Predică la Înălțarea Domnului – Părintele Sofian Boghiu

 

Ziua Înălțării Domnului, sărbătoare unică în toată istoria neamului omenesc. Pentru că de-a lungul istoriei s-au mai ridicat la ceruri doi oameni de care vorbește Biblia, Enoh și Ilie, însă ei au fost ridicați de Dumnezeu la ceruri și sunt undeva în văzduh.

Dumnezeu știe locașul lor și de acolo vor veni cu trupul, să-și lase trupul pe pământ, să fie uciși la sfârșitul istoriei neamului omenesc, ca după aceea să-și capete ființa duhovnicească, precum toți cei înviați și să se înalțe și ei la ceruri, împreună cu sufletele celor care vor fi mântuiți. Deci ei doi, Enoh și Ilie, au fost ridicați de Cineva, de Dumnezeu la ceruri.

Iisus Mântuitorul Se ridică prin puteri proprii, Se înalță la ceruri, pentru că era Însuși Dumnezeu. Trupul Mântuitorului Hristos era un trup cu totul special, un trup îndumnezeit. Dacă ați luat seama la Evanghelia citită în seara aceasta, Iisus Mântuitorul Se arată ucenicilor Săi și ei se uită la El și li se pare că văd duh. Iisus îi îndeamnă să priveasca bine și să vadă mâinile și picioarele străpunse de cuiele de pe Crucea Golgotei, că nu este duh, că duhul nu are carne și oase — cum avea El atunci, între Răstignire, Înviere și Înălțare. Și ca să-i poată convinge, îi îndeamnă să-I dea ceva de mâncare. Și mănâncă în fața lor, mănâncă dintr-un fagure de miere și dintr-un pește fript pe jăratic. Nu-I era foame lui Iisus, însă vroia să vadă ei, ucenicii, că El este același care a fost cu ei înainte de Înviere.

Iisus într-adevăr purta dupa Înviere un trup cu totul îndumnezeit. De pildă, merge pe drum către Emaus și apare ca din senin între cei doi apostoli, Luca și Cleopa. Îi întreabă despre ce vorbesc și merge cu ei până la Emaus, un sat lânga Ierusalim. Acolo intră în casa unde se duceau apostolii, stă la masă cu ei și la un moment dat binecuvântează pâinea pusă înaintea lor, o frânge și le-o dă. Și când a frânt pâinea, L-au cunoscut în acest gest că este Iisus, cel care a fost cu ei înainte de Răstignire. Și în clipa următoare Iisus a dispărut dintre ei, a intrat în planul Său dumnezeiesc. Unii sfinți Părinți spun că în clipa când a frânt și a dat pâinea lor, Iisus a intrat în pâine, așa cum intra în sfânta Împărtășanie. Noi ne împărtășim cu Trupul și Sângele Domnului: acea bucățică de pâine pe care o primiți cu lingurița și acel puțin vin sunt Trupul și Sângele Mântuitorului Hristos. El ne-a spus că-i așa, în seara Cinei de taină: „Daca nu veți mânca [trupul Fiului omului și dacă nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi“ 1 (…).

[Iisus] apare între ei așa…, cu ușurință și ei sunt în îndoială: este El sau nu este El? Așa încât Mântuitorul Hristos, timp de 40 de zile după Răstignire și Înviere, S-a arătat apostolilor Săi ca să-i convingă că El Însusi este, Cel ce a fost cu ei trei ani și jumătate, cât a fost cu ei pe pământ.

Si într-o zi ca astăzi, într-o joi, 40 de zile de la Înviere, Iisus S-a dus la apostoli și i-a chemat pe muntele Eleonului. Muntele Eleonului este un munte foarte înalt, între Ierusalim și Betania; acolo S-a înălțat la cer. Este și astăzi – cine a fost la Ierusalim [știe] – locul de unde a săltat Iisus. E o piatră acolo și pe piatră este urma piciorului. Și toți arată: iată, aici este locul de unde Iisus S-a înălțat la cer. Este o formă, o amprentă a piciorului Său dumnezeiesc. Încă un semn că era trup, era carne, era os, piciorul care s-a îngropat în piatră. Pentru că era Dumnezeu, Și-a făcut loc și în piatră, de aceea este acest loc pe Eleon și astăzi. Cei care o să mergeți la Ierusalim, să căutați să mergeți și la Eleon, că se vede Eleonul și din Ierusalim, este un munte înalt; acolo este acest semn, această pecete a dumnezeirii Sale.

Iisus se înalță la cer. Apostolii, și Maica Domnului de asemenea, erau în jurul lui Iisus care Se înălța la cer. Și apostolii, când L-au văzut Înălțându-Se cu trupul la cer – era o dublă sensibilitate în inima și în mintea lor: pe de-o parte se înspăimântau și le părea rău că se despart de acest dumnezeiesc Păstor al lor, pe de altă parte se bucurau ca Iisus, în care ei își pierduseră nădejdea la un moment dat, în momentul Răstignirii, totuși era Dumnezeu și acum Se înălța la cer. Și Iisus Se înălța binecuvântându-i, pe înălțimea cerului, până când un nor s-a așezat între Iisus și apostolii câte priveau. Era și Maica Domnului acolo, de față. Și în momentul când Iisus a fost acoperit de nor, au apărut doi îngeri și au spus:

„Bărbați galileeni, pentru ce priviți la cer după Iisus? Căci iată, acest Iisus, cum L-ați văzut înălțându-Se, așa Se va coborî la Judecata de apoi. Va veni în slava, să judece viii și morții“ 2. Și s-au despărțit apostolii [de Iisus] și s-au întors la Ierusalim, și erau nedespărțiți de Templu. Ziua și noaptea se rugau în Templu, așteptând făgăduința Duhului Sfânt. Că Iisus le-a făgăduit: „Iată, Mă duc la Tatăl și am să vă trimit de acolo pe Duhul Sfânt, care de la Tatăl purcede“ 3. Deci Iisus S-a înălțat la ceruri și a fost așezat de-a dreapta Tatălui, în Sfânta Treime, Dumnezeul nostru.

Pentru ce S-a înălțat Iisus la cer? Pentru două sau trei motive. S-a înălțat la cer ca să roage pe Tatăl ceresc să trimită lumii pe Duhul Sfânt, Mângâietorul. Trimiterea Duhului Sfânt către apostoli avea să descopere acelora tot ceea ce i-a învățat Iisus. Până atunci ei erau uituci, cum suntem și noi păcătoșii, uităm. Însă atunci, când S-a pogorat Duhul Sfânt peste capetele lor, le-a deschis mintea, acest capac umbros care apasă adeseori peste mintea noastră a fost ridicat, era o comuniune între ucenici și dumnezeire, prin această lucrare a Duhului Sfânt pogorât asupra lor. Deci pentru aceasta, în primul rând, S-a înălțat Iisus la cer. Aceste zece zile, de astăzi și până la Pogorârea Duhului Sfânt, sunt perioada în care Iisus Se roagă Tatalui ceresc să trimită Duhul Sfânt peste lume și peste apostolii Sai.

Alt motiv pentru care S-a înălțat la cer Iisus, a fost și acela, ca să ne arate drumul către cer. Pentru ca și noi pământenii, prin El, Iisus Hristos, mergem pe aceeași cale către Împărăția cerească.

Sfântul Antonie cel Mare, într-o seară de veghe, a ieșit afară din chilia lui, din peștera lui, și se uita uimit în văzduh, într-o noapte luminoasă. Și a văzut un lucru foarte grav. Tot cerul, tot acest orizont ceresc spre care privea el era acoperit de curse, fel de fel de lațuri, și un uriaș — era diavolul — ținea aceste plase, le aranja în asa fel încât nici un suflet care se ridica spre cer să nu poată străbate prin aceste plase, prin aceste curse. Atunci sfântul Antonie s-a întrebat, întrebând pe Dumnezeu: „Doamne, greu este să ne înălțăm la cer… la Tine… Cine se poate ridica la cer“? Și i s-a răspuns: „Smerenia“ 4.

Cel care are duhul smerit și trăiește în această viață în duhul smerit al lui Iisus Hristos, acela se poate înălța la cer. Aceasta este calea de la pământ la cer, pe această verticală, așa cum S-a ridicat și Iisus Hristos de pe pământ la cer, pe muntele Eleonului. În continuare vreau să vă citesc ceva, de la un predicator vestit al Bisericii Ortodoxe, Ilie Miniat, niște imagini 5. De pildă, această Înălțare la cer a Mântuitorului Hristos se aseamănă cu suișul vulturului care își învață puii să zboare: merge înaintea lor, iar puișorii după el. Așa a fost și Iisus: S-a înălțat El, ca să ne arate că și noi ne vom înălța la ceruri, în locașurile pregătite de El.

„Dupa cum vulturul, voind sa arate micilor sai pui, inca nedeprinsi, cum sa zboare in drumul neobisnuit al vazduhului, ii conduce mergand inaintea lor, tot asa, pe cararea necalcata a cerului, pe care inca nu s-a aratat urma de om, a zburat Domnul inaltat, mergand inainte, conducand ca pe niste pui, sufletele dreptilor (…). Si dupa cum caderea primului Adam ne-a deschis noua intrarea in iad, astfel Inaltarea noului Adam, Iisus Hristos, ne-a deschis noua intrarea in cer“. Spune Apostolul Pavel undeva: „Avem incredere, ca avem sa intram in Sfanta Sfintelor pe o cale noua si vie, pe care ne-a innoit-o prin catapeteasma, adica prin Trupul Lui“6.

Vrajmasul diavol nu poate inca sa inteleaga si se cutremura de Inaltarea cu trupul la ceruri a Acestui “vultur tainic”, a lui Iisus Hristos. „Si daca Solomon“, inteleptul din Biblie, „spunea ca trei sunt acelea pe care nu le intelegem, adica drumul corabiei pe mare, drumul sarpelui pe stanca si drumul vulturului spre cer”7, apoi aceasta semeata minte a diavolului cu mai multa dreptate poate sa spuna ca nu intelege deloc trei taine in iconomia Intruparii Mantuitorului Hristos. Mai intai, ca dupa cum corabia strabate valurile marii si nu lasa nici o urma a trecerii ei, tot asa si trupul sfant al lui Iisus Hristos a trecut prin pantecele neispitit de barbat al Fecioarei Maria si nu a lasat semn de stricaciune in nasterea cea fara de samanta. Al doilea, nu intelege drumul sarpelui pe piatra, adica acelasi trup care a fost inmormantat, care a fost inchis intr-un mormant nou taiat in piatra, care a fost acoperit cu o piatra mare asezata pe usa mormantului, cu toate acestea a strabatut-o si lasand ca sarpele vechea imbracaminte a stricaciunii, a inviat din morti cu o imbracaminte noua, a nestricaciunii, fara sa lase vreun semn. Al treilea, nu intelege drumul vulturului spre cer, adica [faptul] ca acest trup se inalta la cele netrupesti, [ca cel pamantesc] strabate cerurile, ca firea omeneasca sta pe tronul Slavei dumnezeiesti.

Dar nici fericitii ingeri nu inteleg inaltarea slavita, cu trupul, a Mantuitorului Hristos. Pentru aceea, acum vazandu-L pe Imparatul Slavei inaltandu-Se, [Il intampina sa-I pregateasca intrarea si] zic catre capeteniile cetelor superioare: „Ridicati, boieri, portile voastre si ridicati portile vesnice, ca sa intre Imparatul Slavei“8.

Acum iarasi vazandu-L pe El ca Se inalta imbracat cu trup omenesc, si acesta insemnat cu stigmatele ranelor si inrosit cu preacuratul Lui sange ce a curs din coasta, stau la indoiala in fata minunii straine si intreaba: „Cine este Acesta care vine din Edom? Si pentru ce sunt hainele Lui rosii“9?

Dar iconomie este ceea ce se vede: Stapanul iubitor de oameni vrea sa infatiseze si in ceruri simbolurile patimii, semne nesterse ale dragostei catre noi si ale biruintei puternice impotriva stapanitorului lumii (…). Trebuia negresit sa Se inalte Hristos la ceruri cu acelasi trup pe care l-a luat, mai intai ca sa fie mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, aratand Tatalui ceresc cel fara de inceput, trupul acela fara de pacat, pe care l-a adus pe Cruce jertfa curata si nepangarita, ca sa-L imblanzeasca fata de pacatele noastre (…). Al doilea, ca sa avem noi, care am fost botezati in Hristos, care am trait dupa Hristos, nadejde sigura si neclatita a invierii in trup si a slavei vesnice in trup. Pentru ca, daca Hristos a inviat in trup, daca a fost slavit in trup, El care este capul credinciosilor, trebuia de asemenea sa invie in trup, ca sa fie slaviti in trup si credinciosii care sunt madulare ale lui Hristos, ca sa fie madulare asemanatoare capului”, adica lui Hristos.

„De aceea spune Pavel: «Cum este cel pamantesc, asa sunt si cei pamantesti, si cum este Cel ceresc, asa sunt si cei ceresti»10(…). Cat de neinteleasa este maretia binefacerilor lui Dumnezeu, cat sunt de inalte maririle firii noastre” omenesti! „Dar daca dumnezeiescul nostru Tata si Invatator S-a inaltat de pe pamant la cer, totusi nu ne-a lasat orfani. Cand Ilie Tezviteanul a fost inaltat cu caruta de foc la cer, ca sa mangaie pe ucenicul sau Elisei, i-a lasat cojocul. La fel, inaltandu-Se Dumnezeu Iisus Hristos, ne-a lasat ca mangaiere imbracamintea dumnezeirii Sale pe care a purtat-o pe cand era om, adica trupul Lui cel prea fericit, in infricosatoarea haina si taina a sfintei Euharistii“.

Adica trupul Mantuitorului Hristos, pe care-L consumam si noi in sfanta Impartasanie, asemanator este cu acea haina lasata de Ilie prorocul, profetului Elisei care plangea dupa el. „Pentru aceasta ne mangaie, zicandu-ne: «Iata, Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacului»11” – spune Mantuitorul Hristos.

„Nemuritorule Mire [al sufletelor noastre], de acolo, din dreapta lui Dumnezeu, unde azi Te-ai asezat Imparat al veacurilor, trimite-ne fagaduinta Tatalui, pe prea Sfantul Duh, care este legatura nedezlegata a dragostei, ca sa fim nedespartiti de Tine si sa ne invrednicim, pe pamant impartasindu-ne cu vrednicie cu preacuratul Trup si Sange, sa fim totdeauna partasi harului Tau dumnezeiesc, iar in cer impartasindu-ne cu fericita Ta Fata, sa fim intotdeauna partasi Slavei Tale celei vesnice“.

Amin”.

Note:

1 Ioan 6, 53.

2 După Fapte 1,11 (şi Matei 24,30)

3 Ioan 14,15.

4 Patericul egiptean, pentru awa Antonie 9.

5 Ilie Miniat, episcop de Kalavrita, „Cuvânt panegiric la slăvită Inălţate a Domnului”, in Didahii si predici. Părintele citează din traducerea pr. D. Fecioru, Bucureşti 1945 (reed. Bacău 1995 şi IBMBOR 1996).

6 Evrei 10,19-20.

7 Pilde 30,19.

8 Ps. 23,7.

9 Isaia 63,1-2.

10 1 Corinteni 15,48.

11 Matei 28,20.

Parintele Sofian Boghiu

Parintele SOFIAN, Editura Bizantina