Deşi la evrei genealogia se alcătuia doar pe linie bărbătească, din genealogia lui Iisus nu lipsesc referirile şi la câteva femei, unele cu o moralitate îndoielnică şi chiar străine de neamul lui Israel, cum ar fi: Tamar, Rahav, Rut şi Batşeba, femeia lui Urie Heteul, fiecare cu istoria şi cu păcatele ei. Naratorul le-a introdus tocmai pentru a întări ideea că Hristos a venit nu doar pentru cei drepţi, ci şi pentru cei păcătoşi (Luca 5, 32). Momentul Golgota stă mărturie în acest sens.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,
Referatul care s-a citit astăzi este de fapt capitolul I al Evangheliei după Sfântul Evanghelist Matei, care ne prezintă, descendent, genealogia lui Iisus: „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam” (1, 1).
Sfântul Evanghelist Luca prezintă naşterea dumnezeiască pe linie ascendentă: „Fiu al lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu” (Luca 3, 38).













.jpg)



