Unul din semnele luminate arătate nouă despre naşterea cu trup omenesc a Domnului Iisus ni-l dă proorocul, când zice: „Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte cu noi este Dumnezeu” (Isaia 7, 14; Mt 1, 23). Tot Isaia zice: „Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, Biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie” (Isaia 9, 5). Şi mai zice proorocul Isaia: „...în vremurile viitoare, va acoperi cu slavă ţinutul de lângă mare, ţara de dincolo de Iordan, Galileea neamurilor. Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină” (v. 1-2).
Proorocul Mica merge cu proorocia până în Betleem, arătând şi locul naşterii, unde avea să se nască Mesia (Mica 5, 2). Iar proorocul Zaharia, la cap. 11, arată vinderea Lui cu treizeci de arginţi, aruncarea banilor de către Iuda-vânzătorul, cumpărarea Ţarinii Olarului pentru înmormântarea străinilor din banii aruncaţi de Iuda.
Şirul proorocilor, vestitori ai naşterii lui Mesia, ar fi prea lung să-l înşirăm întreg aici. E bine de ştiut că Dumnezeu Însuşi a încunoştinţat omenirea cu sute şi mii de ani înainte de a Se naşte Dumnezeiescul Prunc, cu amănunte, începând cu primul om, Adam, ca să se ştie cu fiecare generaţie de oameni, să cunoască şi să-L primească pe Hristos-Mesia, Mântuitorul şi Împăratul omenirii.
Un amănunt incontestabil pe care Istoria ni-l atestă este şi acela că Irod a aflat de la învăţaţii lui şi vremea şi locul unde avea să Se nască Mesia (cf. Mt 2). Totuşi, nici Irod, nici cărturarii descoperitori şi nici preoţii nu-L primesc cu bucurie, cum era de aşteptat, nu-l opresc pe Irod din pornirea lui blestemată de a ucide mulţimea pruncilor nevinovaţi şi nu conduc omenirea spre locul minunat. Familia Sfântă este nevoită a se refugia în Egipt, după porunca Domnului Dum-nezeu, până după moartea lui Irod, ca să se împlinească cele vestite mai dinainte prin proorocul Ieremia: „...Rahela îşi plânge copiii, şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt” (cap. 31).
În afara prorociilor împlinite cu prilejul Naşterii Mântui-torului în ieslea Betleemului, istoria ne mai oferă un amănunt preţios, zicând că toate s-au petrecut pe vremea când împărat era Irod, guvernator era Pilat, la Roma era Tiberiu, mari preoţi erau Ana şi Caiafa.
Despre nici un întemeietor de religii nu s-a scris nimic înainte de a se naşte, cum s-a scris despre Domnul Iisus, iar împlinirea să fie întocmai precum s-au scris mai dinainte. Toate prorociile scrise despre El ne dau temeiul credinţei, şi, crezând noi în El, să avem viaţă veşnică.
Taina Întrupării lui Dumnezeu cu scopul de a locui cu noi şi printre noi, ca să ne îndrepte privirile spre cer s-a făcut prin conlucrarea directă dintre Dumnezeu şi oameni, făcându-şi fiecare partea sa.
Sfânta Fecioară Maria, aleasă, pregătită şi sfinţită în timp, a fost dată lui Iosif la vremea potrivită, spre a o îngriji şi a o apăra, căci, la Evrei, păcatul desfrânării era pedepsit, după lege, prin uciderea cu pietre. Prin urmare, Sfânta şi neîntinata Fecioară, ce de la Duhul Sfânt avea să nască, nu din poftă bărbătească, la momentul constatării ei şi neavând apărare, fără dezvinovăţire, în cazul când nu ar fi fost dată lui Iosif spre apărare, urma să fie dusă în afară de cetate şi să fie ucisă cu pietre. Acest lucru ni-l destăinuie Sf. Ev. Matei, spunând că Iosif, văzând că Maria se afla însărcinată, fără să fi locuit ei împreună, el, omul neprihănit, nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Dar Dumnezeu intervine numaidecât, vor-bindu-i printr-un înger: „Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria logodnica ta, că ce a zămislit întrânsa este de la Duhul Sfânt” (Mt 1, 18-25).
După originalul limbii ebraice, versetul 25 este redat astfel: „Dar n-a cunoscut-o până ce a născut un Fiu. Şi el I-a pus numele Iisus”, ceea ce înseamnă că nu a cunoscut-o niciodată. Traducerea Sf. Sinod confirmă acest adevăr: „Şi fără s-o fi cunoscut pe ea Iosif...”.
Sfinţenia Fecioarei Maria, că a rămas fecioară, cu uşurinţă este umbrită de unii prin aceea că traducerea britanică poartă neajunsul, lăsând portiţa deschisă întrebărilor: Dar după aceea? A cunoscut-o după aceea?
Multe versete traduse în Biblia britanică poartă asemenea neajunsuri. Să luăm alt verset. La Epistola către Filipeni, cap. 1 versetul 10. În traducerea Sf. Sinod, vers. 11 găsim astfel: „Ca să puteţi preţui cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos”. În traducerea britanică, acelaşi verset 11, citim astfel: „Ca să deosebiţi lucrurile alese; pentru ca să fiţi curaţi şi să nu vă poticniţi până în ziua venirii lui Hristos”. Acest „până în ziua venirii lui Hristos”, ca şi mai înainte, ne face să ne întrebăm: „Dar după aceea?” Şi după cum în cazul al doilea este cu neputinţă un după aceea, asemeni şi în cazul dintâi. Este cu neputinţă ca vasul ales de Dumnezeu să înceapă în Duhul şi să sfârşească în firea pământească.
O altă dovadă grăitoare ne-o dă Sf. Tradiţie, care ne spune că Iosif cel neprihănit avea 80 de ani când s-a logodit cu Maria. Ori, ce fel de creştere se mai putea nădăjdui de la un om atât de bătrân? Dar oamenii fireşti cugetă lucruri fireşti şi după mintea lor viciată. Despre Iosif se vorbeşte puţin în Biblie, ceea ce ne dă să înţelegem că a trăit puţin, doar atât cât era nevoie pentru creşterea şi ocrotirea Pruncului Divin.
Taina vieţii : popas sufletesc duhovnicesc / Cornel Rusu. - Sibiu : Oastea Domnului, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!