Duminica de după Înălțarea Sfintei Cruci leagă exigențele chemării de cea mai de preț exigență adresată de Dumnezeu firii umane: urmarea Chemării. Căci o chemare a fost cea dintâi încălcată prin neurmare, o chemare la îndumnezeire prin responsabilizare. Nu este prima dată în Evanghelie când Domnul cheamă. Apostolii sunt chemați. Bolnavii și cei pocăiți, cei simpli și bucuroși de a-L urma. Și sunt mulți care-L urmează de formă, ca să vadă ce poate. Și alții ca să-L comenteze cârtitor. Biserica este născută din răspunsul la toate acele chemări împlinite în misiune, făcând din ele niște noduri de iubire prin care se constituie Biserica. Pe construcția aceasta minunată, de încredere desăvârșită, se leagă de cer toată misiunea Bisericii: chemare – răspuns – trimitere. De aceea, a te împlini în planul mântuirii înseamnă a primi și împlini chemarea lui Dumnezeu în Biserica slavei Sale. Trebuie mereu să ne reamintim, dinaintea multora dintre cei cărora li se pare prea grea orice misiune pe pământ, că deznădejdile care ne cuprind, anxietățile care cotrobăie sufletele copiilor și tinerilor ori deznădejdile bătrânilor țin toate de pierderea credinței în Înviere. Altfel spus, de refuzul de a asuma Crucea. Textul Evangheliei este limpede (Marcu 8, 34-38; 9, 1). Taina înțelegerii chemării ține de logica apropierii Împărăției, care vine cu putere.
A voi să voiești voia Domnului… A te pune la îndemâna Lui fără ifose și false fasoane culturale, a te smulge din ritualism și a asuma apostolia ridicării Crucii pe umerii tăi. Pentru aceea în textul acesta evanghelic Părinții Bisericii reușesc mereu să identifice treptele pocăinței: a voi – a te lepăda de tine – a lua Crucea – a urma. Iar această voință ține de darul lui Hristos de a împreună-voi cu omul de fiecare dată, întru mântuirea lui. Pentru El, Domnul care face din Cruce semn de biruință, mântuirea noastră este o chestiune de viață și de moarte. Părintele Arsenie Boca identifica o cruce a formalismului sec, umplerea cu nebunia urii a celor care vedeau pe Domnul vindecând, de exemplu, în zi de sabat și, vorbind despre „Cenzura invidiei” (era anul 1949, cf. Maica Magdalena Ivan, Examenul cel mare, Ed. Agnos, 2014), Părintele consemna: „Poporul laș și fricos nu pricepe prețul iubirii și o dă răstignirii!”
Înainte de a fi înălțată în mijlocul poporului, Crucea a fost purtată pe calea Golgotei, înfiptă în miezul culmii Căpățânii și în inima iadului, deopotrivă. E semnul biruirii morții și a unui nou început al lumii. Să nu uităm nimic din toate acestea și să începem nevoința pentru mântuire. În fiecare zi, pentru ziua cea neînserată a Împărăției. Care vine cu putere!
Pr. Constantin Necula
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!