10 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Dragostea, după felul ei, este asemănare cu Dumnezeu, precât e cu putinţă oamenilor; după lucrare, este beţie a sufletului; iar după însuşirile osebitoare, izvor al credinţei, adânc al îndelungii-răbdări, mare a smereniei.

Dragostea este cu adevărat lepădare a tot cugetul potrivnic, căci dragostea nu gândeşte răul (1 Cor. 13: 5). Dragostea, nepătimirea, şi înfierea se deosebesc numai cu numele. Precum lumina, flacăra şi focul întru o lucrare se împreunează, aşa şi pe acestea să le înţelegi. Cu cât slăbeşte dragostea, creşte înlăuntru frica: căci cel ce este fără de frică, ori în dragoste preaprisoseşte, ori este mort su­fleteşte.

Sfântul Ioan Scărarul – Scara, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2013

Pilda samarineanului milostiv

(Luca 10, 25-37)

        În această duminică s-a rânduit să se citească pilda samarineanului milostiv. Este binecunoscută această pildă cu atât mai mult cu cât este auzită în Bisericile noastre la Taina Sfântului Maslu ori cu alte ocazii. Pilda samarineanului milostiv a fost rostită de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos într-un moment în care a venit la dânsul un tânăr bogat întrebându-l cum să dobândească Împărăţia lui Dumnezeu adică cum să se mântuiască. Iisus îi răspunde tot printr-o întrebare şi anume că trebuie să păzească poruncile. Tânărul îi descoperă că poruncile le-a păzit încă din tinereţe. Iisus îi spune că trebuie să-şi ajute aproapele la care mirat tânărul îl întreabă cine este acesta.

Fă-te aproapele semenului tău!

 

Duminica a XXV-a după Rusalii

Evanghelia de la Luca 10,25-37

²⁵ Şi iată, un învăţător de lege s-a ridicat, ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? ²⁶ Iar Iisus a zis către el: Ce este scris în Lege? Cum citeşti? ²⁷ Iar el, răspunzând, a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău şi din toată puterea ta şi din tot cugetul tău, iar pe aproapele tău ca pe tine însuţi. ²⁸ Iar El i-a zis: Drept ai răspuns; fă aceasta şi vei trăi. ²⁹ Dar el, voind să se îndrepteze pe sine, a zis către Iisus: Şi cine este aproapele meu? ³⁰ Iar Iisus, răspunzând, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tâlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsându-l aproape mort. ³¹ Din întâmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzându-l, a trecut pe alături. ³² De asemenea şi un levit, ajungând în acel loc şi văzând, a trecut pe alături. ³³ Iar un samarinean, mergând pe cale, a venit la el şi, văzându-l, i s-a făcut milă, ³⁴ şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnând pe ele untdelemn şi vin, şi, punându-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. ³⁵ Iar a doua zi, scoţând doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, când mă voi întoarce, îţi voi da. ³⁶ Care din aceşti trei ţi se pare că a fost aproapele celui căzut între tâlhari? ³⁷ Iar el a zis: Cel care a făcut milă cu el. Şi Iisus i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea.

1. Cele două porunci asemenea. Învăţătorul de Lege din Evanghelia acestei Duminici Îi adresează Mântuitorului aceeaşi întrebare ca şi tânărul bogat (cf. Lc 18,18 şi loc par.): „Învăţătorule, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” Pe amândoi, Mântuitorul îi trimite la poruncile dumnezeieşti. Dar dacă tânărului bogat îi reaminteşte El însuşi unele dintre porunci, învăţătorului de Lege – probabil tocmai pentru că avea această calitate – Domnul îi cere să spună el însuşi ce este scris în Lege privitor la condiţiile moştenirii vieţii veşnice.

Predica la Duminica a XXV-a după Rusalii: drumul iubirii

(Luca 10, 25-37)

„I-a zis deci Iisus: Mergi, de fă şi tu asemenea” (Luca 10, 37)

Două, iubiţii mei creştini, două sunt drumurile. Al treilea nu există. Unul este drumul lui Dumnezeu şi altul este drumul diavolului. Fiecare om este liber să aleagă unul din cele două. Pe drumul lui Dumnezeu ne cheamă conştiinţa noastră, legea nescrisă – dar ne cheamă şi legea scrisă, legea lui Dumnezeu, Sfânta şi sfinţita Evanghelie. Domnul nostru ne cheamă astăzi – nu aţi auzit? – „Mergi de fă şi tu asemenea”, mergi şi fă ceea ce a făcut acela (Luca 10, 37). Care „acela”? Bunul samarinean. Dar oare cine se ascunde în spatele acestui bun samarinean, care este propus drept pildă de urmare?

Samarineanul milostiv (Luca 10.25-37)

E povestea din Evanghelie care ne-a atins pe toți în viață. Fie când eram copii, în fața blocului, loviți de vreun altul din bloc, fie crescuți, în curtea liceului, fie pur și simplu, pe când eram căzuți și nimeni nu mai părea că ne bagă în seamă. Cei care n-ați trecut prin asta, pilda o să vi se pară străină.

Ceilalți știm că cel căzut suntem noi. Suntem noi la marginea dintre viață și moarte. Poate că recitind pilda înțelegem că Hristos este mereu cu ochii pe noi, gata să ne sară în ajutor. Sub chipul prietenului care se cunoaște la nevoie.

Milostenia

 

MILA (εΰσπλαγχνία, ή — o eisplaghnia; θείω ελέω — Teios Eleos = Mila lui Dumne­zeu; slv. milu) – este un sentiment care izvo­răşte din înţelegerea suferinţelor, a durerilor semenilor noştri (şi a tuturor făpturilor neaju­torate) şi care au nevoie de ajutorul nostru. Concretizarea milei este fapta, este forma de ajutorare; „Parabola samarineanului milostiv”, după cum se precizează şi în titlu, a fost spusă de Mântuitorul cu scopul de a ilustra cum trebuie să se manifeste acest sentiment, care numai însoţit de faptă îşi dă adevărata măsură: mila creştină nu umileşte şi nu minimalizează personalitatea celui care ne-a inspirat mila.

„Hristos nu rămâne dator nimănui!”

 Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXV-a după Rusalii (Pilda samarineanului milostiv)

Numai Hristos a putut să vindece rănile celui căzut între tâlhari, turnând untdelemn şi vin, o veche reţetă orientală, pentru ca mai apoi să-l încredinţeze spre îngrijire apostolilor şi preoţilor adevăraţi ai Bisericii şi să-l ajute, pentru tămăduirea deplină a rănilor sufleteşti şi trupeşti, cauzate de vicii, patimi şi păcate. Celor implicaţi în îngrijirea cazului, Hristos le-a lăsat ca acont doar doi dinari, sub rezerva că, la întoarcere, adică la a doua Sa venire, le va da diferenţa.

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase, cititori şi cititoare,

Parabola samarineanului milostiv care a fost citită în cadrul Sfintei Liturghii a fost extrasă dintr-o întâmplare reală; ea este relatată numai de Sfântul Evanghelist Luca (10, 25-37).

Cadrul parabolei a fost creat de întrebările ispititoare ale unui învăţător de Lege adresate Mântuitorului: „Ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci?” (v. 25) şi „Cine este aproapele meu?” (v. 29). Cel ce învăţa Legea era un cărturar din tagma fariseilor, teolog şi jurist. Legea impunea o astfel de pregătire.

Pilda samarineanului milostiv

Sfântul Chiril al Alexandriei

10, 25: „Iată însa că s-a sculat un învăţător de lege ispitindu-L şi zicând: Învăţătorule, ce să fac, ca să moştenesc viaţa de veci?”

Evanghelistul numeşte şi vorbeşte de trupul acela în care petrecea în Şederea Sa pe pământ Mântuitorul, Cel ce este pretutindenea de faţă, şi care totuşi iese din sânul Tatălui Său.

Şi numeşte evanghelistul în aceste cuvinte învăţător al legii, pe cel ce ştia legea, după obiceiul iudeilor, sau pe acela care credea că cunoaşte legea veche, dar care nu o cunoştea cu adevărat. Acesta a socotit să prindă cu vorba pe Mântuitorul, şi cu ce cuvinte voi spune îndată.

Samarineanul milostiv în zilele noastre…

 

Ev. Luca X, 25-37

Pilda samarineanului milostiv

Evanghelia pe care o tâlcuim acum închipuie întreaga istorie a neamului omenesc. În chipul unui Samarinean milostiv şi bun a venit şi Iisus Hristos în lume, tămăduind şi mântuind omenirea cea lovită de moarte prin păcatul strămoşesc. Şi Hristos a venit după ce au trecut pe alături „preotul şi levitul“, adică după ce nici Legea şi preoţii Vechiului Testament, nici învăţaţii şi filozofii veacurilor n-au putut să-i dea omenirii bolnave ceea ce îi trebuia: tămăduire şi mântuire sufletească. „Untdelemn şi vin“ a turnat samarineanul peste rănile celui rănit. Aşa şi Iisus Hristos „ne-a spălat cu Sângele Său păcatele noastre“ (Apoc. 1, 5).

Dar să luăm aminte! Iisus este şi astăzi Samarineanul cel Milostiv. O, iubite cititorule, de câte ori şi astăzi ne ies în drumul vieţii tâlharii sufletului nostru: păcatele şi ispitele care ne rănesc sufletul! Uită-te bine, cititorule, uită-te bine că tu eşti omul cel rănit din chipul de mai sus. Păcatul te-a rănit, păcatul ţi-a dezbrăcat sufletul de haine şi te-a lăsat „mai mort fiind“. Nu simţi tu acest lucru? De nu-l simţi, apoi tu eşti un pierdut şi azi; mâine vei muri în păcatele tale. Dar, dacă, cercetându-ţi starea ta sufletească, te vei simţi rănit de tâlharii păcatelor – şi odată cu aceasta vei simţi şi o durere pentru rănile tale sufleteşti şi o dorinţă vie care să-ţi umple ochii de lacrimi şi să-ţi deschidă gura să strigi: „Mântuitorule Doamne, vino şi mă scoate, ridică-mă, Doamne“ – atunci să ştii, iubite cititorule, că aproape de tine este mântuirea ta. Atunci să ştii că, în chipul samarineanului din chipul de mai sus, şi asupra ta Se pleacă Domnul şi Mântuitorul Hristos cu tămăduire şi mântuire sufletească.

9 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Iubirea este pentru om izvor adânc şi nesecat de adevărată viaţă. „Ce putere poate fi aceea care mişcă pe oamenii cu adevărat vii, cărora Dumnezeu le este într-adevăr Dumnezeu, şi anume al viilor, şi nu al morţilor, dacă nu cumva dragostea?”, spune Nicolae Cabasila. Însuşi Domnul, după ce dă porunca iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui, învaţă: „Fă aceasta şi vei trăi” (Lc. 10, 28). Căci, şi din acest punct de vedere, porunca iubirii semenului este la fel de mare ca cea dintâi poruncă: „Noi ştim că am trecut din moarte la viaţă, pentru că iubim pe fraţi; cine nu iubeşte pe fratele său rămâne în moarte”, spune limpede Apos­tolul Ioan (1 In 3, 14). Şi nu e vorba aici despre viaţa cea trecătoare, ci despre viaţa veşnică pe care ne-o dă iubirea.

Jean Claude Larchet – Terapeutica bolilor spirituale, Editura Sophia, București, 2006

8 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 "Asta face iubirea: împlinește, completează, adaugă. Dacă ai pe cineva apropiat, îi treci cu vederea și defectele. Dacă iubești pe cineva, îl iubești cu scăderile lui cu tot, cu patimi cu tot, cu răutăți cu tot. Dacă nu-l iubești, nu-l iubești nici cu calitățile lui, nu-l iubești nici cu virtuțile lui. Sigur, fiecare dintre noi avem și virtuți, avem și scăderi, dar iubirea acoperă scăderile și completează acolo unde este de completat și pune în evidență acolo unde este ceva de pus în evidență. Numai că până acolo este departe! Este departe în înțelesul că trebuie să rezolvăm odată patimile, răutățile, scăderile, insuficiențele, să trecem peste toate și atunci vine iubirea, care e fericire."

Părintele Teofil Părăian

7 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ne aflăm într-o situație tragică, nu în sensul că nu știm care este destinația noastră, ci în sensul că nu ne aflăm pe drumul care duce la destinație. Trăind și potrivindu-ne acestei lumi, lăsându-ne acaparați de grijile vieții și pierzând sensibilitatea contactului cu Divinitatea, am devenit ca niște oi fără păstor, neștiind de unde venim și încotro mergem. Aceasta este drama noastră, tragedia întregii omeniri: ne-am lăsat acaparați de concepția că suntem «din lume» și trăim ca restul lumii. Însă Domnul Hristos și sfinții apostoli fac o distincție clară între lume și credincioși: «Lumea zace sub puterea celui rău» (Ι Ioan 5,19), «Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume» (I Ioan 2,15), etc.

Teoclit Dionisiatul

Sursa: revista «Orthódoxi Martyría» (Mărturie Ortodoxă).

6 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 

Ura ne orbește atât de mult, încât nu ne lasă să facem primul pas spre împăcare către persoana care ne-a greșit sau căruia i-am greșit. Așteptăm, în încordare, ca altcineva să facă primul pas spre împăcare și astfel rămânem împreună într-o tensiune distructivă. Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii în aceeași măsură, așa încât toți avem aceeași valoare pentru El. Vindecarea și liniștea interioară vin prin iertare și acceptarea celuilalt cu aspectele sale pozitive, dar și negative. Chiar dacă are dreptate, omul plin de ură lucrează mai greu virtuțile creștine, căci mintea și sufletul său sunt acaparate de acest sentiment atât de nociv. De aceea Sfinții Părinți recomandă să răspundem răului cu bine și urii cu iubire, în rugăciune și smerenie, pentru liniște sufletească și sporirea binelui între oameni.

sursa: Ștefania Coșuleanu /   https://ziarullumina.ro

5 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

 Orice suferinţă poartă sămânţa Crucii, a răstignirii. Dar nu orice răstignire este întotdeauna mântuitoare, căci sunt răstigniri pentru Hristos şi pentru neam - dator şi el să se răstignească pentru Legea lui Dumnezeu - şi sunt răstigniri pentru lumeşti biruinţe. Câţi pătimesc şi se frământă pentru faptul că astăzi Biserica este silită să placă lumii, aceştia au răstignirea cea bună. Câţi convertesc legile Bisericii în rânduieli omeneşti, supunându-le poruncilor veacului, nu se răstignesc pe ei, ci pe ceilalţi şi întreaga Biserică, răstignire pentru care vor da socoteală. 

Dar cea mai gravă răstignire e cea antiortodoxă, răstignirea care te sileşte să câştigi lumea. Pare o răstignire nobilă şi adevărată, care-ţi şopteşte neîncetat: „Jertfeşte-te pentru o lume nouă, mori pentru o societate mai bună, fă din om o măsură desăvârşită, ghidează-l pe drumul auto-instruirii şi autocunoaşterii. Uneşte toţi oamenii în desăvârşirea lor.” ...

4 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

"Sfântul Efrem Sirul a spus: „Nu poţi suferi jignirile? Taci”. 

Atât se cere: taci, şi te vei linişti îndată. 

Iar înţeleptul Isus, fiul lui Sirah, a zis: 

„Dacă vei sufla în scânteie, ea se va aprinde; dacă vei scuipa, se va stinge”. 

Dacă sunteţi jigniţi, prin tăcere şi linişte îl veţi dezarma cu desăvârşire pe cel care vă defăimă şi vă jigneşte: el va amuţi aşa cum se stinge scânteia când scuipi în ea, ceea ce se poate vedea şi din vieţile multor sfinti." 

 Sfântul Ierarh Luca al Crimeei 

1877 - 1961

3 Noiembrie - Lumina zilnică din Scripturi

[Gal. 6,11-18; Lc. 16,19-31].

 Pilda despre bogat şi Lazăr arată că aceia care nu au trăit cum se cuvine îşi vor da seama de greşeala lor, dar nu vor mai avea atunci putinţa de a se îndrepta. Ochii lor se vor deschide si vor vedea limpede care e adevărul. Amintindu-şi că pe pământ sunt mulţi orbi asemenea lor, vor vrea ca vreunul dintre cei morţi să fie trimis la ei, pentru a-i încredinţa că trebuie să trăiască şi să vadă lucrurile doar după îndreptarul Descoperirii (Revelaţiei) Domnului. Nici aceasta însă nu li se va da, fiindcă Descoperirea este ea însăşi îndestulătoare mărturie pentru cei care vor să cunoască adevărul, iar pe cei ce nu doresc şi nu iubesc adevărul, nici învierea cuiva din morţi nu va putea să-i înduplece a crede. Simţămintele acelui bogat le încearcă, pesemne, toţi cei care se mută de aici. Prin urmare, potrivit încredinţării celor de dincolo, care va fi şi încredinţarea noastră a tuturor, singura noastră călăuză adevărată în calea vieţii este Descoperirea Domnului. Dincolo însă această încredinţare va fi pentru mulţi prea târzie; aici ar fi mai folositoare, dar n-o au toţi. Să credem, cel puţin, mărturiei celor de dincolo, punându-ne în locul lor. Cei care sunt în chinuri nu mint; părân-du-le rău pentru noi, ei vor ca ochii noştri să se deschidă, ca să nu ajungem în locul chinurilor lor. Despre aceste lucruri nu putem vorbi aşa cum vorbim adesea despre întâmplările obişnuite: „Ei, o să treacă într-un fel sau altul". Nu, asta n-o să treacă „aşa, cumva". Trebuie să avem la temelie credinţa cea bună, ca să nu nimerim în locul bogatului din pildă. 

 Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an, Sfantul Teofan Zavoratul

Când devine bogăţia obstacol pentru mântuire?

 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Evanghelia Duminicii a XXII-a dupa Rusalii ne prezinta pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Aceasta pericopa este plina de invataturi duhovnicesti care ne arata ca, dupa moartea trupului, sufletul traieste si isi aduce aminte de toate faptele savarsite in timpul vietii pe pamant. Avem, deci, in Evanghelia de astazi marturia clara a Mantuitorului privind existenta si viata sufletului dupa despartirea sa de trup, dupa moartea fizica a omului. 

Starea sufletului dupa moarte

Evanghelia ne spune adevaruri fundamentale pentru intelegerea legaturii care exista intre viata pamanteasca a omului si viata de dincolo de mormant a sufletului uman. Ea ne arata ca sufletul omului, dupa ce se desparte de trup, merge fie in comuniunea dreptilor si a sfintilor, adica in fericita existenta a raiului, fie in nefericita existenta a iadului. Aceasta precizare este deosebit de importanta deoarece ea ne arata valoarea vietii omului pe pamant.

PILDA CU LAZĂR CEL SĂRAC ŞI BOGATUL

Acum duminică avem la rând pilda cu Lazăr cel sărac care cerşea la uşa bogatului pe care până şi câinii îl între­ceau în milostenie. Dar moartea a schimbat situaţia: pe Lazăr l-a ridicat din gunoi în „sânul lui Avraam”, iar pe bogatul l-a aruncat în focul iadului. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 17, 19-31)

E foarte cunoscută această evanghelie, dar înţelesul ei nu este acela că toţi bogaţii ar trece în iad şi toţi săracii în rai. Sunt şi dintre săraci atâţia şi atâţia beţivani şi păcătoşi care vor înfunda iadul – precum şi dintre bogaţii cei milostivi şi cre­dincioşi, atâţia şi atâţia vor do­bândi raiul.

Evanghelia vrea să ne spună încă o dată, cu apăs, că averea şi bogăţia se pot face o primejdie pentru mântuirea sufletului. Această primejdie vine în trei feluri:

Este mai important să ştim unde sunt oamenii, decât unde sunt averile lor.

 

Luca 16, 19-31

Predică la duminica a XXII-a dupa Rusalii – a lui Lazăr și a bogatului nemilostiv

Oamenii se ceartă pentru avuţiile pământului, şi cearta lor istovitoare şi zadarnică nu are sfârşit. O, oameni, voi ai cui sunteţi ? Oile se războiesc pentru iarba pe care o pasc; stă uimit stăpânul turmei şi al pajiştii şi priveşte cum turma, care e a lui, se ceartă pentru pajişte, care e tot a lui. O mulţime de lucruri ţin minte oamenii, dar pe unul îl uită intotdeauna, ori de cât de mult li s-ar spune: că fără nimic au intrat in această lume, şi fără nimic vor ieşi din ea. Oamenii îşi împart acest întunecat pământ, deşi socotelile li se încurcă mereu. Cu preţul vieţii îşi apără hotarele ţării deşi hotarele se pot schimba. Ce este mai ieftin costă cel mai scump, iar oamenii, în loc să se împotrivească, împodobesc acest preţ înfricoşător cu numele: „dreptate” sau „patriotism” sau vreun alt cuvânt care să le vină bine. Dar niciodată n-ar spune că e o nebunie ca oile să-şi dea viaţa pentru o mână de fân, când iarba s-a dat ca să ţină viaţă, nu ca s-o ia. Pentru că, la urma urmelor, averile nu-s altceva decât iarbă; iarbă, şi lucru mai mort decât iarba, este tot ce mănâncă şi îmbracă omul. La începutul Sfintei Scripturi ni se spune că Dumnezeu a dat oamenilor şi fiarelor iarba drept hrană (Facere l, 29; 9, 3). Iar dacă întrebi pe oricine: ce-i mai de seamă: omul sau iarba, răspunsul e unul singur: omul.

Lazarii – Predica la pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar – IPS Augustin

 

MITROPOLITUL AUGUSTIN DE FLORINA

Predica la DUMINICA A XXII-A DUPĂ RUSALII:
„Era un sărac pe nume Lazăr…”  (Luca 16, 20)

Iubiţii mei, este cunoscută pilda pe care am auzit-o în Evanghelia din Duminica de astăzi… Să explicăm toată Evanghelia de astăzi? Ne-ar trebui mult timp. De aceea, din toate imaginile pe care le prezintă pilda, vom explica doar una. Vom vedea, cum trăia săracul Lazăr în această lume de aici.

***

Lazăr era un om nefericit. Asupra lui se abătuseră multe nenorociri. Priviţi-le. Lazăr era mai întâi de toate sărac. Nu avea nici moşii, nici bani, nici casă.