață, cu toții ne focalizăm atenția asupra celor tineri; conștientizăm tot mai mult că pentru ei am trăit și ne-am jertfit, gustând alături de ei victoriile și înfrângerile care le marchează viața. În anul acesta, 2020, Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe ne îndeamnă să medităm la părinți și la copii. Eu aș dori să facem aceasta acum, de marele Praznic al Învierii, în lumina unei pilde despre care exegeții biblici spun că este cea mai profundă dintre toate cele rostite de către Mântuitorul: Pilda întoarcerii fiului risipitor.

Enciclica de Paști a Patriarhului Ecumenic: Euharistia este legată ființial de Învierea lui Hristos

† Bartolomeu,

Prin mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Constantinopolului – Noua Romă și Patriarh Ecumenic

Către plenitudinea Bisericii,

Har, pace și milă de la Hristos cel Înviat și Slăvit

Preacinstiți frați ierarhi,

Preaiubiți fii și fiice,

Ajungând, cu ajutorul harului dumnezeiesc, întru tot mântuitoarea Înviere a Domnului, prin care a fost desființată puterea morții și porțile raiului s-au deschis întregului neam din Adam, vă transmitem tuturor urări pascale și salutarea festivă din inimă, strigând „Hristos a înviat”, care adduce bucurie lumii.

În toate dimensiunile ei, viața Bisericii este revigorată de bucuria nespusă a Învierii. „Experiența Învierii” este mărturisită de nevoințele Sfinților și Martirilor pentru credință, precum și de viața liturgică și sacramentală, proclamarea Evangheliei „până la marginile lumii”, evlavia și spiritualitatea credincioșilor, iubirea lor jertfelnică și conduita creștină, de așteptarea unei lumi în care „moarte nu va mai fi, nici plângere, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi” (Apocalipsa 21:4).

16 aprilie - Pilda zilei

Iată o istorioară adevărată despre doi creștini certați unul cu altul, care s-au împăcat în noaptea de Înviere.

Doi oameni, buni prieteni creștini, au ajuns la o ceartă din lucrarea diavolului de la niște lucruri de nimic. Unul, din fire mai iute, l-a înjurat și l-a insultat greu pe celălalt cu prilejul unei întâlniri familiare. Și astfel s-a așternut între ei o mare dușmănie. Deși cel ocărât și batjocorit dorea să-l dea în judecată pe cel ce l-a nedreptățit și l-a înjurat, mai ales că la acest lucru îl îndemnau mulți, el totuși n-a făcut aceasta și dorea din toată inima să restabilească pacea și prietenia cea mai dinainte. Dar celălalt nu voia cu nici un chip să-l înțeleagă, ci spre dușmănie îl pornea prin purtările și vorbele sale cele rele.

Predică la Duminica Învierii Domnului (Sf. Nicolae Velimirovici )

Cei îngheţaţi se strâng în jurul focului, ce flămânzi se strâng în jurul mesei; cei care au răbdat suferinţă mare în noaptea cea lungă se bucură la venirea zorilor; cei sleiţi de lupte aprige se veselesc la venirea biruinţei neaşteptate. O, Doamne, prin Învierea ta, Tu Te-ai făcut toate lucrurile pentru toţi oamenii! O, Preabogatule Împărate, cu un dar, Tu ai umplut toate mâinile noastre întinse către cer! Bucuraţi-vă, o, tu, cerule şi, o, tu, pământule, bucuraţi-vă! Bucură-te, o, tu, cerule, precum se bucură mama care îşi hrăneşte copiii cei flămânzi; bucură-te, o, tu, pământule, precum se bucură copiii la primirea hranei din mâinile mamei lor!

Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celălalt se plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbândă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pămînt, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte răul prin mijlocirea bucuriei.

PREDICĂ LA SĂRBĂTOAREA ÎNVIERII DOMNULUI

 

«Hristos a înviat din morţi,
Cu moartea pre moarte călcând,
Şi celor din mormânturi
Viaţă dăruindu-le.»

La miezul nopţii. Zăgazurile luminii s-au sfărâmat. Oameni şi îngeri. Nu mai cunoşti în amestecarea bucuriei care sunt care. Cei îmbrăcaţi cu cei fără de trup aduc cântări de laudă. „Înviază Dumnezeu risipindu-se vrăjmaşii Lui şi fugind de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe Dânsul”. Din toate laturile firii se aude: „Ziua Învierii, popoare, să ne luminăm! / Paştile Domnului, Paştile. / Că din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer / Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi. / Cei ce cântăm cântare de biruinţă”. Toată realitatea se transfigurează şi ne transfigurează.

Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa?

De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat;

de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său;

de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul;

de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată;

de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască;

de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi;

de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nimic îndoindu-se;

de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi;

pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.

„Veniţi de luaţi lumină”

Trăim marea bucurie a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Lumina şi mila lui Dumnezeu se revarsă asupra lumii. Întreaga natură ia parte la marea sărbătoare. Întunericul a fost risipit. Moartea a fost învinsă. Lumina a ţâşnit din mormânt... „Veniţi de luaţi lumină”.

Veniţi ca să-L primiţi pe Hristos, veniţi să luaţi lumină din Lumina Lui, veniţi ca să luaţi adevăr, înţelepciune, iubire din Adevărul, Înţelepciunea, Iubirea adusă de El în lume. Nu lumina lumânărilor este cea pe care o vestim noi. Nu la lumina lumânărilor se limitează lumina de Paşti. Iisus Hristos este lumina lumii care a biruit întunericul. Ultimul duşman, moartea trupească şi sufletească a fost învinsă. Adevărul a biruit minciuna şi viclenia. Iubirea a topit răutatea, ura, răzbunarea. Acesta este marele eveniment al zilei de astăzi şi credinţa vieţii noastre. Noi, cei ce vieţuim în întuneric am primit, prin Învierea Domnului „arvuna” Învierii noastre şi a vieţii veşnice.

15 aprilie - Pilda zilei

 

O poveste tulburătoare despre moarte și înviere

Este unul dintre cele mai importante momente din viața mea. Eram stareț la Rohia. Alexandru era student. Venea la Rohia destul de des. Tot timpul stătea pe scări în fața bisericii. Terminase anul II la Politehnică. Stătea și privea spre biserică, în lumea lui. Era foarte, foarte trist. Era bolnav. Inima nu-i lucra în ritm cu organismul. Nu putea face față, pe ce crește omul. Și el știa, că doctorii i-o spus că nu-i salvare. Și după o lună o plecat la Lăpuș. La sfârșitul lui februarie, am primit o veste. A vinit un delegat de la Alexandru și mi-o comunicat : „Alexandru vă roagă să veniți să-l vizitați”.

Timpul era foarte urât. A doua zi dimineață, prin întuneric, am plecat, peste pădure, la Lăpuș. Când am ajuns, se făcea ziuă. Gospodarii ieșeau cu treburile. „Vii la Alexandru?”, m-o întrebat cineva. „Da, vin.” „Dar știi ce s-a întâmplat cu el?” „Nu știu, nu am auzit.” „Alexandru – îmi spune omul – a murit. Și după ce a murit, a înviat! Și a spus la familie să vă cheme la el. Da înainte de a muri, s-a răzvrătit extraordinar împotriva lui Dumnezeu. Și hulea împotriva Lui: «De ce-mi iei viața? Vreau să trăiesc! De ce-mi iei viața?». În acele momente a murit strigând.” Am ajuns în curte, iar mama și sora lui mi-au repetat aceleași cuvinte.

Iadul se cutremură, când simte puterea Domnului - explicație duhovnicească: Sfânta și Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.

Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

”Slavă, Doamne, Crucii şi Învierii Tale!”- meditație în Sfânta zi de Sâmbătă din Săptămâna Mare

Sâmbăta cea binecuvântată întru care Hristos, adormind, va învia a treia zi. Fărădelegea s-a săvâr-şit. Noaptea care a trecut are un ecou dens: „Săvârşitu-s-a”. Domnul Şi-a împlinit răscumpărarea. Umbra prelungă, Crucea acoperă cu lumină lumea, dar lumea nu ştie. Cele trei stări ale Prohodului care mai vibrează încă în aburul dimineţii ne-au arătat încă şi mai deplin negrăita coborâre a Domnului, Care merge până în cele mai de jos ale iadului. De la spaima întipărită în cuvintele şi gesturile noastre, ale celor care am descoperit că am devenit ucenici de taină ai Domnului, care-L pogorâm în groapa ce va fi pecetluită de iudei, n-a trecut vreme multă. Prohodul a făcut deja trecerea la odihna Sâmbetei celei mari, care surpă fapta cea neagră de Vineri, lăsând să se întrevadă zorile albe ale Învierii. Ziua de azi mai înainte a închipuit-o cu taină marele Moise, zicând: „Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea, că aceasta este sâmbăta binecuvântată în care S-a odihnit de toate lucrurile Sale Unul Născut, Fiul lui Dumnezeu, prin rânduiala morţii. După trup odihnindu-Se şi la ceea ce era iarăşi întorcân-du-Se, prin Înviere ne-a dăruit nouă viaţă veşnică, ca un singur Bun şi Iubitor de oameni”.

”Mântuitorule: Pomeneşte-ne întru împărăţia Ta” - explicație duhovnicească: Sfânta și Marea Vineri

Sinaxarul zilei ne arată că în Sfânta şi Marea Vineri se face pomenirea Sfintelor şi Mântuitoarelor şi înfrico­şătoarelor Patimi ale Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru lisus Hristos: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţe­tul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi.

Se mai face pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Slujbele din această zi cuprind: Denia de Joi seara (în tim­pul căreia se citesc „cele douăsprezece Evanghelii” care vorbesc de Pătimirile Domnului, Ceasurile împărăteşti, de vineri dimineaţa, Vecernia, în timpul căreia se face şi „Punerea în mormânt” sau scoaterea Epitafului în mijlocul bisericii, spre închinare şi Pavecerniţa.