Săracul Lazăr şi bogatul anonim

Prof. Univ. Vasile Gordon

Părinţii Bisericii au rânduit a se citi în această duminică la Sfânta Liturghie Evanghelia, în care este relatată pilda cu „Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr“.

Să încercăm un scurt comentariu, pe care să-l legăm de contextul vieţii noastre de azi. Pentru a ne fi mai uşor să intrăm în , trebuie, totuşi, să reamintim partea de început a pildei: „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, în toate zilele veselindu-se în chip strălucit. Iar un sărac, pe nume Lazăr, zăcea în faţa porţii lui, plin de bube, şi ar fi poftit să se sature dintre cele ce cădeau de la masa bogatului; cu toate acestea, înşişi câinii, venind, îi lingeau bubele. Şi a murit săracul şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. Şi a murit şi bogatul şi a fost îngropat. Şi în iad, fiind el în chinuri, îşi ridică ochii şi-l vede de departe pe Avraam, şi pe Lazăr în sânul lui…“.

Nu averea l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci necredinţa lui.

Bogatul nemilostiv şi săracul Lazăr – Ev. Luca XVI, 19-31
 

Ce vrea să ne înveţe evanghelia aceasta? Nu cumva să credeţi că ne-ar învăţa evanghelia că toţi bogaţii trec în iad şi toţi săracii dobândesc raiul (sunt şi între săraci atâţia beţivani, suduitori şi prăpădiţi).

Nu avuţia l-a trecut pe bogatul din evanghelie în iad, ci l-a trecut inima lui cea rea şi împietrită.

Bogatul din evanghelie este pus înaintea noastră ca învăţătură să băgăm de seamă că avuţia, dacă apucă a ne stăpâni ea pe noi, se face o piedică pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Pe unii avuţia îi trage în spinii grijilor şi ai alergărilor trecătoare (Lc 18, 20), pe alţii îi bagă în boala zgârceniei şi, iarăşi, pe alţii, ca pe bogatul din evanghelia de mai sus, îi aruncă şi îi îneacă în valurile desfătărilor, ai beţiilor şi plăcerilor.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul.

Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

 

Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:

„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.

Părintele Teofil Părăian – Predică la Învierea fiicei lui Iair – Credința în învierea morților

Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”

 

Iubiți credincioși,

Cuvintele acestea, „Nu te teme, crede numai și se va mântui fiica ta”, sunt cuvinte pe care Domnul nostru Iisus Hristos le-a rostit în legătură cu învierea fiicei lui Iair. Cuvintele au fost rostite către Iair, care era mai marele unei sinagogi. Acesta s-a dus la Domnul Hristos și I-a spus că are o fiică bolnavă pe moarte și L-a rugat pe Domnul Hristos s-o ajute, s-o ridice din boală.

DUMNEZEUL MINUNILOR – Evanghelia din Duminica a 24-a după Rusalii (Învierea fiicei lui Iair)

(Luca 8, 41-56)

Evanghelia acestei Duminici ne istoriseşte două mari minuni ale Mântuitorului: vindecarea femeii cuscurgere de sânge şi învierea fiicei lui Iair. În primul caz, femeia încercase toate posibilităţile omeneşti de vindecare. Boala era ­veche de 12 ani, iar Evanghelia de la Marcu notează că „multe îndurase de la mulţi doctori, cheltuindu-şi toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre rău” (Mc. 5, 26). Cât despre fiica lui Iair, dacă până era „pe moarte” (Lc. 8, 42) tatăl spera ca Învăţătorul din Nazaret s-o mai poată scăpa, după ce murise, toţi socoteau că nu se mai poate face nimic. Cel care venise să-i anunţe lui Iair moartea copilei ţine chiar să exprime acest gând: „A murit fiica ta. Nu mai supăra pe Învăţătorul” (Lc. 8, 49; cf. Mc. 5, 45).

Preacuviosul Părintele nostru Dimitrie cel Nou, ale cărui sfinte moaşte se află în Bucureşti (27 octombrie)

Acest cuvios părinte, Dimitrie cel Nou, a trăit în vremea drept-credincioşilor împăraţi româno-bulgari şi era dintr-un sat care se numeşte Basarabov, sat aşezat pe marginea apei Lomului. La început a fost păstor de vite în satul lui, apoi văzînd că toate ale lumii sînt trecătoare, a ieşit din satul Basarabov şi s-a sălăşluit mai întîi într-o peşteră din apropierea acestui sat, iar apoi s-a făcut monah la mănăstirea care era înăuntrul peşterii. Dar cine poate spune ostenelile, postul, rugăciunea şi privegherile pe care le făcea şi prin care s-a învrednicit şi de darul facerii de minuni? EI şi-a cunoscut şi vremea ieşirii sufletului din trup cînd, intrînd în mijlocul a două pietre, şi-a dat prealuminatul său suflet în mîna lui Dumnezeu.

Cuvânt la Sfântul Dimitrie Basarabov - Pr. Prof. Ene Branişte

„Lăudaţi pre Domnul întru Sfinţii Lui”

Prăznuim astăzi pomenirea cea de peste an a Sfântului Dimitrie cel Nou sau Basarabov, ale cărui sfinte moaşte odihnesc aici, în Catedrala Patriarhiei noastre. Cine a fost acest sfânt? Când şi cum a trăit? Ce fapte de seamă a făcut, pentru a fi cinstit astăzi de milioanele de credincioşi de pe întinsul ţării noastre şi al Bulgariei vecine? Răspunsul îl vom avea dacă vom asculta istoria vieţii lui, din care vom desprinde şi învăţătura cea de folos pentru sufletele noastre.

De mult, acum vreo șase-șapte sute de ani în urmă, pe vremea când românii şi bulgarii alcătuiau o singură împărăţie, într-un sat mic şi sărac de dincolo de Dunăre, numit Basarabov, trăia un tânăr cu numele de Dimitrie. Era fiul unor părinţi sărmani, dar încă de mic strălucea prin smerenia, curăţia sufletească, nevinovăţia, bunătatea şi blândeţea lui. Crescând cu anii, s-a făcut păzitor de vite: păzea pe câmp vitele satului, ducându-le la păşune. În liniştea câmpului, pe malurile înverzite ale râului Lom, care curgea pe acolo, tânărul Dimitrie se gândea des la Dumnezeu, Făcătorul a toate, şi la cuvintele Sfintei Evanghelii pe care le auzea citindu-se Duminica în biserica satului. Avea un suflet blând, delicat şi plin de gingaşe simţiri.

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor

Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup, că este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuri­tor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, cuvioase părinte Dimitrie, duhul tău.

(troparul sfântului, glasul al 8‑lea)

Troparul sfântului pe care îl prăznuim astăzi şi în general al sfinţilor cuvioşi este de foarte mare folos duhovnicesc, prin el descoperim cine au fost aceşti oameni care s‑au afierosit total lui Dumnezeu. 

Am să vă rostesc prima frază, la care aş vrea să medităm împreună în aceste momente. „Întru tine, părinte, cu osârdie s‑a mântuit cel după chip, căci luând crucea, ai urmat lui Hristos”. Aceasta este prima parte a troparului şi după aceea ni se spun toate nevoinţele pe care le‑a făcut monahul respectiv şi pentru care Dumnezeu l‑a slăvit şi în virtutea acestei slăviri, noi ne rugăm şi spunem: „Sfinte părinte Dimitrie, roagă‑te lui Dumnezeu pentru noi!”. 

Pilda Sfantului Mare Mucenic Dimitrie si rezistenta crestina in fata provocarilor vrajmasului

DILEMA SFANTULUI DIMITRIE, IZVORATORUL DE MIR

“Du-te si pe Lie vei birui si pe Hristos vei marturisi!”. Incurajat de aceste cuvinte ale Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, izvoratorul de mir, tanarul Nestor (asemenea lui David ce odinioara l-a “dovedit” pe uriasul Goliat) avea sa-l ucida pe Lie, un gladiator de neam vandal, inalt, puternic si infricosator la chip, “plin de duhuri necurate”, care omorase multi crestini in timpul jocurilor din cetatea Tesalonicului, organizate in onoarea victoriei imparatului pagan Maximian Galeriu (284-311) asupra scitilor. In timpul unor asemenea lupte, Nestor, rugandu-se lui Dumnezeu prin cuvintele “Dumnezeul lui Dimitrie, ajuta-mi!”, avea sa-l omoare pe Lie. Acest episod, releva dilema Sf. Dimitrie: daca nu l-ar fi binecuvantat pe Nestor, “goliatul” Lie ar fi omorat in continuare si mai multi crestini, care, astfel, ar fi devenit martiri; binecuvantandu-l pe Nestor, inseamna ca, prin moartea lui “goliatul” Lie, cel ucis de Nestor, Sf. Dimitrie salva viata acestor oameni.

Dilema Sfantului Dimitrie constituie una din cheile care ne permit sa intelegem atitudinea crestina in fata agresiunii raului.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul De Mir

Fără îndoială că Sărbătoarea Sfântului Dimitrie este una din marile sărbători ale Bisericii, pentru că ea ne odihneşte în poiana binecuvântată cu sfinţi, de această dată în cea cu numele Dimitrie Basarabov, acolo de unde slava lui Dumnezeu ne va lumina şi ne va întări, pentru ca, văzând faptele lui, să Îl preamărim pe Dumnezeu din ceruri. Şi preamărindu-L pe Dumnezeu din ceruri, Îl aducem iarăşi şi iarăşi în apropierea inimilor noastre, în cuprinderea sufletelor noastre şi în binecuvântarea buzelor noastre.

Născut fiind în cetatea Tesalonicului, mai bine zis undeva în sudul ei, Dimitrie avea să fie mai întâi ostaş şi mai apoi, urcând pe treptele ierarhiei soldăţeşti – cum spune o veche traducere a Vieţilor Sfinţilor –, să ajungă ceva mai sus de gradul de centurion, deci unul pus peste mai mult de o sută de oameni. A fost ispitit cu tot felul de funcţii lumeşti, dar în vremea aceea prigoana împotriva creştinilor era pornită şi cine-şi asuma creştinismul îşi asuma moartea, căci dorinţa de a-L mărturisi pe Hristos era echivalentă atunci cu dorinţa de a muri pentru Hristos. Nu s-a ascuns nici o clipă Sfântul Dimitrie, cum n-aveau s-o facă niciodată marii mucenici ai Bisericii.

Predica Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la Duminica a XXIII-a după Rusalii

Exprimarea recunoștinței – lucrare misionară

Evanghelia Duminicii a XXIII-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Lc. 8, 26-39

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileii. Și ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vreme nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Și văzând pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lanțuri și în obezi, păzindu-l, dar el sfărâmând legăturile, era dus de demon în pustie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este numele?

Iisus Hristos, izbăvitorul de demoni

Avem un Dumnezeu deranjant pentru aliații diavolului și pentru diavol ca atare. La două mii de ani de la minunea povestită nouă de evanghelistul Luca (Luca 8, 26-39), despre care nu trebuie să uităm că era medic, suficienții mediocrității în cunoaștere ne vorbesc despre cum astfel de povești sperie copiii. Și trebuie evitate din cultura lor. Ori transformate în opționale ore de religie, ca istorie a cugetării umane. Aș fi de acord cu ei, dacă diavolul ar fi o poveste. O găselniță și atât. Evanghelia aceasta – și nu este singura – ne arată că nu e chiar cum propovăduiesc dumnealor. Un medic de talia Sfântului Luca nu putea greși diagnosticul.

Că prima minciuna a diavolului este aceea că nu există pare să fi uitat toată lumea. Dar să nu-l vezi cum diluează toate adevărurile, cum eludează dreptatea, cum manipulează și resoarbe în găselnițele sale energii umane, transformându-le în rebuturi sufletești, trebuie să fii orb.

DEMONISM SI SECULARITATE

Fie că a fost vorba de ţinutul Gadarenilor ori al Gherghesenilor, de unul ori doi demonizaţi, textul evanghelic al zilei (apare în trei variante la Matei 8, 28-34; Marcu 5, l-l9; Luca 8, 26-39) evocă, socotesc, cinci idei fundamentale.

Prima:

 
Sufletul unui om face mai mult decât o turmă de porci, fie ea de două mii de capete. De nespus mai mare valoare este mântuirea unui om decât orice valoare materială, oricât de însemnată.

Unii şi-au pus întrebarea: de ce oare a îngăduit Hristos demonilor să intre în porci? Oare n-a prevăzut că animalele se vor arunca în apa lacului şi vor pieri? N-a fost Domnul lipsit de prevedere şi nu S-a arătat nepăsător de paguba pricinuită locuitorilor?

PREDICA LA DUMINICA A XXIII-A DUPĂ RUSALII

Din Evanghelia după Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, din capitolul 8, de la versetul 26 încolo, textul Duminicii de astăzi ne spune:

 „Şi au ajuns cu corabia în ţinutul Gherghesenilor, care este dincolo, în faţa Galileii. Şi, ieşind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon şi care de multă vreme nu mai punea haină pe el şi în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Şi văzându-L pe Iisus, strigând, a căzut înaintea Lui şi cu glas mare a zis: «Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Celui Preaînalt? Rogu-te, nu mă chinui!» Căci poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulţi ani îl stăpânea, şi era legat în lanţuri şi în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând legăturile, era mânat de demon, în pustie.

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: «Care-ţi este nume-le?» Iar el a zis: «Legiune». Căci demoni mulţi intraseră în el. Şi-L rugau pe El să nu le poruncească să meargă în adânc.

Demonizări

1. Gadara, Gherasa, Gherghesa. Toate cele trei Evanghelii sinoptice istorisesc minunea (Mt 8,28 – 9,1; Mc 5,1-20; Lc 8,26-39). Relatarea de la Matei este însă cea mai scurtă. Sfinţii Marcu şi Luca ne oferă o serie de detalii suplimentare, al doilea (Luca) folosind îndeaproape textul celui dintâi (Marcu).

O primă problemă o constituie faptul că la Marcu şi la Luca este vorba de un singur demonizat, în timp ce la Matei sunt doi. Această deosebire se poate explica în două feluri: fie că Iisus a vindecat atunci doi demonizaţi, dar numai unul dintre ei şi-a exprimat dorinţa de a-L urma pe Iisus şi numai acela a devenit un vestitor al Mântuitorului, Sfinţii Marcu şi Luca fiind interesaţi îndeosebi de acest final fericit al întâmplării (Mc 5,18-20; Lc 8,38-39); fie că Sfântul Matei combină într-o singură relatare două vindecări de demonizaţi, săvârşite în momente diferite.

Vindecarea demonizatului din ţinutul gherghesenilor

Să ne împărtăşim mai întâi – ca întotdeauna în dumnezeiasca Liturghie a duminicii – din cuvântul lui Dumnezeu. Precum a zis Domnul: “Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine are viaţa veşnică”, aşa să ne împărtăşim şi astăzi – pentru viaţa de veci, pentru viaţa deplină – din dumnezeiescul cuvânt al Evangheliei:

Iubiţilor, de atâtea ori am ascultat acest loc al Sfintei Evanghelii. Şi Bunul Dumnezeu ne-a împărtăşit înţelegere, lumină, spre zidirea sufletului fiecăruia dintre noi. Să-L rugăm şi acum că, în lumina Lui, să vedem lumina sfântă din această tragedie a sufletului, a vieţii omeneşti (una dintre cele mai cutremurătoare), anume un om stăpânit de demoni mulţi, de legiune, fapt socotit adeseori de medici (şi de noi ceilalţi, profani) numai o boală mentală. Dar orice boală, văzută mai adânc, nu e de la om. Şi, mai adânc, nu e de la Dumnezeu. Ci, hotărât, de la cel rău. Cum a întâmpinat Iisus atunci – cum întâmpina şi astăzi – o asemenea cădere tragică a omului? Dacă noi am gândi şi ne-am cerceta în adânc, am simţi şi am recunoaşte că, într-un anume fel, fiecare este atins, puţin sau mai mult, de lucrarea celui rău, căci păcatul prin cel rău a intrat în lume. Originea răului nu e în om, ci în îngerul căzut. De aceea, cum vom vedea pe parcursul smerit al cuvântului, vom încerca să desluşim ispitele şi păcatele care vin de la noi (dar după cădere, după ispita demonului) şi cele care vin continuu şi în chip nemijlocit de la demon, aşa cum ne învaţă dumnezeieştii Părinţi.

Cuvântul lui Dumnezeu

Duminica a XXI-a după Rusalii

(a Sf. Părinţi de la Sinodul VII ecumenic)

Evanghelia de la Luca 8,5-15

⁵ Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. ⁶ Şi alta a căzut pe piatră, şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. ⁷ Şi alta a căzut între spini şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. ⁸ Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, striga: Cine are urechi de auzit să audă. ⁹ Şi ucenicii Lui Îl întrebau: Ce înseamnă pilda aceasta? ¹⁰ El a zis: Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar celorlalţi în pilde, ca, văzând, să nu vadă şi, auzind, să nu înţeleagă. ¹¹ Iar pilda aceasta înseamnă: Sămânţa este cuvântul lui Dumnezeu. ¹² Iar cea de lângă drum sunt cei care aud, apoi vine diavolul şi ia cuvântul din inima lor, ca nu cumva, crezând, să se mântuiască. ¹³ Iar cea de pe piatră sunt aceia care, auzind cuvântul, îl primesc cu bucurie, dar aceştia nu au rădăcină; ei cred până la o vreme, iar la vreme de încercare se leapădă. ¹⁴ Cea căzută între spini sunt cei ce aud cuvântul, dar umblând cu grijile şi cu bogăţia şi cu plăcerile vieţii, se înăbuşă şi nu rodesc. ¹⁵ Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată şi bună, aud cuvântul, îl păstrează şi rodesc întru răbdare.

PREDICĂ LA DUMINICA A XXI-A DUPĂ RUSALII

 Iată-ne, iubiţi credincioşi, ajungând iarăşi sfânta zi a Duminicii şi, pentru a ne bucura împreună de taina ei, să citim împreună din capitolul 8 al Evangheliei de la Luca, începând cu versetul 5 până la al 15-lea al Evangheliei Duminicii de astăzi. Să luăm aminte, aşadar!

„«Ieşit-a semănătorul să semene sămânţa sa. Şi, semănând el, una a căzut lângă drum şi a fost călcată cu picioarele şi păsările cerului au mâncat-o. Şi alta a căzut pe piatră şi, răsărind, s-a uscat, pentru că nu avea umezeală. Şi alta a căzut în mijlocul spinilor şi spinii, crescând cu ea, au înăbuşit-o. Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. Acestea zicând, strigă: Cine are urechi de auzit să audă.»

Rodirea întru răbdare

(Duminica a 21-a după Rusalii – Luca 8, 5-15)
 

 Pe când răsună în Biserică pilda aceasta, ni se cere, de fapt, să luăm aminte la „ţarina“ Duhului care suntem, la ceea ce ne cere Hristos Dumnezeu, întru rodire. La început de an şcolar sau universitar, de fiecare dată când e vorba despre învăţăcei şi învăţare, slujba rânduieşte în mijlocul ei – miez de duh – această Evanghelie a „Semănătorului“ şi mereu se pune accentul pe cât de important este să preluăm cum se cade bobul de învăţătură divină care cade în pliurile sufletului nostru pentru a face roadă curată şi bună. Hristos Însuşi insistă asupra „inimii curate şi bune“ pe care trebuie s-o avem pentru o rodire cu har (Luca 8, 15). Dar se uită, nu de puţine ori, cât de important este ca semănătorul-dascăl să se asemene lui Hristos, Semănătorul deplin. Să-i semene cât mai mult nu doar în aruncarea seminţei, ci şi în alegerea ei, păstrarea ei, „tratarea“ ei împo­triva dăunătorilor. Pentru că cel care plugă­reşte în Hristos se aseamănă cu celălalt – poate şi cu tine – plugarul de ţărână. Trebuie să aleagă timpul semănatului, dulceaţa vântului şi mătasea de rază a soarelui fiindu-i, aliat iar frământarea celui dintâi şi aprinderea celei      de-a doua, duşman lui şi rodului ce-l aşteaptă.