Nu sunt suficiente doar faptele bune

 

Dacă credinţa în Dumnezeu şi iubirea pentru El este cea dintâi şi cea mai importantă poruncă a Legii; dacă a doua poruncă despre iubirea aproapelui izvorăşte din prima şi dacă iubirea aproapelui îşi ia puterea din iubirea de Dumnezeu, atunci asta înseamnă că pentru ca omul să se mântuiască trebuie să-L iubească din toată inima pe Dumnezeu, fiindcă aceasta este cea dintâi şi cea mai importantă poruncă a Legii.

Dacă nu credem din toată inima în Dumnezeu, dacă nu ne botezăm, dacă nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele lui Hristos, atunci mântuire pentru noi nu există.

însă împărăţia lui Dumnezeu este ceva care se câştigă prin strădanie şi Domnul spune: împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Matei 11,12).

E nevoie de nevoinţe, e nevoie de trudă, e nevoie să ne silim pe noi pentru a face binele. Trebuie să ne îndepărtăm de rău, de orice nedreptate, şi să ne îndreptăm spre adevăr. E nevoie de luptă pentru a face fapte bune. Doar atunci când cu mari şi stăruitoare strădanii ne vom curăţa inima şi astfel vom atrage harul lui Dumnezeu, atunci când acest har va aprinde în inima noastră iubirea dumnezeiască, iubirea pentru toţi oamenii, care nu urăşte pe nimeni, doar atunci această iubire, împreună cu credinţa, ne va deschide drumul spre împărăţia lui Dumnezeu. Aşadar nu sunt suficiente doar faptele bune şi nu e suficientă doar morala, e nevoie şi de credinţă. Fiindcă doar religia, doar credinţa în Dumnezeu şi împărtăşirea cu El ne dă puterea de a face fapte cu adevărat bune şi plăcute lui Dumnezeu. Această putere nu este dată de morală şi mare greşeală fac cei ce cred că putem să înlocuim religia cu o anumită învăţătură morală.

Fapte cu adevărat bune, care sunt plăcute lui Dumnezeu, pot face doar oamenii care sunt luminaţi de harul dumnezeiesc, cei a căror inimă a devenit vas al iubirii autentice pentru semenii lor, dar mai întâi de toate pentru Dumnezeu.

Vedeţi, e cu neputinţă ca omul să se mântuiască doar prin fapte bune, pentru că, dacă credinţa fără fapte este moartă, atunci şi faptele bune fără credinţă sunt de asemenea moarte.

Să ţinem minte asta. Să ţinem bine minte că a ne mântui sufletul înseamnă a dobândi iubire. Fără iubire toate celelalte nu au putere. Iar izvorul iubirii este doar Dumnezeu, căci Domnul Iisus Hristos ne-a arătat o mare taină, adică faptul că Dumnezeu este iubire. După cum soarele este izvorul vieţii pentru toate fiinţele care există pe pământ şi viaţa lor de acesta depinde, aşa şi Dumnezeu este Soarele Dreptăţii, este Iubirea şi Bunătatea, şi doar cei ce primesc în inima lor razele Lui se pot mântui.

Din pricina vieţii pe care o ducem, diavolii au putere asupra noastră. Cu toţii suntem molipsiţi de mândrie, slavă -deşartă şi invidie. Şi asta ce înseamnă? Asta înseamnă că şi noi suntem demonizaţi, că suntem stăpâniţi de demonii mândriei, ai slavei deşarte şi ai invidiei. Există şi astăzi mulţi demonizaţi, există şi printre noi, nu la fel ca cei din Gherghesa, dar totuşi demonizaţi.

Ce putem face noi în acest caz? Trebuie să războim demonii care sălăşluiesc în noi. E nevoie de luptă şi Domnul ne-a arătat în ce fel să-i războim, spunând: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post (Matei 17,21). Să ţinem minte asta. Sfinţii Apostoli au izgonit demonii cu rugăciune şi post. I-au izgonit cu numele lui Hristos.

Duhurile rele au posibilitatea să se unească cu duhul oamenilor păcătoşi şi să-l stăpânească.

Când duhul rău intră în inima omului păcătos începe să-l stăpânească şi să-l chinuiască. Atunci omul acesta devine organ al demonilor şi face voia lor.

Să ţinem post înseamnă să ne lepădăm de sinele nostru, de poftele noastre. Asta înseamnă să fim slujitorii voii dumnezeieşti. De asemenea, rugăciunea, care-i poate alunga pe demoni, trebuie să aibă o adâncime profundă, trebuie să fie neîncetată, ca rugăciunea sfinţilor. Această rugăciune trebuie să fie însoţită de pocăinţă.

Să recunoaştem cu smerenie că din cauza vieţii pe care o ducem demonii au putere asupra noastră. Dacă prin acest cuget smerit vom începe de la pocăinţă şi vom cere ajutorul atotputernic al lui Dumnezeu, atunci vom primi harul Lui. Şi atunci vom putea alunga demonii nu numai din inima noastră, ci şi din inimile semenilor noştri. Amin.

De multe ori nu vrem să acceptăm adevărul, care este vădit şi pe care îl înţelegem în adâncul inimii noastre. Ne aşezăm împotriva adevărului, acesta ne împiedică, pentru că drumul pe care-l urmăm nu este drumul dreptăţii. Singuri ne-am ales scopuri pe care vrem să le atingem în viaţă. Şi aceste scopuri sunt departe de cele reale, care sunt sfinţenia şi dreptatea. Astfel şi drumul pe care-l urmăm este după măsura scopurilor noastre. De aceea, când vedem lumina adevărului strălucind în faţa noastră, în primul moment ne pierdem, apoi începem să urâm adevărul, să-l îndepărtăm, iar în final să-l războim.

Acceptăm doar acele învăţături care ne hrănesc plăcerea de sine şi egoismul şi care ne ajută să ne urmăm propriul drum, drumul păcatului. Războim orice lucru care este în contradicţie cu scopurile noastre, orice lucru care cercetează zădărnicia drumului nostru greşit. Războim adevărul fiindcă urmăm învăţăturile pe care noi singuri le-am făurit sau pe care le-am ascultat de la ceilalţi. Acestea sunt în acord cu poftele noastre, pentru a trăi bine în această viaţă.

Tot ceea ce este în acord cu scopurile noastre şi cu drumul pe care l-am ales îl considerăm adevărat. Îl acceptăm fără rezerve şi îl proiectăm ca argument pentru a susţine convingerile noastre şi învăţăturile greşite pe care le urmăm, care nu sunt în acord cu cele învăţate de Hristos şi care în adâncul inimii noastre ştim că nu sunt corecte. Iar când auzim predica lui Hristos aducem împotriviri cât se poate de multe.

Dumnezeu să ne ferească să devenim asemenea cărturarilor şi fariseilor. Să ne ajute să urmăm mereu calea dreptăţii, în lumina lui Hristos. Amin.

Sfântul Luca, Arhiepiscopul Crimeei
Cuvinte despre credinţă şi adevăr
Traducere din limba greacă: Cristian Spătărelu
Editura Egumeniţa 2021