Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (43) -- Introducere la Cartea Profetului Naum

Fericitul Ieronim gândea că numele de Naum (Nahum), care înseamnă „mângâiere“, i-ar fi fost anume rânduit omului care avea să-şi mângâie compatrioţii cu prevestirea căderii Ninivei.

E greu de ştiut dacă şi în ce măsură a izbutit profetul să consoleze, dar e cert că singurul obiectiv al cărţii sale este capitala Asiriei, simbol al opresiunii seculare pe care acest imperiu a exercitat-o asupra poporului evreu; e de ajuns să ne amintim că, în 721 (722) î. H., Sargon al II-lea cucerise Samaria, deportase majoritatea populaţiei şi prefăcuse regatul Israel în provincie asiriană, sub numele de Samerina; amintire dureroasă, ca o rană veşnic deschisă în sufletul unui popor pe care altădată îl cârmuise David, rană care hrănea resentimente vecine cu şovinismul.

Situarea în timp a lui Naum ţine seama de două repere: căderea Tebei şi căderea Ninivei. Primul eveniment e amintit în cartea profetului ca fiind un fapt împlinit; or, No-Amon, capitala Egiptului Superior, adică Teba, a fost cucerită şi distrusă de către Asirieni în 663. Pe de altă parte, Ninive a căzut în 612 sub forţele armate reunite ale Mezilor şi Babilonienilor, sub dubla comandă a lui Cinaxar şi Nabopolasar. Aşadar, profeţia lui Naum a fost scrisă după 663 şi înainte de 612. Dincolo de numeroasele controverse pe această temă, tradiţia biblică românească optează pentru deceniul 660-650 î. H.; pe de-o parte, căderea Tebei e încă proaspătă în memorie, pe de alta, perspectivei profetice nu i se pot pune hotare.

Stilul lui Naum e ca un ropot de harapnice: văzduhul tremură, adâncul se cutremură, vrăjmaşii se-ngrozesc şi pier, profetul jubilează într-un final de capodoperă vechitestamentară. Pe deasupra tuturor, Dumnezeu este Cel ce face istoria.

sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania