După Învierea şi Înălţarea lui Hristos
la cer, Maica Domnului a rămas mângâierea şi alinarea întregii Biserici.
Ea se afla în mijlocul Bisericii, dăruind tuturor ajutorul ei. Sfântul
Grigorie Palama menţionează trei slujiri şi lucrări specifice ale
Preasfintei noastre Născătoare de Dumnezeu.
În primul rând, cunoaştem că mărirea ei,
care s-a împlinit prin Naşterea Fiului şi Cuvântului lui Dumnezeu, era
mai presus de „nevoinţa cea mai plină de râvnă şi care se putea lucra în
multe chipuri”. Dar Preasfânta Fecioară, cu toate că dobândise mare har
de la Dumnezeu, a dus o viaţă de aspră nevoinţă după Înălţarea lui
Hristos la ceruri.
În al doilea rând, se ruga pentru toată
lumea şi se îngrijea de feluritele nevoi ale acesteia. Menţionează în
acest sens Sfântul Grigorie: „… prin rugăciunile ei grabnice pentru
toată lumea deopotrivă”.
În al treilea rând, Maica Domnului era
sprijinul şi mângâierea Sfinţilor Apostoli care propovăduiau Evanghelia
la toată zidirea. Este foarte însemnat acest aspect al ajutorului dat de
Maica Domnului, la care, în mod obişnuit, nu se face referire, deoarece
este vădit lucru că isihia şi tăcerea pe care le-a ales Maica Domnului
pentru restul vieţii sale în Biserică reprezentau sprijin pentru
„lucrarea” duhovnicească şi pentru propovăduirea Evangheliei. Şi scrie
Sfântul Grigorie: „prin îndemnurile şi poveţele ei către dumnezeieştii
propovăduitori care mergeau până la marginile lumii, Maica Domnului era
sprijin şi mângâiere pentru toţi, fiind văzută, şi auzită, şi
împreună-lucrând în orice chip la propovăduirea Evangheliei” (Sfântul
Grigorie Palama, Omilia 37, 5).
Evenimentul Adormirii Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu este binecunoscut. Adormirea ei a fost slăvită şi
preamărită, aşa cum i-a fost şi viaţa. Pentru că, pe cât de slăvită
este viaţa pământească a omului, pe atât va fi şi sfârşitul lui.
Sfântul Grigorie Palama, la începutul
cuvântului lui despre Adormirea Maicii Domnului spune că mai mult decât
orice iubeşte şi este dator „să binevestească Bisericii mărirea şi
pururea-fecioria Maicii Domnului” (Sfântul Grigorie Palama, Omilia
37, 1), iar apoi ne cere să luăm aminte la faptul că, dacă moartea
cuvioşilor este cinstită şi pomenirea drepţilor cu laude se săvârşeşte,
mult mai mult trebuie să se împlinească acest lucru pentru Maica
Domnului care este Sfânta Sfintelor şi prin care vine sfinţirea
Sfinţilor.
Sfântul Grigorie Palama, vorbind despre
Adormirea Născătoarei de Dumnezeu, nu doar că o numeşte „slăvită”, ci
arată că este „mutare la viaţă”: „… prăznuind astăzi această adormire,
mutarea ei la viaţă”. Moartea ei este purtătoare-de-viaţă „în ceruri şi
călăuzitoare către viaţa nemuritoare”.
Această „mutare la viaţă” este învierea
şi înălţarea cu trupul la cer a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.
Potrivit învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, dar şi a altor Sfinţi,
nu prăznuim doar ridicarea la cer a sufletului Maicii Domnului, ci şi a
trupului ei. Sfântul Grigorie scrie că Născătoarea de Dumnezeu s-a mutat
la cer în „Împărăţia ce i se cuvenea” şi a şezut de-a dreapta
Împăratului a toate „în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Ps. 44,
11). „Haina aurită” înseamnă „trupul ei luminat de lumină dumnezeiască”,
iar „prea înfrumuseţată” arată împodobirea ei „prin toate virtuţile”.
Astfel, cu trupul s-a suit la Cer şi este singura care şi cu trupul se
află la cer alături de Fiul ei. „Singură, ea, acum cu trupul proslăvit
de Dumnezeu se află în cer împreună cu Fiul ei”.
Tâlcuind acest pasaj, spune că mormântul
şi moartea nu au putut să ţină trupul ei începător-de-viaţă şi
dătător-de-viaţă, care este este iubit sălaş al cerului cerurilor. Dacă
un suflet care a primit dumnezeiescul har, după ieşirea din trup se
ridică la cer, cu atât mai mult Maica Domnului s-a ridicat la cer şi cu
trupul, ea, care a primit în trupul ei pe Fiul lui Dumnezeu cel
mai-înainte-de-veci şi Unul Născut, Care este izvorul veşnic al harului,
şi nu doar că L-a primit înlăuntrul ei, dar L-a şi născut.
Astfel, vorbim despre învierea şi
înălţarea cu trupul la cer a Maicii Domnului. Cu alte cuvinte,
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se află cu trupul în ceruri. Şi
Sfântul scrie: „Pentru aceasta, trupul care [L-]a născut [pe Dumnezeu]
este cu îndreptăţire împreună-slăvit cu o slavă vrednică de Dumnezeu”
(Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 9). Întocmai cum Fiul ei,
Care a luat trup din ea, nu a putut rămâne pe pământ, ci S-a înălţat la
cer, la fel s-a petrecut şi cu Maica Domnului. „Pentru aceasta, a fost
înălţată din mormânt de-a dreptul mai presus de ceruri” (Sfântul
Grigorie Palama, Omilia 37, 9).
Astfel, prin înălţarea ei, le-a unit pe
cele de jos cu cele de sus. Trebuia ca şi Născătoarea de Dumnezeu, care a
încăput întru sine pe Cel Ce toate le umple, să fie mai presus de toate
şi să le depăşească pe toate prin virtuţile ei. Faptul că este mai
presus de toate şi mai înaltă decât toţi Sfinţii şi decât toţi îngerii
se vădeşte în faptul înălţării ei cu trupul la ceruri. Se vădeşte,
adică, din faptul că „după moarte a devenit nemuritoare şi că ea singură
sălăşluieşte cu trupul în ceruri alături de Fiul şi Dumnezeul ei, şi de
acolo revarsă din belşug harul celor care sunt vrednici de el…”
(Sfântul Grigorie Palama, Omilia 37, 11).
Învăţătura aceasta a Sfântului Grigorie
Palama despre învierea şi înălţarea Născătoarei de Dumnezeu cu trupul la
cer – care s-a petrecut prin harul şi lucrarea Fiului ei – reprezintă
învăţătura Bisericii. Sfântul Nicodim Aghioritul a selectat pasaje din
scrierile Sfinţilor Părinţi, atât din învăţătura lor, cât şi din
troparele pe care le-au compus – din cele ale Sfântului Cosma Melodul,
ale Sfântului Andrei Criteanul, ale Sfântului Marcu Eugenicul –, precum
şi alte tropare în care se pune în lumină învăţătura Bisericii că
mutarea la ceruri a Născătoarei de Dumnezeu înseamnă ridicarea
sufletului la cer, dar şi învierea şi înălţarea trupului ei, prin
urmare, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu se află deplin cu trupul la
cer”.
Poate părea provocator acest cuvânt al
Sfântului Grigorie Palama că doar Maica Domnului se află în cer cu
trupul alături de Hristos, dacă ne gândim la faptul că Prorocul Ilie a
fost răpit cu trupul la cer, fapt cunoscut din Sfânta Scriptură. Însă
Sfântul Grigorie Palama tâlcuieşte minunat şi acest lucru. Vorbind
despre Înălţarea lui Hristos şi mai ales despre faptul că, deşi există
mai multe înălţări, totuşi Înălţarea lui Hristos este unică, Sfântul
Grigorie Palama se referă şi la cazul Prorocului Ilie. Şi scrie: „Dar
[Prorocul Ilie] nu a depăşit hotarele întinderii care înconjoară
pământul; înălţarea fiecăruia dintre aceştia a fost o ridicare de la
pământ fără însă a ieşi din împrejurimile pământului”. Din această
tâlcuire se arată că înălţarea Prorocului Ilie a fost, într-un anume
fel, o mutare din loc, am putea spune că a fost un fel de moarte, şi,
fireşte, prin înălţarea lui nu a depăşit limitele atmosferei din jurul
pământului. De aceea, [dintre oameni,] doar Preasfânta Născătoare de
Dumnezeu a înviat şi s-a înălţat cu trupul la cer şi este proslăvită
dimpreună cu Fiul ei, ca Maică a Lui după firea omenească.
Sursa:
Μητροπολίτου Ναυπάκτου Ιεροθέου, «Ο άγιος Γρηγόριος ο Παλαμάς ως
Αγιορείτης» [Sfântul Grigorie Palama ca Aghiorit], ed. Ιεράς Μονής
Γενεθλίου της Θεοτόκου 19962, p. 293-296.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!