17 Decembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Dumnezeu, în infinita Sa bunătate şi iubire de oameni, a hotărât întruparea Fiului Său pentru răscumpărarea neamului omenesc: „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, pentru ca tot cel ce crede într-Însul să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci să se mântuiască prin El lumea“ (Ioan 3, 16-17). Iar Sfântul Apostol Pavel zice: „Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi din greşalele noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos - prin har suntem mântuiţi!“ (Efeseni 2, 4-5). Răscumpărarea neamului omenesc din robia păcatului şi a morţii a fost făgăduită de Dumnezeu, din nemărginita Sa bunătate şi dragoste faţă de om, încă din momentul căderii primilor oameni, însă această făgăduinţă s-a împlinit prin întruparea Mântuitorului „când a venit plinirea vremii, (atunci) Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea“ (Galateni 4, 4-5).

Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre au evidenţiat în scrierile lor nemărginita bunătate şi iubire a lui Dumnezeu faţă de neamul omenesc. Pe bună dreptate, în acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur afirma: „Iubirea lui Dumnezeu nu are hotar, nici bunătatea Lui nu se poate tălmăci cu cuvântul“ (Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii despre pocăinţă, omilia a opta, Bucureşti, 1998, p. 157). Dumnezeu, în bunătatea Sa, trece cu vederea nerecunoştinţa omului: „Dumnezeul universului ne face bine totdeauna, chiar şi când noi suntem nerecunoscători. Dumnezeu îşi întinde ajutorul Său, fără să ţină seama de nerecunoştinţa noastră. În toate Dumnezeu merge pe urmele iubirii Sale de oameni“ (idem, Omilii la Facere, omilia LVI, VI, în PSB, vol. 22).

† Nicodim

Episcopul Severinului şi Strehaiei