Se simte că se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Duminica aceasta devine definitorie pentru a gândi asupra Întrupării Domnului Hristos. Pe de o parte, avem prăznuirea Sfinților Strămoși. Pe de alta, o chemare la cină (Luca 14, 16-24). În Duminica ce vine vom asculta Cartea Neamului Domnului nostru Iisus Hristos (Matei 1, 1-25). Insistența aceasta pe genealogie, pe rădăcina umană a Întrupării, ține, vizibil, de voința lui Dumnezeu de a nu-L socoti pe Fiul Său, Unul Născut, un accident genetic, o frângere de sens uman. Insistența pe genealogia Sa descoperă sufletelor noastre Întruparea, fondul uman, împărătesc și rabinic deopotrivă, din care Hristos Domnul Și-a luat firea umană. Cine crede în întâmplare e momentul să învețe, prin taina lecturii acesteia din Scriptură, că nimic nu este întâmplător, ci totul este proniator, face parte din lucrarea purtării de grijă asupra lumii pe care Dumnezeu o poartă de la Facere asupra noastră. Și încă ceva. Ne arată, vorba Părintelui Nicolae Steinhardt și a lui Petre Țuțea, că Hristos nu are buletin de Focșani, adică are un timp și un loc al nașterii Sale, fără de care profețiile ce-L priveau nu s-ar fi împlinit în persoana Sa. Atenție dar, Hristos nu admite naționalisme obscure și detruncheri din duhul Scripturii.
Parabola cinei ne mai descoperă ceva, cu totul special. Că există o chemare la cină (Luca 14, 17) și o grămadă de moduri de a te scuza de ea (Luca 14, 18-20), o serie de mofturi de a nu părtăși bucuria cu celălalt. O prietenie normală, care-i putea lega pe cei trei, ar fi adus pentru fiecare motiv folosit în refuz un plus de bucurie a co-participării. O țarină, o pereche de boi și o soție nu pot rupe o prietenie. Pot oferi un plus de prilej de bucurie. Reacția gazdei la refuz este, în schimb, de ținut minte. Şi întorcându-se sluga a spus stăpânului său acestea. „Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa. Căci zic vouă: Niciunul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea” (Luca 14, 21-24).
Lecția e limpede. Dumnezeu a creat oamenii să fie iubiți și lucrurile să fie folosite. Nu-i vina Lui că iubim lucrurile și folosim oamenii. Porunca? Refuzați să deveniți lucruri! Ține-ți-vă tari ca izvore ale iubirii!
Pr. Constantin Necula
Duminici de fiecare zi
Editura Agnos
Sibiu, 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!