Hristos ne învaţă cum să înţelegem ospăţurile lui Dumnezeu.

 În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Fraţi creştini, iată-ne ajunşi în a 5-a duminică a Postului Naşterii Domnului, încă un popas duhovnicesc, popas, care, ca şi cele din duminicile anterioare, ne ajută să ne întărim pentru a ne continua urcuşul pe calea cea strâmtă către Împărăţia lui Dumnezeu. Evanghelia de astăzi(pilda celor poftiţi la cină) continuă temele celei din duminica precedentă (vindecarea femeii gârbove) şi anume: dragostea şi răbdarea nemărginite a lui Dumnezeu şi felul cum oamenii le răspund. Hristos vindeca din proprie iniţiativă, nesolicitat pe femeia gârbovă, în cazul căreia Dumnezeu, pentru anumite greşeli, săvârșite de ea, a îngăduit să fie legată de satana timp de optsprezece ani. În acest fel El își arată capacitatea de a vedea suferinţa celorlalţi, de a lua aminte la ea, o imensă milă şi totodată o sensibilitate omenească şi că mereu este vremea de a săvârşii binele acum, pe loc. Dar ca să nu ajungem în situația, femeii gârbove, adică de a fi chemaţi de Dumnezeu prin glasul necazurilor, trebuie să răspundem în fiecare zi chemării Mântuitorului la cina pe care El ne-o găteşte, adică chemării de a intra în Împărăţia Lui, cea de a treia și cea mai importantă temă a pericopei evanghelice de azi, care se întrepătrunde cu celelalte două. Dar ce este Împărăţia lui Dumnezeu ?

Este cumva o împărăție în care vom viețui după moartea noastră fizică sau după a doua venire a Fiului lui Dumnezeu sau putem intra în ea înca din viața noastră pământească ? Răspunsul ni-l dă parabola neghinei, care ne arată că oamenii buni, adică cei rânduiți să moștenească Împărăția Cerurilor vor conviețui în istorie laolaltă cu cei păcătoși, ceea ce înseamnă că Împărăția începe să ființeze încă din lumea aceasta. Altă explicație, foarte sugestivă de altfel, poate fi văzută zugravită în pridvorul bisericii-bolnita de la mănăstirea Hurezi. Pe apa unui fluviu (istoria) plutește o corabie cu vâsle (Biserica-Împărăția cerurilor în devenire). În spate, la cârmă, stă Mântuitorul Hristos (cel istoric). În față, la prora – Sfinții Apostoli Petru și Pavel. În spate, la vâsle, cuvioșii părinți. Pe mal, capii ereticilor, cu niște cârlige în mâini, străduindu-se s-o agațe și s-o abată din drum. În mijlocul corabiei, pe un podium – o masă. În jurul mesei – preoți și arhierei în veșminte. Pe masă (Liturghia-Împărăția cerurilor în devenire cea Liturgică – prima ipostază sub aspect dinamic), o cutie mică (chivotul cu Sf. Euharistie-Trupul și Sângele Domnului-Hristos cel euharistic). A doua ipostază sub aspest dinamic a Împărăției cerurilor este cea aurorală (temporara-raiul). Corabia se îndreaptă spre mal, la atingerea căruia va preda lui Dumnezeu întreaga încărcătură, atât pe viii, ce se vor afla atunci pe punte, cât și pe cei morții din susul (sufletele mântuite) cât și cele din josul acesteia(cele din iad), pentru ca sufletele reunite cu trupurile transfigurate prin înviere să se supună Judecății de Apoi, în urma căreia se va constitui Împărăția plenară – a treia ipostază sub aspect dinamic. Astfel, Împărăția lui Dumnezeu este o realitate antinomică, adică ea este și va sa fie.

Dar, haideţi să ne aplecăm, iubiţi credincioşi, asupra înţelesurilor din pericopa evanghelică de astăzi, în lumina tâlcuirii Sf. Părinți, raportând aceste înțelesuri la zilele noastre. Textul ne spune următoarele :

Iar El i-a zis: Un om oarecare a făcut cină mare şi a chemat pe mulţi; Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. Şi au început toţi, câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Şi, întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci şi pe neputincioşi şi pe orbi şi pe şchiopi adu-i aici. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.

Aici, după ce unul dintre aceea, care şedeau cu El la masă, intuind ceva, I-a zis: „Fericit este cel ce va prânzi în Împărăţia lui Dumnezeu!”, Hristos ne învaţă cum să înţelegem ospăţurile lui Dumnezeu. „Omul” este aici Părintele cel iubitor de oameni , spre deosebire de Vechiul Testament, unde, în unele locuri, dorindu-se de a fi arătată puterea pedepsitoare a lui Dumnezeu El este numit „panteră”, „râs”, „urs”. Astfel, dreptmăritori creştini, la începutul pericopei este aşezată dragostea lui Dumnezeu faţă de oameni , pentru că numai cineva, care te iubește foarte mult, te poate chema la cină mare ci nu la o masă oarecare. „Cina mare” este taina întrupării, care „cu adevărat mare este” cum ne spune Sf. apostol Pavel în epistola întâi către Timotei , taină, care face parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii, săvârşirea căreia o prăznuim în fiecare an pe 25 decembrie. Vedeţi, Biserica noastră ne îndeamnă să ne pregătim în fiecare zi a postului Naşterii Domnului pentru a cina cu El.

Să vedem, însă, prin cine, când şi pentru cine a lansat Dumnezeu invitaţia la cină. Textul ne spune că a trimis pe sluga sa. „Sluga sa” ci nu slugă. Sluga sa este Fiul lui Dumnezeu bineplăcut Tatălui ca Fiu şi Dumnezeu dar şi ca om- Mântuitorul Hristos, care a fost singurul care a slujit toate poruncile şi sfaturile Tatălui fără de păcat. Câtă cinste şi dragoste ne arată Dumnezeu, deoarece nu numai că ne cheamă la cină, ca să participăm la slava Sa, la strălucirea, la bucuria duhovnicescă pe care le vom descoperii acolo, dar ne trimite şi pe Fiul său cel iubit în „chip de rob”. Dar această slugă nu vine oricând ci la vreme potrivită – „la ceasul cinei”- „la plinirea vremii”, cum spune Sf. Apostol Pavel în epistola sa către galateni, capitolul 4. Adică, în timpul domniei Cezarului August şi a regelui Irod când răutatea din lume, plinită de diavol, ca puroiul, era aproape să explodeze. Atunci, nici mai devreme, nici mai târziu se naşte Hristos ca să ne dea leacurile lui multe pentru tămăduirea rănilor care au rămas după scurgerea puroiului. Fraţi creştini, credeţi că, în esenţă, diferă mult lumea de atunci şi cea de azi ? Credeţi că nu mai avem nevoie de leacurile oferite cu atâtă dragoste şi dărnicie de două mii ani de către Hristos pentru rănile noastre sufleteşti ?

Să vedem, mai departe, cine sunt cei „chemaţi” sau „poftiţi” cum sunt prezentaţi la Matei. Sf. Ioan Gură de Aur în tâlcuirea pasjului paralel de la Matei capitolul 22 ne arată că cei poftiţi la nunuta fiului de împărat sunt iudeii necredincioşi (după ce l-au răstignit pe Hristos-pilda lucrătorilor răi), care au mai fost chemaţi de mai multe ori prin prooroci, prin Ioan Botezătorul şi prin Fiul lui Dumnezeu, iar după înălţarea la cer a Mântuitorului prin apostoli, mai ales prin Petru, pentru că şi după Înălţare apostolii au propovăduit întâi iudeilor şi apoi neamurilor. Iar că„toatea sunt gata” înseamnă că se apropie Împărăţia Cerurilor, pe pregustarea căreia încă din timpul vieţii pământeşti atât de mult insistă Sf. Ev. Luca.

Dar să vedem acum, iubiți credincioși, felul în care au răspuns invitaţiei la cină cei chemaţi şi motivele invocate de ei pentru a nu veni la cină. Cel care şi-a luat ţarină şi cel care şi-a luat cinci perechi de boi nu au venit la cină din pricina iubirii de bogăţie iar cel care şi-a luat femeiedin pricina iubirii de îndulcire. Alt sens pe care-l descoperim este că cel care cumpără „ţarina” pentru înţelepciunea lumii acesteia nu primeşte taina întrupării (a naşterii din fecioară), iar „ţarina” însăşi este lumea aceasta sau firea numai pe care o vede omul lumesc, nevăzând firea înnoită prin întrupare. Cel care şi-a luat cinci perechi de boi se aseamănă cu omul trupesc care îşi testează exagerat cele cinci simţuri ale trupului, care ne sunt date pentru a supravieţui fizic în mediu şi nu pentru plăcerile noastre. Iar iubitorul de îndulcire are sufletul pironit de trup (slujitorul sufletului), astfel fiindu-i imposibil a-I plăcea lui Dumnezeu. Toate aceste scuze au fost născocite pentru a ascunde lenevia pentru cele duhovniceşti. Iubiţi credincioşi, aici trebuie să înţelegem foarte bine că nu există nici o scuză lumească când te cheamă treburile duhovniceşti. Avem nenumărate exemple când celor care au căutat mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu toate cele trebuincioase trupului li s-au adăugat. Înaltpreasfinţitul Augustin de Florina (Grecia) spune că Dumnezeu ne-a pregătit trei mese. Cea inferioară-cea materială (mâncarea), a doua superioară – Cina cea de Taină, adică euharistia, care se prepară în fiecare zi, cu unele excepţii, în Sf. Altar pe Sf. Masă de către Hristos prin preoţii Bisericii noastre, care ni se dă spre tămăduirea sufletului şi a trupului. Aceasta este Împărăția Liturgică- aspectul dinamic al celei în devenire, după cum s-a mai spus. Mântuitorul ne cheamă să venim în aproprierea mesei, care stă în centrul bărcii, barca în care urcăm prin Taina Sf. Botez. După cum am văzut mai sus, dacă nu urcăm în corabie și nu ne menținem în ea, stând departe de margini, nu putem ajunge la sfârşit, unde ne aşteaptă a treia masă – împărtăşirea cu Dumnezeu în veşnicie, în Împărăţia Cerurilor. Tot părintele Augustin ne menţionează cinci din feluritele moduri în care ne cheamă Dumnezeu.

1. Prin slujitorii săi – preoţii şi predicatorii. Fiecare predică a Evangheliei este o invitaţie.

2. Prin glasul necazurilor, ispitelor, întâmplarilor neplăcute atunci când suntem răi.

3. Prin glasul conştiinţei care ne aminteşte de păcatele noastre. Acest glas devine mai puternic odată cu apropierea sărbătorilor.

4. Zilnic ne cheamă Dumnezeu să ne apropiem de El, dar în mod special o dată pe săptămână când îşi deschide palatele – Duminica.

5. Prin clopotele, care se aud de la distanţă.

Cum răspund majoritatea ortodocşilor la ultimele două moduri din cele cinci enumerate ? Aşa cum au făcut cei chemaţi din prima parte a pericopei evanghelice. Pentru ca să nu mergem la întâlnirea cu Hristos care durează două ore din 168 cât are săptâmâna, întâlnire unde suntem puşi la masa superioară menţionată mai sus, invocăm tot felul de motive: Oboseală, treburi casnice, excursii sau îndulcire trupească chiar. Toate aceste în cel mai bun caz. Dar se poate şi mai rău. Cei care refuză invitaţia, nu-i lasă nici pe alţii să meargă la cină. Aici putem da ca exemplu pe părinţii şi naşii iresponsabili care nu duc copii la biserică şi astfel se osândesc. Ştiaţi că în vechime aşa cum era cercetat de dascăl acasă elevul care nu venea la şcoală, aşa şi credinciosul, care nu venea la Sf. Liturghie era cercetat de către preot. Cine lipsea mai mult de trei duminici era afurisit. Extrema este reprezentată de cei care prigonesc pe slujitorii bisericii aşa cum au fost bătute şi omorâte slugile trimise (în pasjul de la Matei).

Făcând o paranteză, aș compara biserica (locașul de cult) cu spitalul, iar oamenii bolnavi duhovnicește cu cei bolnavi trupește. Astfel, putem identifica șapte categorii de „bolnavi”. În prima categorie se înscriu cei care nu intră deloc în biserică („au credința lor”, se pot lecui singuri) așa cum fac și bolnavii, care trec pe lângă spital, considerând că nu au nevoie de leac și de doctor. În cea de a doua categorie sunt înscriși cei care intră în biserică, observă ceea ce se petrece acolo, dar nu gustă din cina pregătită (Sf. Taine, participarea la epicleză), așa cum face bolnavul, care refuză tratamentul prescris de medic. Din cea de a treia categorie fac parte cei care intră în biserică, se închină, lasă un pomelnic și pleacă, așa cum fac bolnavii care se mulțumesc să facă o programare la medic fără a mai veni ulterior la consultație. Cea de a patra categorie este categoria celor care se împărtășesc cu osândă, adică tăinuiesc păcatele la spovedanie sau nu se spovedesc (haina murdara) așa cum fac cei care ascund medicului antecedentele lor personale patologice și simptomele, medicul (duhovnicul) neputând aplica un tratament sau regim (epitimia, sfatul) corect, boala (boala duhovnicească) agravându-se. Cei din cea de a cincea categorie sunt cei care au primit diagnosticul și tratamentul pregatitor (spovedania), urmează un regim (epitimia) dar încă nu au primit permisiunea medicului (dezlegare de la duhovnic pentru împărtășanie) pentru a începe tratamentul (Sf. Euharistie) ei împărtășindu-se de Duhul Sfânt numai la epicleză. A șasea categorie este a celor care fac tot ce fac cei din a cincea, dar se și împărtășesc, având o permanentă (vin la control) și strânsă legătură cu duhovnicul lor. Din cea de a șaptea categorie fac parte cei care după ce s-au împărtășit nu mai cerceteză duhovnicul (nu mai vin la control) sau il cerceteaza foarte rar, in cele patru posturi de exemplu, urcușul lor duhovnicesc oprindu-se (boala progresează).

Dar dacă nu au venit cei chemați, cum fac majoritatea ortodocșilor de azi, hai să vedem ce s-a întâmplat cu ei și pe cine a chemat Dumnezeu la cină în locul lor.

Deci, înnebunindu-se fariseii și învățătorii de lege și fariseii, au căzut din dar (Isaia), devenind nevrednici pentru a participa la cină. Aici cu „șchiopii”, „neputincioșii”, „orbii” sunt asemănați iudeii de rând, cei defăimați, „cele nebune ale lumii”, „trunchiul măslinului celui gras”, rânduiți de Dumnezeu spre slava Sa, cei prin care (Petru, fii lui Zevedeu) vor fi chemate neamurile (măslinii sălbatici), adică „drumurile” și „gardurile”, pentru că iudeii erau locuitorii cetății (Legii), iar neamurile erau în afara ei (Legii), petrecând în multe drumuri ale nelegiuirii și ale necunoștintei, fiind străini de legea dată Sfinților de către Hristos.

Făcând o punte în zilele noastre putem să spunem că aceste categorii de oameni sunt cei care, deși au numeroase probleme duhovnicești, adică cei „orbi” la ochii minții nu pricep care este voia lui Dumnezeu sau dacă o pricep sunt „șchiopi” pentru a o înfăptui, cei „saraci”, care au cazut din slava cea de Sus si cei „neputinciosi” a căror viață nu este fără de prihană, încearcă să răspundă chemării.

Drumurile și gardurile pot fi asemănate cu cei eterodocși,care manifestă, mai ales în occident, un viu interes pentru ortodoxie. Dar, dacă noi nu suntem în centrul corabiei, lângă masă, gata să ne prăbușim în întuneric, cum îi vom chema pe alții să intre în Împărăția cea în devenire. „Gardul” mai înseamnă și păcatul (idolatria, poligamia, curvia, etc), care separă neamurile de Dumnezeu. Dar de ce aici neamurile sunt „silite” să intre știindu-se bine faptul că Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, nu silește pe nimeni să meargă pe calea care duce spre Împarația Lui ? Aici sila, însemna multa putere a Celui Care a propovăduit, mareția adevarului Cuvântului și puterea minunilor, care au determinat neamurile aflate pe diferite „drumuri” ale păcatului să mearga pe drumul duhovnicesc al Împărăției Cerurilor. Merită spus că Dumnezeu te cerceteză și după ce ai intrat la cină, dovadă stând gonirea celui care nu purta haina de nuntă (pasajul de la Matei). Astfel este atrasă atenția neamurilor că dacă vor să ramână la cină, credința nu le este suficientăci mai e nevoie pe lânga aceasta și de haina curată de nuntă a vieții lor și a faptelor bune, numai așa, împreună cu iudeii credincioși și cu cei care au revenit la credință, putându-și păstra cetățenia Adevaratului Israel, temă dezbătută de către Sf. Ap. Pavel în epistola sa către Romani.

Iubiți credincioși, să răspundem chemării lui Dumnezeu de a intra in Împarație, Dumnezeu, care „ne-a izbavit din stăpânirea întunericului și ne-a dus la împărășia Fiului dragostei Sale, întru care avem izbăvirea și lăsarea păcatelor” cum spune apostolul de azi. Să nu încercăm răbdarea lui Dumnezeu, cum a făcut poporul ales, timp de patruzeci de ani dupa Înălțare, pierzându-și în final Templul din Ierusalim, ci să ne îndreptăm râvna spre a păstra chemarea și curățirea date prin har, cum spunea Sf. Ioan Gură de Aur, căci nu putem să ne așezăm la cină în haina stricată de păcat, pentru că o să ne osândim singuri, neputând da răspuns la judecată, pentru că nu știm dacă „Stăpânul iubitorul de oameni va mai lumina cu ziua ticălosul nostru suflet”. Amin!

Dr. Sergey Gorbachevskiy

Paraclisierul Capelei I.N.E. „C.I. Parhon” Bucuresti

cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena

sursa:http://www.parohiasfserafimdesarov.ro