Ortodoxia, „credinţa şi cunoştinţa adevărului celui conform cu evlavia” - Duminica I din Post (a Ortodoxiei)

Evanghelia de la Ioan 1,43-51

⁴³ A doua zi voia să plece în Galileea şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: Urmează-Mi. ⁴⁴ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. ⁴⁵ Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: Am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret. ⁴⁶ Şi i-a zis Natanael: Din Nazaret poate fi ceva bun? Filip i-a zis: Vino şi vezi. ⁴⁷ Iisus a văzut pe Natanael venind către El şi a zis despre el: Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug. ⁴⁸ Natanael I-a zis: De unde mă cunoşti? A răspuns Iisus şi i-a zis: Mai înainte de a te chema Filip, te-am văzut când erai sub smochin. ⁴⁹ Răspunsu-I-a Natanael: Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti regele lui Israel. ⁵⁰ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Mai mari decât acestea vei vedea. ⁵¹ Şi i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul Omului.

1. „A găsit pe Filip” (In 1,43). Evanghelia acestei Duminici arată în ce mare măsură cunoașterea lui Hristos este un dar. Căci nu Filip L-a găsit pe Domnul, ci Domnul l-a găsit pe Filip şi i-a zis: „Urmează-Mi”. Cât despre Natanael, şi în cazul său iniţiativa o are Iisus: El îl cunoaşte pe Natanael, înainte ca Natanael să-L fi cunoscut (v. 47-48).

Eu cred, tu crezi, noi credem… Duminica I din Post – a Ortodoxiei

Domnului, realitatea Întrupării şi a Învierii şi toate celelalte care alcătuiesc, până astăzi, şira spinării şi mărturisirea pe care Ortodoxia o dă lumii creştine, cu nuanţele ei (catolice, protestante sau neoprotestante). Este, aşadar, prăznuită biruinţa icoanei împotriva idolilor, a dogmei creştine (ca învăţătură de credinţă) asupra dogmatismului relativ al părerilor partinic-omeneşti.

Cântarea Bisericii (ea însăşi icoană, de text) ne cheamă la auzire deplină: „Strălucit-a harul adevărului: cele ce s-au însemnat de demult umbros, acum s-au arătat desăvârşit. Că iată, Biserica se îmbracă cu chipul cel după trup al lui Hristos, ca şi cu o podoabă mai presus de lume, chipul cortului mărturiei cel mai dinainte însemnându-l şi credinţa cea dreaptă cinstind. Că ţinând icoana Aceluia pe Care Îl cinstim, să nu ne înşelăm. Să se îmbrace cu ruşine cei ce nu cred aşa! Că nouă ne este spre laudă Chipul Celui ce S-a întrupat, Căruia, cu bună-credinţă, ne închinăm, nu făcându-l Dumnezeu. Pe Acela credincioşii sărutându-L, să strigăm: Dumnezeule, mântuieşte poporul Tău şi binecuvântează moştenirea Ta“ (Slava Vecerniei mari, glas 2). Din început, aşadar, Evanghelia Duminicii (aceea a Ucenicilor, Ioan 1, 43-51) ne arată modul în care Hristos ştie să-Şi strângă martorii. Între ei, Natanael pare a fi cel mai perplexat de ceea ce i se întâmplă. Chemat cu fervoare de către alt chemat (Filip), Natanael dintâi al pericopei acesteia crede că nimeni nu ştie mai bine decât el cine este.

Sfântul Grigorie Palama și Ortodoxia

Preasfânta Biserică Ortodoxă nu a aşezat fără un scop foarte adânc, tocmai la începutul Sfintelor Păresimi, Duminica Ortodoxiei şi pe Sfântul Grigorie Palama. Prin aceste două sărbători vrea să ne amintească de două poziţii fundamentale şi de două ţeluri urmărite în creştinism: ortodoxia credinţei şi sfinţenia vieţii, pe de o parte, iar pe de altă parte legătura inseparabilă dintre teologie şi sfinţenie, dintre dogmă şi Viaţă. Aşa încât să fie cu neputinţă existenţa teologiei fără sfinţenie şi a dogmaticii fără Viaţă.

Pentru ca cineva să se considere pe sine teolog, fiind însă lipsit de experienţe duhovniceşti personale şi descoperiri, are nevoie de o neruşinare prisositoare. Dacă apelăm la „istoria” teologiei ortodoxe nu vom vedea altceva decât sfinţeni drept caracteristică a reprezentanţilor acestei teologii.

Program Sfintele Masluri din Postul Sfintelor Paști.

În Postul Mare, ca în fiecare an, în parohiile de pe Valea Mureşului, din Episcopia Devei şi Hunedoarei, încep slujbele Sfintei Taine a Maslului, iniţiate încă din perioada comunistă de către regretatul părinte Ioan Sabău.

Anul acesta Taina Sfântului Maslu se săvârșește, după un program stabilit la începutul Postului Mare, în 13 biserici din 11 localități de pe Valea Mureșului. 

Preafericitul Daniel: Regula împărtăşirii din același Sfânt Potir rămâne neschimbată.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, precizează că „regula împărtăşirii clericilor şi credincioşilor din acelaşi Sfânt Potir rămâne neschimbată” și că „această împărtăşire nu a fost vreodată pentru cineva şi nici pentru ei nu va fi un pericol”. De asemenea, „credincioşii, care au totuşi teamă de a se împărtăşi din acelaşi Sfânt Potir cu aceeaşi linguriţă, vor cere sfatul preotului duhovnic spre a se întări în credinţă şi a spori în comuniune bisericească”.

Iată comunicatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel:

„Comunicatul Biroului de Presă al Patriarhiei Române din 27 februarie 2020 a apărut în contextul unei mediatizări excesive a epidemiei provocate de Coronavirus (Covid – 19) şi al unor solicitări din partea unor instituţii de stat ca Biserica să ia măsuri pentru prevenirea răspândirii virusului respectiv şi pentru diminuarea temerii populaţiei în faţa acestui fenomen.

Din acest motiv, comunicatul respectiv avea în vedere mai ales pe cei care se tem prea mult de îmbolnăvire când sărută sfintele icoane sau când se împărtăşesc din acelaşi Sfânt Potir euharistic, preotul folosind o linguriţă comună.

Şi s-a temut Adam (Facere 3, 9) – Izvorul fricii a fost şi este păcatul

Tot ce a creat bunul Dumnezeu a fost bun şi desăvârşit. Aşa a fost şi omul. Dumnezeu a creat un om desăvârşit; o creatură desăvârşită. Frica n-a fost nici ea în firea omului. Nici frica, nici alte scăderi n-au fost în firea omului.

Dar îndată ce ispita l-a biruit pe Adam, urmările păcatului au început a se arata în toată puterea lor. Păcătuind, Adam a simţit că a ieşit din ascultarea lui Dumnezeu, şi acest simţ a trezit în el frica. „Domnul Dumnezeu l-a chemat pe Adam şi i‑a zis: «Adame, unde eşti?» El a răspuns: «Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a fost fric㻓 (Facere 3, 9-10).

Frica este aşadar fiica păcatului; este urmarea firească a păcatului. Păcatul a născut frica şi păcatul o ţine în viaţă. Frica s-a născut în grădina Edenului şi o vedem călătorind împreună cu omul prin Vechiul Testament. O vedem mai ales în Vechiul Testament. De ce? Pentru că Vechiul Testament avea Legea, iar Legea avea în sine şi călcarea Legii şi păcatul. Iar frica se ţinea de păcat, pentru că unde este păcatul, acolo este şi frica.

Pilda fiului risipitor

 Fiul risipitor este un om obisnuit, un om ca multi altii, un om care s-a depãrtat de bine si s-a scufundat în rele, un om care nu a tinut seama de tatãl sãu dar care, când a ajuns la necaz, si-a adus aminte cã are un tatã. Poate cã lucrul acesta este cel mai important din câte se spun despre fiul risipitor: si-a adus aminte cã are un tatã. Când a plecat, nu i-a pãsat cã are un tatã! Când a rãtãcit, nu stim cât s-a gândit cã are un tatã. Dar când a ajuns într-o situatie grea, si-a adus aminte cã are un tatã! A stiut despre tatãl sãu cã este asa cum trebuie sã fie un tatã, cã are inimã de tatã.

Fiul risipitor a plecat de la fata tatãlui sãu sã facã ce vrea el. A fãcut ce a vrut si a ajuns în situatia pe care o are în vedere Sfântul Apostol Pavel în Epistola cãtre Romani, cã pe cei care au pãcãtuit, Dumnezeu i-a lãsat la mintea lor nesãbuitã. I-a lãsat sã vadã cum este omul care nu stie de lege, cum este omul care nu stie de Dumnezeu, cum este omul care se încrede în mintea lui, mai ales dacã aceasta este o minte coborâtã, deviatã de la bine, împãtimitã. Asa era si mintea fiului risipitor. "Dã-mi partea ce mi se cuvine din avere!" (Luca 15, 12). Si a primit-o! A primit-o si a risipit-o!

Pe când fãcea lucruri cu care nu se putea prezenta în fata tatãlui sãu si pe care nu le-ar fi putut face lângã tatãl, nu s-a gândit cã are un tatã. A venit însã vremea sã se gândeascã: „Am un tatã, am avut o casã pãrinteascã, am plecat din niste conditii bune, pe care acum nu le mai am. S-a gândit cum sã facã sã fie din nou în casa tatãlui sãu, dar nu ca fiu – cãci zice el «Nu sunt vrednic sã fiu fiul tãu». Atunci, pentru cã aici, pãzind porcii, nu am nici mãcar mâncarea pe care o mãnâncã porcii, ce as putea face ca sã am pâinea de care sunt îndestulati slujitorii tatãlui? Nu am altceva de fãcut decât sã mã gândesc cã tata este bun cu mi-ne. Mã voi scula si mã voi duce la tatãl meu si voi zice: «Tatã, am gresit la cer si înaintea ta si nu sunt vrednic sã mã numesc fiul tãu. Fã-mã ca pe unul din argatii tãi» (Luca 15, 18-19)". Aflaţi mai multe »

PREDICĂ LA DUMINICA FIULUI RISIPITOR

Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Căci acest fiu al meu mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat». Şi au început să se veselească.

Iar fiul cel mare era la ţarină: Şi, când a venit şi s‑a apropiat de casă, a auzit cântece şi jocuri. Şi, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: «Fratele tău a venit, şi tatăl tău a junghiat viţelul cel îngrăşat, pentru că l-a primit sănătos». Şi el s-a mâniat şi nu voia să intre, dar tatăl lui, ieşind, îl ruga. Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani îţi slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta. Şi mie niciodată nu mi-ai dat un ied ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ţi‑a mâncat averea cu desfrânatele, ai junghiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Tatăl său i-a zis:

«Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat»”.

 Sfânta Evanghelie de astăzi se află cuprinsă în capitolul 15 al Evangheliei de la Luca, de la versetul 11 până la final, deci până la versetul 32 şi ne vom opri asupra unui singur aspect al acestei Evanghelii, reîntorcându-ne la versetele 18-19:

„Tată, am păcătuit la cer şi înaintea ta şi nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argaţii tăi”.

PRIMITORUL DE DUMNEZEU

Sfântul şi Dreptul Simeon este prăznuit în calendar cu titulatura de „Primitorul de Dumnezeu”. Într-adevăr, după cum ne mărturisesc Sfânta Scriptură (Lc 2, 25 ş.u.) şi Vieţile Sfinţilor (2 şi 3 februarie), bătrânul Simeon aştepta venirea, vederea şi primirea lui Mesia cel făgăduit. Mulţi credincioşi ai Vechiului Testament aşteptau să vadă, chiar cu propriii lor ochi, că a sosit „mântuirea” pregătită „înaintea feţei tuturor popoarelor”... Bătrânul Simeon era unul dintre aceştia.

Aşteptarea lui şi felul în care L-a întâmpinat el pe Domnul arată cum poate fi aşteptat şi cum poate fi primit Eliberatorul Dumnezeu. Întâi, bătrânul Simeon „era drept şi temător de Dumnezeu”; apoi era „aşteptând mângâierea lui Israel”; şi, în sfârşit, „Duhul Sfânt era peste el” (cf. Lc 2, 25). Iată trei caracteristici esenţiale pentru o bună întâmpinare a Domnului, spre a-L primi cu vrednicie.

Credinta tare izvorata din iubire indurerata

† Daniel,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane 

Sfanta Evanghelie din Duminica a XVII-a dupa Rusalii, numita si Duminica femeii cananeence, ne invata multe adevaruri despre puterea credintei si despre lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor. Femeia cananeeanca era de alt neam si de alta credinta decat evreii. Tirul si Sidonul erau porturi situate pe tarmul de est al Marii Mediterane, facand parte din Fenicia, astazi ele se afla pe teritoriul Libanului. Deci, aceste orase nu faceau parte din Palestina sau Ţara Sfanta, iar faptul insusi ca Mantuitorul Iisus Hristos trece dincolo de granitele tarii Sale natale are o semnificatie deosebita. Desi spune 'nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel' (Matei 15, 24), totusi, Iisus iese din teritoriul Ţarii Sfinte si merge catre doua orase-state sau cetati locuite de pagani, care se inchinau nu adevaratului Dumnezeu marturisit de evrei, ci unor idoli, cei mai renumiti fiind Baal si Astarta. Iesirea Mantuitorului Iisus Hristos dincolo de pamantul lui Israel este deja o prefigurare a faptului ca Evanghelia Sa va fi propovaduita nu numai poporului evreu, ci si altor neamuri sau popoare. Prezenta lui Iisus in partile Tirului si ale Sidonului este, asadar, o anticipatie a predicarii Evangheliei Sale si printre pagani, deoarece Dumnezeu cheama toate popoarele la mantuire in Iisus Hristos. 

Zaheu

Cuvânt înainte

Cărticica de faţă cuprinde tâlcuirea evangheliei cu Zacheu, vameşul din Ieri­hon. Un adânc înţeles pentru noi şi pentru mântuirea noastră se află în această evan­ghelie. În pilda cu Zacheu din Evanghelie, Iisus Mântuitorul ne-a lăsat o minunată învăţătură despre ce înseamnă a căuta mântuirea şi a o afla.

Până la sfârşitul veacurilor, Zacheu din Evanghelie va predica mereu despre ce înseamnă a-L căuta pe Domnul, a-L primi cu adevărat şi a începe o viaţă nouă cu El.

Citiţi cu luare aminte cărticica aceas­ta şi veţi afla în ea învăţături de bun folos pentru mântuirea sufletelor.

Facă Domnul ca şi citirea acestei tâlcuiri să ajute pe mulţi „Zachei“ a-L căuta pe El şi a-şi schimba din temelie viaţa, după aflarea şi primirea Lui.

Sibiu, la 25 iunie 1936

 Preot IOSIF TRIFA

clik pe titlurile de mai jos

Evanghelia din Duminica lui Zacheu

Cârciuma din Poiana Mărului a trecut printr-o schimbare din temelie.

Rugăciune … O, ce bucurie mi-ai făcut, preadulcele meu Mântuitor

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Sfânta Evanghelie din Duminica a XXIX-a după Rusalii, numită și Evanghelia celor zece leproși, este plină de învățături duhovnicești pentru modul nostru de a ne comporta față de Dumnezeu și față de semenii noștri, când primim o binefacere de la Dumnezeu prin oameni. 

Evanghelia de astăzi ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos S-a întâlnit cu zece leproși excluși din comunitate, care stăteau departe de oameni și nu se atingeau de semenii lor, deoarece boala lor era una grea și se putea transmite ușor. Oamenii leproși în Vechiul Testament aveau un regim special de izolare față de oamenii sănătoși, întrucât boala aceasta provoca descompunerea lor treptată, prin căderea unor părți din corpul lor, deși erau încă vii, iar boala era socotită incurabilă, de nevindecat. Fiind izolați, leproșii sufereau foarte mult de singurătate și de umilire, având obligația de a spune: ‘necurat, necurat‘ (Lev. 13, 45), ca ceilalți oameni să nu se apropie de ei.

Iisuse, Învăţătorule, miluieşte-ne!

(Duminica a 29-a după Rusalii, Luca 17, 12-19)

 Iată-ne reaşezaţi, prin ordinea Duminicilor, în aşteptarea Paştelui. Să nu vă pară lucru greu de înţeles, priviţi în calendare şi veţi vedea că, deja, trecând o aşteptare împlinită – aceea legată de Praznicul Naşterii şi Teofaniei de la Iordan – Biserica se re-tensionează, se re-aşează în ceea ce un teolog modern numea: „tensiunea între deja şi nu încă“ (Olivier Clément). Pe cale o întâlnire cu leproşi.

Era ceva spectaculos într-o astfel de întâlnire? Fără îndoială că da. Într-un fel se întâlnea moartea cu Viaţa, miasma iadului cu mireasma Raiului, boala cu Medicul şi medicamentul (căci până astăzi Euharistiei i se mai spune „phärmakôn“ / adică şi medic şi medicament, Biserica vădindu-se astfel a fi o farmacie de leacuri pentru Veşnicie!). Şi nu era ceva plăcut pentru cineva să fie întâmpinat de un astfel de bolnav. Dacă citiţi cu atenţie cărţile lui Moise, vedea-veţi câte lucruri trebuia împlinite pentru ca o comunitate să se reaşeze în sfinţenie, după ce era „spurcată“ de un astfel de caz (Levitic 13, 2 ş. u.).

ARHIVĂ PREDICI: DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

• Predică
  PF Daniel (2006)
• Predică
  PF Daniel (2005)
• Predică
  IPS Bartolomeu Anania (2002)
• Cuvânt după Sfânta Liturghie
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (13 ianuarie 2019)
• Pocăința înseamnă așezare în Dumnezeu
  Arhim. Melchisedec (m-rea Putna) (7 ianuarie 2018)
  

Preot Iosif TRIFA – Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului

Iisus Mântuitorul  e alungat cu pietre din patria Lui

„În vremea aceea, auzind Iisus că Ioan a fost prins, S-a dus în Galileea; şi lăsând Nazaretul a venit şi a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele Zabulonului şi ale Neftalimului. Ca să se plinească ceea ce s-a zis prin Isaia, proorocul, care zice: Pământul Zabulonului şi pământul Neftalimului, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; norodul cel ce şedea întru întuneric a văzut lumină mare, şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină a răsărit lor. De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor!” (Matei 4, 12-17)

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.

Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă e­van­­ghelie, de la Luca; (citiţi această evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui”, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate”.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica după Botezul Domnului

În calendarul ortodox există sărbători care se bucură de duminici speciale, duminica dinaintea sărbătorii respective și duminica după sărbătoarea respectivă. Așa avem Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, Duminica dinaintea Nașterii Domnului și Duminica după Nașterea Domnului, Duminica dinaintea Botezului Domnului și Duminica după Botezul Domnului.

Evanghelia Duminicii după Botezul Domnului are bogate semnificații duhovnicești pentru viața creștină și pentru înțelegerea credinței creștine ca arvună a vieții din Împărăția cerurilor.

În primul rând, vedem legătura dintre lumina Botezului Domnului Iisus Hristos și lumina Evangheliei Sale propovăduită poporului evreu, care stătea în întuneric, adică în necunoașterea deplinătății revelației divine, dar și popoarelor păgâne care nu-L cunoșteau aproape deloc pe singurul Dumnezeu adevărat, Făcătorul cerului și al pământului. De aceea, Evanghelia spune că ‘poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit’ (Isaia 9, 1).

Predica Părintelui Cleopa la Duminica după Botezul Domnului

De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice:

 Pocăiţi-vă că s-a apropiat Împărăţia cerurilor (Matei 4, 17)

Iubiţi credincioşi,

Una din învăţăturile Sfintei Evanghelii din Duminica de azi spune: De atunci a început Iisus a propovădui şi a zice: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 4, 17). Acelaşi cuvînt l-a spus şi Sfîntul Ioan Botezătorul cînd a început să propovăduiască în pustiul Iordanului: Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 3, 2). Acelaşi cuvînt au primit şi Sfinţii Apostoli, cînd au fost trimişi să propovăduiască Evanghelia, că le-a zis lor: Şi mergînd, propovăduiţi, zicînd: S-a apropiat Împărăţia Cerurilor (Matei 10, 7).

Dumnezeiasca Evanghelie de azi zice: De atunci a început Iisus a propovădui... (Matei 4, 17). Dar ce înseamnă "de atunci"? Adică de cînd a fost prins şi pus la închisoare Sfîntul şi marele Prooroc Ioan Botezătorul. Acest adevăr îl arată Sfînta Evanghelie de azi, zicînd: Şi Iisus, auzind că Ioan a fost pus în temniţă, a plecat în Galileea (Matei 4, 12). Dar oare Mîntuitorul a plecat de frică în Galileea? Nicidecum. Ci s-a dus în Galileea ca să înceapă a propovădui Evanghelia de acolo, după profeţia proorocului Isaia care zice: Pămîntul lui Zabulon şi pămîntul lui Neftali, spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul ce stătea în întuneric a văzut lumina mare. Şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a strălucit (Isaia 9, 1; Matei 4, 15-16).

Predică la Botezul Domnului

Părintele Ilie Cleopa

  În Iordan, botezîndu-Te Tu, Doamne închinarea Treimii S-a arătat...   (Troparul Botezului Domnului)   Iubiţi credincioşi,   Cu mila şi cu îndurarea lui Dumnezeu, iată am ajuns şi în anul acesta la prealuminatul praznic al Botezului Domnului. Acest sfînt şi mare praznic împărătesc se mai numeşte şi "Arătarea Domnului" sau "Epifania".

Dar pentru care pricină nu se zice Naşterii Domnului, Arătarea Lui, ci Botezului Domnului?

Predica la Botezul Domnului

Mare este ziua si sarbatoarea de astazi, sarbatoarea intregii omeniri. Dumnezeu asa a iubit lumea, incat a trimis pe singurul Sau Fiu, Dumnezeu Cuvantul intrupat Iisus Hristos, ca tot cel ce crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica, spune Sfantul Ioan Evanghelistul. Aceasta iubire a lui Dumnezeu fata de faptura Sa, sta la baza vietii si mantuirii noastre si am putea spune ca ni se descopera in chip deosebit, astazi.

Un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, dar un An Nou într-un revelion fără sfârşit…

 ÎPS Bartolomeu Anania,
ultima Pastorală

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Trăim realitatea unor vremuri, în care şi la noi în ţară, la fel ca peste tot în lume, Crăciunul se arată foarte devreme, scăldat într-o uriaşă risipă de lumini şi culori. Ai crede că toate jocurile de artificii ale lumii, ţâşnite-n văzduh şi sparte în milioane de jerbe sclipitoare, s-au aninat în copaci, pe balcoane, pe stâlpi, prin grădini, pe acoperişurile clădirilor, în ghirlande de văpăi sărbătoreşti.