Predică la Sfântul Mare Mucenic Dimitrie

 Pr. Dr. Dorin Octavian Picioruș

Iubiții mei,

Sfinții Bisericii sunt fiii și fiicele a diverse popoare, fiind foarte diferiți ca vârstă și ocupații și la fel și la nivelul virtuților pe care le-au lucrat, iar Sfântul Dimitrie, Marele Mucenic, pe care îl pomenim astăzi, e grec de neam și s-a născut în cetatea Solun sau Tessalonicul de astăzi.

Un Sfânt grec, pentru o întreagă lume! Cum, tot la fel, avem Sfinți asiatici, africani, europeni, americani…pentru o întreagă lume, pentru că atunci când îi pomenim, într-o anume zi, în ziua lor de pomenire, ei sunt pomeniți la nivel ecumenic, la nivelul întregii Ortodoxii.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul De Mir

 

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni.

25 octombrie - Pilda zilei

 

La o biserică slujeau doi preoţi, cu multă râvnă.

În fiecare duminică se predica bine Cuvântul lui Dumnezeu.

Unul dintre preoţi, voind în predica lui să facă legătură cu predica celuilalt preot din duminica trecută, îl întrebă pe crâsnic (paracliser) despre ce a vorbit părintele în duminica trecută.

„Să mă iertaţi, – răspunse crâsnicul – dar eu eram atunci încurcat cu cădelniţa, căci se stinseseră cărbunii din ea şi nu-mi aduc aminte… Voi întreba însă pe cantor.”

Dar cantorul nu-şi aducea nici el aminte, pentru că pe vremea predicii căutase prin Tipic glasul şi rânduiala duminicii viitoare.

24 octombrie - Pilda zilei

Un elev isprãvise liceul și se pregãtea a-și continua studiile într-un oraș mai mare.

 La despãrțire, bunicã-sa îi spuse: 

- Dumnezeu sã-ți ajute - dragul meu nepot - sã poți închide ușile! 

- Ce uși, bunicã dragã, doar n-o sã mã fac portar, dupã ce am isprãvit cu liceul? 

- Pe unde vei merge, bagã de seamã sã-ți închizi mai întâi ușile urechilor tale. 

Sã le închizi fațã de toate șoaptele și ispitele satanei.

Sã-ți închizi apoi ușile ochilor tãi. Sã nu citești cãrți rele, pline de otravã și sã nu te duci nicãieri unde inima ta se poate otrãvi cu priveliștea ochilor. 

Sã-ți închizi apoi și ușa gurii tale, ascultând de sfatul psalmistului: Pune Doamne pazã gurii mele și ușã de îngrãdire buzelor mele, gândindu-t e neâncetat și la cuvântele Mântuitorului, cã pentru orice cuvânt nefolositor omul va da seamã în Ziua Judecãții (Matei 12, 36).

Și mai presus de toate, dragul meu, sã-ți închizi ușa inimii tale fațã de toate ispitele cele rele. Sã o lași deschisã numai pentru Domnul.

 Așa fãnd, bine și fericire vei avea în viațã!

600 istorioare religioase Autor: Preot Iosif Trifa

23 octombrie - Pilda zilei

 

„Odată, un om plin de cuviință și de credință, se plimba printr-o prea frumoasă grădină cu un cunoscut al său, care avea păcatul bârfirii. Punându-și în gând să-l vindece de acest păcat, credinciosul începu să spună:

– Frumoasă ar fi grădina aceasta, dar, iată colo niște pietre urâte îi strică toată frumusețea…

Bârfitorul, nebănuind capcana ce i se întinse, răspunse:

– Ce are a face… Și cu acele pietre, grădina tot frumoasă rămâne…

Credinciosul, în loc de a-i da ascultare, zise mai departe:

– Iată, dincolo sunt câteva flori veștejite… Ce păcat!… Toată frumusețea grădinii e stricată…

Bârfitorul se împotrivi din nou, dar credinciosul se prefăcu a nu-l auzi și bârfește mai departe despre grădină, la care, bârfitorul zise:

22 octombrie - Pilda zilei

 Un om care nu credea în Dumnezeu, avea întotdeauna obiceiul să spună că soarele, pământul, universul s-au făcut singure. Totul este din nimic. 

Într-o zi s-a dus în vizită la un prieten, care, spre deosebire de el, credea în Dumnezeu. Necredinciosul a văzut pe peretele prietenului său un tablou foarte frumos, şi-l întrebă:

 -Cine a pictat tabloul acesta?

 -Nimeni, răspunse vecinul.

 -Cum nimeni? 

-Uite aşa. S-a pictat singur, s-a urcat singur pe perete şi acum este aici.

-Vorbeşti aiurea, vecine!, spuse ateul necăjit.

-Ba nu vorbesc deloc aiurea. Dumneata îmi spui la fel, că toate s-au făcut singure, şi că Dumnezeu nu există. Dacă e aşa, şi dumneata trebuie să mă crezi că tabloul s-a făcut singur. 

Necredinciosul şi-a plecat capul şi, din ziua aceea, na mai zis că nu există Dumnezeu.

21 octombrie - Pilda zilei

 A fost odata ca niciodata, intr-o padure oarecare, o Buburuza care a intalnit un Licurici.

Buburuza si Licuriciul s-au indragostit si au hotarat sa ramana impreuna pentru totdeauna… Numai ca, si-au dat seama ca in padure erau o multime de obstacole, lipsite de importanta pentru altii, dar care pe ei i-ar putea desparti… o crenguta, o pietricica, o frunza…

Si atunci, Buburuza si Licuriciul au hotarat sa se tina tot timpul de mana, pentru ca nimic sa nu-i poata desparti… Se plimbau impreuna prin padure si erau foarte fericiti…

Dar intr-o zi, Licuriciul a constatat ca Buburuza disparuse…

Nu mai stia daca el a lasat-o din mana sau daca ea i-a dat lui drumul mainii, dar asta nici nu conteaza in Povestea noastra. Conteaza numai ca Licuriciul, singur si trist, a cautat Buburuza sub fiecare frunza, sub fiecare crenguta, dar nu a gasit-o….

Fiţi apostolii lui Iisus Hristos! O simplă mărturisire!

 Vindecarea demonizatului

IPS Bartolomeu Anania

Iubiţii mei credincioşi, avem multe de învăţat din pericopa evanghelică de astăzi (…). Ei bine, în vecinătatea cetăţii Gadara se găsea un demonizat. V-am vorbit şi altă dată despre această teribilă boală care nu se vindecă prin doctori, ci se vindecă numai prin putere dumnezeiască. A fi cineva posedat de demon înseamnă practic a fi depersonalizat. Atunci când demonizatul vorbeşte, nu mai vorbeşte el pentru că şi-a pierdut personalitatea, ci vorbeşte demonul sau demonii - ca în cazul de faţă - care sunt în el. Este chinuit; în mare măsură nu-şi dă seama de starea în care se găseşte (…). Iisus nu se găseşte la prima vindecare. Repet, această boală nu se vindecă decât prin putere dumnezeiască, iar Iisus prin această vindecare îşi demonstra puterea dumnezeiască. Era un act de binefacere şi, în acelaşi timp, un act de învăţătură pentru ca oamenii să devină conştienţi de Cel ce este El.

Privegherea şi smerenia – arme împotriva diavolului

 

Iubiţi credincioşi,

În Filocalie, volumul I, Sfântului Marcu Ascetul spune că înaintea oricărui păcat merg trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi nepăsarea. Aceşti 3 uriaşi, fie toţi 3 deodată, fie unul dintre ei, merg înaintea oricărui păcat pe care îl face omul cu deplină ştiinţă şi cu deplină voinţă. Sunt unii dintre oameni care fac păcate pentru că nu ştiu că e păcat lucrul pe care îl fac. Alţii pentru că au ştiut, dar au uitat că ceea ce fac ei nu-i bine. Şi alţii care ştiu ce să facă şi n-au grijă să facă binele, pentru că sunt nepăsători, le este tot una că fac bine sau fac rău. Nu iau aminte la lucrurile cele bune.

Tot Sfântul Marcu Ascetul spune că, dintre cele opt gânduri ale răutăţii, dintre căpeteniile gândurilor rele şi a patimilor rele, trei sunt mai întărite şi pricină de alte păcate şi patimi, şi anume: iubirea de plăcere, iubirea de avere şi iubirea de slavă (de cinste, de putere). Din acestea îşi au pricina şi celelalte rele pe care le face omul.

Vedem lucrarea demonilor sau ne ascundem după sloganuri?

“Iubiți frați și surori în Domnul nostru Iisus Hristos,

Trăim o vreme foarte dificilă. Aș fi vrut sa vă întreb dinainte: preferați să vorbim lucrurile pe față, sau să le spunem așa, evaziv, ca să scăpăm de predică, să scăpăm de slujbă, să mergem fiecare la casele noastre? Că pot face și lucrul ăsta. Mă înspăimântă un singur lucru. Iezechiel spune un cuvânt puternic. Străjerul este pus pe marginea cetății, în turnul de apărare. Și este pus ca să strige atunci când vede dușmanul. Și zice Iezechiel (cap. 33): „Dacă străjerul sună din trâmbiță deslușit și-i avertizează pe oameni că vine dușmanul, și oamenii nu se pregătesc, este nevinovat. Dar dacă el vede dușmanul venind și nu spune nimic, stă liniștit, din mâna lui se va cere sângele celor care vor muri.”

CUM SCAPĂ UN OM DIN LANŢURILE ŞI ROBIA DIAVOLULUI

In vremea aceea, venit-a Iisus cu corabia în latura Gadarenilor, care este de ceea parte de Galileea. Şi ieşind El la uscat, L-a întâmpinat pe El un om oarecare din cetate, care avea draci şi de multă vreme în haină nu se îmbrăca şi în casă nu petrecea, ci în mormânturi. Iar văzând pe Iisus şi strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: „Ce este mie şi Ţie, Iisus, Fiul lui Dumnezeu celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă munci pe mine”. Că poruncea duhului celui necurat să iasă din omul acela, pentru că de mulţi ani îl târa pe dânsul după el; şi-l legau pe el cu lanţuri de fier şi cu obezi, păzindu-se, dar sfărâmând legăturile, se gonea de dracul prin pustie. Şi l-a întrebat pe el Iisus, grăind: „Cum îţi este numele?”. Iar el a zis: „Legheon”, că draci mulţi intraseră într-însul. Şi-L rugau pe El ca să nu le poruncească lor să meargă întru adânc. Şi era acolo o turmă de porci mulţi ce se păşteau în munte; şi-L rugau pe El să le dea voie lor să intre într-înşii; şi le-a dat lor voie. Şi ieşind dracii din om, au intrat în porci şi s-a pornit turma de pe ţărmuri în iezer şi s-a înecat. Iar păstorii, văzând ceea ce se făcuse, au fugit şi au spus în cetate şi prin sate. Şi L-au rugat pe Dânsul tot norodul ţinutului gadarenilor să Se ducă de la dânşii, că erau cuprinşi de mare frică. Iar El, intrând în corabie, S-a întors... (Lua 8, 26-37).

20 octombrie - Pilda zilei

 Întâlnim de multe ori printre noi oameni simpli, a căror bunătate şi credinţă ne dezarmează. Nu au diplome de licenţă în nici un domeniu, dar virtuţile sufletelor lor sunt pildă de sfinţenie pentru toţi. Întâmplarea pe care vreau să v-o povestesc astăzi e una reală şi s-a petrecut într-una din temniţele comuniste dinainte de 1964. Ţăranul din istorioară poate fi socotit, fără nici o forţare, un om sfânt.

Într-o celulă erau trei deţinuţi. Nici unul nu ştia alfabetul morse şi încercările de a intra în legătura cu ei au rămas fără rezultat din partea tuturor celorlalţi. Se auzea când raportau dimineaţa şi seara: „Să trăiţi, domn' şef de secţie, camera…, cu trei deţinuţi, e gata de raport“.

Trecuse aproape un an de zile şi într-o zi a fost chemat miliţianul prin bătăi în uşă: unul dintre deţinuţi murise. Ordonanţele cu targa au ridicat mortul, apoi s-a făcut linişte. Misterul a fost dezlegat când cei doi rămaşi au fost mutaţi în alte celule. Atunci s-a aflat că cei trei erau un doctor, un muncitor şi un ţăran.

Doctorul, mărunt de statură, rezista regimului de privaţiune alimentară, dar era irascibil şi taciturn. Muncitorul era bolnav, foarte slăbit şi orb din cauza diabetului netratat. Ţăranul, şi el slăbit, era calm şi se ruga toată ziua. Ştia Acatistul Maicii Domnului şi mulţi psalmi pe de rost. Fusese rănit pe frontul de Răsărit şi rămăsese acasă. Apoi, pentru că se împotrivise colectivizării, a fost judecat într-un proces cu legionarii şi trimis la Aiud. Îngrijea de muncitor şi se întreţinea cu el în discuţii; doctorul nu lua parte, ci privea cu un aer superior.

19 octombrie - Pilda zilei

 

– Andrei, te rog foarte mult sa fii cuminte si sa ai grija de surioara ta, numai cateva minute pana ma intorc eu, a spus mama.

– Bine mamica, asa am sa fac.

– Te rog sa n-o lasi singura nici o clipa. Ne-am inteles?

Mama s-a imbracat deosebit de frumos si a plecat.

„Oare unde se duce?”, s-a intrebat curios Andrei. „Ce ar fi sa vad unde merge?”. Zis si facut. Tiptil, tiptil, a trecut strada si s-a apropiat de cladirea unde intrase mama. Prin crapatura usii a vazut-o cum discuta cu un domn, care scria ceva pe niste hartii, apoi au iesit in gradina. „Oare ce face acolo?” Andrei s-a catarat pe gardul de piatra care inconjura gradina. Noroc ca nu era inalt gardul si putea vedea bine ceea ce se petrecea. Barbatul acela a pus-o sa stea pe un scaun, a stat cateva clipe si apoi a dat sa plece. Iute ca o zvarluga, Andrei a fugit spre casa si pe cand a intrat mama respiratia ii era deja normala.

– Ai fost cuminte Andrei? Nu ai plecat nicaieri?

18 octombrie - Pilda zilei

 Se spune, că era odată un om atât de bogat, încât i se dusese vestea peste şapte sate. Dar pe cât era de bogat, pe atât era de zgârcit; ştia numai să ia, iar de dat nici pomeneală. Să facă milostenie, sau să-şi pomenească la Biserică morţii, căci părinţii lui muriseră de câţiva ani, sau să ajute pe vreun sărac sau văduvă, copil orfan, sau pe vreun bolnav, nu-l lăsa inima lui împietrită să facă aşa ceva. Bogatul se gândea numai la stomacul lui, la averea lui şi la plăcerile lui.

Dar, într-o zi se termină şi cu desfătarea lumească şi bogatul se duse în lumea celor adormiţi, acolo unde se gândea el cel mai puţin. Şi, după cum este şi firesc, acolo nu se aflau mâncăruri ca pe pământ cum avea bogatul; cămara plină cu de toate, podul plin cu carne afumată, pastramă şi cârnaţi, pivniţa încărcată cu caşcaval şi vinuri alese.

Răbdă bogatul câteva zile şi foamea îl chinui şi mai tare, când, umblând prin mijlocul atâtor răposaţi îi vedea pe unii cum se bucură de unele bunătăţi pe care le aveau date de pe pământ cu mâna lor la săraci, orfani, bolnavi şi neputincioşi; iar alţii se îndestulau cu cele ce li se dădea de pomană pe pământ de rudele şi urmaşii lor.

17 octombrie - Pilda zilei

 

Era odată un om, care pentru ca nu-i erau recunoscute calităţile de către „cei mari”, s-a supărat întratât, încăt a început a spune că toţi cei care nu-l înţeleg, au o problemă. Fiind un bun orator şi-a pus în gând să devină un „veritabil apostol” şi de aceea „s-a schimbat la grai, gesturi, mers, haina”. Si-a lăsat barbă, alegând pentru predicile sale subiecte biblice interesante. Astfel numărul celor care-l ascultau creştea zilnic şi de aceea într-o seara, epuizat „de greaua muncă apostolică”, predicatorul nostru a căzut într-o stare de somnolenţă. Mişcându-se între luciditate şi visare, a avut următoarea stranie viziune. I se părea că uşa a fost deschisă fără zgomot şi o persoană necunoscută şi impunătoare având în mâini ” multe aparate chimice, balanţe şi instrumente”, s-a apropiat de el. Apoi în liniştea camerei a răsunat întrebarea:

 – „Eşti robul lui Dumnzeu?” 

– „Da” – răspunse acesta. 

– „Ai zelul necesar pentru această misiune?” – întrebă din nou necunoscutul.

16 octombrie - Pilda zilei

 „A fost cândva un mare nevoitor care, săvârșind dumnezeiasca Liturghie, vedea alături de sine îngeri, dar nu era prea iscusit în dogme și, din simplitatea sufletului său, luase de la eretici rânduiala slujbei, de care se ținea fără să își dea seama că greșește.

Odată, la slujbă a venit un diacon priceput în învățătura credinței și bătrânul a săvârșit Liturghia cu el.

– Părinte, ce ai spus tu la slujbă nu se potrivește cu credința dreptslăvitoare, ci este luat de la eretici – a zis după aceea diaconul, însă bătrânul, care din nou văzuse îngeri în vremea slujbei, nu l-a luat în seamă.

– Greșești, părinte, Biserica nu primește așa ceva – a stăruit diaconul.

După atâtea mustrări, bătrânul văzând în ziua următoare, după obicei, îngeri, i-a întrebat:

15 octombrie - Pilda zilei

 Într-o zi, două fete secerau grâu în holde apropiate. Una dintre ele secerase aproape trei sferturi din holdă, iar cea­laltă secerase abia jumătate, de aceea se silea din răsputeri, ca să termine până la apusul soarelui.

Trecuse vreo 2-3 ceasuri bune după miezul zilei şi în depărta­re se zăreu doi moşnegi: erau Atotputernicul şi cu Sf. Petre, care cutreierau adesea pe pământ.

Ajunşi în dreptul celor două vred­nice secerătoare, moşnegii le dădură bineţe şi le urară să termine cu ajutorul lui Dumnezeu de secerat, până la venirea serii.

Fata care secerase mai mult de trei sferturi din lan, de acum, răspunse cu fermitate că până seara ea tot va termina de sece­rat, fie că vrea Dumnezeu, fie că nu.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXI-a după Rusalii

† Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Pilda semănătorului - Luca 8, 5-15

În Duminica a XXI-a după Rusalii, se citește la Sfânta Liturghie Pilda semănătorului, din Evanghelia după Sfântul Luca. În această pildă, Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbește despre un semănător și despre patru situații diferite în care au ajuns semințele aruncate de el pe pământ.

Mai precis, Mântuitorul ne spune că dintre semințele aruncate în brazdă, una a căzut lângă drum, a fost călcată în picioare de trecători, iar apoi păsările cerului au mâncat-o. A doua sămânță a căzut pe un loc pietros, a răsărit, dar, din lipsa umezelii, s-a uscat foarte curând. A treia sămânță a căzut între spini, a crescut împreună cu spinii, dar, în cele din urmă, a fost înăbușită de spini. A patra sămânță a căzut în pământul cel bun și ‘a făcut rod însutit’. După ce a spus această pildă, Mântuitorul Iisus Hristos a rostit cuvintele: ‘Cine are urechi de auzit să audă’.

ARHIVĂ PREDICI: DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII - PILDA SEMĂNĂTORULUI

 

• Cuvânt în Duminica a XXI-a după Rusalii (pilda semănătorului)
  IPS Antim de Alexandroupoli (16 octombrie 2016)
  Descarcă

  
• Predică
  IPS Bartolomeu Anania (2006)
• Predică
  IPS Bartolomeu Anania (2002)
• Cuvânt de mulțumire la vizita Mitropolitului Antim de Alexandroupoli
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (16 octombrie 2016)

Ce înseamnă sfinţenia? Avem moaştele sfinţilor. Ce sunt moaştele sfinţilor?

 

Poate să fie o Biserică Sfântă, poate să fie o Biserică laborator de sfinţenie dacă ea nu dă sfinţi? Dacă noi nu am avea mărturiile acestea că viaţa noastră se poate finaliza printr-un act de sfinţenie, că ostenelile pe care le facem noi, cu postul, cu rugăciunea, cu milostenia, cu iubirea de oameni au o împlinire în Dumnezeu, atunci la ce bune toată osteneala noastră şi harul lui Dumnezeu? Poate intra în Raiul lui Dumnezeu ceva necurat, sau spurcat? În nici un caz! Ca să putem ajunge în Rai, fiecare dintre noi trebuie să treacă prin treptele sfinţeniei. Şi sunt multe aceste trepte. Întâi sunt trepte de curăţire, de purificare. De fiecare dată când îngenunchem în faţa Sf. Altar, ne mărturisim păcatele noastre, trecem prin baia lacrimilor, prin baia curăţitoare. Depinde de noi cum ne mărturisim şi cum ne ţinem făgăduinţa pe care o facem în faţa lui Hristos, în Taina Spovedaniei. Luăm apoi Sfânta Împărtăşanie, care ne împărtăşesc cu Trupul şi Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Am obţinut o altă treaptă, obţinem pe Hristos în noi. Depinde însă cât Îl ţinem. Dacă suntem într-o legătură permanentă cu Hristos, dacă vrem să fim ai lui Hristos, dacă vrem să ardem de dragostea lui Hristos şi faptele noastre încep să fie tot mai plăcute lui Dumnezeu, urcăm treptat spre căile sfinţeniei.