DOMNUL - APROAPELE DIN APROAPELE MEU

 

Chipul celui care trece pe lângă mine cuprins de deznădejde, chipul celui care trece pe lângă mine mânat de beţie, de desfrâu, de patimă este chipul chemării pe care Dumnezeu o face, clipă de clipă, faţă de mine, tânărul creştin.

Am voie să fiu şi eu indiferent într-o lume a indiferenţei? Mă poate depărta de bolnav mirosul lui insalubru? Mă poate depărta de beţiv mirosul lui ordinar de alcool stătut? Sau de desfrânată mă poate depărta desfrâul ei? Sau, din contră, acestea sunt punctele, strigătele de ajutor care trebuie să mă facă mai creştin, mai atent la ceea ce vrea să-mi spună Hristos prin el, prin cel de lângă mine!

Am uitat de Dumnezeu de dragul prea multelor noastre dialoguri, cuvinte, „cercetări“. Ascuns în cuvânt e Cuvântul doar în Sfânta Scriptură. În rest, El Se descoperă în aproapele nostru. El este Aproapele din noi!

Trăim într-o lume care uită de aproapele. Creştin şi iubitor de Hristos, trebuie să caut măcar în parte să-L recunosc pe Domnul în aproapele meu. Colegul de bancă fără o bucată de pâine, omul de pe stradă cu ochii umeziţi de tristeţe, copilul fără jucării, tâlharul fără veşti de acasă, femeia care se gândeşte să avorteze şi stă în cumpănă, tânărul celălalt, aproapele meu risipit prin discoteci şi bodegi, toţi, deodată şi pe rând, au nevoie de mine. Şi nu atât de mine, cât de Hristos, Domnul Învierii, Cel Care Se frânge – Pâine a Vieţii – tuturor acelora care au nevoie de Viaţă.

De aceea nu am voie să uit de tinereţea mea dăruită în Hristos pentru a mi-o dărui unuia dintre contemporanii care au nevoie de mine.

Dar de unde atâta putere? De unde optimism pentru deznădejde? De unde virtute pentru nevirtuos? De unde tărie pentru cel slab? De unde scăpare pentru cel prins? De unde izbăvire pentru cel cuprins de moarte? Fără doar şi poate, de la Hristos-Domnul, Izbăvitorul, vârtutea şi întărirea sufletului meu de tânăr. Mi-e teamă de tot ceea ce-mi fură tinereţea şi mi-o zdrobeşte. Dar cred cu fermitate în taina pe care Dumnezeu o dă celui care lucrează pentru El.

Auzind odată propunerea unei tinere asistente sociale de a-mi face timp să stau în antecamera cabinetului de ginecologie pentru a spovedi pe cele care pleacă spre avort, am rămas surprins. Ba chiar am zis: „Să fim serioşi!“ Mi-a răspuns un preot dedicat muncii duhovniceşti în puşcărie: „Cel ce va voi să-şi salveze sufletul şi-l va pierde, iar cel ce-l va pune pentru Evanghelie şi-l va câştiga...“

Aproapele meu aproape, nu tu ai nevoie de tine, ci eu, păcătosul şi nesmeritul...

Doamne, ieşi în întâmpinarea mea! Amin.

Părintele Constantin NECULA