Vameşul şi fariseul … sau smerenia şi trufia

 

Unul îşi spunea virtuţile; celălalt, mai în urma templului, păcatele.

Unul vrednicia, celălalt nevrednicia.

 

Ar fi bune virtuţile fariseului. Vameşul nu le avea, dar în lipsa lor avea smerenia. Rele erau faptele vameşului, dar, pentru smerenie s-a întors din templu mai îndreptat la casa sa.

Cel mai bine ar fi de-a avea virtuţile fariseului, şi încă întrecute, după cuvântul că: „de nu va prisosi dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia lui Dumnezeu” – virtuţi unite cu smerenia vameşului.

Cu îmbinarea virtuţilor unuia şi cu smerenia şi cuvintele celuilalt s-au nevoit călugării de-a lungul veacurilor. Căci: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, sunt cuvintele „rugăciunii neîncetate”, care-şi au obârşia în cuvintele vameşului, spuse de Iisus.

Cu această rugăciune mulţi s-au întors mai îndreptaţi „Acasă” în împărăţie.

Păcatele au urmările cele mai felurite asupra omului:

1. Pe unii păcatele-i smeresc, îi ruşinează înaintea lui Dumnezeu şi-i hotărăsc la îndreptare.

2. Pe alţii, mai înrăiţi în ele, îi sălbătăcesc cu totul.

3. Iar pe alţii îi împing până la nebunia fără întoarcere.

Cu un cuvânt păcatele tulbură sufletul în diferite trepte. Dar virtuţile fariseice tulbură împotriva lor pe Dumnezeu. Căci virtuţile din ambiţie şi din „slavă”, e limpede că nu sunt din har. De aceea dau naştere trufiei fariseice, care-şi câştigă pe Dumnezeu împotrivă, – precum însuşi ne-a spus. Deci trufia cu virtuţi, fiind o virtute în pielea goală, sau îşi dă seama de goliciunea sa şi cere acoperământ smerenia (sau dulama lui Dumnezeu cum o numeşte sfântul Isaac Sirul), cum ne asigură toţi Sfinţii Părinţi.

– De ce să fim smeriţi ?

– Fiindcă suntem mărginiţi şi neputincioşi şi trăim într-o lume plină de primejdii,călătorim pe-o mare, foarte adesea înfuriată, care-şi strecoară viforul până în sufletele noastre.Iisus a cunoscut durerea aceasta a oamenilor, de aceea le-a şi îmbiat o ieşire,zicând: „Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihna sufletelor voastre !”

 

Ar fi bine să adâncim înţelesurile.

Blândeţea şi smerenia inimii, pe care ni le îmbie Iisus odihnă, nu le avem odihnă decât prin Iisus.

Cu alte cuvinte persoana lui Iisus îşi răsfrânge blândeţea şi smerenia Sa prin noi, şi aşa se face linişte; – altfel nu se face. Dar ce să înţelegem, căci toată odihna lui Iisus (care n-avea unde să-şi plece capul şi pe care – cum spune tradiţia – nimenea nu L-a văzut vreodată râzând, dar plângând adesea), nu-i decât o cruce a iubirii, o sfâşiere de milă, o zguduire a sufletului de mila surorilor lui Lazăr, o sudoare de sânge ce picura ca apa şi încă o zguduire de suflet, când Iuda avea să-L vândă.Şi totuşi Iisus avea o „odihnă”: odihna misiunii Sale în lume, care se împlinea şi seva împlini deplin, oricât vor scrâşni împotrivă porţile iadului.

Dar să luăm model un om dintre noi, Sfântul Ioan Gură de Aur, care mărturiseşte că: „Mai multe sunt furtunile care zbuciumă sufletul preotului,decât talazurile care bântuie marea”.

Liniştea, odihna, nu ţi-o dă decât dorul de-a îmbrăţişa destinul lui Iisus în lume. Iar cum El e una cu destinul Său, îl putem avea una cu noi, iar noi atunci nu mai suntem singuri.

Deci nu poţi fi blând şi smerit cu inima până nu ieşi din tine şi te muţi în Iisus.în tine eşti trufaş şi tulburat. în Iisus eşti blând şi smerit şi odihnit cu sufletul.

Şi pentru că Iisus e odihna noastră, de aceea El se îmbie mereu tuturor necăjiţilor şi vameşilor lumii, să le fie dulamă, să le fie inimă, să le fie ideal de viaţă.

 

Fără Iisus, Cel ce susţine lumea cu mâna (cum arată unele icoane), fără Iisus, zic,sau împotriva Lui chiar, te afli în tulburare crescândă până la sinucidere. – Şi e cel mai mare păcat de pe lume. Sundar Singh era nemulţumit de toate Scripturile religiilor. în revolta sa tulburată a ars Sfânta Scriptură, şi, înainte de-a pleca să se arunce înaintea trenului, a mai căzut o dată în genunchi, rugându-se… nici unui Dumnezeu. Dar Dumnezeu era şii s-a arătat Iisus în glorie divină… „ – Şi pentru tine M-am răstignit pe Cruce…”„Am murit Eu în locul tău; tu trăieşte, şi mai mult trăieşte !… “Sundar Singh s-a făcut „Shadou”, adică învăţător sau apostol al lui Iisus Hristos,acum în veacul nostru, ca o mărturie a viului Dumnezeu Iisus, de peste veacuri. Deunde fără Iisus era în pragul sinuciderii, după ce L-a cunoscut pe Iisus, şi-a cunoscut sensul şi idealul vieţii sale.

„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre !”

Atunci viaţa ta, ba şi ceva din chipul tău, seamănă cu Iisus.

 

 

Părintele Arsenie Boca, 

 Prislop 13.11.1949