Însemnătatea şi rolul Sfinţilor Părinţi de la Niceea, precum şi lauda lor – descrierea semnificatiei liturgice a praznicului Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

 La acest praznic, textele de slujbă pun în evidentă însemnătatea Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I ecumenic:

„Adunând toată ştiinţa sufletului, şi împreună cu dumnezeiescul Duh cercetând, Sfinţii Părinţi au săpat în scris, cu litere dumnezeieşti, fericitul şi sfântul Simbol; întru care ne învaţă în chip foarte lămurit, că Cuvântul este deopotrivă fără de început cu Tatăl şi cu totul adevărat de aceeaşi fiinţă, urmând slăviţii, preafericiţii şi cu adevărat de Dumnezeu cugetătorii Părinţi, în chip strălucit, învăţăturile Apostolilor”.

Punând în lucrare întreaga lor învăţătură omenească şi fiind asistaţi de Duhul Sfânt, Părinţii au reuşit să aşeze în scris, fundamentele de credinţă ale Bisericii:

„Au învăţat pe toţi, să mărturisească în chip lămurit că Fiul lui Dumnezeu este deofiinţă cu Tatăl, împreună veşnic şi mai înainte de toţi vecii, înfăţişând aceasta hotărât şi cu evlavie în Simbolul Credinţei”.

Având în vedere marea importantă a celor hotărâte de Sfinţii Părinţi adunaţi în sinod, îi numim „Luminători ai pământului“ şi îl lăudăm pe Hristos, Cel ce le-a dat lor înţelepciunea de a lămuri dogmele dreptei credinţe:

„Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştri luminători pe pământ şi prin ei ne-ai îndreptat pe noi la adevărata credinţă; mult Indurate, slavă Ţie”.

Pentru lumina de care s-au învrednicit de sus, îi lăudăm pe Părinţi, încredinţându-ne rugăciunilor lor:

„Să lăudăm astăzi pe trâmbiţele cele tainice ale Duhului, pe purtătorii de Dumnezeu Părinţi, pe cei ce au cântat în mijlocul Bisericii cântarea plină de armonie a teologiei, pe Treimea cea una, neschimbată după fiinţă şi după dumnezeire, pe surpătorii lui Arie şi pe apărătorii ortodocşilor, care se roagă pururea Domnului, să se miluiască sufletele noastre”.

Ne încredinţăm rugăciunilor lor şi credem că aşa cum au aşezat în scris dogmele credinţei noastre, tot aşa se şi roagă lui Dumnezeu pentru ca şi noi să trăim în credinţa cea adevărată, să ne facem vrednici următori ai lor.

Spiritualitatea ortodoxă ce se desprinde din textele de slujbă de la Duminica Sfinţilor Părinţi

Ortodoxia este credinţa care a păstrat neschimbată învăţătura lăsată de Mântuitorul Hristos şi transmisă mai departe prin Sfinţii Apostoli şi prin urmaşii lor – Părinţii Bisericii. Biserica Ortodoxă a rămas credincioasă dogmelor de credinţă stabilite la cele şapte sinoade ecumenice. Poate că cele mai importante întrebări pe care trebuie să ni le punem cu ocazia sărbătoririi Sfinţilor Părinţi de la primul din cele şapte sinoade, sunt cele referitoare la activitatea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat, la Biserică, la învăţătura acesteia şi la credinţa şi Ortodoxia noastră, întrebări la care găsim răspunsul în textele pentru slujba acestei duminici. Cântând Troparul sărbătorii spunem:

„Prea proslăvit eşti Hristoase Dumnezeul nostru, Cela ce ai aşezat pe Părinţii noştii luminători pe pământ şi prin ei ne-ai îndreptat pe noi la adevărata credinţă; mult Indurate, slavă Ţie”.

Mărturisim că însuşi Dumnezeu i-a luminat pe Părinţi, că învăţătura stabilită de ei în scris e de la Dumnezeu. Rostind sau cântând Condacul praznicului facem un pas mai departe. Credinţa Părinţilor este una cu propovăduirea Apostolilor. Apostolii şi Părinţii au aceeaşi credinţă – credinţa Bisericii, credinţa pe care Hristos ne-a descoperit-o, credinţa care vine de sus şi ne învaţă dreapta cinstire de Dumnezeu.

„Propovăduirea Apostolilor şi dogmele Părinţilor au întărit Bisericii o singură credinţă; care purtând haina adevărului, cea ţesută din teologia cea de sus, drept îndreptează şi slăveşte taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu”.

Icosul praznicului este o chemare a Bisericii adresată nouă, un strigăt care ne îndeamnă să ne potolim setea duhovnicească cu apa înţelepciunii dumnezeieşti pe care ne-o oferă ea – Biserica. O chemare la a bea din paharul adevărului, singurul în măsură să ne întărească a merge pe calea cea dreaptă, ce duce la Dumnezeu:

„Să ascultăm Biserica lui Dumnezeu, care strigă cu înaltă propovăduire: Cel însetat să vină la Mine şi să bea; paharul pe care-l port, este paharul înţelepciunii; băutura lui am dres-o cu cuvântul adevărului; neturnând din apa grăirii împotrivă, ci dintr-a mărturisirii; din care bând, Israil cel de acum, vede pe Dumnezeu grăind: Vedeţi, vedeţi, că Eu Însumi sunt şi nu mă schimb; Eu sunt Dumnezeu întâi, Eu şi după acestea şi afară de Mine nu este altul nicidecum. Cei ce se împărtăşesc dintru acesta, se vor sătura şi vor lăuda taina cea mare a dreptei cinstiri de Dumnezeu”.

Să ascultăm aşadar Biserica lui Dumnezeu. Să rămânem în credinţa cea adevărată pe care ne-o propovăduieşte, credinţă care vine de sus, de la Dumnezeu cel fără de schimbare. Să rămânem în comuniune cu cei ce au fost luminaţi să întărească aceste adevăruri şi cu toţi cei ce au trăit în ele. Astfel, la sfârşitul alergării, ne vom putea bucura de petrecerea în curţile Domnului, vom putea fi împreună cu toţi cei ce s-au adăpat din potirul Adevărului.

(sursa: Centrul bisericesc München)