31. Cel ce imită blândeţea Stăpânului nu se mânie, nu se ridică împotriva aproapelui. Chiar dacă cineva îl va lovi, îi va spune: „dacă am vorbit rău, dă mărturie pentru [acest] rău, dar dacă [am grăit] bine, de ce mă baţi?” (Ioan 18, 23). Chiar de-l va numi demonizat, îi va răspunde: „eu demon nu am”; şi nimic din cele ce vin asupra-i nu-l va putea vătăma. Unul ca acesta dispreţuieşte toată slava acestei vieţi 40 şi nimic din cele ce se văd nu-l va atrage. Fiindcă el va dobândi alţi ochi. Cel ce este smerit cu inima niciodată nu va putea privi cu ochi rău bunurile aproapelui. Unul ca acesta nu va fi răpitor, nici lacom, nici nu va pofti vreun lucru, ci va risipi chiar şi cele ale sale, arătând multă compătimire faţă de semenul de aceeaşi fire. Unul ca acesta nu sapă căsnicia altuia, căci venind sub jugul lui Hristos şi învăţând să fie blând şi smerit cu inima, va avea întreaga virtute 41 şi va păşi pe urmele Stăpânului.
32. Să venim sub jugul cel bun şi să ridicăm povara cea uşoară, ca să putem găsi şi odihna. Cel ce vine sub jug e dator să uite orice veche obişnuinţă şi să aibă o atenţie fină a ochilor 42 . „Căci cel ce se uită la femeie ca s-o poftească, deja a făcut adulter cu ea în inima lui”; încât este nevoie de asigurare sporită pentru simţul văzului, ca nu cumva prin el să se urce moartea. Şi nu numai pentru ochi, ci şi pentru limbă, de mare atenţie este trebuinţă. „Mulţi au căzut - zice - sub ascuţişul săbiei, dar nu atâţi câţi au căzut datorită limbii” (Înţ. Sir. 28, 19). [ Şi aşa], punem frâu şi celorlalte patimi care se nasc de aici, aşezăm mintea în linişte, îngrădim partea irascibilă, mânia, pomenirea răului, duşmănia, invidia, pofta nesăţioasă, toată desfrânarea, toate faptele cărnii, care sunt: adulterul, curvia, necurăţia, desfrânarea, idolatria, fermecătoria, duşmănia, cearta, pizma, beţia, chefurile.
33. Se cuvine să lepădăm toate acestea şi să ne sârguim să avem roadă Duhului: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga-răbdare, bunătatea, blândeţea, înfrânarea. Şi dacă astfel ne curăţim minţile noastre, repetând ca pe o incantaţie învăţăturile adevărate 43 , vom putea deja de aici să ne [formăm] o bună predispoziţie 44 şi să fim vrednici de primirea darului măreţ şi de paza bunurilor primite [la botez] .
34. Să nu mai am grija înfrumuseţărilor exterioare, nici a hainelor scumpe, ci toată râvna să o întorc spre împodobirea sufletului, încât frumuseţea lui să fie [din ce în ce] mai strălucitoare. Să nu mai port haine de mătase - fire ale viermilor -, nici coliere de aur. Căci şi dascălul lumii, cunoscând mai ales moliciunea firii femeieşti şi grabnica alunecare a voinţei, nu a ezitat să orânduiască şi în legătură cu acestea. Dar de ce spun că nu s-a dat în lături să înveţe despre acestea? Fiindcă îndemnând în privinţa coafurilor, strigă şi zice: „nu cu coafuri sau cu aur sau cu perle sau cu haine scumpe” [să fie împodobită] (I Timotei 2, 9). [Crezi] că învăţându-te acestea, femeie, vrea oare să te înfrumuseţezi şi să fii lăudată de cei ce te privesc? [Chiar dacă ei te laudă], îţi [spun] că aceia sunt oameni asemenea [ţie], dar eu întreb şi pe Stăpânul tuturor. Să vedem pentru ce te va lăuda şi te va vorbi de bine?
35. De vreme ce El a lepădat acea frumuseţe care se iţeşte din coafuri, din bijuterii, din perle şi din haine scumpe, să vedem ce fel de frumuseţe îi hărăzeşte femeii? Căci această frumuseţe [produsă] de bijuterii şi haine, şi dacă pentru puţin o încântă pe cea care le poartă, cu timpul se ofileşte. Dar ce spun că se ofileşte? Înainte de a se ofili datorită trecerii vremii, aţâţă ochii invidioşilor şi-i îndeamnă pe răufăcători la furt. Iar frumuseţea pe care Însuşi o hărăzeşte nu se poate pierde, nici ofili; este veşnică - şi aici [în viaţa aceasta] rămânând împreună cu noi, dar însoţindu-ne şi dincolo - şi [pe deasupra] ne aduce multă îndrăzneală.
36. Dar trebuie să ascultăm chiar cuvintele apostolului. Aşadar, ce zice? „Această [frumuseţe] se cuvine femeilor care au făgăduit să fie temătoare de Dumnezeu, cea prin fapte bune” (I Timotei 2, 9). Femeia vrednică - zice - de făgăduinţa [dată lui Hristos] - [făgăduinţa] de a lucra [poruncile Lui] - se împodobeşte pe sine cu fapte bune. Făptuirea binelui să urmeze făgăduinţei [date]. Ai făgăduit să-L cinsteşti pe Dumnezeu? Lucrează cele plăcute Lui! Adică faptele bune. Dar ce înseamnă [împodobirea] „prin fapte bune”? Toată strânsura virtuţii constă în dispreţuirea 45 celor din veacul acesta, dorinţa pentru cele din veacul viitor, nesocotirea bunurilor [de aici], deschiderea faţă de cei săraci, îngăduinţa, blândeţea, înţelepciunea 46 , pacea şi liniştea sufletului, a nu fi pornit spre slava vieţii de acum, ci a avea privirea aţintită la cele de sus şi a te îngriji necontenit pentru cele de acolo şi a te avânta către acea slavă.
37. Dar fiindcă acum vorbesc în special pentru femei, vreau să le fac îndeaproape cunoscute şi alte lucruri, încât, o dată cu celelalte [neajunsuri de care am vorbit], să lepede şi obişnuinţa vătămătoare de a-şi farda faţa, ca să nu adauge [ceva chipului], ca şi cum opera [lui Dumnezeu] ar suferi vreo lipsă, şi [astfel] păcatul să fie atribuit Creatorului. [Oare ştii tu] ce faci, femeie? [Nu ştii] că nu poţi să-ţi sporeşti frumuseţea naturală prin pudre şi rimeluri, [dar] nici să-ţi schimbi urâţenia firească. Nu vei adăuga câtuşi de puţin frumuseţii fireşti şi-o vei strica şi pe cea a sufletului. Preocuparea aceasta [pentru împodobire] este semnul unei moliciuni lăuntrice. De altfel, multă osândă 47 îţi aduni prin aceasta, întraripând ochii celor tineri, captând privirile desfrânaţilor, provocând adultere necuvenite, şi [astfel] atragi asupra capului tău [responsabilitatea] alunecării acelora. (Ioan 15, 3). Citirea Scripturii, pentru cel ce se pregăteşte, are efect purificator. Rostirea ritmată, cu atenţie, a psalmilor, rugăciunilor, lecturilor duhovniceşti, are efect asupra voinţei şi ne întăreşte prin obişnuinţă (nu în sens de rutină, ci de mod de a fi, dobândit prin asceza minţii şi a inimii) deschiderea faţă de harul lui Dumnezeu.
38. Un lucru cuvenit şi de folos este să renunţi la [împodobire]! Iar dacă cele ce sunt robite 48 de acest rău obicei nu vor, măcar când vin la Biserică să nu facă aceasta. Spune-mi pentru ce să stai în Biserică într-un asemenea hal? Oare această frumuseţe o caută Cel Căruia tu vii să I te închini şi [înaintea Căruia] îţi mărturiseşti păcatele? El caută frumuseţea lăuntrică, lucrarea faptelor bune, milostenia, cumpătarea, străpungerea inimii, credinţa profundă. Iar tu, renunţând la acestea 49 , degrabă provoci poticnire în Biserică celor mai slabi 50 . De câte fulgere nu eşti vrednică? Eşti în port şi naufragiezi. Vii la doctor să-ţi vindeci rănile şi pleci cu ele mai mari. Ce iertare vei mai avea după acestea? Însă chiar dacă mai înainte unele erau cuprinse de delăsare faţă de propria mântuire, de azi să fie încredinţate că [trebuie] să renunţe la acest viciu. Căci dacă [Dumnezeu] nu a fost de acord să folosim hainele scumpe, cu mult mai mult [nu admite] fardurile şi rimelurile.
39. Pe lângă [toate] acestea, mă rog ca şi bărbaţii şi femeile să fugă deplin de divinaţie şi practicile [superstiţioase]. Căci aceste fleacuri sunt ale păgânilor şi ale celor încă robiţi de înşelare: preocuparea pentru croncănitul corbilor, pentru chiţăiturile şoarecilor, pentru trosniturile grinzilor, a primi cu plăcere întâlnirile cu oameni ce trăiesc ruşinos, dar a fugi de cei ce trăiesc întru evlavie şi sfinţenie, [considerându-i] pricini a mii de rele. Vezi câte sunt meşteşugirile diavolului? Căci vrea nu numai să fim pustii de virtute şi să ne aplecăm spre răutate, ci şi să sădească în noi ura, ca să ne întoarcem de către cei ce urmează virtuţii. Sau altfel: vrea nu numai să urmăm cele rele, ci ne zoreşte şi ne împinge să ni le şi însuşim, făcând tot posibilul să le primim cu plăcere 51 .
40. Să nu socotiţi că sunt lucruri mici, nici fără importanţă, ci sunt suficiente ca să scufunde sufletul şi să-l coboare în însuşi adâncul răutăţii. Căci aceasta, aceasta este perversitatea vicleanului demon: să ne împiedece prin lucruri mărunte (s. n.). Dar voi, noi ostaşi ai lui Hristos, şi bărbaţi şi femei - căci în această armată a lui Hristos nu se face deosebire de sex - îndepărtând de acum orice asemenea obiceiuri, ca unii ce veţi primi pe împăratul tuturor, aşa să vă curăţiţi mintea, încât nici o pată să nu vă întunece gândurile.
*
37 Orice iniţiativă divină necesită un răspuns din partea omului. „A fi ucenic” (căci acesta este aici sensul verbului grecesc tradus prin „a învăţa”) este un har al lui Dumnezeu şi este dat celor ce se smeresc (fac un prim pas către smerenie) şi îşi pleacă urechea spre a dobândi puterea de a învăţa. Iar ucenic nu poate deveni decât cel care ştie că nu ştie, care simte nevoia de învăţătură.
38 Literal: capul. Prin urmare, înţelesul poate fi şi: „acest lucru este elementul principal al mântuirii noastre”.
39 Folosirea, în limba greacă, a participiului pasiv perfect arată, în general, efectul prezent al unei acţiuni săvârşite în trecut. Ideea este că un astfel de om a dobândit odihna şi acum o păstrează fără a o altera. Această odihnă este rezultatul unei crâncene lupte cu propriul egoism. Taina veacului viitor se trăieşte încă de aici. Sfinţii trăiesc acum şi aici «pacea lui Hristos, care covârşeşte toată mintea».
40 Este viaţa biologică, materială (deşi nu tot timpul are acest înţeles).
41 Ceea ce noi numim virtuţi sunt doar aspecte ale unei stări de totală virtute.
42 A se cugeta asupra televizorului şi reclamelor, cât de mult reuşesc să ne tocească trezvia.
43 Acest procedeu nu are nimic cu magia. Este vorba de obiceiul anticilor de a citi cu voce tare şi de puterea pe care o are cuvântul Sfintei Scripturi. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul rugăciunii isihaste, când ea este rostită cu gura. Amintim şi cuvintele Mântuitorului: „Acum voi sunteţi curaţi pentru cuvântul pe care vi l-am spus”
44 Verbul folosit este acelaşi ca şi cel discutat la nota 37.
45 Cuvântul (a privi pe deasupra) nu trebuie luat în sensul unui dispreţ, ca şi cum cele din lume ar fi rele. Acestea sunt „dispreţuite” nu în sine, ci prin raportare la cele veşnice, cele din urmă fiind mai vrednice de dorit decât cele dintâi.
46 Textual: „filosofia”. Dar la Părinţi aceasta desemnează modul de viaţă creştin (cu fapta, nu cu vorba).
47 Literal: „foc”.
SFÂNTUL IOAN GURĂ DE AUR - CATEHEZE BAPTISMALE
Traducere din limba greacă veche PR. MARCEL HANCHES
Editura Oastea Domnului - Sibiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!