«Adame, unde eşti?»

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de la faţa Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis lui: «Adame, unde eşti?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns». Şi a zis Dumnezeu lui: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ţie să nu mănânci?» Şi a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Şarpele m-a amăgit şi am mâncat…»” (Citiţi pe larg la Facere 3, 6-14.)

Grozave urmări a avut păcatul neascultării asupra celor dintâi doi oameni. Auzirăţi cum spuse Biblia: îndată ce au păcătuit, Adam şi Eva au încercat să se ascundă de la faţa lui Dumnezeu, Care pe toate le ştie şi le vede. Adică păcatul a întunecat puterile lor sufleteşti. Ei nu cunoşteau, ca mai înainte, puterea şi atotştiinţa lui Dumnezeu.

Dar, ceva şi mai mult decât atât: Adam s-a apucat şi să mintă, încercând să tăinuiască păcatul şi spunând că s-a temut de vocea lui Dumnezeu şi de goliciunea sa, şi nu de conştiinţa păcatului. Era şi firesc să fie aşa, căci diavolul care-i înşelase este „tatăl minciunii” (Ioan 8, 44) şi minciuna era cel dintâi rod al înşelăciunii şi al căderii în păcat. Adică vedeţi, iubiţilor cititori, îndată ce au ascultat Adam şi Eva ispita vrăjmaşului diavol, păcatele şi răutăţile au început a curge ca dintr-un izvor din gura lor şi din viaţa lor. Aşa e şi azi. Ispita diavolului tot aşa şopteşte şi azi: „Gustă, omule, numai un pic, gustă numai o dată din atare patimă”. Dar, îndată ce ai gustat, nu te mai poţi opri; diavolul te-a prins în ghearele lui.

Grozave urmări a avut păcatul strămoşesc; şi acest păcat a trecut şi asupra noastră, a tuturor (Rom. 5, 12). Dar lui Dumnezeu totuşi I-a fost milă de lacrimile lui Adam şi de-ale Evei. Când i-a scos din rai, le-a făgăduit un Mântuitor, „Care va zdrobi capul şarpelui” (Fa­cere 3, 15).

După veacuri întregi de aşteptare, acest Mântuitor a venit, a zdrobit capul şarpelui şi iarăşi l-a împăcat pe om cu Dumnezeu. Dar glasul Domnului Dumnezeu se aude şi azi strigând în lume: „Adame, Adame, unde eşti?” Oare de ce? De aceea, pentru că Iisus Mântuitorul „a venit în lume, ca toţi cei ce-L primesc pe El să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12). Dar oamenii nu-L primiră decât foarte puţini. Lumină a venit în lume Iisus Hristos, dar oamenii iubiră mai mult întunericul (Ioan 3, 19). Viaţă a venit, dar oamenii iubesc mai mult moar­tea şi pieirea. Iertare a venit în lume prin Iisus Hristos, dar oameni iubesc mai mult osânda şi de aceea glasul Domnului se aude azi parcă mai mustrător, strigând prin lume: „Adame, Adame, unde eşti? Omule, omule, ce faci?”

 

Dragă cititorule! Ascultă bine! Acest glas te strigă pe tine şi pe mine. Bagă de seamă, omule, că această strigare şi întrebare e începutul mântuirii tale. Domnul te întreabă să-ţi dai seama de starea sufletească în care te afli; să-ţi dai seama că şi tu eşti un Adam înşelat sau o Evă înşelată de diavolul; să-ţi dai seama că eşti într-o prăpastie din care singur nu poţi ieşi. Să n-ascunzi păcatul, ci să cazi cu el, plângând, la picioarele Domnului. Uită-te la chipul de mai sus şi vezi cum plâng Adam şi Eva. Fă şi tu aşa. Pune-ţi mâinile la ochi şi cere de la Dumnezeu iertare şi mântuire. Aşa făcând, Mântuitorul Iisus te va ridica din prăpastia pierzării, căci El „a venit să caute şi să mântuiască pe cel ce este pierdut”.

Biblia ne spune că strigarea Domnului „Adame, unde eşti?” a trezit în Adam cunoştinţa păcatului şi frica de pedeapsă. Dar în Adamii de azi parcă s-a stins cunoştinţa păcatului. Oamenii de azi „zic răului că este bun şi binelui că este rău, întunericul îl numesc lumină şi lumina întuneric, amarul dulce şi dulcele amar”, cum zice proorocul Isaia (Isaia 5, 20). Domnul Dumnezeu îl strigă şi azi ca odinioară pe Adam, dar oamenii nu vor să audă glasul Lui. S-a împlinit parcă în zilele noastre proorocia de la Ieremia: „Aşa zice Domnul: «Eu am grăit către voi, dar nu M-aţi ascultat şi v-am strigat, dar n-aţi răspuns” (Ier. 7, 13), „pentru aceea, iată, iuţimea şi mânia Mea se varsă peste pământul acesta”… (Ier. 7, 20). Vremile grele ce le trăim sunt şi ele strigarea Domnului Dumnezeu, dar oamenii n-ascultă glasul Domnului şi de aceea „mânia” Domnului se varsă tot mai mult peste acest pământ.

Dragă cititorule! Nu uita! Începutul mântuirii tale sunt cuvintele: „Adame, unde eşti?”, adică să-ţi dai seama că eşti pierdut în păcate şi numai un Mântuitor te poate scăpa.

Despre Adam şi Eva, Biblia ne spune că îndată după păcătuire şi-au dat seama de starea lor păcătoasă şi „s-au ascuns de ruşine”. Aşa şi tu, trebuie să-ţi dai seama de starea ta păcătoasă. Numai aflând că te găseşti în întunericul păcatelor vei dori lumina; numai aflând şi simţind că eşti bolnav se vor trezi în tine dorul, dorinţa şi aşteptarea unui mântuitor a tău. Acest Mântuitor este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Îl doreşti tu pe acest Mântuitor?

Părintele Iosif  Trifa din „Citiri şi tâlcuiri din Biblie”