SFÂNTUL ZILEI - Marți, 4 martie

 

4

M

Sf. Cuv. Gherasim de la Iordan; Sf. Mc. Pavel și sora sa, Iuliana (Canonul cel Mare, partea a II-a) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă) Sinaxar 4 Martie   În această lună, ziua a patra, pomenirea sfântului preacuviosului părintelui nostru Gherasim, cel de la Iordan. Deprinzându-se, încă de copil, cu frica de Dumnezeu, când s-a făcut mai mare sfântul Gherasim a îmbrăcat schima monahală şi s-a dus departe, în adâncul pustiului Tebaidei, pe vremea împăratului Constantin Pogonatul, nepotul lui Eraclie. Acolo a depus atâta luptă pentru virtute şi s-a apropiat atât de mult de Dumnezeu, încât i se supuneau lui şi fiarele cele sălbatice. Astfel, el avea pe lângă sine un leu care îi slujea şi care pe lângă toate celelalte slujbe pe care i le făcea, mai făcea şi pe aceea că ducea la păscut şi aducea înapoi catârul care îi căra sfântului apă. Odată, pe când leul dormea, nişte călători care treceau pe acolo cu cămilele lor, văzând catârul păscând singur, l-au luat şi l-au legat de cămilele lor, pornind mai departe. Spre seară, monahul ce-şi făcea ucenicia pe lângă sfântul Gherasim, văzând că leul vine singur, s-a mâhnit, socotind că leul a mâncat catârul.

SFÂNTUL ZILEI - Luni, 3 martie

 

3

L

Sf. Mc. Eutropie, Cleonic și Vasilisc (Canonul cel Mare, partea I; Începutul Postului Sfintelor Paști) (Zi aliturgică) (Numai seara, pâine și apă) Sinaxar 3 Martie   În această lună, în ziua a treia, pomenirea sfinţilor Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc. Sfinţii Mucenici Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc au fost martirizaţi în oraşul Pontine Amasea (Asia Mică) în anul 308. Fraţii după sânge Eutropiu şi Cleonic, erau camarazi cu Vasilisc, nepotul Marelui Mucenic Teodor Tiron (prăznuit în 17 februarie). După moartea martirică a Sf. Teodor, ei au ajuns în închisoare, unde, prin predicile lor au întors mulţi prizonieri păgâni la credinţa creştină. Când l-a torturat pe Sf. Teodor, Publius a pierit ruşinos, lovit de mânia divină. Asclepiodot a fost ales ca următorul conducător al oraşului Amaseea şi s-a dovedit a fi mai crud decât predecesorul său. Ştiind că prietenii Sf. Teodor Tiron se aflau în închisoare, a cerut să fie aduşi în faţa lui. Sfinţii Eutropiu, Cleonic şi Vasilisc şi-au mărturisit cu tărie credinţa în faţa noului ighemon. Pentru aceasta au fost crunt bătuţi, până li s-a învineţit tot corpul.

PROGRAMUL SFINTELOR SLUJBE ÎN PERIOADA POSTULUI SFINTELOR PAŞTI

DUMINICA, PRAZNICE ÎMPĂRĂTEŞTI ŞI SĂRBĂTORI
         Ora   8.30 – Utrenia
         Ora   9.45 – Sfânta Liturghie
         Ora 18.00 – Vecernia

MIERCURI
         Ora 19.00 – Pavecerniţa mare/ Denie

VINERI
          Ora   8.30 – Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite
          Ora 19.00 – Pavecerniţa mare/ Denie

SÂMBĂTA
          Ora   8.30 – Sfânta Liturghie           
          Ora 10.00 – Pomenirea morţilor(Parastase)
          Ora 18.00 – Vecernia

PRIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST / DE LUNI PÂNĂ JOI   
          Ora 19  –  Pavecerniţa mare/Denie  

ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ DIN POST / DE LUNI PÂNĂ VINERI   
           Ora 19  –  Denie  

SFÂNTA ȘI MAREA JOI
     Ora   8.00 – Aducerea la Bisercă Sfințirea Sfintelor Paști și Sfânta Liturghie           

TAINA SFÂNTULUI MASLU SE VA SĂVÂRŞI :
- VINERI, 07 martie, ora18
- JOI, 03 aprilie, ora 17, în cadrul ciclului Sf. Taine a Maslului săvârșite în timpul Postului Sf. Paști, la inițiativa părintelui Ioan Săbău

Postul este ofrandă a iubirii omului faţă de Dumnezeu

 Predică la Duminica lăsatului sec de brânză (a Izgonirii lui Adam din Rai)

„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 21).

Astăzi Biserica noastră se află în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză. Evanghelia acestei Duminici ne arată că postul este ofrandă a iubirii omului față de Dumnezeu.

Deși Evanghelia aceasta este scurtă, ea este plină de înțelesuri duhovnicești foarte folositoare pentru perioada în care ne pregătim să intrăm și anume pentru Postul Sfintelor Paști sau Postul cel Mare, deoarece începând de mâine, de luni, intrăm în Postul Sfintelor Paști, care durează șase săptămâni, la care se adaugă apoi Săptămâna Mare, numită și Săptămâna Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos.

1. În Evanghelia de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos ne arată că iertarea greșelilor semenilor noștri este esențială pentru ca și noi să primim iertare de la Dumnezeu. „Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, zice Domnul, va ierta și vouă Tatăl vostru cel ceresc. Iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre” (Matei, 14-15). Aici vedem că iertarea greșelilor semenilor noștri este cea dintâi condiție pentru a intra în acest urcuș interior spre Înviere care este Postul Sfintelor Paști.

Cu Hristos despre Postul Mare

Viaţa spirituală a unui credincios este o permanentă călătorie împreună cu Hristos, având ca sprijin şi călăuză rânduielile liturgice ale Sfintei Biserici, săvârşite în praznicile şi sărbătorileanului bisericesc, ca adevărate popasuri duhovniceşti. Ţinta acestei călătorii este Invierea Domnului, act unic şi mântuitor, la care ajungem reiterând (repetând - trăind) întreaga viaţă şi activitate a Mântuitorului Hristos şi urmându-L, prin nevoinţele noastre, pe drumul Golgotei, prin a cărei Jertfă ne- a împăcat cu Tatăl şi ne-a adus din moarte la viaţă.

Pregătirea credincioşilor pentru a putea urca împreună cu Domnul pe drumul cel greu al Crucii, până la măreaţa Înviere, ţinta finală a călătoriei, se face prin jertfa Postului Mare. Timp de 47 de zile, efortul personal al fiecăruia, prin postul de bucate, dublat de postul de păcate, se contopeşte în lucrarea sfântă a Bisericii, care transformă tristeţea pocăinţei în bucurie pascală. Bucuria Învierii va marca apoi tot restul anului liturgic, fiecare duminică devenind o zi de Paşti.

Preasfințitul Siluan / Gânduri la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Duminica dinaintea începerii Postului Paștilor, numită și a izgonirii lui Adam din Rai, este un bun prilej de a cugeta puțin asupra rostului  perioadei în care ne pregătim să intrăm.

Înțelepciunea Bisericii nu a așezat la întâmplare această duminică la intrarea în perioada de postire dinainte de Paști, pentru că nepostirea lui Adam și a Evei au determinat izgonirea lor din Rai.  Prin urmare, o duminică ce ne amintește acest tragic eveniment din viața și ființarea Omului, are menirea să ne aducă aminte ușurința (sau, dacă îmi este îngăduit, ușurătatea) cu care trecem peste Cuvântului lui Dumnezeu și cu care ne dăm frâu liber pornirilor legate mai ales de trup și de poftele lui… Și, mai ales, ne atrage atenția asupra a ceea ce au pierdut părinții neamului omenesc (sau proto-părinții noștri) și noi prin ei, atunci când au pierdut Raiul și, cu atât mai mult, ne amintește cât de mare este darul pe care venirea la noi a Mântuitorului ni-l aduce.

Să postim de dorul Mirelui

Duminica Lăsatului sec de brânză

Evanghelia de la Matei 6,14-21

¹⁴ Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; ¹⁵ Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. ¹⁶ Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. ¹⁷ Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ¹⁸ ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. ¹⁹ Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. ²⁰ Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. ²¹ Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

1. Credincioși fără post? În lumea noastră materialistă şi atât de înrobită plăcerilor trupeşti, postul nu mai are trecere. E adevărat că e la modă în unele cercuri un anumit fel de „post” din motive de păstrare a sănătăţii sau, pur și simplu, pentru siluetă. Orientat însă numai spre un scop trupesc, acest fel de „post” nu are nimic de-a face cu postul creştin. Iar atunci când „postul” sau mai degrabă „alimentaţia naturistă” are la bază o concepţie religioasă necreştină, avem de-a face cu o cumplită rătăcire, acest fel de „post” fiind pur şi simplu încă un mod de expresie a lepădării credinţei celei adevărate şi mântuitoare şi a decăderii în idolatrie.

Predica la Duminica izgonirii lui Adam din Rai

Mâine, iubiţii mei, începe Sfânta şi Marea Patruzecime, care ţine 40 de zile. Prima zi este Lunea cea Curată, iar ultima este Sâmbăta lui Lazăr.

Biserica ne cheamă să ne nevoim. Avem vrăjmaşi. Iar cei mai mari vrăjmaşi ai noştri sunt trei: primul este trupul cu dorinţele lui rele, al doilea este lumea cu spaimele şi farmecele ei, iar al treilea este satana, care – cum zice Apostolul Petru –  „ca un leu răcnind umblă căutând pe cine să înghită” (I Petru 5, 8).

Aşadar, suntem chemaţi la un război duhovnicesc. Şi precum soldaţii au arme, aşa şi noi, soldaţii lui Hristos, trebuie să fim înarmaţi cu armele pe care Apostolul Pavel le numeşte astăzi „armele luminii” (Romani 13, 12). Iar armele pe care ni le recomandă Sfânta noastră Biserică în această perioadă sunt patru.

Izgonirea lui Adam din Rai – consecință a lipsei de pocăință

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși,

Iată-ne ajunși cu toții la Porțile Postului Mare, adică în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză, duminică ce reprezintă pentru noi o lumină pentru sufletul nostru în toată perioada Postului Mare, care nu e altceva decât un drum spre Golgota, o perioada lungă de urcuș duhovnicesc interior spre Înviere. Căci numai răstigniți fiind împreună cu Hristos, vom putea și învia dimpreună cu Dânsul.

Se cuvine ca Postul Mare să fie pentru noi o conştientizare a plânsului lui Adam şi al Evei atunci când s-au lipsit de frumuseţea raiului, pentru ca, trăind durerea îndepărtării de Dumnezeu, să dorim a ne întoarce, asemenea fiului risipitor, în casa Tatălui nostru. Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, rânduită de Sfinții Părinţi în pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria şi, deopotrivă, drama libertăţii omului. Preţuindu-ne atât de mult prin faptul că ne-a creat după chipul Său, Dumnezeu a sădit în noi darul libertăţii, posibilitatea de a alege drumul pe care să-l parcurgem în viaţă: către El sau către neant. Cât de mult doreşte Dumnezeu ca făptura Sa să rămână în legătură cu Sine, să rămână în Împărăţie, căci El nu vrea moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iez. 18, 23) și vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2,4).

Izgonirea lui Adam din Rai s-a întâmplat ca urmare a celor trei mari greșeli: neascultarea de Dumnezeu, nepostirea (adică nu s-a înfrânat) și lipsa pocăinței după ce a greșit. De atunci și până astăzi, omul păcătos are tendința de a se scuza pe sine acuzând pe alții. Din acest motiv, el nu se poate mântui fără pocăință (regret sau căința pentru păcatul săvârșit și cerere de iertare).

Este minciuna un păcat neînsemnat ?

Fratilor, vreau sa va graiesc putine cuvinte despre minciuna, fiindca vad ca nu prea va sarguiti sa va paziti limba si din aceasta lesne alunecam spre multe rautati. Caci, precum de multe ori v-am zis, din obicei se face si lucru bun si fapta rea, de aceea trebuie sa fim cu multa purtare de grija sa nu ne furam de minciuna; fiindca tot cel ce graieste minciuna, se departeaza de la Dumnezeu. Minciuna, dupa cum zice Scriptura, este de la diavolul si el este tatal minciunii. Deci, daca pe diavol il numeste tatal minciunii, apoi adevarul este Dumnezeu, dupa cum insusi zice: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”. Vedeti de cine ne despartim prin minciuna si cu cine ne impreunam?

„Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea?

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Izgonirea lui Adam din Rai

Adam plângea:

„Nu-mi mai este dragă pustia. Nu-mi mai sunt dragi munţii cei înalţi, nici câmpiile, nici codrii, nici cântecul pă­sărilor; nimic nu-mi mai este drag. Sufletul meu e într-o mare mâhnire pentru că am întristat pe Dumnezeu. Şi da­că Domnul m-ar aşeza din nou în rai, chiar şi acolo aş su­feri şi aş plânge pentru că am întristat pe Dumnezeu pe Care îl iubesc.”

După izgonirea din rai, Adam s-a îmbolnăvit cu sufle­tul şi de întristare a vărsat multe lacrimi. Tot aşa, orice su­flet care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El şi spune:

„Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea? De ce Ţi-ai ascuns faţa Ta de la mine? De multă vreme su­fletul meu nu Te mai vede şi tânjeşte după Tine şi Te caută cu lacrimi.”

«Adame, unde eşti?»

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Şi li s-au deschis ochii amândurora şi au cunoscut că erau goi; şi au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut acoperăminte din ele. Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu umblând în rai după amiază; şi s-au ascuns Adam şi femeia lui de la faţa Domnului Dumnezeu între pomii raiului. Şi a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis lui: «Adame, unde eşti?» Iar el a zis: «Glasul Tău am auzit umblând prin rai şi m-am temut, căci gol sunt şi m-am ascuns». Şi a zis Dumnezeu lui: «Cine ţi-a spus ţie că eşti gol, nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit ţie să nu mănânci?» Şi a zis Adam: «Femeia care mi-ai dat să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom»; iar Eva a zis: «Şarpele m-a amăgit şi am mâncat…»” (Citiţi pe larg la Facere 3, 6-14.)

Predică la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sf. Nicolae Velimirovici

 

Dar aceste cuvinte ale lui Hristos: "unge capul tău şi faţa ta o spală" rostite atât de hotărât, au înţelesul lor lăuntric profund. Deoarece, dacă Domnul S-ar fi gândit numai la capul cel trupesc şi la faţa cea trupească, cu siguranţă că El nu ne-ar fi poruncit să ne ungem capul şi să ne spălăm faţa atunci când postim. El ar fi spus că este un lucru de mică importanţă şi lipsit de sens, unde se amestecă roadele postirii, să-ţi ungi sau să nu-ţi ungi capul, să-ţi speli sau să nu-ţi speli faţa.

Este limpede faptul că, în adâncul acestor cuvinte se ascunde un înţeles tainic. De altfel, cel care înţelege această poruncă a lui Hristos sub înfăţişarea ei de suprafaţă şi începe, mai ales atunci când posteşte, să-şi ungă capul şi să-şi spele faţa, va cădea în chipul celălalt al făţărniciei. El va pune iarăsi în privelişte, înaintea oamenilor postirea sa, însă într-un chip diferit. Dar Domnul tocmai aceasta a căutat să ne înveţe în chip lămurit, ca să nu facem.

Sosit-a vremea: începutul luptelor celor duhovniceşti

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Din Evanghelia de la Matei, capitolul 6, versetele 14-21:

 „Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc. Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc; adevărat grăiesc vouă: îşi iau plată lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este ascuns, şi Tatăl Care vede în ascuns îţi va răsplăti ţie.

Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.”

Din legăturile lui Andrei Şaguna cu românii hunedoreni în lumina „Cronicii” preotului Nistor Socaciu din Biscaria

 

Cartea cea mare a istoriei neamului românesc din Transilvania arată că drumul acestuia a fost brăzdat de multe suferinţe şi încercări iar regimurile care au stăpânit mai mult sau mai puţin timp aceste teritorii tratau poporul român doar ca pe un instrument pentru îndeplinirea propriilor interese. Ajunşi vremelnic la conducerea politică sau spirituală a românilor, marii bărbaţi ai neamului au reuşit cu mult efort să aducă poporul la strălucirea pe care au avut-o vitejii strămoşi ai acestuia, datorită neînţelegerilor şi neîncrederii care au determinat chiar starea grea şi apăsătoare în care acesta s-a aflat. Exemplele pot fi multiple şi de aceea, doar atunci când cel în cauză a fost un om harnic şi activ, perseverent în ceea ce a întreprins, fin cunoscător al legilor şi datinilor neamului său şi când a ştiut acţiona cu îndrăzneală dar concomitent şi cu blândeţea unui bun creştin, a fost posibil să se realizeze lucruri care să alimenteze, cu seva dătătoare de viaţă, lupta pentru trezirea conştiinţei naţionale, care în cele din urmă să aducă neatârnarea spirituală şi politică. Toate acestea sunt doar câteva dintre calităţile care îl caracterizează pe Andrei Şaguna,memorabilul mitropolit al românilor din Transilvania - privită în întregimea sa, pentru unitatea şi propăşirea căreia a luptat folosind toată diplomaţia necesară, aşa cum se constată şi din Cronica preotului hunedorean Nistor Socaciu,din Biscaria. 

SFÂNTUL ZILEI - Duminică, 2 martie

 

2	D	Sf. Sfințit Mc. Teodot, ep. Chiriniei; Sf. Mc. Isihie (Lăsatul secului pentru Postul Sfintelor Paști) (Dezlegare la ouă, lactate și pește)
Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză) Sinaxar 2 Martie   În această lună, în ziua a doua, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Teodot, episcopul Cirenei, din insula Cipru. Sfântul Mucenic Teodot, născut în Galaţia - Asia Mică, era Episcopul Cirenei din Cipru.  În timpul unei persecuţii a creştinilor din timpul păgânului împărat Liciniu (311-324), Sf. Teodot îl mărturisea pe Hristos fără oprelişti, cerându-le păgânilor să lase deoparte idolii şi să se închine la adevăratul Dumnezeu. Sabin, ighemonul insulei Cipru, a ordonat arestarea episcopului şi aducerea sa la judecată. Auzind de porunca ighemonului, episcopul n-a mai aşteptat după soldaţi ci s-a dus singur la ighemon, spunându-i: "Eu, cel pe care-l cauţi, sunt aici. Am venit să-l propovăduiesc pe Domnul Dumnezeul meu. "  Ighemonul a hotărât să fie bătut fără milă, să-l suspende de un copac şi să-i scrijelească trupul cu obiecte ascuţite, după care l-a aruncat în închisoare. După cinci zile, Sf. Teodot a fost dus în faţa ighemonului care, a presupus că după atâtea chinuri, sfântul a renunţat la credinţa lui ca să nu mai sufere mai mult.