Hristos Arhiereul şi preoţia creştină

 

Duminica a VII-a după Paşti

(a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic)

Evanghelia de la Ioan 17,1-13

1 Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească. 2 Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. 3 Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis. 4 Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. 5 Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea.6 Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. 7 Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; 8 Pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. 9 Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat; că ai Tăi sunt. 10 Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. 11 Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. 12 Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.

1.Rugăciunea arhierească. Evanghelia de astăzi cuprinde prima parte a ceea ce se numeşte îndeobşte Rugăciunea arhierească a Mântuitorului (In 17,1-26).

Sinodul I Ecumenic şi cărămida Sfântului Spiridon

 Între Sfinții care au participat la Sinodul I Ecumenic a fost și Sfântul Spiridon, episcopul Trimitundei. Sfântul Spiridon a luat parte la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea, întrunit în anul 325 pentru combaterea ereziei preotului Arie din Alexandria. Arie nega Dumnezeirea lui Iisus Hristos, Îl considera cea mai înaltă creaţie a lui Dumnezeu şi, prin urmare, diferit ca fiinţă de Acesta: Tatăl era necreat, Fiul creat.

Episcopii adunaţi la Sinodul de la Niceea au întărit învăţătura Bisericii, şi anume că Fiul este deofiinţă cu Tatăl, deci este Dumnezeu. În lămurirea acestei învăţături, un rol important l-a avut şi episcopul Trimitundei, Spiridon.

Însemnătatea şi rolul Sfinţilor Părinţi de la Niceea, precum şi lauda lor – descrierea semnificatiei liturgice a praznicului Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

 La acest praznic, textele de slujbă pun în evidentă însemnătatea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic:

„Adunând toată ştiinţa sufletului, şi împreună cu dumnezeiescul Duh cercetând, Sfinţii Părinţi au săpat în scris, cu litere dumnezeieşti, fericitul şi sfântul Simbol; întru care ne învaţă în chip foarte lămurit, că Cuvântul este deopotrivă fără de început cu Tatăl şi cu totul adevărat de aceeaşi fiinţă, urmând slăviţii, preafericiţii şi cu adevărat de Dumnezeu cugetătorii Părinţi, în chip strălucit, învăţăturile Apostolilor”.

Punând în lucrare întreaga lor învăţătură omenească şi fiind asistaţi de Duhul Sfânt, Părinţii au reuşit să aşeze în scris, fundamentele de credinţă ale Bisericii:

„Au învăţat pe toţi, să mărturisească în chip lămurit că Fiul lui Dumnezeu este deofiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, înfăţişând aceasta hotărât şi cu evlavie în Simbolul Credinţei”.

15 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

Răbdarea este mare lucru, o virtute mare. Hristos a zis: Dacă nu aveți răbdare, o să vă pierdeți sufletele; ca să le câștigați, trebuie să aveți răbdare (cf. Luca 21, 19).

Răbdarea este iubire, și fără iubire nu poți avea răbdare. Este însă și o problemă de credință. Într-adevăr suntem necredincioși, căci nu știm cum le rânduiește Dumnezeu și ne scapă din necazuri și strâmtorări. Să o rugați pe Preacurata: „Stăpână, întoarce-mi întru bucurie plângerea mea, izbăvește-mă de robia celor ce mă războiesc neîncetat și mă învrednicește luminii celei neînserate”.

Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Bisericii

 Pr. Lect. Univ. Dr. Gheorghe ISTODOR ,  

"Importanţa Sinodului I Ecumenic pentru Misiunea Bisericii",
 Revista Teologica, nr.3/2007, p.

Preliminarii

Începând din secolul al IV-lea, forma cea mai înaltă a sinoadelor va fi cea „sinoadelor ecumenice”, considerate, pe bună dreptate, expresia desăvârşită a autorităţii bisericeşti.

Ele apar în cursul istoriei atunci când primejdia era mai mare, când rătăcirile de credinţă, stricăciunea moravurilor sau dezbinările ameninţau mai mult unitatea şi stabilitatea Bisericii. În astfel de cazuri, Părinţii adunaţi în sinoade ecumenice şi înzestraţi cu competenţă şi autoritate, defineau adevărurile de credinţă pe baza Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii, judecau asupra învăţăturilor nou apărute în Biserică, aduceau norme pentru disciplina bisericească, revizuiau canoanele anterioare şi exercitau puterea judecătorească în instanţa supremă. Într-un cuvânt, sinoadele ecumenice aveau menirea de a hotărî asupra tuturor problemelor privitoare la esenţa credinţei, la principiile fundamentale ale existenţei şi organizării bisericeşti, fiind totodată şi autorităţile cele mai eficiente pentru păstrarea unităţii Bisericii.

14 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

Ce Mă numiţi Bun?
Fără această predare, creştinismul nostru n-ajunge nimic.
„Ce Mă numeşti bun şi nu vrei să vii după Mine?“ i-a zis Iisus tânărului din evanghelie.
Tot aşa ne-ar putea zice şi nouă:
Ce Mă numiţi bun, şi nu mă iubiţi?…
Ce Mă numiţi Învăţător, şi nu veniţi după Mine?…
Ce Mă numiţi Mântuitor, şi nu Mă lăsaţi să vă mântuiesc?…
Ce Mă numiţi Stăpân, şi nu-Mi slujiţi Mie?…
Ce Mă numiţi Atotputernic şi nu vă încredeţi în Mine?…
Ce Mă numiţi Viaţă, şi nu doriţi Viaţa?…
Ce Mă numiţi Cale şi nu umblaţi pe ea?…
Ce Mă numiţi Înţelept, şi nu Mă întrebaţi nimic?…
Ce Mă numiţi Lumină, şi iubiţi întunericul?…
Ce-Mi ziceţi Doamne, Doamne, şi nu faceţi voia Mea? (Luca 6, 46)…

În această icoană grozavă şi dureroasă trăiesc creştinii şi creştinătatea de azi.
Iisuse, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să trăim o viaţă cu Tine, o viaţă predată Ţie, o viaţă pusă cu totul în slujba Ta! Amin.

Părintele Iosif Trifa – Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an.

Înălțarea Domnului – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

 Înălţarea Domnului este dovada că oamenii sunt creaţi pentru a moşteni viaţa veşnică; nu pentru a moşteni pământul, ci pentru a se înălţa la cer; nu pentru mormânt ori putreziciune, ci pentru slavă. De aceea, Înălţarea Domnului este mărturia că Fiul lui Dumnezeu nu a părăsit lumea, ci a păstrat o legătură necontenită cu oamenii, cu apostolii în primul rând, pentru ca ei înşişi – şi prin ei şi noi – şi toţi oamenii să se convingă de adevărul Învierii.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Informaţii legate de acest praznic împărătesc se găsesc la Sfinţii Atanasie al Alexandriei, Ioan Gură de Aur, Grigorie de Nyssa, Eusebiu de Cezareea, Fericitul Augustin şi alţii, dar şi în Constituţiile Apostolice, iar pelerina Egeria, în jurnalul său de călătorie, descrie festivităţile care aveau loc în Biserica „Naşterii Domnului” din Betleem cu această ocazie.

La început, Înălţarea Domnului şi Cincizecimea se serbau împreună, Înălţarea fiind considerată preludiul Cincizecimii. Legătura dintre Înălţare şi Cincizecime se descoperă în cuvintele Mântuitorului: „Dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi.” (Ioan 16, 7).

Predică la Înălțarea Domnului – Sfântul Serafim Sobolev

 Îndurarea necazurilor este mântuitoare, iar existența chinurilor veșnice ale iadului este reală.

Când mama îndepărtează pruncul de la sânul său, acesta plânge amarnic. Nu rareori, lui i se pare că mama sa l-a părăsit definitiv şi este nemângâiat. Dar când mama ia pruncul din nou şi-l îmbrăţişează, bucuria lui este fără margini.

La fel se întâmplă, după spusele Sfântului Ioan Gură de Aur şi în viaţa noastră, când Domnul Dumnezeu ne încearcă cu adânci necazuri. Atunci ni se pare şi nouă că Domnul ne-a părăsit pentru totdeauna, că totul s-a sfârşit, nu mai avem nici o bucurie, nici o raza de lumină şi că noi o să pierim.

Dar nu pentru pieirea noastră ne trimite Dumnezeu mari necazuri, ci spre înţelepţirea noastră, pentru a ne încerca în credinţă şi pentru mântuirea noastră. Oare ne poate părăsi Domnul, când El a spus: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18); „Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

Predică la Înălțarea Domnului – Părintele Sofian Boghiu

 

Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbește Biblia, Enoh și Ilie, însă ei au fost ridicați de Dumnezeu la ceruri și sunt undeva în văzduh.

Dumnezeu știe locașul lor și de acolo vor veni cu trupul, să-și lase trupul pe pământ, să fie uciși la sfârșitul istoriei neamului omenesc, ca după aceea să-și capete ființa duhovnicească, precum toți cei înviați și să se înalțe și ei la ceruri, împreună cu sufletele celor care vor fi mântuiți. Deci ei doi, Enoh și Ilie, au fost ridicați de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mântuitorul Se ridică prin puteri proprii, Se înalță la ceruri, pentru că era Însuși Dumnezeu. Trupul Mântuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup îndumnezeit. Dacă ați luat seama la Evanghelia citită în seara aceasta, Iisus Mântuitorul Se arată ucenicilor Săi și ei se uită la El și li se pare că văd duh. Iisus îi îndeamnă să priveasca bine și să vadă mâinile și picioarele străpunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, că nu este duh, că duhul nu are carne și oase — cum avea El atunci, între Răstignire, Înviere și Înălțare. Și ca să-i poată convinge, îi îndeamnă să-I dea ceva de mâncare. Și mănâncă în fața lor, mănâncă dintr-un fagure de miere și dintr-un pește fript pe jăratic. Nu-I era foame lui Iisus, însă vroia să vadă ei, ucenicii, că El este același care a fost cu ei înainte de Înviere.

Prin Înălțarea Domnului se vrea înălțarea noastră

 ”Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor,

cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare,

că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.”

(Troparul praznicului)

 

Să nu creadă cineva în mod eronat că prin Înălțarea Sa Hristos, deci Dumnezeu, ne părăsește, căci tot El ne spune: „Nu vă voi lăsa orfani: voi veni la voi” (Ioan 14, 18).

Să nu ne scape două momente destul de importante din scena Înălțării, în timp ce se înălța la cer Domnul binecuvânta… și ucenicii s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare.

Domnul S-a înălțat, însă ne-a făgăduit că îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Sfânt, și tot El zice: „… când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine” (Ioan, 12, 32). Așadar, prin Înălțarea Domnului trebuie să înțelegem șansa ridicării, înălțării noastre.

Deși viața pământească își are specificul și greutățile sale, „de pe dealurile bucuriilor în văile necazurilor, așa decurge viața unui om duhovnicesc”, vorba părintelui Dumitru Stăniloae, fiecare suflare omenească este chemată spre cele sfinte și dumnezeiești, deci cerești.

Nu e ușoară această desăvârșire și luptă de a ne înălța spre cele mai înalte culmi ale sfințeniei. Mulți renunță! „Cu cât mai strâns se apropie creștinul de pașii lui Hristos, cu atât mai puțini însoțitori va afla în jurul său.” (Părintele Sofronie Saharov).

13 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Sărbătoarea Înălțării este pentru noi totdeauna prezentă, deoarece noi nu putem să ne întâlnim cu Domnul Hristos altfel decât cu Cel care S-a înălțat la Cer. Nu putem să ne gândim la Domnul Hristos decât ca la Cel ce șade de-a dreapta Tatălui, nu putem să-L avem în vedere pe Domnul Hristos decât ca pe Cel ce este în Cer și pretutindeni, pretutindeni cu Dumnezeirea și în Cer cu firea omenească. De câte ori stăm în fața Domnului nostru Iisus Hristos, noi stăm în fața Domnului Hristos Celui ce S-a înălțat la Cer.

12 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 Poate tu urăşti pe aproapele tău, îl dispreţuieşti, nu vrei să-i vorbeşti cu calm şi cu afecţiune, pentru că el a fost ignorant, arogant sau dezgustător în vorbirea sau purtarea sa. Îl poţi dispreţui pentru că a fost plin de sine sau mândru sau nerespectuos. Dar tu trebuie să fi mustrat mai mult decât el. „Doctore, vindecă-te pe tine însuţi!” (Luca 4: 23). 

Aşadar: Învăţătorule, învaţă-te pe tine însuţi. Acest fel de mânie este mai rea decât orice rău. Cum poate fi alungat răul de un alt rău? Cum poţi lua un pai din ochiul unei alte persoane, dacă tu ai o bârnă în ochiul tău? 

Deprinderile rele trebuie îndreptate cu dragoste, bunătate, supunere şi răbdare. Recunoaşte-te pe tine ca cel mai rău dintre toţi păcătoşii şi crede asta. Consideră-te cel mai rău, alungă orice obrăznicie, mânie, nerăbdare şi furie. Apoi, poţi începe să-i ajuţi şi pe alţii. Fii îngăduitor cu privire la defectele altora, pentru că dacă vezi greşelile lor tot timpul, va fi continuu duşmănie. „Spatele mi-au lovit păcătoşii, întins-au nelegiuirea lor” (Psalm 129: 3). „Că dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru Cel ceresc vă va ierta pe voi” (Matei 6: 14). Din când în când putem simţi cea mai desăvârşită dragoste pentru Dumnezeu fără a ne iubi unul pe altul. 

11 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 Să dăruieşti altora pare lucru greu, iubirea însă îl face uşor. Să iei de la ceilalţi pare ceva plăcut, iubirea însă îl face respingător. Să-i vorbeşti de rău pe ceilalţi pare îmbucurător, iubirea însă îl face amar. Pentru iubire cea mai mare bucurie este să-i vorbească de bine şi să-i laude pe toţi.

Mânia iarăşi, oferă o mulţumire sălbatică, însă nu omului iubirii, fiindcă el nu cunoaşte mânia. Dacă semenul său îl necăjeşte nu se înfurie, ci izbucneşte în lacrimi, rugăminţi şi implorări. Dacă-l vede pe semenul lui păcătuind, jeleşte şi se îndurerează sufleteşte. Dar durerea aceasta este dulce, căci lacrimile şi întristarea dragostei sunt mai presus de orice râsete şi orice bucurie. Pacea şi odihna pe care le simt cei ce plâng pentru fiinţele iubite n-o simt cei care râd.

10 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ce se poate face cu gândurile care fug în toate părţile în timpul cititului şi al rugăciunii? Nimeni nu scapă de asta. Nu este nici un păcat în asta, dar este nepotrivit. Este păcat atunci când cineva de bună voie încurajează gânduri străine, dar când ele aleargă involuntar, este vreun păcat? Greşeala vine atunci când omul a observat că gândurile îi rătăcesc şi nu le stăpâneşte. De îndată ce observi că gândurile o iau razna, înfrânează-le, aceasta trebuie să faci.
 
Pentru a potoli rătăcirea gândurilor în timpul rugăciunii, este necesar să faci eforturi pentru a te ruga cu inimă fierbinte. Ca să faci asta trebuie să-ţi încălzeşti sufletul înainte de rugăciune cu meditaţie adâncă şi închinăciuni. Învaţă să te rogi cu propria ta rugăciune. De exemplu, esenţa rugăciunii de seară este aceea de a mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua aceea şi pentru tot ce ai primit în timpul zilei, bune şi rele. Pentru răul săvârşit, omul trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare, promiţând să-şi repare greşelile în ziua următoare; apoi omul se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire în timpul somnului. Spune-i lui Dumnezeu toate acestea, aşa cum îţi trece prin mintea ta şi din toată inima ta. Esenţa rugăciunii de dimineaţă este de a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru somn şi pentru trezire şi de a-I cere ajutor ca în timpul zilei să faci lucruri pentru slava Sa.

9 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 Patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau numai de cea raţională. Mai anevoie de biruit sunt patimile iuţimii decât cele ale părţii poftitoare; de aceea Dumnezeu a dat ca doctorie mai tare împotriva ei porunca dragostei. Patimile îşi au originea în noi, care am călcat porunca lui Dumnezeu, nu în Dumnezeu. De aceea, ele nu au nici o raţiune a înţelepciunii sau a cunoştinţei, ca unele ce există în chip fraudulos, prin lepădarea înţelepciunii şi a cunoştinţei. Cel viclean, fiind minte netrupească, nu poate amăgi altfel sufletele decât prin năluciri şi gânduri care încep cu momeala (atacul), urmată de amestecarea gândurilor omeneşti cu cele drăceşti (însoţirea), apoi de consimţirea sau învoirea minţii de a se afla între cele două feluri de gânduri ce se sfătuiesc în chip păcătos; după acestea vine robirea, care este ducerea fără voie a inimii, sau amestecarea hotărâtă şi nimicitoare a celei mai bune stări, şi în sfârşit săvârşirea faptei din afară, a păcatului. Dacă mintea va fi atentă prin trezvie, prin împotrivire şi chemarea numelui lui Iisus, va putea pune pe fugă nălucirea momelii de la răsărirea ei, iar cele ce urmează acesteia, adică însoţirea, consimţirea, robirea şi păcatul rămân, fără împlinire.

8 iunie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ai dori să-ți lași copilul bogat? Învață-l să fie cinstit, pentru că numai așa își va putea păstra averea. Și, chiar dacă n-o mai sporește, n-o va micșora pe cea dobândită. Dacă, însa, e viclean și daca-i lași moștenire bogătii nemăsurate, atunci fii sigur că nu va ști să le păstreze. Dimpotrivă, îl vei face să fie mai rău decât cei ajunși la saracia cea mai neagră. E de preferat sărăcia în locul bogăției pentru cei ce nu știu să-și crească copiii așa cum trebuie. Aceasta pentru că sărăcia îi ține aproape de virtute fără voia lor, în timp ce bogăția nu-i lasă să fie întelepți nici dacă ar dori-o, ci îi distruge, împingându-i spre rele și nenorociri nenumărate.

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Părinți, copii și creșterea lor”

Lumina credinței Duminica a VI-a după Paști (a Orbului)

  Pr. Gabriel BASA

(Ioan 9, 1-38)

 Drept măritori creștini, Sfânta Biserică pune în fața noastră, prin pericopele evanghelice care se citesc la fiecare Sfântă Liturghie, o serie de relatări care, ne poart­ă cu sufletul și mintea în urmă cu aproape două mii de ani, în timpul vieții și activității pământești a Mântuitorului, încât, parcă trăim și noi faptele descrise în paginile Sfintelor Evanghelii. 

Sunt descrise minunile Mântuitorului, prin care Acesta, își manifesta, în primul rând, profunda Sa milă față de aceia în mijlocul cărora se întrupase. Era evidentă, astfel, atât dragostea față de mulțimile ce-L urmau pretutindeni dar, deopotrivă, și posibilitatea de a-i convinge mai ușor de puterea și de misiunea Sa dumne­zeiască. Prin urmare, al doilea scop urmărit de Mântuitorul prin săvârșirea minu­nilor era acela de a‑și dovedi dumnezeirea, de a arăta că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, lucru evident mai ales din pericopele evanghe­lice din Duminicile de la Paști până la Rusalii. 

Duminica a șasea după Paști, ne înfățișează minunea prin care orbul din naștere avea să primească lumină ochilor. Este una din acele minuni, în cadrul căreia Mântuitorul însuși ne spune că scopul săvârșirii minunii respective a fost acela de a-și dovedi dumnezeirea, atunci când zice că „nici el (orbul) n-a păcătuit, nici părinții lui (de s-a născut orb), ci să se arate în el lucrurile lui Dumnezeu”(Ioan 9, 3). 

DUMINICA ORBULUI

   

 Pr. Dumitru Dospin

 Evanghelia din această duminică ne relatează cazul vindecării unui orb. Şi nu orice orb, un orb din naştere. De-a lungul întregii Evanghelii asistăm la minunea şi totodată la convorbirea  dintre orbul deja vindecat şi farisei. Aceştia din urmă nu doreau să creadă în această minune şi chiar voiau să-l prindă pe Iisus.     

  

Ni se spune că trecând, Iisus a văzut un orb din naştere. L-a văzut, s-a apropiat de el. Mulţi orbi a vindecat Iisus, dar, după cum cunoaştem din dumnezeieştile evanghelii, ceilalţi orbi Îl căutau ei pe Iisus şi strigau ei şi cereau să vadă. De data aceasta Iisus îl caută pe orb. El Se îndreaptă spre orb, Îl caută. Şi odată ajuns în faţa orbului, ucenicii, care de bună seamă îl văzuseră şi mai înainte; aflaseră că este orb din naştere. Era un cerşetor la uşa templului. ,,Învăţătorule – întreabă ucenicii –, cine a păcătuit: el, sau părinţii lui, de s-a născut orb?”. 

Iisus Hristos – Lumina lumii Duminica a VI a după Paşti (a Orbului)

 

Evanghelia de la Ioan 9,1-38

1 Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere. 2 Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit: acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb? 3 Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. 4 Trebuie să fac, până este ziuă, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. 5 Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. 6 Acestea zicând, a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului. 7 Şi i-a zis: Mergi de te spală în scăldtoarea Siloamului (care se tâlcuieşte: trimis). Deci s-a dus şi s-a spălat şi a venit văzând. 8 Iar vecinii şi cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce şedea şi cerşea? 9 Unii ziceau: El este. Alţii ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. 10 Deci îi zceau: Cum ţi s-au deschis ochii? 11 Acela a răspuns: Omul care se numeşte Iisus a făcut tină şi a uns ochii mei; şi mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului şi te spală. Deci, ducându-mă şi spălându-mă, am văzut. 12 Zis-au lui: Unde este Acela? Şi el a zis: Nu ştiu. 13 L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. 14 Şi era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină şi i-a deschis ochii. 15 Deci iarăşi îl întrebau şi fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, şi m-am spălat şi văd. 16 Deci ziceau unii dintre farisei: Acest Om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ţine sâmbăta. Iar alţii ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Şi era dezbinare între ei. 17 Au zis deci orbului iarăşi: Dar tu ce zici, despre El, că ţi-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. 18 Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb şi a văzut, până ce n-au chemat pe părinţii celui ce vedea. 19 Şi i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceţi că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? 20 Au răspuns deci părinţii lui şi au zis: Ştim că acesta este fiul nostru şi că s-a născut orb. 21 Dar cum vede el acum, noi nu ştim; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu ştim. Întrebaţi-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. 22 Acestea le-au spus părinţii lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. 23 De aceea au zis părinţii lui: Este în vârstă; întrebaţi-l pe el. 24 Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul Acesta este păcătos. 25 A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu ştiu. Un lucru ştiu: că, fiind orb, acum văd. 26 Deci i-au zis: Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii? 27 Le-a răspuns: V-am spus acum şi n-aţi auzit? De ce voiţi să auziţi iarăşi? Nu cumva voiţi şi voi să vă faceţi ucenici ai Lui? 28 Şi l-au ocărât şi i-au zis: Tu eşti ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. 29 Noi ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L ştim de unde este. 30 A răspuns omul şi le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu ştiţi de unde este şi El mi-a deschis ochii. 31 Şi noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acesta îl ascultă. 32 Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere. 33 De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic. 34 Au răspuns şi i-au zis: În păcate te-ai născut tot, şi tu ne înveţi pe noi? Şi l-au dat afară. 35 Şi a auzit Iisus că l-au dat afară. Şi, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? 36 El a răspuns şi a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? 37 Şi a zis Iisus: L-ai şi văzut! Şi Cel ce vorbeşte cu tine Acela este. 38 Iar el a zis: Cred, Doamne. Şi s-a închinat Lui.

1. „Minuni” și „semne”. Spre deosebire de Evangheliile sinoptice, Evanghelia a IV-a redă numai câteva dintre minunile Domnului. Şi aceasta deoarece Sfântul Ioan Teologul nu urmăreşte numai să ne arate că Iisus a fost un mare făcător de minuni, ci vrea să descifrăm în aceste minuni unele adevăruri fundamentale despre persoana şi despre lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat. De aceea, el şi vorbeşte mai degrabă de „semne” decât de „minuni”. Astfel, chiar în finalul relatării primei minuni, evanghelistul zice: „Acest început al semnelor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi au crezut în El ucenicii Săi” (In 2,11).

ORBUL DIN NASTERE

OMILIA 58

“Au zis deci orbului iarasi: Tu ce zici despre el ca ti-a deschis ochii? Iar el a zis ca prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el ca era orb si a vazut, pîna ce n-au chemat pe parintii celui care vedea. ” (Cap.9, Vers. 17, 18 – Vers34)

1.Cum, privitor la orbul din nastere, evreii combatînd adevarul, îl fac sa straluceasca si mai mult.

2.Intrebat de farisei, orbul din nastere le raspunde cu curaj si da slava lui Dumnezeu.

3.Dezamagirea fariseilor: ei îl batjocoresc pe orb.