Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (64) - Introducere la epistolele pastorale

Cele două Epistole către Timotei şi Epistola către Tit poartă numele de epistole pastorale, datorită faptului că ele se ocupă îndeosebi de calităţile şi îndatoririle păstorilor, adică ale celor aşezaţi de Sfinţii Apostoli în fruntea comunităţilor creştine. Ele sunt scrise de Apostolul Pavel în ultima perioadă a vieţii, adică între anii 63 (sfârşitul primei captivităţi romane) şi 67 (anul probabil al morţii) şi alcătuiesc corpul cel mai omogen din întregul ansamblu al scrierilor sale. Ordinea lor cronologică este: 1 Timotei, Tit, 2 Timotei, şi în această ordine ar trebui, de fapt, citite.

Nu puţini au fost criticii protestanţi care le-au tăgăduit autenticitatea (total sau parţial), pornind de la observaţia că vocabularul, tonul şi problemele lor sunt deosebite faţă de celelalte scrieri pauline. Dar o analiză atentă şi obiectivă duce la concluzia contrarie, favorabilă autenticităţii. Apostolul le scrie în alte condiţii şi urmăreşte alte obiective, cu totul speciale; el e acum un om înaintat în vârstă, chiar „bătrân“, bolnav, întemniţat în condiţii grele (în cea de a doua captivitate el nu mai beneficiază de regimul custodia militaris sau custodia libera), uneori se simte părăsit şi însingurat, grija lui de acum este aceea de a-şi consolida opera misionară în resorturile ei organizatorice. Pe de altă parte, aşa cum s-a băgat de seamă, un geniu ca al lui Pavel nu se poate exprima decât printr-o imensă varietate de forme.

După émile Osty, împrejurările în care au fost scrise epistolele pastorale ar putea fi reconstituite astfel:

După ieşirea din prima captivitate (63), Pavel merge pentru scurtă vreme în Spania, apoi în insula Creta, pe care o evanghelizează împreună cu Tit, după care se duce la Efes. Nu după mult timp trece în Macedonia, de unde scrie Întâia Epistolă către Timotei şi Epistola către Tit (în jurul anilor 64-65). Indiferent dacă-şi petrece sau nu iarna în Epir, aşa cum îşi propusese (Tit 3, 12), avem motive să credem că el mai vizitează o dată Bisericile din Corint, Milet şi Troa, după care îl regăsim închis pentru a doua oară la Roma (2 Tim 1, 16-17), de unde îi scrie lui Timotei cea de A Doua Epistolă, o scriere care, alcătuită înaintea morţii lui, poate fi considerată drept testamentul său spiritual.

Două sunt principalele ţinte pe care le urmăreşte Pavel în cele trei epistole pastorale: 1) să combată începuturile unor erezii iudeo-gnostice care încercau să semene confuzie printre credincioşi; 2) să organizeze Bisericile.

Câteva cuvinte despre destinatarii acestor epistole.

Originar din localitatea Listra, în Licaonia, Timotei era fiul unui grec şi al unei evreice convertite la creştinism. De la mama şi bunica sa primeşte o educaţie religioasă în respectul pur al legii, dar nu împins până la circumcizie. Nu ştim exact când s-a produs convertirea lui Timotei; se presupune că în timpul primei călătorii misionare a lui Pavel. Sigur este însă că, cu prilejul celei de a doua, marele Apostol se informează asupră-i, îl alege dintre cei mulţi şi-l recrutează pentru opera de evanghelizare. Deşi Pavel nu-i acordă circumciziei nici o valoare soteriologică, totuşi el îl taie-mprejur pe Timotei, ca născut din mamă evreică, cu scopul strategic de a-i uşura pătrunderea şi misiunea printre iudeii ultraconservatori. Din acest moment, Timotei devine cel mai devotat şi mai apropiat colaborator al lui Pavel, „fiul iubit“ al marelui Apostol, de care niciodată nu se desparte de bunăvoie. Activitatea lui se desfăşoară cu rodnicie pretutindeni, dar mai cu seamă în Efes şi în Macedonia, pentru ca în timpul primei captivităţi romane a lui Pavel să se afle împreună cu acesta, slujindu-i. În momentul în care Apostolul îi scrie cea de A Doua Epistolă, din cea de a doua captivitate, Timotei se află în Efes, unde fusese anume lăsat pentru a conduce Biserica din această mare metropolă. Istoricul Eusebiu de Cezareea ne informează că Timotei a fost primul episcop al Bisericii Efesului, iar Fotie consemnează tradiţia după care iubitul ucenic al lui Pavel a murit de moarte martirică sub persecuţia lui Domiţian.

Cât despre Tit, el era de origine păgână, ca fiu al unui grec, şi convertit la creştinism de către Pavel, dar fără să fie, precum Timotei, supus circumciziei. Îl însoţeşte pe marele Apostol în a doua sa călătorie la Ierusalim şi îndeplineşte apoi misiuni speciale şi delicate în Corint. În anii 63-64 îl aflăm în Creta, unde Pavel îl lăsase să conducă Bisericile pe care el, Apostolul, le înfiinţase după ieşirea sa din prima captivitate romană şi unde i se trimite Epistola de faţă. Ceva mai târziu, în timpul celei de a doua captivităţi a lui Pavel (66-67), Tit se află în Dalmaţia.

sursa: Sfânta Scriptură: Versiunea Anania