10 martie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Fost-a un om, în ţara Uz, cu numele de Iov. Şi omul acesta era drept şi fără prihană, se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. Şi avea şapte feciori şi trei fiice. Dumnezeu îi dăruise şi avere multă.

Într-o zi, Dumnezeu adună laolaltă pe îngerii săi, printre ei şi pe Satan. Dumnezeu îl face atent asupra zelului slujitorului Său Iov. Dar Satan replică: "Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? Nu l-ai copleşit cu bogăţiile Tale? Dar ia întinde-Ţi mâna şi atinge-Te de averile lui; să vedem dacă nu Te va blestema în faţă". Rosti Domnul către Satan: "Iată toate bunurile lui sunt în puterea ta. Numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna".

Satan se întoarce pe pământ: îi distruge averile lui Iov, ba chiar face să piară şi copiii lui. Cu toate acestea Iov n-a păcătuit şi n-a rostit nici un cuvânt de hulă împotriva lui Dumnezeu.

Înapoindu-se la Stăpânul său, Satan auzi vorbele lui Dumnezeu despre înfrângerea sa. Grăi Domnul către el: "M-ai aţâţat pe nedrept împotriva lui Iov ca să-l prăpădesc". Dar Satan a răspuns Domnului: "Ci numai întinde mâna Ta şi atinge-Te de osul lui şi de carnea lui şi vezi dacă n-o să Te blesteme-n faţă". Atunci Domnul rosti către Satan: "Iată, îl dau în mâna ta, viaţa lui însă să o cruţi". Într-adevăr Dumnezeu nu va îngădui această ultimă încercare, moartea, decât pentru Fiul Său preaiubit, Iisus Hristos, a cărui moarte ne va izbăvi pentru vecie de Satan.

Satan a plecat din faţa lui Dumnezeu şi a lovit pe Iov cu lepră. Atunci a zis către el soţia lui: "Şi acum te mai ţii dârz în cucernicia ta? Blestemă pe Dumnezeu şi mori!" Insă el a răspuns: "Vorbind astfel, ai vorbit ca o năroadă. Dacă am primit cele bune de la Dumnezeu, oare cele rele să nu le primim?". Şi după toate acestea, Iov n-a păcătuit cu buzele sale.

Ştirea despre necazurile care-l loviseră ajunse până la cei trei prieteni ai săi: Eliphaz, Bildad şi Ţofar care se înţeleg să vină şi să-l îmbărbăteze.

Iov, copleşit de suferinţele îngrozitoare ale trupului şi sufletului său, blestemă ziua în care s-a născut. Eliphaz îi aminteşte de ceea ce crede orice evreu: suferinţa este cauzată de păcatul împotriva legii lui Dumnezeu. Iov protestează invocând nevinovăţia lui.

Dar Bildat susţine că Dumnezeu nu îndepărtează pe omul drept... Şi Iov, care în descumpănirea sa se simte zdrobit de o voinţă nedreaptă, ajunge să se îndoiască de înţelepciunea lui Dumnezeu.

Ţofar, pierzându-şi răbdarea, îi aminteşte că nu poate fi fără cusur înaintea lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, Iov continuă să-şi arate nevinovăţia pe care doreşte s-o susţină în faţa lui Dumnezeu Însuşi.

La acestea Eliphaz replică, notând nebunia omului de a se ridica împotriva Creatorului său.

Iov, copleşit: "El m-a sfărâmat. M-a luat de ceafă şi m-a făcut praf şi a aruncat asupră-mi toate săgeţile Sale;

...El îmi străpunge rărunchii fără milă; El varsă pe pământ fierea mea...

Şi cu toate acestea, în mâinile mele nu este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată!... Şi atunci unde este nădejdea mea?" (Iov 16, 12-13; 17, 15)

- Mielul înjunghiat devine ţintă pe Cruce, Cruce care mântuieşte lumea de domnia lui Satan.

Bildad: Când ai să pui frâu vorbelor tale?

Iov: "Să ştiţi că Dumnezeu m-a nedereptăţit (...) M-a dezbrăcat de cinstirea mea şi mi-a smuls cununa de pe cap". (Iov 19, 6, 9)

- Împăratul slavei, Domnul Savaot pe care mulţimea Îl aclama la intrarea Sa în Ierusalim este acum umilit, batjocorit.

Iov, în nenorocirea sa cea mai totală, neclintit în Domnul, strigă: "Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă. Şi afară din trupul meu voi vedea pe Dumnezeu". (Iov 19, 25-26)

- Slăvită Înviere a lui Hristos ne deschide uşile Împărăţiei cerurilor unde vom contempla Măreţia Celui Preaînalt.

Elifaz: "Oare El te pedepseşte pentru cucernicia ta şi pentru ea intră cu tine în judecată? Nu, dimpotrivă, fiindcă răutatea ta este mare şi fărădelegile tale sunt fără hotar!" (Iov 22, 4-5) Şi îl îndeamnă pe Iov să se întoarcă la Dumnezeu cu smerenie.

Iov: "Departe de mine gândul să vă dau dreptate! Până când o fi să-mi dau duhul nu mă voi lepăda de nevinovăţia mea." (Iov 27, 5) "Îi voi da socoteală de toţi paşii mei, ca un principe mă voi înfăţişa înaintea Lui." (Iov 31, 37)

- Iisus biruitor, merge înainte şi urcă în slavă spre Tronul Împărătesc.

Elihu, care până atunci asculta fără să spună un cuvânt izbucneşte cu mânie: Nu cumva Iov refuză să vadă în încercarea sa o chemare a Atotputernicului la convertirea sa, a inimii sale păcătoase şi îndărătnice?

Dumnezeu îi răspunde lui Iov din mijlocul vijeliei şi Îşi arată întreaga Sa slava şi putere:

"Cine este cel ce pune pronia sub obroc, prin cuvinte fără înţelepciune?

Unde erai tu, când am întemeiat pământul? Spune-Mi, dacă ştii să spui.

În ce au fost întărite temeliile lui sau cine a pus piatra lui cea din capul unghiului,

Atunci când stelele dimineţii cântau laolaltă şi toţi îngerii lui Dumnezeu Mă sărbătoreau?" (Iov 38, 2-4; 6-7).

Iov, copleşit de această Teofanie, recunoaşte transcendenţa Dumnezeului său; el nu-I mai cere socoteală.

El înţelege înţelepciunea lui Dumnezeu, că ea dă un sens suferinţei şi morţii, sens care îi rămâne de neînţeles lui Iov, dar pe care îl va revela Hristos.

După ce Dumnezeu I-a vorbit lui Iov s-a adresat lui Eliphaz şi prietenilor săi, şi, surpriză, îi dă dreptate lui Iov, contestatarul integru, în timp ce se aprinde de mânie contra lor: n-au văzut oare ei în El un tiran dornic de dominaţie? Cu totul dimpotrivă, învinuirile lui Iov nu făceau decât să aprindă iubirea lui Dumnezeu pentru creaturile Sale, descoperindu-ne astfel adevăratul Său chip.

sursa: http://www.biserica-mihai-viteazul.ro