21 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Iac. 1, 1-8; Mc. 10,11-16]. 

Ce iubitor e Domnul cu copiii! Dar cine nu-i iubeşte pe copii? Cu cât trăieşte omul mai mult, cu atât ajunge să-i îndrăgească mai tare pe copii, în ei se vede o prospeţime a vieţii şi o curăţie a obiceiurilor pe care nu este cu putinţă să nu le iubeşti. 

Unora le trece prin cap, privindu-i pe copii, că păcatul strămoşesc nu există, că fiecare cade singur, atunci când creşte şi se întâlneşte cu imboldurile potrivnice firii, pe care, i se pare lui, nu are cum să le biruiască. Fiecare cade singur, însă păcatul strămoşesc oricum există.

 Apostolul Pavel vede în noi legea păcatului, care se împotriveşte legii minţii. Această lege, la fel ca o sămânţă, nu se vede la început, ci mai apoi se vădeşte şi trage la păcat. Astfel, cei născuţi din leproşi nu-şi vădesc boala până la o anumită vârstă, iar apoi aceasta se arată şi începe să-i roadă la fel ca pe părinţii lor. 

Dar unde a stat până atunci lepra? înlă-untrul lor. Aşijderea şi păcatul strămoşesc: se ascunde până la o vreme, iar apoi iese la iveală şi săvârşeşte lucrarea sa. Mediul din jur are mare însemnătate şi pentru înăbuşirea acestui păcat, şi pentru sporirea lui. De nu ar fi în jur elemente păcătoase, păcatul ascuns nu ar avea din ce să se hrănească şi poate că sar usca de la sine; necazul nostru este însă că în jur sunt totdeauna multe lucruri care ajută creşterea lui. Mult păcat este şi în societate; dar toate acestea nu ne fac neapărat păcătoşi. Păcatul este întotdeauna lucrarea libertăţii: luptă-te şi nu ai să cazi. Cade numai acela care nu vrea să se lupte. 

De ce nu vrem să ne luptăm? Aici nu este lege: vreau, pentru că vreau, şi nu vreau, pentru că nu vreau; totul se întemeiază pe libertate; dincolo de ea nu poţi trece.

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an. Sfântul Teofan Zăvorâtul