Rugăciunea mea, Stăpâne, în târziul miez de noapte,
către Tine se ridică, plânsă-n lacrime şi-n şoapte.
Pleacă-Ţi milostiv urechea şi suspinul meu ascultă:
– nu mai pot plăti, Stăpâne, datoria mea cea multă.
Apăsat de-a ei povară, rugăciunea mi se curmă;
mai îngăduie-mă, Doamne, şi plăti-voi tot pe urmă!
De pe Crucea Ta, Iisuse, glasul Tău coboară-n vale:
„Fiule, iertată-i toată datoria vinei Tale”…
O, Tu mi-ai iertat, Iisuse, datoria mea cea mare
când, pe Golgota, viaţa Tu Ţi-ai dat răscumpărare.
Peste toată datoria sufletului care plânge,
Tu ai scris atunci: „IERTARE” cu sudoare şi cu sânge.
Însă sluga păcătoasă care plânge-acum fierbinte
chiar şi după-aceasta, Doamne, a păcătuit ’nainte.
Tu iertaşi pe-al tău datornic, milă când veni să-Ţi ceie,
el pe-al său de gât îl strânse, cel din urmă ban să-i deie!
Te-nduraşi când el venit-a îndurarea Ta s-o ceară,
dar el sfâşie pe altul fără milă, ca o fiară!
...Eu am fost acel datornic care plânge-acum fierbinte
şi-aşternutul meu cu lacrimi de căinţă-l ud, Părinte.
O, Te rog, pentru-ndurarea şi iubirea Ta cea mare,
scrie şi peste această datorie grea „IERTARE”.
TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!