Despre Sfanta Impartasanie

Am zis că pocăinţa, schimbarea cârmei, ne conduce la marea Taină a Împărtăşirii de Trupul şi Sângele lui Hristos, la a mânca "spre iertarea păcatelor şi viaţa veşnică".

De ce altceva are nevoie creştinul? Lăsarea păcatelor şi viaţa veşnică. Nu a venit Hristos în lume ca să se facă om, ca să sfinţească firea creaturii sale, a omului care s-a îndepărtat de Dumnezeu şi a căzut din adevărata viaţă a Raiului, ca să sfinţească această fire a noastră distrusă de păcat? Nu a venit ca să propovăduiască o învăţătură morală precum toţi întemeietorii de religii. A venit ca să ne arate că avem posibilitatea să înviem aşa cum a înviat El Însuşi şi să ne ia lângă El pentru veşnicie.

M-a întrebat cineva dacă cred în teoria reîncarnării care multora le convine de minune, căci vor să dea minţii lor şi altă posibilitate pentru liniştirea conştiinţei lor tulburate. I-am răspuns categoric NU, pentru că eu cred că acest trup pe care îl am acum va învia, ca să se unească cu sufletul meu, pentru a fi judecat la a Doua Venire. Ei spun că sufletul pleacă dintr-un trup şi intră în altul până se va desăvârşi. Biserica noastră crede că acest trup, unic pentru fiecare dintre noi, va învia.

Aşadar, acest trup se sfinţeşte prin ţinerea poruncilor lui Dumnezeu şi prin primirea şi mâncarea Însuşi Trupului şi Sângelui lui Hristos în chipul pâinii şi a vinului, pentru că este greu să ne ofere preotul slujitor carne şi sânge. Şi avem destule situaţii minunate de preschimbare văzută, în Sfântul Potir, a pâinii şi a vinului în carne şi sânge.

Din păcate, cel mai mare război al diavolului în Biserica noastră stă în greutăţile pe care ni le creează ca să nu participăm frecvent la Potirul Vieţii. Fie din neglijenţă, fie din pricina vinovăţiilor pe care le simţim pentru viaţa pe care o ducem, fie din teamă exagerată faţă de sfinţenia Tainei, rămânem departe de Viaţă. "Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu în Mine rămâne şi eu în el".

Şi participarea la Taină ne curăţeşte, ne sfinţeşte, ne taie din robia cugetelor pământeşti şi ne îndreaptă către Cer, iar pregătirea pentru Dumnezeiasca Împărtăşire ne trezeşte din letargia moliciunii pe care o trăim prin legarea pătimaşă de această lume.

Primejdios este să ne apropiem de Taină cu nepăsare şi desconsiderare. Şi cel mai de important dintre toate este să nu avem ceva care să ne împovăreze conştiinţa, să fi iertat pe ceilalţi şi să fi cerut iertare celor din jurul nostru, să îngăduim şi să înaintăm în dragoste. Faptul de a ierta este cel mai greu, dar şi cel mai uşor, dacă ne depăşim egoismul.

Să amintim şi o pildă din viaţa Sfântului Macarie Egipteanul. Era cineva în Egipt, în vremea Sfântului Macarie, care o poftea pe femeia vecinului. Şi pentru că nu a reuşit să o aibă în alt chip, s-a dus la un vrăjitor. Iar acesta, prin tot felul de vrăji cu împreună-lucrarea satanei, a preschimbat femeia în iapă. Plângând, soţul, i-a pus un căpăstru şi a dus-o în pustie la Sfântul Macarie. Toţi o vedeau ca iapă, câtă vreme omul lui Dumnezeu o vedeau normal, ca femeie; el a stropit-o cu aghiazmă şi a preschimbat-o din nou, şi pentru ochii celorlalţi, în om obişnuit. Şi atunci a spus Sfântul: "Ţi s-a întâmplat aceasta prin lucrarea diavolului, pentru că nu ai participat la slujbele Bisericii şi pentru că de cinci săptămâni nu te-ai mai împărtăşit".

Dumnezeiasca Împărtăşanie este cea care ne blindează împotriva lucrărilor celui viclean. Să ţinem seama că de trei lucruri se teme diavolul: de botez, de Cinstita Cruce şi de Dumnezeiasca Împărtăşanie. În mod normal, toţi creştinii trebuie să se împărtăşească cu Preacuratele Taine la fiecare Dumnezeiască Liturghie.

Cuvioasa Maria ne-a învăţat că sihăstria, pustia, râul Iordan, nu doar că nu au stins setea aşteptării lui Hristos, ci au înteţit-o. Ea cere să se împărtăşească cu Preacuratele Taine, ca şi cum izbânzile ascetice nu ar fi însemnat nimic. Nu au ţinut-o în pustie biruinţele din viaţa de nevoinţă, căci nu le-a dobândit în chip magic, prin simpla şedere în pustie. Au rodit, pentru că le-a aprins şi le-a hrănit aşteptarea Domnului Care vine. Întreaga ei fiinţă ardea de dorul după Împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui. El este Cel Care le-a desăvârşit pe toate şi din această aşteptare a Lui s-au născut toate.

Chintesenţa luptei noastre stă în îndemnul Bisericii care se face auzit la toate slujbele: "pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm", iar împărtăşindu-ne cu Trupul şi Sângele Hristosului nostru, să ne învrednicim mai adevărat a fi părtaşi şi Sfântă Învierea Lui.

Amin!

(fragment din Omilie la Duminica a V-a a Postului Mare (a Sfintei Maria Egipteanca) - Ieromonahul Macarie Maroudás)