Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri

 

Când Tu-mi pluteşti pe-a mele valuri, din mal în mal se face Cale,
lumina valurilor mele sărută umbra tălpii Tale.

Când Tu-mi cobori Iisuse, tot Cerul este-al meu,
lumina Feţei Tale mă mângâie mereu.

Când Tu-mi călătoreşti pe-ntinsul pustiu al ţarinilor mele,
tot praful meu sărută urma şi talpa Ta călcând pe ele.

Corabia - Duminica a IX-a după Rusalii

Evanghelia de la Matei 14,22-34

²² Şi îndată Iisus a silit pe ucenici să intre în corabie şi să treacă înaintea Lui, pe ţărmul celălalt, până ce El va da drumul mulţimilor. ²³ Iar dând drumul mulţimilor, S-a suit în munte, ca să Se roage singur. Şi, făcându-se seară, era singur acolo. ²⁴ Iar corabia era acum la multe stadii departe de pământ, fiind învăluită de valuri, căci vântul era împotrivă. ²⁵ Iar la a patra strajă din noapte, a venit la ei Iisus, umblând pe mare.  ²⁶ Văzându-L umblând pe mare, ucenicii s-au înspăimântat, zicând că e nălucă şi de frică au strigat. ²⁷ Dar El le-a vorbit îndată, zicându-le: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! ²⁸ Iar Petru, răspunzând, a zis: Doamne, dacă eşti Tu, porunceşte să vin la Tine pe apă. ²⁹ El i-a zis: Vino. Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă şi a venit către Iisus. ³⁰ Dar văzând vântul, s-a temut şi, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă! ³¹ Iar Iisus, întinzând îndată mâna, l-a apucat şi a zis: Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? ³² Şi suindu-se ei în corabie, s-a potolit vântul. ³³ Iar cei din corabie I s-au închinat, zicând: Cu adevărat, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu. ³⁴ Şi, trecând dincolo, au venit în pământul Ghenizaretului.

 1. O primă minune: Iisus umblă pe apă. După prima înmulţire a pâinilor, Mântuitorul a săvârşit alte două mari minuni asupra naturii, despre care ne vorbeşte Evanghelia acestei Duminici. Anume, minunea umblării pe mare şi cea a unei noi potoliri a furtunii pe mare (cf. Mt 8,23-27).

Umblarea lui Hristos pe mare

Se încrucișează în Sfânta Evanghelie de astăzi cele mai diferite stări sufletești: FRICA de valurile învolburate ; SPAIMA în fața vântului, care " era împotrivă "; ADMIRAȚIA pentru figura lui Hristos, care venea pe apă, spre corabie; ÎNCREDEREA în glasul și chemarea Lui; LINIȘTEA când s-a potolit vântul și s-a îmblînzit marea.

 

Relatarea din acea noapte, de pe Marea Galileii, este o realitate continuă de pe marea vieții sufletești a fiecărui  creștin. Mereu se ridică FRICA din străfundurile vechiului Adam , care este în noi și se împletește cu o SPAIMĂ, în fața năvălirii ispitelor și necazurilor din afară, făcând noi oameni deprezivi și anxiosi.

 

Cum și cu ce le vom  putea stăpâni și învinge noi cei  de astăzi ?

APOSTOLII ÎN FURTUNĂ

Acum duminică avem la rând evanghelia de la Matei capitolul 14, versetele 22-34. Este evanghelia când se făcuse furtună în călătoria aposto­lilor cu corabia şi Iisus li S-a arătat umblând pe apă. Apostolii s-au speriat văzându-L, dar El i-a liniştit şi l-a chemat pe Petru să vină la El peste valuri, iar când a început a se cufunda, l-a mustrat blând: „Puţin credinciosule, de ce te-ai îndoit?”... Şi „a poruncit vântului să tacă” şi furtuna îndată a încetat.

Despre două furtuni ne spun Evangheliile că le-au avut apostolii în călătoria lor cu corabia. Una e aceasta, din evanghelia de dumi­nică, iar cealaltă e la Matei 8, 23-27, unde se spune că Iisus adormise în timpul furtunii şi apostolii L-au trezit, plini de spaimă.

Duminica a 8-a după Rusalii (Înmulțirea pâinilor). Predica IPS Irineu Pop-Bistrițeanul

Dacă Trupul lui Iisus nu s-ar frânge și Sângele Lui nu ar curge, zilele noastre ca umbra s-ar pleca și noi ca iarba ne-am usca. Domnul ne spune: „De nu veți mânca Trupul Meu și de nu veți bea Sângele Meu, nu veți avea viață întru voi” (In. 6, 53).

Dreptmăritori creștini,

În Evanghelia de astăzi, Îl vedem pe Mântuitorul nostru săvârșind minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi pești, prin care a potolit foamea mulțimilor flămânde, în loc pustiu. După ce au mâncat și s-au săturat cinci mii de bărbați, afară de femei și copii, au mai rămas, spre uimirea tuturor, douăsprezece coșuri cu fărâmituri (Mt. 14, 17-21).

Înmulţirea pâinilor şi-a peştilor – o lecţie de învăţat pentru creştinii de azi şi dintotdeauna

Motto: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutaţi nu pentru că aţi văzut minuni, ci pentru că aţi mâncat din pâini şi v-aţi săturat
(Ioan 6, 26)

Aflându-Se Domnul pe malul lacului Ghenizaret şi văzând mulţimile care se înghesuiau să-L cunoască şi să-I asculte învăţătura, a început să le vorbească predicându-le până seara târziu. Atunci au venit ucenicii şi I-au zis: „Dă drumul mulţimilor ca să se ducă în sate şi să-şi cumpere de mâncare”. Iisus însă le-a răspuns: „N-au trebuinţă să se ducă; daţi-le voi să mănânce”. Iar ei i-au răspuns: „Nu avem aici decât cinci pâini şi doi peşti”. Şi El a zis: „Aduceţi-Mi-le aici”.

Omilie la Adormirea Maicii Domnului – Sfântul Neofit Zăvorâtul

Al aceluiași Neofit monahul și zăvorâtul

Cuvânt la Preacurata Adormire a Preasfintei Stăpânei noastre

 Născătoarea de Dumnezeu și pururea Fecioara Maria

Binecuvintează, părinte,

1. Vrând eu să laud, prealăudată, preasfânta ta adormire cea mai presus de cinste, învrednicește-mă de iertare și dăruiește-mi cuvânt potrivit, ceea ce ai zămislit și născut în chip de negrăit pe Cuvântul cel negrăit și la El ai plecat astăzi în chip nepovestit și ți-ai dat duhul tău cel cu totul fără de prihană în mâinile Lui, ale Celui Care a binevoit în chip străin să fie ținut în sfintele tale brațe ca un Prunc. Căci cel ce vrea să te laude pe tine are cu adevărat nevoie de dumnezeiesc cuvânt care să răsune până la margini și de ochi înțelegători care să poată să vadă înălțimea ta, curată de Dumnezeu fericită, și de o limbă de înger care să poată să laude minunile tale în chip mai presus de fire.

2. Dar eu deși le am pe cele potrivnice acestora, nu sufăr să tac. Și deși eu adeseori pe mine însumi m-am mustrat ca să tac, nu m-am liniștit, ci iarăși gândul necăjindu-mă, a biruit și, cerându-mi cu îndrăzneală să spun cele mai presus de mine, m-a convins. Și acum că m-a convins, pun înainte mijlocitoare bunătatea ta fără de pată, pentru ca o picătură din lumina curăției tale să stropească inima mea și harul dumnezeiesc al sfintei adormirii tale să trezească mintea mea și astfel să văd limpede și să vorbesc cu folos cele ale tale, de la tine și pentru tine, preanevinovată.

Omilie la Adormirea Maicii Domnului

Să înceteze cuvintele neînvățate și trăsnite ale ereticilor. Să se închidă buzele lor nedrepte. Să se bucure și să se veselească de tine toți cei ce te caută pe tine[1], Născătoare de Dumnezeu și să zică pururea: Mărit să fie Domnul[2] de cei ce iubesc să mărească după datorie numele tău, fiindcă gura creștinilor va cugeta dreptatea ta[3] și fecioria toată ziua lauda[4] sfințeniei nașterii tale. Că văzut-au săracii[5] bogăția bunătății lui Dumnezeu[6] care a venit prin tine. Au văzut și au zis:  De mila Domnului plin este pământul[7]. Căutat-au păcătoșii prin tine pe Dumnezeu și s-au mântuit. Au zis și aceștia: De nu ne-ar fi ajutat nouă Cel întrupat din Fecioară, puțin de nu s-ar fi sălășluit în iadul[8] atotdevorator al morții cufundările sufletelor noastre. Puternic pentru mântuire este ajutorul tău, Născătoare de Dumnezeu,  și nu au nevoie de un alt mijlocitor înaintea lui Dumnezeu. Căci tu ești adevărata Maică a vieții. Tu ești aluatul plămădirii din nou a lui Adam. Tu ești izbăvirea ocărilor Evei. Aceea e maica țărânii, tu maica luminii. Aceea maica stricăciunii, tu, pântecele nestricăciunii. Aceea sălășluire în moarte, tu, mutare din moarte. Aceea picotire a pleoapelor, tu slava neadormită a ochilor priveghetori. Fiii aceleia, întristare.

Predică la Duminica a VII-a după Rusalii – a vindecării a doi orbi și un mut

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor. (Matei 9, 27-35)

 

Un lac fără apă mai poate fi numit lac? Nu;  e mai degrabă un crater uscat. Un om fără Dumnezeu mai poate fi numit om? Nu; e mai degrabă un mormânt. După cum apa e tot ce-i mai de seamă dintr-un lac, tot așa Dumnezeu în om. 

Dacă sufletul omului ar fi cu totul deschis către Dumnezeu (și acest lucru presupune închiderea către lume), omul acela s-ar întoarce la încântarea primordială a vederii lui Dumnezeu.  Credința înseamnă, mai înainte de toate, amintirea acelei pierdute primordiale vederi a lui Dumnezeu, amintire rămasă întipărită în conștiință. 

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare”, a Peșterilor din Pskov

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este prăznuită pe 21 mai și 7 octombrie.

 

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a fost pictată și adusă la Mănăstirea Peșterilor din Pskov prin eforturile depuse de negustorii Vasile și Teodor în anul 1521. Prima consemnare a unei minuni săvârșite de icoană apare în anul 1524.

Icoana Maicii Domnului „Cea iubitoare” a Peșterilor din Pskov este renumită pentru apărarea orașului Pskov și a Mănăstirii Peșterilor din Pskov. Această icoană a protejat orașul și mănăstirea atunci când oamenii au mers și s-au rugat înaintea acestei Sfinte Icoane. Prima dată icoana a apărat orașul în 1581, în timpul asediului Pskovului de către regele polonez Ștefan Báthory (prăznuită pe 21 mai). Icoana a protejat orașul și mănăstirea în 1812 în timpul invaziei lui Napoleon (prăznuită pe 7 octombrie).

15 gânduri duhovniceşti despre Maica Domnului

1. Căci aşa cum fiecare mamă dă copiilor ei simpla existenţă, tot aşa şi Mama lui Dumnezeu dăruie tuturor existenţa fericită – Teofan al Niceei;

2. Cine L-ar putea iubi pe Dumnezeu mai mult decât Mama Lui care L-a născut nu numai ca Unul-Născut, dar L-a născut singură fără însoţire cu cineva, ca astfel afecţiunea ei să fie dublă, neîmpărtăşită cu un părtaş? Şi cine ar putea fi iubit mai mult decât mama Lui de Unul-Născut Care a ieşit numai din Ea în chip negrăit în veacurile de pe urmă, aşa cum a ieşit înainte de veacuri numai din Tatăl? – Sfântul Grigorie Palama;

3. Femeia trebuie preţuită, să ştiți, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în Împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbeşti comparând-o pe ea cu oamenii – Părintele Arsenie Papacioc;

Semnificația postului și sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Pr. Ioan Valentin Istrati

Postul și sărbătoarea au pătruns la noi odată cu generalizarea cultului mariologic în Răsărit, prin secolul al V-lea. Românii i-au acordat o cinstire deosebită, sărbătoarea fiind aşteptată, după unele tradiţii, cu aproape aceeaşi bucurie ca Paştele sau Crăciunul. O dovadă a acestei cinstiri este şi postul de două săptămâni care precede sărbătoarea şi care se ţine de către creştini pretutindeni, "căci postul ei a fost ţinut mai abitir ca al Crăciunului", după cum arată tradiţia. Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este cinstită și prin mulțimea de biserici care poartă acest hram. La început durata postului Adormirii Maicii Domnului era diferită pentru creștini, cei din Antiohia posteau o zi, pe 6 august, în vreme ce la Ierusalim acest post ținea opt zile. Existau și creștini care posteau toată luna august, în vreme ce alții posteau în luna septembrie. Uniformizarea datei și a duratei postului a avut loc în sec. al XII-lea, la sinodul local din Constantinopol (1166), condus de patriarhul ecumenic Luca Crysoverghis. Aici s-a stabilit ca acest post sa fie ținut începând cu 1 august și să se termine pe 15 august, ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului.

Există rânduiala ca împreună cu slujba Vecerniei să se săvârșească în această perioadă a postului și cele două Paraclise ale Fecioarei Maria, iar în ajunul praznicului, Prohodul Maicii Domnului.

Taina iertării păcatelor

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a VI-a după Rusalii
Evanghelia de la Matei 9,1-8

¹ Intrând în corabie, Iisus a trecut şi a venit în cetatea Sa. ² Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! ³ Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. ⁴ Şi Iisus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? ⁵ Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? ⁶ Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. ⁷ Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. ⁸ Iar mulţimile, văzând acestea, s-au înspăimântat şi au slăvit pe Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.

1. Taina iertării păcatelor. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre vindecarea slăbănogului din Capernaum. Accentul teologic în această istorisire mateiană este însă nu atât asupra minunii vindecării trupești, ci asupra unei alte mari minuri de care dă seama această întâmplare, anume minunea (și taina) iertării păcatelor.

Ucenici ai lui Hristos

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Duminica a II-a după Rusalii a Sfinţilor români)
Evanghelia de la Matei 4,18–23

¹⁸ Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. ¹⁹ Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. ²⁰ Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El. ²¹ Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat. ²² Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El. ²³ Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.

1. Două perechi de frați. Evanghelia acestei Duminici ne înfăţişează chemarea de către Iisus a primilor Săi ucenici.

PREDICĂ LA DUMINICA I DUPĂ RUSALII (A TUTUROR SFINŢILOR)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

 

Duminica I după Pogorârea Sfântului Duh, a tuturor Sfinţilor. Din Evanghelia de la Matei, capitolul 10, versetele 32-33; 37-38 şi capitolul 19, verse-tele 27-30, citire:

„Zis-a Domnul: «Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisivoi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.

Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult de-cât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.

Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine».

Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: «Iată, noi am lepădat toate şi Ţi-am urmat Ţie. Ce, oare, va fi no-uă?»

Iar Iisus le-a zis: «Adevărat zic vouă că voi cei ce Mi-aţi urmat Mie, la înnoirea lumii, când Fiul Omului va şedea pe tronul Slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Şi oricine a lăsat fraţi şi surori sau tată sau mamă, sau femei, sau copii sau ţarine, sau case, pentru numele Meu, înmulţit va lua înapoi şi va moşteni viaţa veşnică.

Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi».”

Iată, aşadar, iubiţi credincioşi, în Duminica aceasta, prima după Rusalii, că Cina Domnului, începută prin naşterea Bisericiiîn Duminica ce a trecut, se prelungeşte cuvânt lângă cuvânt, taină lângă taină, până la noi. Pentru că „mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă şi cei de pe urmă vor fi întâi”.

LA DUMINICA TUTUROR SFINŢILOR: SĂ URMĂM PILDA VIEŢII LOR

(Mc 10, 28-31).

Duminică prăznuim amintirea tuturor Sfinţilor. Biserica noastră învaţă că trebuie să cinstim amintirea sfinţilor şi trebuie să-i rugăm, ca pe nişte slujitori ai lui Dumnezeu, să mijlocească pentru noi şi cererile noastre. Dar, pe lângă această cinstire ce trebuie să o dăm sfinţilor, Biserica îi pune înaintea noastră şi pentru ca să luăm pildă de viaţă de la ei, să ne îndreptăm viaţa pe urmele lor.

Putem noi să mergem pe calea lor? Da, putem! Şi evanghelia de duminică ne învaţă cum trebuie să mergem pe această cale.

Aşa zice Hristos în Evanghelie: „Şi cel ce nu va lua crucea sa şi să vină după Mine nu este Mie vrednic”. Asta înseamnă că numai o singură cale bună de mergere înainte este în această lume: calea ce duce pe urmele lui Hristos. Aceasta este „calea cea strâmtă”, care duce la Împărăţia lui Dumnezeu; şi această cale este plină de greutăţi, de lupte, de jertfe, de râvnă, de răbdare şi suferinţă pentru Hristos şi sufletul nostru şi de aceea zice Hristos că fiecare trebuie să ne luăm şi purtăm crucea noastră.

Norul de martori – Duminica I după Rusalii (a Tuturor Sfinţilor)

PR. PROF. DR. VASILE MIHOC

Evanghelia de la Matei 10,32-35.37-38; 19,27-30

 

1. Toți sfinții. Duhul Sfânt a venit în lume să facă sfinți din toţi cei care-L primesc şi pun în lucrare în viaţa lor darurile şi puterile Sale. De aceea s-a și rânduit sărbătoarea Tuturor Sfinților în prima Duminică după cea a Pogorârii Duhului Sfânt.

 

Pe mulţi sfinţi îi pomenim pe nume, la sărbătorile lor, dar şi în fiecare zi a anului. Calendarul nostru ortodox este plin de nume de sfinţi. Sinaxarul este încă şi mai bogat, căci la fiecare zi ne dă mai multe nume de sfinţi decât cele care încap în calendar. În Vieţile sfinţilor ni se istorisesc multe din faptele acestora, şi mai ales sfârşitul lor bine plăcut lui Dumnezeu. Cu toate acestea, avem conştiinţa că nu toţi sfinţii sunt cunoscuţi. Că nu toate numele sfinţilor au fost reţinute de memoria Bisericii. Iată de ce a socotit Biserica necesară dedicarea unei Duminici din an pomenirii tuturor sfinţilor. Şi anume, aşa cum spuneam, a acestei Duminici, prima după sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt.

Predică la Duminica întâia după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor

"Zis-a Domnul: Pe cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri, iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor. Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri... Cel ce iubeşte pe tatăsau pe mamă mai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Cel ce iubeşte pe fiu sau pe fiicămai mult decât pe Mine, acela nu este vrednic de Mine. Şi cel ce nu-şi ia crucea să-Mi urmeze Mie, acela nu este vrednic de Mine" (Matei 10,32-38).

Apostolii care au auzit aceste sentinţe, după cum vedeţi categorice şi severe şi, să recunoaştem, greu de înţeles şi de pus în practică, nedumeriţi l-au pus pe Petru să-L întrebe pe Mântuitorul: "Doamne, iată noi am lăsat toate şi ţi-am urmat Ţie. Ce va fi cu noi?" Mântuitorul i-a consolat: "Adevărat vă grăiesc vouă că, la naşterea a doua a făpturii, când Fiul Omului va şedea pe scaunul slavei Sale, atunci şi voi, cei ce Mi-aţi urmat Mie, veţi şedea pe douăsprezece scaune judecând cele douăsprezece seminţii ale lui Israel"' (Matei 19, 27-28).

După ce i-a răspuns aceasta lui Petru, a mai adăugat însă ceva şi pentru toţi ceilalţi, un cuvânt care se adresa tuturor oamenilor, nu numai apostolilor: "Şi tot cel ce a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mama, sau soţie, sau copii, sau ţarine pentru numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică" (Matei 19, 29) După ce a spus acestea, a făcut o încheiere cam ciudată şi neaşteptată, faţă de speranţele pe care li le dăduse "însă mulţi din cei dintâi vor fi pe urmă, şi din cei de pe urmă, întâi" (19,30).

Monahul Moise Aghioritul - Agonisirea Sfântului Duh

Potrivit Sfântului Filothei Kokkinos, mi­nunatul biograf al Sfântului Grigorie Palama, pe vremea când Sfântul Grigorie era un tânăr monah în Muntele Athos, i s-a arătat Sfân­tul Ioan Teologul şi i-a spus să se roage neîncetat astfel: „Luminează-mi întunericul, luminează-mi întunericul!“.

În binecunoscuta Filocalie există un cuvânt frumos al sfântului Grigorie către Monahia Xeni[a], unde afirmă că întâiul dar care ni se dă în rugăciune prin Sfântul Duh este pacea gândurilor şi liniştirea inimii. Harul Duhului Sfânt îl face pe cel care se roagă, blând, paşnic, liniştit, fără gân­duri demonice, necurate, pătimaşe. Prin Harul Sfântului Duh şi printr-o smerită nevoinţă per­sonală, se domoleşte marea cea mainainte învolburată.

PREDICĂ LA DUMINICA A III-A DUPĂ PAŞTI (A MIRONOSIŢELOR)

Pr. conf. univ. dr. Constantin Necula

Iubiţilor, Hristos a Înviat!

Ne aflăm în Duminica a III-a după Paşti, zisă şi a Mironosiţelor, şi veţi vedea, recitind împreună Evanghelia de la Marcu 15, 43-47 şi 16, 1-8, că este bine spusă Duminica Mironosiţelor. Iată ce spune textul Evangheliei:

 „În vremea aceea, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el Împărăţia lui Dumne-zeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit demult. Şi, aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul mort.

Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului.

Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus.

Şi, după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magda-lena, Maria, mama lui Iosif şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii, pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: «Cine ne va pră-văli nouă piatra de la uşa mormântului?»