Cronolgic – potrivit tuturor datelor de care dispune istoriografia biblică –, Amos este primul dintre profeţii propriu-zişi ai Vechiului Testament, adică dintre aceia care au lăsat, sub numele lor, opere scrise. Singular – în semnificaţia lui – este şi faptul că, spre deosebire de ceilalţi, oameni cu o zestre culturală mai bogată sau mai modestă, Amos era un simplu cioban din Tecoa, localitate situată nu prea departe de Betleem, dincolo de care se întindea deşertul lui Iuda, dar ale cărei vecinătăţi de dincoace erau bogate în păşuni. Unii exegeţi presupun că el era, de fapt, proprietarul unor turme, alţii înclină să creadă că putea fi chiar simbriaş, de vreme ce, pe lângă îndeletnicirea păstoritului, Amos (al cărui nume înseamnă „sarcină“) se ocupa şi cu culegerea de sicomore (echivalentul dudelor noastre), din vânzarea cărora îşi întregea venitul. Aşadar, pe de-o parte, păstorul singuratic, cu viaţa lui simplă, aspră, contemplativă, a omului vecin cu cerul şi contemporan cu veşnicia; pe de alta, nomadul care călătoreşte, cunoaşte sate şi cetăţi şi intră în contact cu lumea, prin mijlocirea căreia, probabil, devine un autodidact.
Oricum, nimic din viaţa lui de dinainte nu anunţă un profet. Chemarea se petrece dintr'o dată, pe nepregătite, când Dumnezeu îi porunceşte să-şi părăsească ţinutul de baştină, regatul lui Iuda, şi să se strămute în regatul de nord, cu deosebire în oraşul Betel, devenit centru al idolatriei de care fuseseră contaminaţi fiii lui Israel. Regele Ieroboam al II-lea reîntregise ţara şi-i conferise o situaţie din cele mai prospere. Dar, aşa cum se întâmplă mai întotdeauna în viaţa popoarelor, progresul material atrage după sine decadenţa morală; regele, curtenii şi nobilii se îmbogăţesc, îşi construiesc palate şi încep să ducă o viaţă de lux, îmbuibare şi desfrâu, vicii care alungă simţul responsabilităţii şi anulează prevederea pentru ceea ce se poate întâmpla mâine. Or, tocmai acesta e mesajul lui Amos: să atragă atenţia, în numele şi din împuternicirea lui Dumnezeu, că declinului moral îi va urma, neapărat, o catastrofă generală, dacă lucrurile nu vor reintra, între timp, pe făgaşul lor normal. Este ceea ce va face, pe căi aproape paralele, şi contemporanul său Osea, care-şi va începe mandatul cu zece ani mai târziu; aceasta înseamnă că chemarea lui Amos s'a petrecut în jurul anului 740 î. H., la vremea când teribilul Tiglatfalasar al III-lea îşi pregătea ascensiunea la cârma imperiului asirian.
Miezul propovăduirii lui Amos este acela că, într'adevăr, Dumnezeu pedepseşte – deseori foarte aspru, prin foame, sete, sabie şi exil – nestatornicia în credinţă şi comportament a poporului Său, dar că El o face numai din iubire, o iubire care suferă şi care, în cele din urmă, îi lasă speranţei o poartă deschisă.
În ciuda lipsei sale de cultură metodică, Amos cultivă un stil îngrijit, simplu, alert, percutant, ale cărui cadenţe obligă cuvintele la sclipitoarea austeritate a fulgerelor ce dialoghează pe'ntuneric.
sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!