DESPRE RUGACIUNE

Am vorbit cândva despre cele sapte trepte ale rugăciunii, trei universale si patru intermediare, si am arătat care este rugăciunea cea mai înaltă, contemplativă, cea duhovnicească, care după Sfintii Părinti nu mai este rugăciune, este mai presus de hotarul rugăciunii. Aceea se cheamă vedere dumnezeiască. Cu aceea s-a înăltat Pavel la cer.

Si am arătat asadar acolo treptele rugăciunii, începând cu rugăciunea buzelor. Zice Apostolul Pavel: Aduceti Domnului roada buzelor voastre. Rugăciunea cu buzele. Zice proorocul: Si L-am înăltat pe El sub limba mea. Rugăciunea limbii o arată. În altă parte: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea; rugăciunea gurii. În altă parte: Cu glasul meu către Domnul am strigat, cu glasul meu către Domnul m-am rugat; rugăciunea glasului.

Acestea patru până aici, după Sfântul Grigorie de Nyssa, sunt treapta cea mai de jos în scara rugăciunii, când ne rugăm cu buzele, cu limba, cu gura si cu glasul, si granita cea mai îndepărtată a rugăciunii. Dacă ne-om multumi să ne rugăm cu limba si cu gura, si vom face o cărută de acatiste si de psaltiri si vom crede că cine stie ce-am făcut, are să ne mustre Proorocul Isaia, care zice: Aproape esti Tu, Doamne, de gura lor, dar departe de inima lor - când credem că rugăciunea gurii ne ridică la cer.

Nu. Asta se cheamă rugăciune de cantitate. Facem mult, nu de calitate. Dar Sfintii Părinti ne sfătuiesc să nu o părăsim nici pe asta, că si acestea sunt trepte, dar în scara rugăciunii ea este treapta cea mai de jos. Dar nimeni nu se suie pe treapta de sus, fără să nu treacă prin asta, că asa învătăm să ne rugăm: cu buzele, cu limba, cu gura. Si Dumnezeu, văzând osteneala noastră în treptele acestea, încet, încet începe să ne dea câte o lingurită de rugăciune curată. Si atunci vedem noi: "Asta-i rugăciune, măi! Până acum am pierdut vremea degeaba".

Căci Sfântul Ioan Scărarul zice: "Să nu părăsesti cantitatea, pentru că cantitatea te duce la calitate". Adică să zicem asa, rugăciune cât mai multă si să facem metanii, că Dumnezeu, văzând sufletul că se sârguieste la rugăciunile astea, apoi îl înaltă pe treptele celelalte.

Ai văzut Sfântul Macarie Egipteanul în Omilii: "Eu stiu că nu stii să te rogi, dar îti dau un sfat: roagă-te, omule, cum poti, dar roagă-te adeseori". Cum poti tu.

Viata noastră nu este numai într-un fel plăcută lui Dumnezeu. Faptele bune trebuie să le lucrăm. De rugat trebuie să ne rugăm. De ascultat cuvântul lui Dumnezeu suntem datori.

Iată ce! Vă spun când vă rugati acasă, la Psaltire sau când cititi acatiste, să nu vrei numaidecât să pui atâtea acatiste sau atâtea catisme la Psaltire, că te însală vrăjmasul.

Auzi ce spune mai departe Sfântul Ioan Scărarul: "Părăseste, omule, cantitatea, când vine la tine darul lui Dumnezeu!" Nu trebuie să o părăsesti de tot, căci cantitatea este pricina calitătii. Adică cea dintâi a celei de-a doua.

La rugăciune, dacă ai făcut atâtea catisme la Psaltire, atâtea canoane, atâtea acatiste, atâtea paraclise si pe urmă te vezi că esti pustiu cu sufletul si încă n-ai simtit dulceata rugăciunii, atunci îi bucuroasă Marta. Marta zice mult si rău, dar Maria plânge, că ea n-a stat la picioarele Domnului deloc.

Rugăciunea cea de cantitate multă îi partea Martei, este rugăciune externă; iar cealaltă, care o simti cu inima, e partea Mariei. Întelegi?

Si când faci multă rugăciune, se laudă Marta: "Băi, da am făcut trei ceasuri de rugăciune". Dar se poate întâmpla ca în acele trei ceasuri tu n-ai simtit rugăciunea nici trei secunde. Dacă nu te-ai rugat cu lacrimi si cu zdrobirea inimii măcar trei minute, tu ai făcut o rugăciune, cum o fac si eu, numai de cantitate si cu răspândire.

Scopul nostru, dacă ar ajuta mila Domnului si puterea Lui, este acesta: să ajungem la o rugăciune de calitate, nu de cantitate.

Dar ai să spui asa: "Bine, părinte, dacă trebuie să ajung la o rugăciune de calitate, nu trebuie să mai fac cantitatea?" Ba da. Să stii că cantitatea te duce spre calitate. Cantitatea te duce spre calitatea rugă-ciunii. Numai cantitatea. Pentru ce? Pentru că cea dintâi, adică cantitatea, spune Sfântul Ioan Scărarul, este născătoarea celei de-a doua. Nimeni nu s-a rugat deodată cu calitate. Nimeni n-a ajuns pe treptele rugăciunii asa usor, până ce n-a întrebuintat canti-tatea - zile, săptămâni, luni, ani si zeci de ani. Deci nu trebuie lăsată nici cantitatea.

Călugărul care nu-si face pravila toată, Dumne-zeu îl socoteste ca pe un mort. Ori să-ti faci pravila la chilie, ori la biserică, ori si la biserică si la chilie, că dacă nu, rămâi pustiu de darul lui Dumnezeu. Si făcând noi rugăciunea cea de cantitate si pravila rânduită si ascultarea si supunerea si tăierea voii si înfrânarea, începe mila lui Dumnezeu cea negrăită să ne împărtăsească pe noi din timp în timp, periodic asa, si de momente ale rugăciunii celei de calitate.

Vreau să vă spun acest lucru. Pentru ce? Dacă ne-om lenevi si n-om face nici rugăciunea cea de cantitate, să nu asteptăm pe cea de calitate, că nu vine aceea dormind.

La rugăciunea cea de cantitate se mai întâmplă ceva. Făcând noi rugăciunea noastră obisnuită, care ne-am obisnuit, atâtea acatiste, paraclise, atâtea me-tanii, atâtea închinăciuni, se întâmplă cum am spus mai înainte ca, atingându-se darul lui Dumnezeu de mintea si de inima noastră, să gustăm momente de rugăciune curată. Si poate tocmai în momentul acela eram la mijlocul pravilei, adică mai aveam de spus Acatistul Mântuitorului, al Maicii Domnului, sau alte catisme.

În clipa când te-a cercetat darul lui Dumnezeu, trebuie să rămâi acolo. Nu te mai arunca la margine. Nu trece mai înainte.

O maică scria Sfântului Teofan Zăvorâtul - marele pustnic, sihastru si arhiereu; el a stat douăzeci si doi de ani si pe un gemusor îl îngrijea un diacon -, că ea face Vecernia, dar chiar dacă-i vine umilintă, ea nu poate lăsa să nu termine Vecernia, apoi Pavecernita si ce mai are. "Eu nu pot până nu fac până la capăt". Si îi spune acest sfânt:

- Acel "până la capăt", care-l spui tu, este blestemat. Câtă vreme faci tu Vecernia?

- Cam două ceasuri.

- Iată cum să procedezi de acum înainte. Dacă eu am ajuns, să zicem asa, la Vecernie, la Psalmul 103: Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, măritu-Te-ai foarte! Întru strălucire si în mare podoabă Te-ai îmbrăcat si celelalte. Cela ce Te îmbraci cu lumina ca si cu o haină; Cela ce întinzi cerul ca un cort; Cela ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui... Si dacă începând a spune despre zidirea lumii - că aici este despre facerea lumii, în psalmul acesta -, eu m-am umilit acolo: Făcut-ai luna spre vremi, soarele si-a cunoscut apusul său si m-am gândit la Hristos, care a apus pentru mântuirea mea, atunci acolo mă opresc.

Când vezi că te-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi si cu umilintă în vremea rugăciunii, nu căuta cu mintea cuvinte mai departe, că ai pierdut atentia din fata lui Iisus, Mântuitorul, si ai pierdut toată rugăciunea odată cu ea. Rămâi la acelea si zi mereu.

Sau la alt stih, am meditat repede la minunile lui Dumnezeu din acest psalm si am început să mă rog. Sau poate sunt la Psaltire si am ajuns la psalmul 37. Si l-am început de la capăt: Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri... si am ajuns acolo unde scrie asa: ...Nu mă lăsa pe mine, Doamne Dumnezeul meu, nu te depărta de la mine; ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele, si tocmai acolo ti-a venit umilinta, să nu mergi mai departe.

Deci ce s-a întâmplat? Eu am ajuns la stihul acesta si dacă în acest timp, cugetând mai adânc la puterea acestor cuvinte, eu m-am umilit si m-a cercetat Dumnezeu cu lacrimi, cu rugăciunea cea de foc, cu căldura duhului, atunci rămân la acestea. Ai văzut că ai lacrimi, s-a încălzit inima ta, ochii tăi izvorăsc lacrimi, s-a aprins dragostea lui Iisus în inima ta, atunci zi acest stih două ceasuri, fiindcă sunt cuvinte mai putine, nu cumva să pierzi atentia căutând alte cuvinte din pravilă.

Si dacă zic două ceasuri numai stihul acesta, pe urmă gata, mi-am făcut Vecernia. Nu mai citesc restul Vecerniei, nu Pavecernită, nu canonul Maicii Domnului, nimic. Dacă l-am zis pe acesta cu lacrimi două ore, eu mi-am făcut pravila. Si dacă stăruie darul lui Dumnezeu, pot să zic si trei ore si fac si Utrenia tot numai cu acest stih. Deci, scopul nostru în rugăciune, după Sfântul Nicodim Aghioritul, este să ne unim cu Dumnezeu. Si dacă ai ajuns sfârsitul, de ce mai cauti mijlocul?

Scopul meu a fost să ajung aici, să mă rog cu lacrimi si cu foc lui Dumnezeu, si am ajuns momentul ăsta nu când terminam pravila, ci când eram la începutul ei. Eu stărui în acest stih pentru că m-am întâlnit cu Dumnezeu si nu mai am nevoie de restul pravilei. Că Dumnezeu nu se uită la cantitate, ci la calitate.

Asta când esti singur. În biserică nu pot să înceteze cele sapte laude, că sunt asezate de Duhul Sfânt tocmai de la Apostoli. Asta spun pentru rugăciunea particulară în chilie, acasă, fie că esti călugăr, sau că esti mirean. Amin.

Parintele Cleopa