Viaţa Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș

Fecioria şi milostenia sunt două fapte bune prea mari, care fac fecioară înţeleaptă pe ceea ce le are, îi umple vasele sufletului cu untdelemnul facerii de bine, îi înfrumuseţează candela, o umple cu untdelemn, o luminează, îi deschide uşa cămării celei de nuntă, o duce înăuntru la nunta cea veşnică, o uneşte cu mirele cel fără de moarte, cu unire nestricăcioasă. Însă numai când amândouă sunt împreună legate. Căci fecioria singură, neunită cu milostenia, deşi este o mare faptă mai presus de fire şi îngerească, dar dacă nu va avea milostenia însoţită cu ea, nu numai că nu poate agonisi untdelemn în vasele sufletului celei ce o are, nu numai că nu poate a-i lumina candela, a-i deschide uşa cămării celei de nuntă, ci tot neînţeleaptă se numeşte; iar vasele le deşertează, candela o stinge, uşa cămării o închide, apoi o face să audă: Nu te ştiu pe tine. După cum au auzit despre neînţeleptele fecioare din Evanghelie, care, deşi au avut fecioria, dar de vreme ce n-aveau şi milostivire către aproapele, pentru aceea uşa cămării li s-a închis şi au auzit: Nu vă ştiu pe voi.

Sfântul Nicolae Cel Datator de Daruri

Pr. Teofil Paraian
 

Cei mai mulți sfinți sunt ai „oamenilor mari”, care le înțeleg mǎreţiile. Sfântul Nicolae este si al „oamenilor mici” si, prin aceasta, al tuturor. La el se gândesc toți cei care-l așteaptă ca aducător de daruri. Îndreptător credinței si chip blândeţilor, de când a propovăduit in Mira Lichiei – unde a fost episcop – s-a impus in conștiința credincioșilor contemporani cu el si a rămas contemporan cu toate generațiile de credincioși. A câştigat cu smerenia cele înalte si cu sărăcia cele bogate. A fost sărac pentru ca n-a vrut sa fie bogat, a fost sărac pentru ca i-a ajutat pe cei săraci. I-a ajutat din prisosul lui pe semeni, pentru ca a știut ca prin milostenia sa se apropie de Cel Ce a spus: „Fericiți cei milostivi, ca aceia se vor milui.” A fost doritor de înmulțirea binelui si a bucuriei si a intervenit pentru ajutorarea celor ce erau sa piară in păcat.

Pilda vieţii Sf. Nicolae

ÎPS Laurențiu Streza,
Mitropolitul Ardealului

 

Iubiţii mei fii sufleteşti,

Biserica, Mama noastră, se îngrijeşte în fiecare an să ne umple în chip minunat cu darurile Sfântului Duh prin intermediul praznicelor din cursul anului bisericesc. Prin Sfânta Liturghie sunt actualizate toate evenimentele vieţii Mântuitorului, putând participa în mod real, prin harul Sfântului Duh, la ele. Tot prin celebrare liturgică lăudăm, preaslăvim şi intrăm în comuniune cu toţi sfinţii, cu acei oameni care au urmat întru totul lui Hristos şi care au trăit viaţa Lui în trupurile lor muritoare. Prin Sfânta Liturghie înţelegem şi simţim sfinţenia, văzând în vieţile sfinţilor modul concret în care adevărul Evangheliei poate fi transpus în viaţa noastră de zi cu zi. Aceasta este pedagogia divină la care ne cheamă prăznuirea sfinţilor: nu doar laudă să le aducem prin cântări, ci să le imităm pilda vieţii lor, prin asceză, înfrânare şi păzirea poruncilor Evangheliei.

Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal în 1 decembrie 1918

Rugăciunea citită în bisericile ortodoxe din Ardeal și Alba Iulia, în ziua Unirii, 1 decembrie 1918. Alcătuită exclusiv din citate scoase din Sfânta Scriptură, a fost scrisă de Patriarhul Miron Cristea, pe atunci Episcop de Caransebeș.

Doamne Dumnezeul nostru,Tu ești Părintele nostru; Tu ai văzut strămutarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ.

Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de mult.. Sfârma-voiu jugul de pe tine și voiu rupe legăturile Tale; lărgi-voiu hotarele Tale, aduna-vă-voiu dintre popoare și vă voiu strânge din țările unde sunteți împrăștiați; Restatornici-voiu judecătorii Tăi ca mai înainte, și sfetnicii Tăi ca la început.

Originea şi familia lui Andrei Şaguna (1808-1873)

Maria Berenyi,

  Revista Teologica, nr.1/2009, p.34-48

Andrei Şaguna, prin origine, era „darul cel mai preţios adus neamului întreg de către românii de la Pind”, cum afirma cunoscutul om de cultură Ion Simionescu, fost preşedinte al Academiei Române.

Strămoşii săi, alături de alte sute de aromâni, îşi părăsiseră locurile natale, din cauza opresiunii otomane, stabilindu-se în Miskolc, în nord-estul Ungariei.

Andrei Şaguna s-a născut în acest oraş la 20 decembrie 1808, numit prin botez Anastasiu. Era al treilea copil al negustorului Naum, din familia Şaguna, strămutată în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea din înfloritoarea aşezare Grabova, de lîngă vestitul oras Moscopole, din cauza masacrelor la care Macedonia fusese supusă lui Ali Pasa din Ianina. Din Moscopole şi din zona adiacentă au emigrat marile familii aromâne care au contribuit decisiv la cristalizarea activităţilor comerciale şi bancare din Belgrad, Viena, Buda şi Pesta şi, în ultimă instanţă la renaşterea sentimentului naţional românesc din Austro-Ungaria şi Transilvania. Familiile Şaguna, Sina, Ucuta, Darvari, Caracaş, Mocioni, Gojdu etc. au adus contribuţii majore atât pentru cultura şi civilizaţia popoarelor în mijlocul unde s-au stabilit, cât şi ideii naţionale române. Aflaţi mai multe »

Mitropolitul Andrei Şaguna, un luptător pentru cauza românilor din Ardeal

Motto: “Fiind asadar problema noastra a inainta literatura, cultura, industria si agricultura natiunii noastre, adica a inainta starea spirituala si materiala a poporului nostru, ca sa cunoasca fiinta si destinatia sa si sa o stie intrebuinta spre tot binele, precum si alte natii fac azi acesta si precum este spiritul cel civilizator al secolului nostru ; darurile lui vor garanta viitorul cel mai ferice al mult cercatei noastre natiuni si o vor feri de niste lovituri ucigatoare de religia si limba ei.”

Divizarea lumii transilvane in 1701 a generat o seama de probleme ce se vor alatura celor deja existente aici. Din acest motiv nu vor putea intelege modul in care reactioneaza romanii daca nu ne vor aruca o scurta privire in trecutul acestei lumi, atat cel social cat si cel confesional. Aflaţi mai multe »

La mulți ani, România!

Mesajul adresat de Patriarhul Ecumenic ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române (Text Integral)

Patriarhul Ecumenic Bartolomeu s-a adresat ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române reuniți sâmbătă la Reședința Patriarhală din București exprimându-și speranța că „Biserica Ortodoxă Română se va implica în păstrarea unității bisericești și a dreptății”.

Sanctitatea Sa a vorbit despre tradiția sinodală a Bisericii, despre Sfântul și Marele Sinod și despre situația bisericească din Ucraina.

Mesajul Patriarhului Ecumenic către Sf. Sinod:

Preafericirea Voastră,

Preafericite Părinte Daniel,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,
Înaltpreasfințiile și Preasfințiile Voastre,

Cu sentimente de bucurie și fericire, ne aflăm astăzi aici, în această Sfântă Sală Sinodală, în locul unde se cinstește tradiția Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți, precum și sinodalitatea organizării ierarhice a Bisericii, conform cu tradiția și porunca apostolică.

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului din anul 2018

Privind însemnătatea Anului omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, în cuprinsul Patriarhiei Române

Preacuviosului cin monahal, Preacucernicului cler

şi preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, pace și bucurie de la Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh,

iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

În anul 2018 aniversăm Centenarul Marii Uniri, adică un secol de la constituirea României Mari. În mod firesc, acest an a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept Anul omagial al unității de credință și de neam și Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918, fapt ce constituie un prilej de cultivare a unității și demnității noastre naționale și de recunostință față de cei care au contribuit la dăinuirea peste timp a conștiinței de neam, a comuniunii de credință, de limbă, de cuget și simțire românească.

Mame de sfinţi

Despre rolul femeii s-a scris şi vorbit mult. Naşterea şi creşterea de prunci, slujirea Bisericii şi a societăţii, ca înfrânare a egoismului ce apare în familie, înseamnă o cruce. De aceea, la slujba Cununiei se cântă un imn închinat mucenicilor. Femeia trebuie să fie permanent călăuzită de dorinţa de a se jertfi. Aceasta trebuie să apară chiar de la căsătorie, nu numai la momentul naşterii de prunci. Soţii care nu-şi înfrânează egoismul în doi vor deveni până la urmă netransparenţi chiar şi lor înşişi. Din fericire, un astfel de scenariu poate fi evitat luând aminte la grăitoarele exemple ale femeilor sfinte care au împodobit Biserica prin virtuţile lor şi stau mărturie veşnică pentru urmaşele lor dintotdeauna.

Chipul mamei Sfântului Ioan Gură de Aur

Sunt puține paginile care împletesc atâta grație și duioșie în exprimarea afecțiunii firești datorată binefăcătorilor, care ar concura, prin frumusețe, dreptate, dat fiind rolul părinților în formarea fiilor lor; nașterea și ereditatea, exemplul și educația fac uneori din fii icoane ale părinților și sunt tot atâtea motive de recunoștință față de ei.

Sfinții Părinți n-au făcut excepție de la această regulă. Eu au lăsat pagini neegalabile atunci când au scris despre părinții lor. Asemenea pagini au lăsat Sfântul Grigorie de Nazians, Sfântul Grigorie de Nyssa, Fericitul Augustin și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil

Condac 1:

Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail și Gavriil, să-i lăudăm noi toți, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu ari­pile amândurora și din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim, unuia grăind: bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: bucură-te, îngere al darului!

Icos 1:

Arhanghele Mihaile, mai-marele cetelor îngerilor celor fără de trup, creat ai fost de Dumnezeu, Ziditorul tuturor; de aceea, cu bucurie, laude de acest fel aducem ție:
Bucură-te, făptură a Minții celei ce a făcut lumea;
Bucură-te, revărsarea luminii celei mai înainte de lumină;
Bucură-te, cel ca focul, care stai aproape de Dumnezeire;
Bucură-te, slujitorule neostenit al Treimii;

Predică la duminica a XXII-a dupa Rusalii – a lui Lazăr și a bogatului nemilostiv

 Sfântul Nicolae Velimirovici

Luca 16, 19-31

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul.

Predica Patriarhului Daniel. Hristos dăruieşte oamenilor vindecarea şi viaţa (Duminica a XXIV-a după Rusalii)

“În vremea aceea a venit la Iisus un om al cărui nume era Iair şi care era mai-marele sinagogii. Şi, căzând la picioarele lui Iisus, Îl ruga să intre în casa lui, că numai o fiică avea, ca de doisprezece ani, şi ea era pe moarte. Şi, pe când se ducea El, mulţimile Îl împresurau. Iar o femeie, care de doisprezece ani avea curgere de sânge şi cheltuise cu doctorii toată averea ei şi de nici unul n-a putut să fie vindecată, apropiindu-se pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui şi îndată s-a oprit curgerea sângelui ei. Şi a zis Iisus: Cine este cel ce s-a atins de Mine?

Pr. Galeriu - Invierea Fiicei Lui Iair

Judecarea este o provocare a lui Dumnezeu Însuși

Astăzi trăim într-o lume a judecăților între oameni, a osândirii și a clevetirii și de aceea trebuie să luăm bine aminte la severele avertismente scrise de părintele Emilianos:Legea lui Dumnezeu este valabilă pentru fiecare persoană.

Dar el (Cuviosul Nil Calavritul) având pururea în minte poruncile Stăpânului, ca și cum ar fi fost spuse numai către el, și amintindu-și că „cel ce zice fratelui său: Racca, vinovat va fi focului gheenei!” (Mt.5, 22), nu a spus niciodată către acesta vreun cuvânt rău.

Nu Te duce de la noi!

Gadareni suntem, Iisuse,
plini de patimi şi nevoi,
suntem inimi nesupuse,
Te-am gonit, dar, o, Iisuse,
nu Te duce de la noi!

Plini suntem de fapte rele
şi-al păcatului noroi,
gemem sub necazuri grele,
nu ne părăsi în ele,
nu Te duce de la noi!

Iisus Hristos, izbăvitorul de demoni

Avem un Dumnezeu deranjant pentru aliații diavolului și pentru diavol ca atare. La două mii de ani de la minunea povestită nouă de evanghelistul Luca (Luca 8, 26-39), despre care nu trebuie să uităm că era medic, suficienții mediocrității în cunoaștere ne vorbesc despre cum astfel de povești sperie copiii. Și trebuie evitate din cultura lor. Ori transformate în opționale ore de religie, ca istorie a cugetării umane. Aș fi de acord cu ei, dacă diavolul ar fi o poveste. O găselniță și atât. Evanghelia aceasta – și nu este singura – ne arată că nu e chiar cum propovăduiesc dumnealor. Un medic de talia Sfântului Luca nu putea greși diagnosticul.

Că prima minciuna a diavolului este aceea că nu există pare să fi uitat toată lumea. Dar să nu-l vezi cum diluează toate adevărurile, cum eludează dreptatea, cum manipulează și resoarbe în găselnițele sale energii umane, transformându-le în rebuturi sufletești, trebuie să fii orb.

Despre Psihanaliza, boli psihice, demonizare – Parintele Epifanie Teodoropoulos

Tulburările nervoase şi înfrânarea

 

– Părinte, este cunoscut faptul că o parte din psihiatri consideră că pricina unor boli psihice este înfrânarea în perioada vârstei tinere.

– Părerea lor este greşită şi explicaţia foarte simplă. Toţi cei ce consultă pe psihiatru sunt bolnavi. Nimeni nu merge la medic când este sănătos. Fiindcă o parte din bolnavii aceştia nu au relaţii trupeşti, trag concluzia, legată de teoriile freudiene, că pricina tulburărilor nervoase este înfrânarea. Eu însă ştiu zeci de tineri care sunt înfrânaţi şi, fireşte, au şi o sănătate sufletească minunată.

– Ce putem spune despre psihanaliză?

– Psihanaliza a început cu Freud, care susţinea că tulburările sufleteşti sunt efectul presiunilor avântului sexual, ale instinctului de reproducere al omului. Cu psihanaliza şi cu întrebările ei caracteristice şi prin hipnoză încearcă să ajute pe suferind să scoată din subconştientul său experienţe vechi ale unor răni sufleteşti şi acolo să descopere punctul de plecare a vinei sale, care, desigur, după ei, are legătură cu nesatisfacerea pornirii sexuale.

Părintele Constantin Necula - Conferinţa cu tema “Ortodoxia în lumea contemporană”

Conferința a avut loc la Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, Parohia Deva VI, Str. Piața Victoriei, nr. 1, Pr. Paroh Vasile Vlad (Piata Operei), in data de 14.10.2018

 Organizatori: Asociația ”Oastea Domnului” din Deva
 Biserica ”Adormirea Maicii Domnului”, Parohia Deva VI

Cu ajutorul Domnului conferința a fost trasmisă în direct pe: https://www.facebook.com/Mircea-Mihul...