Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

 

Originar din Capadocia, tânărul Gheorghe a urmat cariera tatălui său, intrând în armata imperială. Graţie comportamentului şi inteligenţei sale a fost avansat – la numai 30 ani – la rangul de tribun, rang echivalent gradului de colonel, iar mai apoi la rangul de comite, echivalent cu titlul de conte. Persecuţiile iniţiate în timpul lui Diocleţian au fost continuate de Galeriu (305-311), autorul moral al edictelor lui Diocleţian şi Liciniu (308-324). În acest context, Sfântul Gheorghe a ales să îşi mărturisească public credinţa, motiv pentru care a fost întemniţat şi supus diferitelor torturi, în încercarea de a-l determina să apostazieze de la credinţa în Hristos. 

Iubiţi cititori şi cititoare,

Din puţinele mărturii despre Sfântul Gheorghe, confirmate în general de către aghiografi, reiese că s-a născut în Capadocia, într-o familie nobilă, pe la sfârşitul secolului al III-lea. Sfântul Simeon Metafrastul spune că părinţii lui erau creştini.

Tatăl Sfântului Gheorghe a murit de tânăr; din această cauză s-a întors, împreună cu mama sa, în oraşul natal, respectiv Diospolis – Lydda (astăzi Lod), în Palestina, unde familia avea importante proprietăţi. Aici, mama sa s-a îngrijit să-i ofere o educaţie aleasă.

Predica Părintelui Cleopala la Sfintul Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta

Ca un izbavitor al celor robiti si celor saraci folositor,
neputinciosilor doctor, conducatorilor ajutator,
purtatorule de biruinta, Mare Mucenice Gheorghe,
roaga pe Hristos Dumnezeu sa mintuiasca sufletele noastre
(Troparul Sfintului) 

Iubiti credinciosi,

Astazi facem pomenirea Sfintului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, preaslavitul ostas al Mintuitorului nostru Iisus Hristos.

Acest preaviteaz ostas al Imparatului ceresc, s-a nascut in Capadocia dintr-o familie crestina aleasa. Inca din frageda copilarie s-a deprins pe sine la toata fapta cea buna, fiind crescut in frica de Dumnezeu de catre mama sa, care era din Cezareea Palestinei, unde ea avea multa avere.

Dupa ce tinarul Gheorghe a ajuns in virsta, a fost luat la oaste, iar fiindca era viteaz si iscusit in rinduiala sa, a fost ridicat la gradul de tribun si i s-a incredintat un corp de armata, spre a-l conduce. Aratindu-se, apoi, a fi mare luptator si biruitor in razboaie, a fost cinstit de imparatul Diocletian cu rangul de comite si in sfirsit a fost numit comandant al armatei romane de rasarit.

PREDICA PARINTELUI SOFIAN LA PRAZNICUL SFANTULUI MUCENIC GHEORGHE

Fraţi creştini, aseară şi astăzi am prăznuit în chip deosebit pe sfântul mare mucenic Gheorghe. Biserica l-a lăudat în cântări frumoase şi vrednice de el, pentru că a meritat toată lauda, un asemenea tânăr general, cum a fost sfântul Gheorghe care; pentru credinţa lui sinceră in Mântuitorul Hristos, a pătimit cele mai cumplite chinuri din partea păgânilor. [Din] Viaţa spusă astăzi la sfânta Liturghie, deja de la acatistul din seara aceasta poate că v-aţi dat seama ce-a insemnat această mare personalitate creştină, sfântul Gheorghe. Vreau să vă spun numai atât din viaţa lui, că a pătimit sub Diocleţian, ultimul mare impărat păgân, insă mare prigonitor al creştinilor; şi a pătimit sfântul Gheorghe pe la anul 298. Era originar din Capadochia, maica sa fiind din Palestina. După patimile sale a fost inmormântat în Ţara Sfântă, în oraşul Lida. Foarte mulţi dintre călătorii care merg la locurile sfinte au fost şi la mormântul sfântului Gheorghe şi s-au bucurat sărutându-i icoana şi racla cu moaşte şi lanţurile cu care a fost legat şi chinuit în timpul pătimirilor sale. Cinstea lui insă este mai presus de fire, mai presus de lume, în lumea lui Dumnezeu. Pentru că el, impreună cu ingerii şi cu toate puterile cereşti, se laudă acolo impreună in cântări ingereşti, cum noi, oamenii pământeni, nu putem inţelege. Acolo e lauda lui, pentru că şi-a dat viaţa pentru Hristos, pentru Dumnezeu.

Predica IPS Augustin la sarbatoarea Sfantului Mare Mucenic Gheorghe.

Astăzi este sărbătoarea unuia din cei mai mari mucenici ai credinţei noastre, a Sfântului Gheorghe, Purtătorul de biruinţă. Sărbătoarea aceasta coincide cu cel mai frumos anotimp. Şi precum cântă Biserica noastră, să alergăm astăzi pe câmpuri să culegem flori şi să împletim cununi pentru a încununa pe eroul credinţei noastre creştine.


Dar să culegem flori este cel mai uşor lucru. Altceva însă se cuvine să facem astăzi, ceva mult mai înalt. Ce anume? Să cunoaştem cine este Sfântul Gheorghe. Şi la aceasta voi încerca să vă dau un scurt răspuns. 

* * *

Patria Sfântului Gheorghe este Asia Mică. S-a născut în părţile Cezareei şi a fost compatriot cu Sfântul Vasile cel Mare. Părinţii lui erau bogaţi şi nobili. Tatăl lui a fost martirizat pentu Hristos atunci când Sfântul Gheorghe era mic, în leagăn. Mama lui, doar de 20 de ani, era dintre acele mame care cred în Dumnezeu. De aceea nu s-a recăsătorit cum fac astăzi multe, care deşi trupul bărbatului lor nu a putrezit încă în mormânt, ele îşi caută un alt bărbat! În Asia Mică, o singură Cununie exista, una, nu mai multe. Ca şi turturelele: dacă una este omorâtă, perechea ei, nu se înjugă cu altcineva, rămâne singură până la sfârşit şi plânge pe ramuri. Aşa şi atunci. Nu zic că cei care vin la a doua Nuntă păcătuiesc, dar îndeosebi nunta este una, cea pe care o binecuvintează Dumnezeu, Sfânta Treime şi Prea Sfântul Duh.

Predică la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

 

Purtătorule de biruinţă Mare Mucenice Gheorghe, roagă pe Hristos Dumnezeu să mân­tuiască sufletele noastre" (Troparul Sfântului).

Fraţi creştini,

Odată cu sosirea frumosului antotimp al primăverii, când natura înconjurătoare se trezeşte la viaţă, creştinii prăznuiesc cea mai mare sărbătoare a lor, numită în cântările bisericeşti „praznic al praznicelor", învierea Domnului, și care s-a dat spre moarte pentru păcatele noastre şi a înviat pentru îndreptarea noastră" (Romani IV, 25). În fiecare an, învierea Domnului ne aminteşte şi adevereşte triumful vieţii asupra morţii şi strică­ciunii, biruinţa luminii asupra întunericului şi izbânda binelui asu­pra răului. Ea constituie piatra de temelie a credinţei noastre în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, Care, din dragoste neţărmuri­tă, şi-a dat viaţa Sa pentru a noastră izbăvire de sub stăpânirea morţii.

SFÂNTUL ZILEI - Miercuri, 23 aprilie

23

M

†) Sf. M. Mc. Gheorghe, Purtătorul de biruință; Sf. Mc. Valerie (Harți) Sinaxar 23 Aprilie   În această lună, în ziua a douăzeci şi treia, pomenirea sfântului şi măritului marelui mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Măritul acesta şi minunatul şi vestitul mare mucenic Gheorghe, a trăit în vremea împăratului Diocleţian, trăgându-se din Capadochia, de neam strălucit şi luminat, din ceata ostaşilor ce se chemau tribuni; iar când a fost să pătimească era la cinstea dregătoriei de comis. Având împăratul gând să pornească război asupra creştinilor, a dat poruncă să se învrednicească de cinstiri împărăteşti şi de daruri cei ce se vor lepăda şi vor părăsi pe Hristos. Iar cei cer nu se vor supune poruncii, să aibă pedeapsă moartea. Atunci sfântul acesta fiind de faţă, a declarat că este creştin, mustrând deşertăciunea şi neputinţa idolilor, luând în râs pe cei ce credeau în ei. Neplecându-se nici cu amăgiri, nici cu făgăduinţele tiranului, care făcea multe ca acestea, nici de îngroziri, ci se vedea nebăgător de seamă de toate, pentru aceea întâi l-au lovit în pântece cu o suliţă. Şi când i s-a înfipt suliţa în trup, a curs sânge mult; iar vârful suliţei s-a întors înapoi şi a rămas sfântul nevătămat. Apoi legându-l de o roată ţintuită cu fiare ascuţite, care a fost pornită din sus spre o vale, şi rupându-se trupul în mai multe bucăţi, cu ajutorul dumnezeiescului înger a rămas el sănătos.

HRISTOS A ÎNVIAT!

Adevărat a înviat!

Vă dorim tuturor cititorilor noștri din toata inima sărbători pascale fericite alături de cei dragi, în lumina Învierii Mântuitorului nostru!

Domnul nostru Cel răstignit și înviat să vă dăruiască multă sănătate, ajutor în tot ceea ce doriţi să realizaţi, împlinirea tuturor cererilor de folos pentru mântuire si, în primul rând, El Însuşi să rămână veşnic cu voi şi-n inimile voastre, aşa cum, după Învierea Sa, a călătorit împreună cu cei doi ucenici în drumul spre Emaus, "vorbind cu ei pe cale şi tâlcuindu-le Scripturile"!

La multi si binecuvântati ani!

Să vă bucuraţi neîncetat de Învierea Domnului nostru!!!

Cu mult drag si bucurie!

Patriarhul Daniel, Pastorală de Paști 2025: Lumina și bucuria Învierii lui Hristos dau sens istoriei universale

 

Învierea lui Hristos și învierea morților – înțelesuri dogmatice și pastorale

Pastorala de Sfintele Paști 2025

Hristos a înviat!

„Adevărat, adevărat zic vouă, că vine ceasul, și acum este, când morții vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, și cei ce vor auzi vor învia” (Ioan 5, 25)

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți frați și surori în Domnul,

Învierea lui Hristos este temelia și începutul învierii tuturor oamenilor. Această taină este inima sau centrul Evangheliei propovăduite de Sfinții Apostoli și esența credinței ortodoxe mărturisite de Biserică. De aceea, sărbătoarea Sfintelor Paști este numită în Ortodoxie „Sărbătoarea sărbătorilor”.

Domnul Iisus Hristos, Cel înviat din morți, este numit în Sfânta Scriptură „începătură (a învierii) celor adormiți” (1 Corinteni 15, 20) și „Întâiul născut din morți” (Coloseni 1, 18), iar sărbătoarea Învierii Domnului Iisus Hristos este arvună duhovnicească și icoană profetică a învierii de obște a tuturor oamenilor din toate timpurile și din toate popoarele.

ÎPS Laurențiu Streza - Pastorală la Praznicul Învierii Domnului – 2024

 

«Învierea lui Hristos – lumina vieții noastre»

† LAURENȚIU,
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP AL SIBIULUI ȘI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal și drept-credincioșilor creștini, har, milă și pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhierești binecuvântări!

„Acum toate s-au umplut de lumină, și cerul, și pământul, și cele dedesubt. Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos, întru care s-a întărit.” (Canonul Învierii, Cântarea a 3-a)

 HRISTOS A ÎNVIAT!

Iubiții mei fii duhovnicești,

Mulțumim Preabunului Dumnezeu că și în anul acesta ne-a învrednicit să ajungem la slăvitul praznic al Învierii Sale! Bucuria atât de intensă a acestei sărbători o trăim an de an ca fiind mereu nouă, mereu unică, mereu plină de lumină, pentru că ea nu izvorăște dintr-o comemorare a unui eveniment istoric, ci ea își are sursa în veșnicia lui Dumnezeu, în bunătatea Lui negrăită pe care o revarsă în chip minunat asupra noastră în toate slujbele Bisericii și, mai ales, în frumoasa rânduială a Utreniei și a Liturghiei pascale. Mărturisim cu toții cu cuvântul și cu întreaga noastră ființă că Hristos a înviat! Credem în Învierea Lui, ne bucurăm și ne veselim de lumina acestui praznic, purtând cu toții făclii luminoase în această noapte de mântuire. Având simțirile curățite prin post, Biserica ne îndeamnă să devenim toți purtători de lumină (Cântarea a 5-a), să ne apropiem de Hristos și să-L vedem strălucind în neapropiata lumină a Învierii Sale și să-L auzim luminați, după cum ne spune și nouă, ca odinioară ucenicilor Săi: „Eu sunt lumina lumii…” (In 8, 12), „Îndrăzniți, Eu sunt; nu vă temeți!” (Mt 14, 27).

Pastorala Preasfințitului Părinte Episcop Nestor la Praznicul Învierii Domnului

 

                                                      † NESTOR,

Prin Harul lui Dumnezeu,

Episcopul Devei şi Hunedoarei

 Hristos cel Mort și Înviat

– înfrângerea devenită victorie prin jertfa dragostei –

 Preacucernicului cler,

Preacuviosului cin monahal şi

Dreptmăritorilor creştini:

Frățească îmbrăţişare cu prilejul slăvitului praznic al Învierii Domnului!

 HRISTOS A ÎNVIAT!

 Dreptmăritori creștini,

Închinare și mulțumire se cuvine a-I aduce lui Dumnezeu, Cel în Treime lăudat, Care și în anul acesta ne-a învrednicit să auzim cuvintele rostite de înger femeilor mironosițe: „Bucurați-vă!” și, prin acestea, să fim părtași bucuriei mironosițelor, apostolilor și întregii creștinătăți. Marele Praznic al Învierii lui Hristos, eveniment reactualizat permanent în Biserică, reprezintă temelia credinței noastre, întrucât, prin Învierea Sa, Hristos ne oferă o perspectivă pozitivă asupra morții, dăruindu-ne speranța dobândirii unei alte vieți, veșnice, în Împărația Cerurilor, prin trecerea de la „moarte la viață și de pe pământ la cer”[1].

Sculatu-S-a Hristos şi au căzut dracii! Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte!

De este cineva bun credincios şi iubitor de Dumnezeu, să se îndulcească de acest praznic bun şi luminat; de este cineva slugă înţeleaptă, să intre bucurându-se întru bucuria Domnului său; de s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum dinarul; de a lucrat cineva din ceasul dintâi, să-şi ia astăzi dreapta plată; de a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască; de a ajuns cineva după ceasul al şaselea, nimic să nu se îndoiască, că de nimic nu se va păgubi; de a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se aproprie, nimic îndoindu-se; de a ajuns cineva numai în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă că a zăbovit, că milostiv fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca pe cel dintâi; odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas, ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul întâi; pe cel de pe urmă îl miluieşte şi pe cel dintâi îl mângâie; şi aceluia plăteşte şi acestuia dăruieşte şi faptele primeşte şi cu voinţa se împacă, şi lucrul cinsteşte şi socoteala o laudă.

Și totuși, cine îmi dă mărturie că a înviat Hristos?

Mai întâi de toate, îmi dă mărturie conștiința mea. Apoi, rațiunea și voința. Conștiința îmi spune: „Pătimirile cele atât de mari ale lui Hristos pentru binele și mântuirea oamenilor nu puteau fi răsplătite prin nimic altceva decât prin înviere și slavă nepământească. Pătimirile negrăite ale Dreptului au fost încununate cu negrăită slavă. Acest fapt îmi dă mulțumire și pace”. Rațiunea îmi spune: „Fără strălucita biruință a învierii, întreaga lucrare a Fiului lui Dumnezeu ar fi rămas în mormânt, întreaga Lui misiune ar fi fost o nereușită”. Voința îmi spune: „Învierea lui Hristos mă mântuiește de șovăitoarea împleticire între bine și rău, și mă îndreaptă în chip hotărâtor pe calea binelui. Și, pe deasupra, îmi luminează în această cale, și îmi dă avânt și putere”.

Învierea lui Hristos este învierea noastră

Invierea lui Hristos este învierea noastră a celor ce zăceam jos, la pământ (...) Învierea și slava lui Hristos este, însă, precum s-a spus, slava noastră, care are loc, se face arătată și văzută nouă prin Învierea Lui întru noi; căci însușindu-Și o dată (prin Întrupare) cele ale noastre, cele pe care le face întru noi Și le atribuie Lui Însuși. Învierea sufletului este, deci, unirea cu viața; căci așa cum trupul mort, dacă nu primește întru sine sufletul viu și nu se amestecă în chip neamestecat cu acesta, nu se spune că este și nu poate să fie viu dacă nu se unește în chip negrăit și necontopit cu Dumnezeu, care e cu adevărat viața veșnică (I Ioan 5, 20). (...)

Logosul preexistent și întrupat

 

Evanghelia de la Ioan 1,1-17

 

¹ La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul. ² Acesta era întru început la Dumnezeu. ³ Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut. ⁴ Întru El era viaţă şi viaţa era lumina oamenilor. ⁵ Şi lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a cuprins-o. ⁶ Fost-a om trimis de la Dumnezeu, numele lui era Ioan. ⁷ Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre Lumină, ca toţi să creadă prin el. ⁸ Nu era el Lumina ci ca să mărturisească despre Lumină. ⁹ Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. ¹⁰ În lume era şi lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. ¹¹ Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit. ¹² Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, ¹³ care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut. ¹⁴ Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. ¹⁵ Ioan mărturisea despre El şi striga, zicând: Acesta era despre Care am zis: Cel care vine după mine a fost înaintea mea, pentru că mai înainte de mine era. ¹⁶ Şi din plinătatea Lui noi toţi am luat şi har peste har. ¹⁷ Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul şi adevărul au venit prin Iisus Hristos.

 

1. Prologul ioaneic. Cele patru Evanghelii încep fiecare în alt fel. Astfel, deşi Sfinţii Matei şi Luca rânduiesc la începutul scrierilor lor câte o Evanghelie a „copilăriei”, în care se afirmă deopotrivă adevărul că Domnul s-a născut din Sfânta Fecioară Maria, prin umbrirea Duhului Sfânt, totuşi relatările lor sunt independente una de alta. Sf. Marcu îşi începe Evanghelia cu prezentarea lucrării Sfântului Ioan Botezătorul. Sf. Ioan Teologul, deşi face aluzie la punctele de pornire ale lui Marcu (In 1,6-8 şi 15), Matei şi Luca (In 1,13), socoteşte că trebuie să meargă mai în adânc, s-o ia de „la început”, adică de la începutul creaţiei, şi chiar de dincolo de acest moment. Căutând să prevină orice interpretare greşită – ca cea a ereticilor adopţionişti, de pildă, după care Iisus n-ar fi Dumnezeu adevărat, ci ar fi fost numai „adoptat” de Dumnezeu la Botezul în Iordan –, Sf. Ioan ţine să precizeze de la început că Iisus Mesia este Cuvântul Cel veşnic al lui Dumnezeu, adică Dumnezeu adevărat. Acest început corespunde întru totul cadrului teologic în care Sf. Ioan prezintă viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos.

Întreaga Evanghelie este prezentă în Învierea lui Hristos

 Cuvânt al Sfântului Iustin Popovici la ultimul Paşti pe acest pământ

 (Paştile anului 1979, Mănăstirea Celie, Valievo)

Hristos a înviat! Adevărat a înviat! 

Şi ne aduce nouă toate veşnicele adevăruri: adevăruri despre om, despre Dumnezeu, despre viaţă, despre dragoste şi dreptate, despre păcat şi moarte, despre rai, despre iad, despre biruinţa asupra morţii, asupra păcatului şi asupra iadului, despre timp şi despre veşnicie, despre Mântuitorul şi mântuire, în general despre orice, care era indispensabil existenţei omeneşti, pentru viaţa cea veşnică în lumea lui Dumnezeu, văzută şi nevăzută.

Da, toate aceste adevăruri se unesc cu unica atotadevărată Înviere a Domnului Iisus Hristos, pentru că aceasta este biruinţa asupra păcatului, asupra morţii şi asupra diavolului, dar în acelaşi timp şi certitudinea fiinţei omeneşti prin Aceasta despre viaţa veşnică. De aceea şi Învierea Dumnezeului-Om Hristos, în realitate cuprinde în fiinţa ei întreaga mântuire, după cum de asemenea şi întreaga viaţă a fiecărui creştin.

Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi (I Cor. 15, 20)

 

Hristos a înviat !

Iubiţi credincioşi,

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor. Astăzi este bucurie duhovnicească pretutindeni în lumea creştină. Astăzi Domnul şi Dumnezeul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin învierea Sa. Cerul şi pămîntul după cuviinţă să se veselească, căci lumina Învierii Domnului a umplut de lumină cerul şi pămîntul şi iadul şi pe toţi cei ţinuţi în legăturile morţii cu nădejdea învierii, la veşnică veselie i-au adus prin coborîrea Mîntuitorului în iad. Astăzi Hristos, viaţa noastră a pus temelie nouă neamului omenesc prin învierea Sa şi a încununat toate minunile preaslăvite făcute de El pe pămînt.

Astăzi este ziua Învierii Domnului, biruinţa împăcării, surparea războiului, stricarea morţii şi înfrîngerea diavolului. Astăzi după dreptate ni se cade să repetăm cuvintele profetului Isaia: Unde-ţi este, moarte, biruinţa ta? Unde-ţi este, moarte, boldul tău? (Osea 13, 14; I Corinteni 15, 55). Astăzi uşile de aramă le-a zdrobit Stăpînul Iisus Hristos şi pe însăşi numirea morţii a schimbat-o, căci nu se mai numeşte moarte, ci somn. Mai înainte de venirea lui Hristos şi de iconomia Crucii, însuşi numele morţii era foarte înfricoşat. Că omul cel dintîi, după ce a fost creat de Dumnezeu, cu moarte a fost ameninţat: Din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănînci, căci, în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit (Facere 2, 17).

Hristos a înviat și ne-a umplut pe noi de bucurie dumnezeiască!

 

Hristos a înviat!

Iubiții mei[1],

în timp ce mulți contemporani ai noștri caută drumul spre Iad prin tot ceea ce fac, Domnul S-a ridicat din Iad, în ziua învierii Sale din morți, împreună cu toți Sfinții Vechiului Testament. Pentru că El a redeschis Paradisul, pentru toți Sfinții Lui, în ziua Învierii Sale. Și în timp ce mulți dintre contemporanii noștri și-ar dori ca noi să trăim o viață de Iad, aici, pe pământ, una plină de tristețe și de neîmplinire, noi, în Biserica Lui, a Celui înviat din morți, trăim o viață dumnezeiască, o viață plină de slava Lui cea veșnică, o viață foarte împlinitoare. Pentru că noi am învățat de la El că adevărata viață e viața Împărăției Sale, că e viața paradisiacă, pentru că noi ne pregătim să intrăm după moarte în Paradisul milei Sale.

Și ne pregătim pentru Paradis, pentru Împărăția Sa, aici, în Biserica Lui cea dumnezeiască. Ne pregătim prin asceză, prin lupta cu patimile noastre, prin continua strigare către El, pentru ca El să ne umple de mila Lui. Căci și Domnul S-a suit pe Cruce pentru noi, ca să ne umple pe noi de Învierea Lui. Iar asceza noastră ne umple mereu de Învierea Lui, adică de slava Lui cea veșnică, care ne strălucește necontenit din umanitatea Sa cea îndumnezeită desăvârșit. Pentru că El ne arată, prin umanitatea Lui, că toți putem să ne biruim desăvârșit patimile, cu ajutorul Său, pentru ca să ne îmbogățim la nesfârșit întru slava Sa.

Cu moartea pe moarte călcând...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dintre toate fricile ce bântuie omul, nu doar modern, frica de moarte pare a fi cea mai cutremurătoare. Ca oameni moderni, simțim din plin că, în fond, fundamentele marilor noastre interogări rămân aceleași. Viața și moartea, răutatea celor din jur și boala, sărăcia și războiul nu ne sunt străine. Au câștigat deplin în ultima vreme fricile apocaliptice și adiacentele lor, frica de numere și cipuri, de diavoli închipuiți ori reali, hiperbolizările minciunii și mediocrității, sărăcirea de sensuri ale vieții cotidiene, tot mai săracă în idealuri morale și duhovnicești. Vorbim tot mai mult despre ce mâncăm și ce construim, despre cum ne onorează oamenii sau, pur și simplu, ne este tot mai drag să bârfim și tot mai greu să ne rugăm pentru aproapele. Știrile sunt parte integrantă a culturii. Ziarele, singura cultură imediată, iar prezentatorii TV sunt mai des invitați la mesele noastre decât proprii părinți ori copii.

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA SFINTELOR PAŞTI

 

Cu Mirele ceresc Iisus Hristos, în Zilele Patimilor Sale. (Meditație pentru Săptămâna Mare)

Odată cu Intrarea triumfală a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim sau Praznicul Duminicii Flloriilor, potrivit învățăturii Bisericii călăuzite de Duhul Sfânt, Postul Mare se încheie.

Începe o Săptămână Mare, o săptămână dedicată Mântuitorului nostru Iisus Hristos.Până acum am postit, ne-am curățit, ne-am înbunătățit,iar la Florii cu ramurile virtuților și cântărilor noastre, îl întâmpinăm pe Mirele ceresc, care vine în Ierusalimul sufletelor noastre.Săptămâna aceasta nu ne mai gândim la noi, ci la el, nu mai trăim dezamăgirile, durerile și tristețile noastre ci pe ale Lui. Așadar,fiecare zi a acestei săptămâni, este Mare, ea reactualizând un moment deosebit din viața Celui răstignit din iubire pentru noi.Acesta potrivit Sfintei Tradiții, nu a mai gustat nimic, din această Duminică până Joi, la Cina cea de Taină, când prin rugăciune și binecuvântare a instituit Taina Sfintei Euharistii, dându-le apostolilor, cu însăși mâinile Sale preasfinte, prima Sfântă Împărtășanie din lume.S-a pregătit și a așteptat de Patima Sa cu ajun și cu rugăciune.Neîncetată rugăciune pentru o lume pe care o iubea nesfârști, dar care paradoxal, nu-L înțelegea și-i pregătea răstignirea și moartea pe Cruce.