„Odată, un om plin de cuviință și de credință, se plimba printr-o prea frumoasă grădină cu un cunoscut al său, care avea păcatul bârfirii. Punându-și în gând să-l vindece de acest păcat, credinciosul începu să spună:
– Frumoasă ar fi grădina aceasta, dar, iată colo niște pietre urâte îi strică toată frumusețea…
Bârfitorul, nebănuind capcana ce i se întinse, răspunse:
– Ce are a face… Și cu acele pietre, grădina tot frumoasă rămâne…
Credinciosul, în loc de a-i da ascultare, zise mai departe:
– Iată, dincolo sunt câteva flori veștejite… Ce păcat!… Toată frumusețea grădinii e stricată…
Bârfitorul se împotrivi din nou, dar credinciosul se prefăcu a nu-l auzi și bârfește mai departe despre grădină, la care, bârfitorul zise:
– Dar ce au a face toate acestea pe lângă marea frumusețe a grădinii?
Atunci, credinciosul se opri, îl privi cu ochi de dojană pe bârfitor și-i zise:
– De ce te miri? Așa faci și tu toată vremea. Vezi la oameni numai pietrele, numai florile veștejite și alte mici greșeli și dai deoparte toată cealaltă parte frumoasă. Când firesc ar fi să te porți dimpotrivă: să prețuiești cele frumoase – și să uiți pe cele greșite, pe care le are orice om…
La acestea bârfitorul tăcu și căpătă bună învățătură în duhul său.”
„Cartea cu pilde” de Al. Lascarov-Moldovanu, Editura Semne
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!