Într-o şcoală de la ţară, la ora de religie, un copil
l-a întrebat pe preot, care le vorbea despre milă ca despre prima virtute pe
care trebuie să o avem neapărat ca să ne mântuim:
- Părinte, dar eu, care sunt sărac şi nu am ce dărui, cum să... fac eu
milostenie? Dacă aş avea şi eu mai mulţi bani, aş da cu dragă inimă, dar aşa…
- Fiule, nu asta înseamnă milă. Uite, de exemplu, ieri dimineaţă, plecând cu
treburi, am văzut-o peste drum pe mama ta, ieşind din curte şi ajutând până
acasă o bătrână, ce se ostenea cu o legătură de lemne. Mai târziu, am zărit-o
iarăşi îndrumând un călător ce se rătăcise şi, chiar dacă nu l-a putut ospăta,
un sfat bun şi o cană cu apă rece s-au găsit şi pentru el. Când vecina de
alături a plecat în târg cu treburi, i-a lăsat în grijă copilul cel mic. Spre
seară, când doi săteni se certau în drum, a ieşit şi, cu vorbe frumoase, i-a
împăcat. Vezi tu, acum, ce este mila? Chiar dacă nu ai bani să dai şi
celorlalţi, nimic nu te împiedică să-i ajuţi cu atât cât poţi.
“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin,
ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire. Dacă n-ai nici măcar acel
bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!