Erezia smereniei, a falsei smerenii, oarecum antipodul alteia: angelismul.
Ispita de a te lãsa osândit de muncile vesnice si de a merge în iad din atâta dragoste pentru Hristos încât sã tânjesti a sãvârsi jertfa care constã în a te lipsi de El, ispita aceasta logicã a descris-o Papini într-una dintre nuvelele lui.
Târcoale le-a dat ea si jansenistilor, care zice-se cã le recomandau monarhilor de la Port-Royal sã nu se împãrtãseascã vreme îndelungatã pentru a suferi subtil si aprig stând departe de Hristos.
Dar ispita falsei smerenii - a ne abþine de la fapte bune si bucurii legitime - este la urma urmei tot una cu pãcatul lui Iuda. Si Iuda s-a resemnat, afundându-se în rãu.
Din smerenie sã credem, sã ne resemnãm a fi miseii ce suntem.
Explicatia rationamentului care pornind de la modestie si umilintã ajunge la demonism o putem afla numai în opera lui Chesterton care a definit nebunia drept forma supremã a logicei.
Desigur, rationamentul eroului papinian: îl iubim pe Hristos - Hristos ne cere sã ne jertfim pentru El - care jertfã este mai mare decât a renunta pe veci la El? - sã comitem, asadar, care sã ne deschidã cu sigurantã portile iadului, este cât se poate de logic. Atât doar cã nu este decât logic, prin urmare dement.
Ca însusire principalã a omului, cãlugãrii ortodocsi nu socotesc nici bunãtatea nici inteligenta, nici dragostea, credinta, rãbdarea, evlavia ori sfintenia, ci dreapta socotintã, care este o virtute foarte complexã si greu de exprimat în cuvinte. (Are o formulã tot atât de vasta ca polimerii de bazã.) În dreapta socotintã intrã precis, tainic drãmuite, si bunul simt si întelepciune si cumintenia si vointa adãugite celor de mai sus. Nici una din virtuti nu e absolutã - nici chiar adevãrul -, dar iscusita cumpãnire a multora ne poate ajuta sã ne ferim nu numai de rele (aceasta-i destul de usor) ci si de savante boroboate si sofisticate erori.
Erezia falsei smerenii calcã peste îndemnul de a cucerii cerurile. Nu ni se cere deloc resemnarea, ci ambitia, depãsirea. Ni se cere, adicã, dragostea concretã, care este tot una cu a dori prezenta mirelui, vointa de a fi alãturi de El. Partea Mariei, partea cea bunã. Noi nici nu trebuie sã urmãrim sã fim undeva anume - rai, Tabor, Golgota, Cana - ci numai sã fim alãturi de Hristos care este, El, adevãrul, calea, viata.
Erezia falsei smerenii se opune si textului fundamental din Apocalipsã 3,20 unde Mântuitorul fãgãduieste celui ce ascultã de poruncile Lui cã va veni la el si va cina cu el. Hristos vrea sã fie împreunã cu noi, ne cere rãstignirea trupului ca sã putem fi una cu El, iar nu pentru a ne îndepãrta iremediabil de El în fundul iadului, în geroasele coridoare aseptice ale demnitãtii silogistice.
În tot acest desert (ori labirint?) numai dreapta socotintã ne poate ajuta, pentru cã e simplã.
Pãrintele Porfirie- Falsa smerenie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!