După ce a muncit câteva ceasuri pe câmp, un ţăran s-a
aşezat la umbra unui pom să se odihnească. Deodată, lângă el a venit în zbor o
raţă sălbatică şi s-a oprit chiar alături, să ciugulească boabele căzute pe
ogor.
Uşor, ţăranul şi-a scos căciula şi – zdup! – a prins pasărea.
- Ce noroc pe capul meu, şi-a zis. O să fac un foc de vreascuri şi o să prăjesc
raţa asta. Să vezi ce bună o să fie!
Dar în timp ce încerca să scoată pasărea de sub căciulă, aceasta se strecură
repede pe lângă mâna omului şi, ridicându-se imediat în zbor, dusă a fost.
Privind cu necaz după ea, ţăranul a mai zis:
- O, ce suflet bun am! Sper ca Dumnezeu să vadă cum m-am îndurat de pasărea
aceasta, dându-i drumul, şi să mă răsplătească pentru binele pe care l-am
făcut!
Oare ce răsplată ar fi meritat un asemenea om? Cel ce încearcă să ascundă un
păcat cu alt păcat, o minciună cu altă minciună, un rău cu alt rău, acela
singur se păcăleşte. Aşa cum întunericul se alungă doar cu lumină, tot astfel
răul nu poate fi alungat decât cu bine.
“Păcatul este nedreptate. Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie
nedreptăţeşte pe altul” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!