"Preotul e tot om, dintre oameni. Vă mai mângâie, vă mai mustră, însă voi nu trebuie să vă supărați.Primiți, deci, pe preoți!
Căutați-i nu numai când vă merge rău în casă! Dacă vreți să nu aveți păcate multe și să nu ziceți mult, cât mai des să vă spovediți."
(Pr. Ioanichie Bălan)
)

Postare prezentată

Biserica noastră în haină de sărbătoare

luni, 29 iulie 2013

Despre aprofundarea şi citirea Sfintei Scripturi. (XXV) - Introducere la Cărţile Ezdra şi Neemia

La început, în Versiunea Ebraică, Ezdra şi Neemia alcătuiau o singură carte, sau, mai precis, două părţi ale uneia şi aceleiaşi cărţi de după captivitatea babilonică: nucleul celei dintâi era rezidirea templului din Ierusalim şi restaurarea cultului; nucleul celei de a doua era rezidirea cetăţii Ierusalimului şi restaurarea legii. Chiar şi în primele redactări ale Septuagintei, cele două cărţi alcătuiau una singură, Ezdra I şi Ezdra II, dar după aceea, cu timpul, au fost separate, aşa cum le avem astăzi înscrise în canonul Vechiului Testament.

Principalele evenimente se succed astfel:

Ezdra. În anul 538 î. H. regele Cirus al Perşilor emite un edict prin care Evreii, aflaţi în captivitate babilonică din vremea lui Nabucodonosor (587), sunt liberi să se repatrieze.

Primul convoi, de peste 50.000 de persoane, se întoarce la Ierusalim sub comanda nobilului Zorobabel, secondat de preotul Iosua. După un an începe rezidirea templului. În ciuda unor intrigi şi piedici venite în special din partea Samarinenilor, lucrarea este isprăvită în anul 515, având şi sprijinul moral al profeţilor Agheu şi Zaharia: sfinţirea templului şi prăznuirea Paştilor devin prilejuri ale unor mari festivităţi religioase.


Trec 57 de ani. Printre cei rămaşi în exil se află şi preotul cărturar Ezdra, „iscusit în legea lui Moise“, la care ajung veşti din ţara de baştină şi care-şi dă seama că reconstruirea templului poate fi o operă caducă dacă nu va fi completată cu reconstruirea lăuntrică a închinătorilor lui, ceea ce înseamnă cunoaşterea legii lui Dumnezeu şi punerea ei în practică. Înarmat cu scrisori din partea regelui Artaxerxe, prin care acesta le conferea Iudeilor importante privilegii şi considerabile ajutoare materiale, Ezdra pleacă spre Ierusalim în anul 458 î. H. în fruntea unui convoi de proporţii reduse şi, odată ajuns, începe mai întâi să facă rânduială în viaţa morală a conaţionalilor săi, anulând căsătoriile mixte şi îndemnând poporul la pocăinţă şi rugăciune.

Neemia. În acest timp, la curtea regală din Suza trăieşte un alt iudeu, Neemia, care deţine importanta demnitate de paharnic al suveranului. Suntem în anul 445 î. H. Aflând că foştii exilaţi reveniţi în Iudeea trăiesc cu tristeţe într-un oraş încă depopulat, ruinat şi dispreţuit de străini â€" falnicul Ierusalim de altădată â€" Neemia obţine de la rege nu numai învoirea, ci şi împuternicirea oficială de a merge în capitala fostului regat al lui Iuda şi de a reconstrui zidurile dărâmate cândva de Nabucodonosor.

Ajuns în patrie, el izbuteşte să mobilizeze toate forţele locuitorilor din Ierusalim şi de peste tot şi, în pofida unor noi intrigi şi împotriviri, reconstruirea zidului, de jur-împrejur, e isprăvită în numai 52 de zile.

Se produce şi împlinirea visului lui Ezdra, acela de a construi pe dinlăuntru. Împreună cu acesta, Neemia organizează lectura sistematică a legii lui Moise, însoţită de tâlcuirea pe înţelesul tuturor şi urmată de juruinţa întregului popor de a o respecta întocmai. După douăzeci şi doi de ani de activitate în Ierusalim, Neemia se întoarce la Suza, dar curând află că, după plecarea lui, decadenţa morală a fiilor lui Iuda a reînceput: delăsarea preoţilor, abuzurile bogaţilor, căsătoriile cu femei de alt neam şi de altă credinţă. El revine, pentru scurtă vreme, şi ia măsuri drastice de îndreptare.

Autorul celor două cărţi este un cronicar care a folosit izvoare autentice de primă mână: memoriile (sau însemnările) personale ale lui Ezdra şi ale lui Neemia (identificabile în pasajele istorisite la persoana întâi), documente din arhiva templului, precum şi informaţii secundare.

Pe lângă indiscutabila lor valoare istorică, ele au şi un mesaj â€" chiar dacă indirect â€" teologic: trecând peste repetatele â€" exasperantele â€" acte de infidelitate ale poporului ales, Dumnezeu nu-Şi epuizează nesfârşita bogăţie a îndurărilor Sale şi-i conferă acestuia, de fiecare dată, şansa de a-şi duce la capăt misiunea mesianică.

SFÂNTA SCRIPTURĂ - BIBLIA - IPS BARTOLOMEU ANANIA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!