În lumea plină de păcătoşenii,
Din mugurul divinei milostenii,
A strălucit iubirea ca o floare.
Arhanghelii au prins să se pogoare
La leagănul sublimelor smerenii...
Și asta fu acum două milenii,
Într-un sătuţ, pierdut în depărtare.
Aşa, în simplitatea cea mai mare
Pământul s-a împreunat cu cerul,
Într-o prelungă, caldă-mbrăţişare.
S-a împlinit, neînţeles, misterul,
Și lumile au stat în adorare...
Când peste iesle se pleca Dulgherul.
Autor: Zorica Laţcu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!