În Sfânta Scriptură, locul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pare mai degrabă unul modest, totuși statura Ei duhovnicească atinge culmi cerești.
Textul evanghelic în care este prezentată nunta din Cana Galileei, ne
dezvăluie faptul că Sfânta Fecioară este „primul apostol” care Îl
propovăduiește pe Iisus Hristos ca Dumnezeu.
Cuvântul Ei, către slujitori, sintetizează întregul său „mesaj” teologic: „Faceți orice vă va spune (Hristos)” (In. 2, 5).
Cine nu ar dori să urmeze Maicii Domnului pe calea virtuților sfinte,
să fie părtaș la darurile Fiului lui Dumnezeu, prin care suntem
mântuiți?
Să ne întoarcem ochii sufletului spre Sfânta Fecioara Maria și să
învățăm din predica ei smerită, fără cuvinte și din viața ei trăită în
totală discreție, nu în umbră, ci în lumina iubirii nețărmurite pentru
Iisus Hristos și pentru toți oamenii.
Privind icoanele care o înfățișează pe Maica Domnului se poate vedea
modestia, buna-cuviință și desăvârșita simplitate. Toate izvorăsc din
sufletul Ei curat și plin de iubirea lui Dumnezeu, de aceea Ea este
„teologia desăvârșită”.
Sfânta Fecioară, ca „Maica Vieții”, este cea prin care tinerele femei
pot să redescopere propria lor vocație. Sensibilitatea, frumuseţea
lăuntrică, tandreţea sunt daruri pe care femeia le are întru sine și
poate să le ofere la rândul ei și celorlalți. Aceste daruri prisosesc
la Fecioara Maria, daruri pe care le împărtășește tuturor fără măsură.
Maica Domnului este „grabnic-ascultătoare” și „bucuria neașteptată”.
De aceea și femeia, prin firea ei, este mai dispusă să asculte şi să fie
mai răbdătoare, mai receptivă la nevoile celor din jur, persoana care
poate să dăruiască oricând o bucurie binecuvântată.
Sfânta Fecioară este „dulcea sărutare”. Vedem în icoane pe
Născătoarea de Dumnezeu având obrazul lipit de obrazul Pruncului Iisus.
Niciodată un bărbat nu va fi capabil de o asemenea tandrețe. Această
iubire a mamei pentru copilul ei este prelungirea iubirii profund
materne cu care Maica Domnului îşi îmbrățișează Pruncul, conștientă de
menirea Ei sacră.
Maica Domnului este „mângâietoarea” noastră în dureri și în necazuri.
De aceea, mângâierea soţiei și a mamei este unică. În acest chip,
femeia are în firea sa delicateţea şi gingăşia; e mângâietoare și
ascultătoare, cea care răspunde imediat nevoilor celor din jur, alinând
durerile și suferințele tuturor.
Toate aceste virtuți ale Sfintei Fecioare sunt și sensuri pe calea
împlinirii în această viață, către care femeia trebuie să tindă, în mod
firesc, deoarece întrupează toate calităţile Maicii Domnului.
Înlăuntrul ființei sale, fiecare femeie îşi doreşte de la Preacurata
Fecioară să se împărtăşească de tandreţe, de mângâiere, de atenţie şi de
o grijă permanentă și să-și manifeste, la rândul ei, grija maternă față
de ceilalți. Toate aceste imbolduri există în firea fiecărei femei.
Maria nu este o femeie oarecare. Ea este Sfânta Fecioară și Maica
Mântuitorului nostru, cea care arată calea spre Dumnezeu, spre Pruncul
Iisus.
De aceea, în familie, femeia are mai mare putere de a călăuzi copiii
decât tatăl, mai cu seamă de a-i crește în credință și frică de
Dumnezeu.
Sfânta Fecioară nu e doar o icoană, un personaj biblic de care ne
aducem aminte mai ales la sărbători și onomastici sau o imagine, o
etichetă ori un brand.
Maica Domnului este cea care, prin smerita lucrare, ne face părtași
darurilor dumnezeiești, pentru că s-a învrednicit să fie „Theotokos”,
Născătoarea Dumnezeului nostru.
Toate aceste haruri de la Dumnezeu, pe care Fecioara le-a adunat şi
desăvârşit, Ea le revarsă tuturor oamenilor, iar această dispoziţie
milostivă nu va înceta niciodată. Fără Pururea Fecioara Maria, harismele
duhovniceşti sunt de necuprins pentru toate făpturile.
Sfânta Fecioară, primind cea dintâi pe Cel întru Care locuieşte
trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii (Col. 2, 9), poate împărtăşi
aceste daruri negrăite, după puterea şi pe măsura curăţiei fiecăruia.
În cazul Maicii Domnului, virtuţile şi întreaga ştiinţă n-au fost
dobândite din exterior, prin studii şi profesori, ci ele au venit de
sus, Preacurata primind totul, în chip nemijlocit, de la Dumnezeu.
Se poate spune că Fecioara Maria nu are o învățătură sau o revelație
proprie, deoarece este om ca toți ceilalți oameni. Însă prin viața Ei
smerită și cu discreția care a caracterizat-o mereu, Maica Domnului ni-L
arată permanent pe Iisus Hristos.
Ea nu se oprește la sine și nu face din sine un centru, ci ne
orientează și ne îndrumă spre Mântuitorul Hristos, „centrul” unic, în
jurul căruia gravitează toată viața noastră.
Ca Maică a Fiului lui Dumnezeu, și Maică a tuturor credincioșilor,
Fecioara Maria ne îndeamnă mereu spre Sfânta Biserică și spre rugăciunea
neîncetată, spre o viață trăită în credință, curăție și smerenie
lucrătoare.
Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Sorin Lungu
sursa: https://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Dorim ca acest blog să fie un spaţiu al discuţiilor civilizate, al comentariilor de bun simţ. Nerespectarea acestei minime rugăminţi va duce la ştergerea comentariilor, fără avertisment şi fără explicaţii. Vă mulţumim anticipat!