Pâine şi peşte

 PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Predică la Duminica a VIII-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,14-22

¹⁴ Şi ieşind, a văzut mulţime mare şi I S-a făcut milă de ei şi a vindecat pe bolnavii lor. ¹⁵ Iar când s-a făcut seară, ucenicii au venit la El şi I-au zis: locul este pustiu şi vremea iată a trecut; deci, dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate, să-şi cumpere mâncare. ¹⁶ Iisus însă le-a răspuns: N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce. ¹⁷ Iar ei I-au zis: Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti. ¹⁸ Şi El a zis: Aduceţi-Mi-le aici. ¹⁹ Şi poruncind să se aşeze mulţimile pe iarbă şi luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulţimilor. ²⁰ Şi au mâncat toţi şi s-au săturat şi au strâns rămăşiţele de fărâmituri, douăsprezece coşuri pline. ²¹ Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi de copii. ²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor.

 1. Ca un nou Moise. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează una dintre marile minuni săvârşite de Mântuitorul. Anume, o minune asupra naturii. Cu cinci pâini şi doi peşti, El a hrănit o mare mulţime de oameni. Minunea era de netăgăduit. Locul pustiu, puţinătatea mijloacelor, mulţimea martorilor, cele douăsprezece coşuri de fărâmituri, toate arată că a fost vorba de o minune evidentă și concretă, o minune care vine să confirme o dată mai mult puterea dumnezeiască a Mântuitorului.

Acesta este primul aspect care se cuvine subliniat în pericopa acestei Duminici.

Există însă şi un al doilea aspect. Este vorba de multiplele conotaţii simbolice ale minunii, pe care relatările evanghelice le pun în valoare cu mare claritate, şi mai ales de evidenta simbolistică euharistică a minunii.

Într-adevăr, Evanghelia acestei Duminici, istorisind săturarea unei mari mulţimi de oameni, arată puterea dumnezeiască a Mântuitorului. Minunea are unele precedente și reflectă unele trimiteri clare la minuni asemănătoare din Vechiul Testament. Astfel, ea ni-L înfățișează pe Hristos ca pe noul Moise. Căci, într-adevăr, există un evident paralelism între minunea hrănirii cu mană a israeliţilor în pustie de către Moise (Ieş 16; Deut 8,3.16; Ps 77,24-25.29; 104,39; Înţel Sol 16,20-26) şi înmulţirea pâinilor de către Hristos (cf. In 6,31 şi urm.). La fel, există un paralelism între această minune şi cea săvârşită de proorocul Elisei care, cu douăzeci de pâini (turte) de orz şi cu puţin grâu, a săturat o sută de oameni şi a mai şi rămas (IV Regi 4,42-44). Dar Moise şi Elisei sunt numai „slugi”, adică mijlocitori umani ai minunilor, al căror săvârşitor este, de fapt, Dumnezeu. Iisus însă este El Însuşi săvârşitorul minunii, ca Fiul Dumnezeu și Dumnezeu adevărat (cf. Evrei 3,5-6).

2. Împrejurările minunii înmulțirii pâinilor. Minunea a avut loc într-un „loc singuratic” (v. 13). Iisus tocmai fusese vestit de uciderea Sfântului Ioan Botezătorul. Adânc întristat, a voit să Se retragă departe de mulţime, împreună cu ucenicii Săi. Au plecat, deci, cu corabia şi s-au îndreptat spre ţărmul nord-estic al Mării Tiberiadei. Sfântul Luca (Lc 9,10; cf. Mc 6,45) precizează că au tras într-un loc pustiu, aproape de cetatea numită Betsaida, situată pe ţărmul stâng al Iordanului, aproape de vărsarea sa în mare.

N-au putut însă afla singurătatea pe care o căutaseră. Aflând de plecarea lui Iisus, o mare mulţime de oameni, urmărind cu privirea traseul corabiei, s-a deplasat de-a lungul ţărmului în aceeaşi direcţie cu ea, astfel încât, atunci când a coborât pe ţărm, Iisus a fost întâmpinat de această mulţime. O milă adâncă L-a cuprins pe Iisus, văzând pe toţi aceşti oameni care alergaseră după El. Sfântul Matei zice numai că „I s-a făcut milă de ei” (v. 14). Sfântul Marcu însă ne spune mai mult: „I s-a făcut milă de ei, căci erau ca nişte oi fără păstor” (Mc 6,34). O menţiune asemănătoare găsim şi la Matei, dar într-un context diferit: „Şi văzând mulţimile, I s-a făcut milă de ele, că erau necăjite şi rătăcite ca nişte oi fără păstor” (Mt 9,36). Prin aceste cuvinte sunt stigmatizaţi pe veci păstorii necredincioşi şi nevrednici din pricina cărora poporul ales de Dumnezeu a ajuns la o stare atât de nenorocită. O aspră mustrare a acestor păstori, „care s-au păstorit pe ei înşişi”, în loc să păstorească turma care le-a fost încredinţată, aflăm încă în proorocia lui Iezechiel (34,1 şi urm.), unde Dumnezeu anunţă şi pedeapsa aspră care-i aşteaptă. Şi anunţă totodată că El Însuşi Se va face Păstorul oilor Sale (34,11 şi urm.).

Acum această profeţie s-a împlinit. Fiul lui Dumnezeu vine la oile Sale plin de milă faţă de părăsirea şi de necazurile lor. Tot ce face pentru această mulţime care aleargă după El, face din milă. „Mila Domnului pentru mulţime – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – este pricina vindecărilor săvârşite atunci. Milă adâncă şi covârşitoare” (Omilii la Matei, în: Sfântul Ioan Gură de Aur, Scrieri, partea a treia, trad. de Pr. D. Fecioru, PSB 23, Bucureşti, 1994, p. 567). Din milă, Domnul „a vindecat pe bolnavii lor” (Mt 14, 14). Sfântul Marcu ne spune şi că „a început să-i înveţe multe”, până ce s-a făcut târziu (6,34-35). Sfântul Luca menţionează amândouă aceste lucrări săvârşite de Mântuitorul, precizând, despre cea din urmă, că „le vorbea despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Lc 9,11).

Iată că „oile cele rătăcite” ale casei lui Israel au acum un Păstor! A venit la ele Păstorul Cel făgăduit! El le călăuzeşte pe calea mântuirii, prin învăţătura Sa dumnezeiască, dar le vindecă şi suferinţele trupeşti! Cât de fericiţi erau acum toţi aceşti oameni adunaţi în jurul Păstorului Celui Bun (In 10,1 şi urm.)! N-au simţit cum trece ziua şi se face târziu, nu s-au gândit că sunt atât de departe de casele lor, nici că nu mâncaseră toată ziua şi că nici nu luaseră de mâncare cu ei.

3. „Dați-le voi să mănânce”. De această situaţie se arată însă îngrijoraţi ucenicii. Ei Îi atrag atenţia Mântuitorului şi-I cer să dea drumul mulţimilor, „ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare” (v. 15). Pentru că se arată şi acum „puţin credincioşi” (cf. Mt 14,31), Domnul le dă o lecţie: dacă se îngrijorează, atunci să le dea ei să mănânce. Ei răspund că nu au decât cinci pâini (de fapt cinci turte, cum se făcea în mod obişnuit pâinea în casele evreieşti) şi doi peşti. Relatarea paralelă de la Ioan precizează că aceste „pâini” erau de orz şi că ele nu aparţineau, de fapt, ucenicilor, ci unui băiat din mulţime (In 6,9), care se vede, însă, că le-a oferit bucuros când a auzit că ucenicii întreabă de pâini. Dar ce erau acestea la atâţia oameni? Sfântul Marcu (6,37; cf. In 6,7) notează că, la cuvântul lui Iisus de a le da ei oamenilor să mănânce, ucenicii au răspuns: „Să mergem noi să cumpărăm pâini de două sute de dinari şi să le dăm să mănânce?”  Suma este foarte mare. Un dinar era plata unui muncitor agricol pentru o zi de muncă; iar după un text rabinic din Mişna, raţia zilnică de pâine pentru o persoană costa a douăsprezecea parte dintr-un dinar (cf. La Bible, traduction oecuménique, ed. a 5-a, Cerf, Paris, 1994, p. 2406, nota t). Vorbind de această sumă atât de mare, ei îşi arată nu numai neputinţa de a rezolva problema, ci şi puţinătatea credinţei. „Dacă ucenicii chiar după săvârşirea minunii înmulţirii pâinilor uitaseră de minune (cf. Mt 16,5-10),… cu mult mai mult acum, când nu văzuseră minunea, nu se aşteptau ca Hristos să facă o minune ca aceasta” (Sfântul Ioan Gură de Aur, cit., p. 567).

4. Cinci pâini și doi pești. La porunca lui Iisus, ucenicii I-au adus cele cinci pâini şi doi peşti. Apoi Iisus a poruncit ca oamenii să se aşeze „pe iarbă”. Ceea ce arată că era primăvara; Evanghelia a patra ne spune, de altfel, că minunea s-a petrecut cu puţin înainte de Paşti (6,4), care cădea la 14 nisan, adică 7 aprilie. Dar arată, poate, şi că Iisus este Păstorul despre Care Ps 22,2 zice că-i sălăşluieşte pe credincioşii Săi „la loc cu păşune” şi „la apa odihnei”. Îndată, mulţimea s-a aşezat în cea mai deplină ordine, „cete, cete – ne spune Sfântul Marcu –, câte o sută şi câte cincizeci” (Mc 6,40). Oamenii aceştia nu mai sunt oile fără păstor de mai înainte! Aşezarea lor în ordine, care aminteşte de organizarea poporului lui Israel în deşert (Ieş 18,21.25; Deut 1,15), arată că şi-au aflat Păstorul, al Cărui glas familiar îl cunosc şi îl ascultă (cf. In 10,4-5).

În faţa tuturor, Iisus a luat „cele cinci pâini şi cei doi peşti şi, privind la cer, a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii, mulţimilor” (v. 19). Priveşte la cer, deoarece – cum ţine mereu să ne spună, în Sfintele Evanghelii – El Îşi săvârşeşte întreaga lucrare de mântuire ca trimis al Tatălui şi în deplină ascultare de voia Sa. În ce priveşte binecuvântarea, după exprimarea de la Marcu (6,41: „a binecuvântat şi a frânt pâinile”) şi de la Luca (9,16: „le-a binecuvântat”) ea a fost rostită asupra pâinilor şi peştilor. Exprimarea mateiană mai generală – „a binecuvântat” – lasă să se înţeleagă că „binecuvântarea” se adresează în primul rând lui Dumnezeu, pe linia tradiţiei iudaice, după care rugăciunea la masă era o laudă sau o „binecuvântare” adusă lui Dumnezeu; dar această exprimare implică şi binecuvântarea pâinilor şi a peştilor, şi aceasta mai ales datorită semnificaţiei euharistice a acestei minuni, cum vom vedea.

Darurile împărţite de Mântuitorul prin Sfinţii Săi Apostoli s-au înmulţit în chip minunat. Astfel încât nu numai că au mâncat toţi şi s-au săturat – şi era vorba de o mare mulţime, evanghelistul notând în final (v. 21) că „cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbaţi, afară de femei şi copii” (cf. Lc 9,14; In 6,10); ci, strângând „rămăşiţele de fărâmituri”, au adunat „douăsprezece coşuri pline” (v. 20). De ce atâtea şi nu mai multe sau mai puţine? Doisprezece era şi numărul Apostolilor. Evanghelia de la Ioan (6,12) ne spune că Domnul le-a poruncit în mod expres ucenicilor: „Adunaţi fărâmiturile ce au rămas, ca să nu se piardă ceva”. Fiecare va fi luat câte un coş – e vorba de coşuri de răchită, care aveau fiecare o capacitate de circa zece litri (cf. U. Luz, Das Evangelium nach Matthäus, vol. 2, Benziger/Neukirchener, 1996, p. 402) – şi va fi adunat în el până ce l-a umplut. Putem crede că dacă ei ar fi fost mai mulţi şi, deci, şi coşurile ar fi fost mai multe, ele s-ar fi umplut toate, prin aceeaşi lucrare a minunii.

5. Conotații simbolice ale minunii. Evanghelia acestei Duminici are şi o multiplă valoare simbolică. Unele dintre semnificaţiile ei simbolice le-am şi notat.

Astfel, am arătat deja cum, prin această minune, Iisus Se revelează ca Păstorul dumnezeiesc al poporului Său. Pentru sfinţii evanghelişti însă, poporul care-L are pe Hristos ca Păstor este Biserica creştină. Scriind despre o astfel de minune, ei nu puteau să nu se gândească la Biserică şi la harul şi darurile pe care ea le primeşte necontenit de la Păstorul şi „Mai-marele păstorilor” ei (I Petru 5,4). În mulţimea care‑L urma pe Mântuitorul, ei văd deja ceea ce am putea numi o „Biserică potenţială” (Luz, op. cit., p. 400). Faptul că în desfăşurarea minunii le revine un rol important ucenicilor şi, mai ales, faptul că prin ei se împart pâinile şi peştii evidenţiază rolul Apostolilor – şi, prin ei, al ierarhiei sacramentale – în cadrul Bisericii. În general, în Evanghelia de la Matei, se poate vorbi de ambivalenţa situaţiei ucenicilor: pe de o parte, ei sunt încă „puţin credincioşi” (8,26; 14,31; 16,8), iar pe de altă parte, ei au misiunea de a împărtăşi lumii harul mântuirii lui Hristos. În orice caz, în Biserică, lucrarea Apostolilor şi a urmaşilor lor este de neînlocuit. Simbolistica minunii înmulţirii pâinilor evidenţiază astfel unele importante învăţături eclesiologice.

De asemenea, această minune ni-L prezintă pe Hristos ca Dumnezeu adevărat şi Proniator. În Predica de pe Munte, Mântuitorul zice că Tatăl ceresc Se îngrijeşte de hrana şi de îmbrăcămintea copiilor Săi (Mt 6,25-34). Israeliţii din vremea Exodului, în necredinţa lor, se întreabă: „Va putea, oare Dumnezeu, să gătească masă în pustie?” (Ps 77,22). La fel par acum a se întreba ucenicii. Mântuitorul Îşi arată puterea dumnezeiască de a găti masă în pustie. Minunea înmulţirii pâinilor vine să confirme învăţătura Mântuitorului despre încrederea pe care trebuie s-o avem în Providenţa dumnezeiască. Înţeleptul din vechime se ruga ca Domnul să ne înveţe, ca pe nişte fii iubiţi, „că nu felurite soiuri de roade hrănesc pe oameni, ci cuvântul Tău ţine în viaţă pe acei care cred în Tine” (Înţel Sol 16,26). Iată acum această rugăciune împlinită! Domnul Hristos ne arată că El poate totdeauna să dea pâine celor ce Îl urmează.

6. Simbolismul euharistic. Bineînţeles însă că aspectul cel mai important al simbolisticii minunii înmulţirii pâinilor este cel euharistic. Acest simbolism euharistic este pus în lumină de toate relatările evanghelice despre înmulţirea pâinilor. Însuşi faptul că în Sfintele Evanghelii avem nu mai puţin de şase astfel de relatări: în toate patru, despre prima înmulţire a pâinilor, dar şi despre o a doua înmulţire a pâinilor în Matei (16,32-38) şi în Marcu (8,1-9), arată câtă importanţă prezenta această minune pentru Biserica de la început. Nici nu se putea altfel. Căci de fiecare dată când se aflau adunaţi la săvârşirea Sfintei Euharistii, creştinii, care se ştiau „străini şi călători” (cf. Evrei 11,13) în „pustiul” acestei lumi, retrăiau situaţia mulţimii de odinioară adunate în jurul Mântuitorului. Ca şi acea mulţime, primeau şi ei de la Hristos, iarăşi şi iarăşi, pâinea cea adevărată, adică atât Pâinea Cuvântului Său, cât şi Pâinea euharistică. Minunea a fost receptată ca atare de către credincioşii creştini, deoarece Mântuitorul Însuşi i-a relevat simbolistica euharistică. Într-adevăr, Evanghelia de la Ioan ne arată că în legătură cu această minune a rostit Domnul cuvântarea despre Pâinea vieţii, minunea şi cuvântarea fiind, de altfel, reunite amândouă în acelaşi capitol 6. Totodată, Evanghelia a patra, prin relatarea ei despre arătarea de la Marea Tiberiadei şi despre pâinea şi peştele pe care Iisus Cel înviat le dă ca hrană ucenicilor Săi (In 21,1-14), relevă faptul că, în minunea înmulţirii pâinilor, atât pâinea, cât şi peştele au o simbolistică euharistică. Este, de altfel, bine cunoscut faptul că, în primele veacuri creştine, peştele a fost un simbol privilegiat al lui Hristos şi al Sfintei Euharistii. Însuşi cuvântul grecesc care înseamnă „peşte” a ajuns să fie interpretat ca o adevărată mărturisire hristologică, fiecare literă a sa fiind luată ca iniţiala unui cuvânt: ihthys a devenit prescurtarea formulei: Iisous Hristos Theou Yios Soter (= Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitor).

Dar Evangheliile sinoptice redau nu mai puţin evident conotaţiile euharistice ale înmulţirii pâinilor. Este destul să comparăm, de pildă, cuvintele: „Şi luând cele cinci pâini,… a binecuvântat şi, frângând, a dat ucenicilor pâinile” (Mt 14,19) cu textul despre instituirea Sfintei Euharistii: „Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor…” (Mt 28,26). Este evident că, chiar mai mult decât paralelele de la Marcu şi de la Luca, relatarea mateiană a înmulţirii pâinilor este calchiată după cea a instituirii Sfintei Euharistii.

7. Necesitatea conlucrării noastre. Pe aceeaşi linie, încă un element: pâinile care vor fi înmulţite provin de la unii din cei care vor fi beneficiarii minunii. Tot astfel, pentru Sfânta Euharistie creştinii aduc ei elementele asupra căreia se săvârşeşte lucrarea minunată a lui Hristos, la Sfânta Liturghie. Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă de ce, la această minune, Iisus „nu face pâine din nimic”, aşa cum a creat din nimic toate lucrurile la începutul zidirii. Şi răspunde că foloseşte daruri create „ca să închidă gura marcioniţilor şi a maniheilor, care spun că lumea nu-i creaţia lui Dumnezeu” ( cit., p. 569).

Putem adăuga însă că, prin aceasta, este evidenţiată necesitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu în orice lucru care priveşte mântuirea noastră. Mântuirea este un dar dumnezeiesc, dar împărtășirea de acest dar implică participarea noastră conștientă și activă. Sfânta Euharistie, săvârșirea și primirea ei, care implică darul și participarea credincioșilor, este exemplară pentru sinergismul mântuirii noastre în Hristos și în Biserică.

Adânci şi minunate sunt învăţăturile pe care ni le dă această Evanghelie! Cum nu ne vom bucura, cu aceeaşi sfântă şi negrăită bucurie ca şi mulţimea de odinioară din pustie, stând şi noi în jurul Mântuitorului, Păstorul Cel mare și Mântuitorul nostru! Cum nu ne vom grăbi a-i sorbi cu nesaţ cuvântul mântuitor despre Împărăţia lui Dumnezeu şi a primi din mâinile Sale Pâinea cea binecuvântată şi dumnezeiască a Sfintei Euharistii?

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC
LUMINA EVANGHELIEI
Exegeze la Evangheliile duminicale
Editura Agnos