Judecata florilor

Pr. Dr. ILARION V. FELEA

Bineînţeles că în opera de îmbunătăţire morală şi spirituală, care e cea mai dificilă şi mai importantă dintre toate, joacă un rol hotărîtor libertatea şi răspunderea omului. Trebue să ştim că în faţa lui Dumnezeu, noi oamenii trăim sub „legea slobozeniei", sau în termeni mai noui, sub regimul libertăţii de conştiinţă. Dumnezeu ne-a creat şi ne-a lăsat să trăim făpturi libere, pentrucă fără libertate nu este nici fericire, nici bine nici rău, nici răsplată nici pedeapsă, nici iad. Viaţa fericită, atât pe pământ cât şi dincolo de moarte, nu poate să existe fără de libertate. Şi lucrul acesta este uşor de înţeles. Noi în viaţă atâta mulţumire simţim, câtă libertate avem. Cât muncim, cât creiem, cât trăim în libertate, atâta bucurie şi atâta merit avem.
De aceea Dumnezeu, în interesul propriei noastre mulţumiri şi fericiri, ne-a creat liberi şi ne respectă libertatea. Aşa se întâmplă că oamenii ţin mai mult la libertate decât la viaţă, şi de aceea, atunci când am făcut un lucru bun, ne bucurăm de el, fiindcă ştim că e copilul nostru, rodul ostenelilor noastre, meritul nostru, lauda noastră, vrednicia noastră, creaţia noastră.
 De pildă, e meritul nostru că mergem la biserică, e bucuria noastră că ne rugăm, e folosul nostru că cerem şi primim ajutorul harului dumnezeesc, e vrednicia noastră oricând facem un lucru bun. Nimeni nu ne poate sili nici să ne rugăm, nici să ne mântuim. Hotărîrile acestea se iau liber. Astfel, libertatea este răspântia dela care începe dreapta şi stânga, binele şi răul,fericirea şi durerea, răsplata şi pedeapsa, cerul şi iadul, încât relele din lume nu vin dela Dumnezeu, ci dela om. Omul, făptura liberă, e cauza binelui şi a răului din lume; el e creatorul răului, ca şi al binelui în jurul său, pentrucă e lăsat de Dumnezeu, cum am spus, în interesul propriei lui fericiri, liber.
Dar cum a ajuns omul din libertate la atâta rău, cât este în lumne ?
Uşor: a folosit libertatea fără simţ de răspundere.

Văzându-se că e liber, omul a socotit că nu mai are să dea seama nimănui de faptele sale. Apostolul spune: Toate îmi sunt slobode, dar nu toate de folos ; toate îmi sunt slobode, dar nu toate zidesc.

Omul a crezut că în libertate are dreptul să şi dărâme, să facă orice. Şi astfel a trecut dela libertate la anarhie, nchtpuindu-şi că slobozenia lui e fără  de margini şi  fără de nicio răspundere.

Aici este începutul tragediei. Vrem să ne bucurăm de darul şi demnitatea libertăţii,  fără  să mai răspundem pentru  faptele noastre. Ceea ce nu se poate, deoarece libertatea  implică  răspunderea.

Ceea  ce semănăm, aceea culegem; şi cine seamănă vânt,  culege  furtună (Prov.) Putem face ceea  ce vrem, căci suntem liberi — iubirea e liberă, gene-rositatea e liberă şi ura e liberă — dar numai atunci ne mântuim şi progresăm, când răspundem pentru sentimentele,gândurile, cuvintele şi faptele noastre, sau după cum spunem în rugăciune, când dăm  „răspuns bun  la înfricoşata judecată a lui Hristos".

Poporul român, care a asimilat o bogată cultură creştină, biblică şi bisericească, prezintă judecata din urmă în aceste versuri, care se pot aplica şi creaţiilor culturii:

Foaie verde grâu mărunt,

Câte flori  sunt pe pământ,

Toate merg la  jurământ;

Numai spicul grâului

Şi  cu viţa vinului

Şi  cu lemnul Domnului

Sboară  'n naltul cerului

Stau  în  poarta raiului

Şi  judecă  florile

Unde li-s miroasele.

Grâul  şi vinul sunt elementele din care se pregăteşte hrana  nemuririi: Sfânta Cuminecătură. Lemnul Domnului ne duce cu gândul la cruce, la simbolul creştinismului şi al  culturii mântuitoare. 

Toate vin la judecată; şi florile pentru miroasele lor.

Cu  atât mai mult oamenii pentru sufletul lor şi neamurile pentru  cultura lor.

Numai  sufletele bune şi operele zămislite şi isprăvite sub semnul crucii, în farmecul iubirii şi prin energia harului  divin au garanţia salvării şi siguranţa nemuririi.