„A fost cândva un mare nevoitor care, săvârșind dumnezeiasca Liturghie, vedea alături de sine îngeri, dar nu era prea iscusit în dogme și, din simplitatea sufletului său, luase de la eretici rânduiala slujbei, de care se ținea fără să își dea seama că greșește.
Odată, la slujbă a venit un diacon priceput în învățătura credinței și bătrânul a săvârșit Liturghia cu el.
– Părinte, ce ai spus tu la slujbă nu se potrivește cu credința dreptslăvitoare, ci este luat de la eretici – a zis după aceea diaconul, însă bătrânul, care din nou văzuse îngeri în vremea slujbei, nu l-a luat în seamă.
– Greșești, părinte, Biserica nu primește așa ceva – a stăruit diaconul.
– Iată ce-mi spune diaconul: adevărat să fie?
– Să asculți de dânsul că drept grăiește – i-au spus îngerii.
– Dar de ce nu m-ați îndreptat chiar voi?
– Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptați tot de oameni!”
„Apa vieții – 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc”, editura Sophia, 2016
Dumnezeu vorbește prin oameni
Se întâmplă „să nu vezi pădurea din cauza copacilor”, adică să existe în tine manifestări pe care ceilalți le văd cu ușurință în timp ce ție îți scapă. În astfel de momente este bine să accepți un sfat, un ajutor de la ceilalți, o vorbă care te îndrumă. Nimic nu este întâmplător, fiecare are rostul lui, fie că îl vede și îl conștientizează, fie că încă îl caută. Cei de lângă noi ne stau alături și ne sprijină și nu de puține ori se întâmplă să simți că ajutorul lor a venit chiar la momentul oportun.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!