Vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda şi vindecarea noastră

Pr. Gabriel Basa

Predică la Duminica a patra după Paşti

Drept măritori creştini, Sfânta Biserica ne propune astăzi spre meditare  două pericope biblice care ne prezintă două cazuri de oameni paralizaţi, care au fost vindecaţi. Una săvârşită de Mântuitorul Hristos, la scăldătoa­rea Vitezda, din Ierusalim, iar cealaltă, de Sfântul Apostol Petru, la începutul activităţii misionare a Sfinţilor Apostoli, în oraşul Lida. Cea de a doua vindecare a fost urmată de învierea unei femei evlavioase, Tavita, sau Căprioara, în oraşul învecinat Iope (Iaffa de azi), port la Marea Mediterană. Acestea au scopul de a pune în lumină, în primul rând, dragostea lui Dumnezeu faţă de omul aflat în suferinţă trupească sau sufletească.

Vindecarea relatată astăzi se petrece lângă una dintre porţile de intrare în Ierusalim, lângă „Poarta oilor”. Acolo se găsea o „scăldătoare” - sau, în termeni de azi, un bazin, numită evreieşte Vitezda, în traducere „Casa milostivirii”, având cinci pridvoare. Scăldătoarea respectivă atrăgea - după cum relatează Sfânta Evanghelie – „mulţime multă de bolnavi: orbi, şchiopi, uscaţi”, întrucât apa avea efecte terapeutice supranaturale, datorită fap­tului că „un înger al Domnului se cobora în scăldătoare şi tulbura apa; şi cel ce intra întâi după tulburarea apei se făcea sănătos de orice boală era ţinut” (Ioan 5, 3-4). 

Mântuitorul întâlneşte un om paralizat, de 38 de ani, care nu avea pe nimeni să-1 ajute să intre în scăldătoare, ca să dobândească izbăvire şi să revenină la starea de om sănătos. Dar iată că după o astfel de aşteptare, timp în care atâţia alţii, desigur mai în putere, mai puţin chinuiţi de boală decât era el s-au vindecat, nu mai vine un înger al Domnului, ci vine însuşi Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Iisus Hristos Mântuitorul. Acesta îi adresează paraliticului o întrebare simplă şi directă: „Vrei să te faci sănătos?^”, urmată de ver­dictul: „Ridică-te, ia-ţi patul şi umblă” (Ioan 5, 6-8).

Paraliticul vindecat în acest mod nu ştia cine era binefăcătorul său; poate nici nu auzise de El. L-a întâlnit curând în templu, lucru ce ne arată că s-a dus acolo ca să-i mulţumească lui Dumnezeu, pentru că un om pe care el nu-L ştia i-a redat sănătatea, l-a readus la viaţă. În acest context Mântuitorul îi adresează cuvintele cutremurătoare, nu numai pentru el, ci şi pentru noi: „Iată, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău” (Ioan, 5, 14).

A doua vindecare este aceea a lui Enea din Lida, cel vindecat de Sfântul Apostol Petru. O primă con­statare este că, spre deosebire de cazul paraliticului, Enea zăcea doar de opt ani. Vindecarea lui se produce prin rostirea cuvintelor: „Enea, te vindecă Iisus Hristos! Ridică-te şi strânge-ţi patul! Şi el de îndată s-a ridicat” (Fapte 9, 34). Prin urmare se constată că nu Petru era cel ce l-a vindecat, ci el a fost doar mijlocitorul harului dumnezeiesc. În cazul învierii Tavitei- Căprioara, săvârşită la scurt timp tot de Sfântul Apos­tol Petru, autorul cărţii Faptele Apostolilor - Sfântul Luca - scria: „Şi Petru... a îngenunchiat şi s-a rugat şi, întorcându-se către trup, a zis: Tavita, scoală-te!” Iar ea a deschis ochii, şi văzându-1 pe Petru, a şezut în capul oaselor" (Fapte 9, 40). După ambele minuni sfântul autor făcea precizarea că „mulţi au crezut şi s-au întors la Domnul” (Fapte 9, 35 şi 42), deci se consolida noua Biserică, iar învăţătura Domnului devenea şi mai credibilă prin aceste minuni.

Considerăm că precizarea făcută de Sfântul Apostol Petru în cazul vindecării lui Enea: „Te vindecă Iisus Hristos” este mai mult decât edificatoare asupra atotputerniciei lui Dumnezeu, creator şi proniator al lumii întregi. Suntem convinşi că atât para­liticul anonim de la Vitezda, cât şi Enea din Lida au încercat să se vindece prin mijloacele medicale empirice ale vremii lor, dar n-au reuşit. În tot decursul istoriei şi, fără îndoială, până la sfârşitul lumii, au existat, există şi  vor exista, fel de fel de suferinţe trupeşti care îl însoţesc pe fiecare om de la naştere şi până la mormânt, dar, în acelaşi timp, medicii şi oamenii de ştiinţa s-au străduit să găsească cele mai potrivite mijloace terapeutice pentru îndepărtarea lor. Din nefericire, când se găsesc remedii pentru vindecarea unor boli, apar altele, pe care înaintaşii noştri nu le-au cunoscut, ca şi în cazul zilelor noastre. Oamenii aleargă dis­peraţi la medici de renume, cheltuind sume însemnate de bani, făcând eforturi disperate pentru a se salva ori a-şi prelungi viaţa. Şi este firesc să fie aşa, căci oricât ar fi viaţa de grea, fiecare vrea să o trăiască din plin, să se bucure de ea, de succesele copiilor şi ale celor dragi fiecăruia dintre noi. De altfel, potrivit moralei creştine, omul are datoria de a se îngriji de propria lui viaţă şi sănătate.

E deosebit de important să nu uităm că noi avem un medic suprem, pe care trebuie să-L căutăm în toate momentele vieţii noas­tre, şi în cele fericite şi în cele grele! Este Iisus Hristos, „doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre”, Cel care ne-a dat viaţa, Cel care ne ocroteşte în viaţă şi Cel care ne poate prelungi viaţa, Cel care ne-a învăţat că El însuşi că a venit în lume ca lumea viaţă să aibă. Uităm, adeseori, de minunile pe care le-a săvârşit Mântuitorul, în urma cărora atâţia paralitici, leproşi, orbi, surzi sau demonizaţi au fost readuşi la viaţă şi redaţi sănătoşi societăţii. De cele mai multe ori Mântuitorul le-a cerut celor care veneau la El pentru a fi vindecaţi să aibă credinţă în El, punându-le o simplă întrebare: „Crezi că pot să fac aceasta?”, urmată apoi de decizia Lui irevocabilă: „Mergi în pace, credinţa ta te-a mântuit”. Nesocotim - sau poate că unii nici nu-1 cunosc - îndemnul Sfântului Iacob care scria: „Este vreunul dintre voi în suferinţă? Să se roage!... Este cineva bolnav dintre voi? Să-i cheme pe preoţii Bisericii şi ei să se roage pentru el, ungându-1 cu untdelemn în numele Domnului; şi rugăciunea credinţei îl va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va ridica; şi de va fi făcut păcate, i se vor ierta” (Iac. 5, 13-15).

Prin urmare, Mântuitorul i-a atras atenţia celui vindecat la scăldătoarea Vitezda, atunci când 1-a întâlnit în templu: „Iată,, te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai greşeşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău”. Deci, din ambele texte rezultă cu claritate că suferinţele fizice sunt o urmare a păcatului, lucru pe care îl constata singuri şi în zilele noastre, căci multe boli sunt cauzate de păcatele omului: beţie, lăcomie, desfrânare şi altele. Nu ştim să-L căutăm pe Iisus Hristos, să-I cerem iertare de greşeli şi vindecare de boli şi suferinţe. Uităm că Iisus Hristos este Acela care dă înţelepciune şi pricepere medicului nostru ca să ne pună diag­nosticul cel mai potrivit şi că prin mâna medicului care ne operează lucrează harul lui Dumnezeu pe care l-am cerut prin rugă­ciune. După cum preotul, în scaunul spovedaniei, te iartă şi te dezleagă de păcate, cu „puterea care îi este dată” prin hirotonie, tot aşa şi medicul te vindecă prin mijlocirea puterii şi a înţelepciunii care îi este dată de sus. Pe fiecare bolnav îl vindecă Iisus Hristos, cum a fost cazul şi cu Enea din Lida. Hristos este prezent în mod tainic, dar real, printre noi, gata oricând să ne slujească, aşa cum a făcut şi în timpul vieţii Sale în Trup pe pământ. Pentru vindecarea noastră, Mântuitorul ne cere doar credinţă iar după dobândirea ei, Biserica ne recomandă recunoştinţă, cum a făcut paraliticul de la Vitezda, care a mers la templu să rostească o rugăciune de mulţumire pentru că şi-a redobândit sănătatea pierdută.

E bine să nu uităm că minuni se întâmplă şi în zilele noastre, trebuie doar să avem credinţă şi înţelepciune să le vedem . Dumnezeu lucrează prin oameni dar mai mult decât prin aceştia, Dumnezeu lucrează şi prin sfinţii Lui, care se roagă pentru noi. Mulţi credincioşi s-au bucu­rat de ajutor şi binecuvântare de la Dumnezeu prin rugăciuni făcute înaintea moaştelor unor sfinţi: Cuvioasa Parascheva de la Iaşi, Sfântul Dimitrie cel Nou de la Bucureşti, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Sfântul Ghelasie de la Râmeţ şi sau mai nou înaintea moaştelor Sfântului Ioan Rusul. Astfel prin oameni, prin darurile lui Dumnezeu sau prin sfinţi, omul are şansa să renască, să se vindece, având credinţă şi nădejde şi fiind încredinţat că dragostea lui Dumnezeu, medicul suprem, se revarsă în mod direct sau indirect asupra sa, în orice împrejurare. Amin.

                                                                                                   Pr. Gabriel Basa